La vârstă aproape nonagenară, în zi de 19 iulie a trecut la Dumnezeu, cu demnitate şi în credinţă, dl Eftimie Mihalache, om de administraţie, contabil şef al Eparhiei Dunării de Jos, vreme de aproape şase decenii.
Câteva repere biografice
S-a născut la Galaţi, în 19 februarie 1923, părinţii săi, Vasile şi Ilinca crescându-l de mic în frică de Dumnezeu şi cu cinstire faţă de oameni. După absolvirea şcolii primare, în perioada 1934-1942 a urmat cursurile Seminarului Teologic „Sf. Ap. Andrei” din Galaţi, după care, între 1942-1974 a fost student al Facultăţii de Teologie din Bucureşti. După susţinerea licenţei în teologie, în februarie 1948 a fost angajat ca funcţionar diurnist şi secretar al Protoieriei Galaţi. Treptat, a împlinit şi atribuţiuni de contabilitate, casierie, ordonanţare şi arhivă, la Protoieriile Galaţi şi Pechea.
De la 1 decembrie 1949, a funcţionat ca referent administrativ în cadrul cancelariei Eparhiei Dunării de Jos.
În anul 1951 s-a căsătorit cu tânăra Ecaterina, fiica preotului Iov Carp, fost consilier economic al Eparhiei Dunării de Jos. Ecaterina Carp absolvise Liceul XI din Galaţi şi, mai târziu, avea să urmeze şi Şcoala Tehnică Sanitară din Galaţi, profesând ca asistentă medicală la clinica S.N.G. şi la Institutul Tehnico-Sanitar din Galaţi. Căsnicia le-a fost binecuvântată de Dumnezeu cu o fiică, Gabriela.
Păşeşte, pe rând, pe treptele de referent şef (1 aprilie 1950), casier al Centrului eparhial (31 octombrie 1950), şef birou (1 iunie 1957), şef serviciu administrativ şi casier principal (1 iunie 1961), şef serviciu Contabilitate (1 decembrie 1962). La 31 decembrie 1985 a solicitat şi a primit decizia de ieşire la pensie pentru limită de vârstă, funcţionând însă, cu delegaţie, în postul de contabil şef, transformat din cel de şef Serviciu Economic, cu acordul Departamentului Cultelor, aşa cum prevedea legislaţia timpului.
În perioada aceasta cât a funcţionat ca şef Serviciu Contabilitate, dl Eftimie a strălucit ca sprijinitor al bunului mers al Eparhiei Dunării de Jos, în timpul păstoririi cuviosului episcop Chesarie Păunescu, al păstoririi arhiepiscopului Antim Nica şi al păstoririi ÎPS Arhiepiscop Casian Crăciun.
Deşi vârsta îi devenise un „prieten” destul de dificil, ÎPS Arhiepiscop Casian a menţinut pe dl. Eftimie Mihalache la serviciul de audit intern, în postul de revizor al Centrului eparhial, prin decizia nr. 254/2004, urmând ca, urmare solicitărilor repetate, să fie trecut pe o jumătate de normă, prin decizia nr. 130/2008.
A rămas un vajnic apărător al legislaţiei bisericeşti şi de stat privind procedurile contabiliceşti, pentru parohiile şi pp.cc. preoţi din cuprinsul Eparhiei, până în preajma retragerii sale, motivată de o boală pe care a purtat-o cu demnitate şi a biruit-o spiritual.
Eftimie Mihalache, profesionistul şi omul
Din punct de vedere profesional, dl. Eftimie Mihalache a fost un om desăvârşit. Cunoscând perfect legislaţia bisericească şi de stat, care articula activitatea sa în centrul eparhial, în poziţia-cheie pe care o ocupa, dl. revizor Eftimie, aşa cum îndeobşte era numit, s-a dovedit a fi un aprig luptător, îndeosebi lângă episcopul Chesarie Păunescu, în dramaticele momente când, în anii 1963, Eparhia a pierdut Palatul Episcopal, dar şi lângă Arhiepiscopul Antim Nica, în anii cumpliţi ai limitării vieţii Bisericii, în speţă a Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, doar la aspectul ei liturgic.
Pentru operaţiuni astăzi simple (viramente cu sume oarecum „mai mari”) sau pentru activităţi considerate astăzi banale (văruitul unei săli etc.) trebuia cerut, neapărat, acordul Departamentului Cultelor, ceea ce presupunea o documentaţie greoaie, înaintarea acesteia către „Centru” şi aşteptarea cu emoţie a aprobării, care de multe ori nu venea.
Lângă ÎPS Arhiepiscop Casian, dl. Mihalache a fost un adevărat sfătuitor. Anii tulburi de după 1990, multiplele proiecte ce s-au ivit în perioada de libertate – îndeosebi sutele de şantiere de biserici, case parohiale, aşezăminte sociale – în care s-a angajat Eparhia, au necesitate necontenită sfătuire între tânărul arhiereu-vicar Casian Gălăţeanul (atunci), înţeleptul arhiepiscop Antim şi prudentul şi cumpănitul contabil şef Eftimie Mihalache. În centrul eparhial, dl. Mihalache a fost mereu un sfătuitor, o memorie vie a Eparhiei pentru perioada 1930-1990, un apropiat şi împreună-lucrător fidel cu toţi pp.cc. consilieri şi cu toţi cei implicaţi în actul administrativ, care s-au succedat la Centrul eparhial în această perioadă.
Sfătuia cu înţelepciune, îndruma din marea sa experienţă, dar avea şi o opinie fermă, ori de câte ori situaţia o impunea. Munca sa, întrutotul cu caracter didactic şi părintesc s-a investit, deşi nevăzut, însă atât de „profitabil”, în instruirea, îndrumarea şi controlul preoţilor tineri, îndeosebi, dar şi ale preoţimii în general. Venirea CFI-ului la parohii sau, după caz verificarea financiară la Centru, era, pentru noi preoţii, un adevărat examen, nu doar de contabilitate şi administraţie, ci şi de dialog, omenie şi chiar credinţă. Dl. Eftimie „vedea” totul: şi nepotrivirile, şi lucrarea bine făcută. Se interesa, pe lângă aspectul financiar, şi de cartea veche din fondul parohial, de achiziţiile noi de carte, de obiectele de patrimoniu ale parohiilor; întreba preotul dacă îşi cunoaşte înaintaşii – preoţi. Povestea cu farmec despre preoţii bătrâni, pe care-i cunoscuse în Galaţii anilor ‘40-’50, din tot cuprinsul Eparhiei. Într-un cuvânt, oferea modele, din panoplia chipurilor de vrednici slujitori, pe care le păstra în memorie. Evoca, cu lacrimi în ochi, slujirea aproape titanică a chiriarhilor cu care lucrase la Centrul eparhial şi, mereu, arăta şansele şi riscurile pe care le oferă libertatea de după 1990. Într-un cuvânt, consolida în preoţii tineri respectul, iubirea filială şi realul „cult” pe care slujitorul Sfântului Altar şi cel din administraţie trebuie să le susţină mereu şi să le amplifice, pentru chiriarhul său. Domnul Eftimie era o şcoală în mic: administraţie, omenie, credinţă! Sunt parohii în Galaţi şi Brăila (dar cunoaştem exemple şi în Biblioteca Seminarului şi mai ales în cea a Sfintei Arhiepiscopii) la care se păstrează cărţi, însemnate autograf, donate de Eftimie Mihalache, „spre veşnica pomenire a mea şi a familiei mele”. Aici adăugăm şi un gând, un dor şi o neîmplinire, nerostite de dl. Eftimie, niciodată, dar văzute şi simţite de toţi cei ce l-au cunoscut: deşi absolvent de Teologie, el nu a primit Taina Hirotoniei. Ar fi putut fi un preot de mare valoare, dar a consimţit să slujească pe Dumnezeu, Biserica, Eparhia şi oamenii ca un „sacerdot” al ordinii cifrelor şi al valorilor materiale şi spirituale, pe care „le-a păstorit” cu o conştiinciozitate unică!
În anul 2003 împlinea 80 de ani. Atunci a fost omagiat la nivelul Centrului eparhial, ÎPS Arhiepiscop Casian prezentându-l tuturor celor din administraţia eparhială ca pe un exemplu de fidelitate, devotament şi slujire. Revista eparhială i-a acordat atunci un spaţiu modest, la care însă s-a adăugat mesajul scris al Chiriarhului Dunării de Jos în care, în legătură cu virtuţile celui sărbătorit, se preciza: „Aceste daruri primite de la Dumnezeu, fructificate cu credinţă, cu pasiune şi cu competenţă, s-au aşezat în lucrări temeinice, care vă conferă un loc aparte între slujitorii Eparhiei Dunării de Jos” (art. „La mulţi ani, octogenarului Mihalache Eftimie!”, în „Călăuză ortodoxă” nr. 172/2003, p. 31).
Slujba de înmormântare
Înainte de a închide ochii, câteva săptămâni la rând s-a îngrijit de cele ale sfârşitului său. A chemat la sine pe câţiva dintre cei mai apropiaţi, cu care a convorbit îndelung. A trimis ÎPS Arhiepiscop o scrisoare – memorial, în care evocă timpul său, cu luminile lui, cu oamenii lui, şi în care face adevărate confesiuni finale. A rânduit toate cele de cuviinţă pentru înmormântare, cerând părintelui paroh de la biserica „Sf. Spiridon” să respecte dorinţa sa întrutotul, privind ceremonia de înmormântare şi chiar pomana ce avea să i se facă.
Trecerea la Domnul a fost o dezlegare! A fost depus la biserica „Mavramol” şi prohodit în ziua de 22 iulie 2012.
Înconjurat de un sobor de preoţi, mulţi dintre ei foşti sau actuali împreună – lucrători la Centrul eparhial sau Protoierii, ÎPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos a slujit şi a cuvântat, creionând chipul şi apreciind lucrarea dlui Eftimie în lumini şi culori calde, pline de apreciere şi de recunoştinţă: „Domnul Eftimie Mihalache a fost şi a rămas «un domn». Toată lumea l-a numit simplu – «Domnul Eftimie». Poate unul singur i-a zis pe nume – înaintaşul nostru de vie memorie, Arhiepiscopul Antim. El îi spunea cu drag pe nume, «Eftimie», pentru că îl simţea ca sfetnic corect, cinstit şi devotat. În rest, toată lumea l-a cunoscut pe acest om cu numele de «domn». De ce «domn»? Pentru că aproape este o întâmplare să mai fii domn în lumea noastră. Dar când eşti Om, atunci eşti de două ori domn!
Această respectuoasă atitudine faţă de el este un răspuns la atitudinea lui reverenţioasă, la atitudinea lui corectă, la atitudinea lui blândă cu cei din jurul lui. Cu atât mai mult domnul Eftimie e «Domnul Eftimie»” cu cât a îndeplinit una dintre cele mai ingrate slujiri în Biserică, în vremuri de furtună, în vremuri grele şi, foarte puţin, în vremuri bune. Pentru un chivernisitor al bunurilor economice, în condiţii de precaritate, de persecuţie şi de greutăţi, viaţa este cumplit de complicată, cu atât mai mult în partea a doua a sa, în ultimele două decenii. Deşi venea parcă din altă lume, pentru că vârsta lui era una înaintată, el a biruit ca nimeni altul, anii vieţii lui!
A fost tot atât de prezent, tot atât de viu, tot atât de atent, parcă având o ştafetă de purtat cum numai el a ştiut, din anul 1950. De atunci şi până în 2012 sunt 62 de ani numai în slujirea de sfetnic, mai întâi, în timpul locotenenţei episcopale a fericitului întru adormire Arhiepiscop Antim. Cu aceşti doi ani (1948-1950) sunt împreună 64 de ani de slujire neîntreruptă în cancelaria, fie a Episcopiei şi apoi a Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, fie a Arhiepiscopiei Dunării de Jos, slujind atent şi devotat cam 20 de ani cu fiecare dintre chiriarhii Dunării de Jos. Fericitul întru adormire Chesarie Păunescu, de care se pare că domnul Eftimie era aşa de ataşat şi care, cu siguranţă, este dascălul dreptăţii şi sincerităţii şi transparenţei şi onestităţii în actul contabilicesc l-a apreciat mult.
Prima şcoală economică în cele mai cumplite momente din anii 50, pentru Biserica din ţara noastră, când preoţii erau în puşcării, când eparhia era într-o precaritate, adică într-o sărăcie indescriptibilă, domnul Eftimie, tânăr teolog şi cu cunoştinţe economice s-a învăţat de la un sfânt – ,,sfântul” Episcop Chesarie, pe care nimeni nu l-a cunoscut mai bine în administraţia corectă a eparhiei decât domnul Eftimie, pe care ierarhul îl iubea ca pe propriul lui copil, iar fiul duhovnicesc îşi cinstea şi îşi asculta ierarhul ca pe propriul său tată, în vremuri foarte grele”.
Astfel, slujba înmormântării a devenit un imn al învierii şi al bucuriei duhovniceşti, pe care dl. Eftimie Mihalache le-a trăit toată viaţa sa, prin credinţă şi prin muncă. La cote interioare, numai de el ştiute! Uneori arătând scântei din trăirile sale unor persoane din preajma sa, de la care simţise mai multă dragoste şi apreciere!
Ne va lipsi domnul Eftimie! Dar suntem convinşi că Dumnezeu va aduce iarăşi slujitori, asemenea lui, capabili să iubească Biserica şi s-o slujească, în credincioşie şi cu totală abnegaţie. Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii!
A consemnat pr. Lucian Petroaia