Suferinţa este o realitate, bineînţeles nedorită, o problemă nerezolvată, este chiar o taină. Suferinţa afectează atât pe cel drept, cât şi pe cel nedrept, îi loveşte pe cei bogaţi şi pe cei săraci, pe cei credincioşi şi pe cei necredincioşi, mici şi mari. Toate religiile, dar mai ales creştinismul explică apariţia suferinţei ca urmare a greşelii unei părţi din creaţie faţă de Creator. Sfinţii Părinţi sunt de acord asupra faptului că omul a căzut în păcat ispitit fiind de diavolul, care, mistuit de invidie, a vrut să-l vadă pe om ieşit din comuniunea cu Dumnezeu şi neîncrezător în iubirea de oameni a Acestuia. Îndepărtându-se de Dumnezeu, omul îşi provoacă propria sa dezintegrare şi, în acelaşi timp, face o rană întregii creaţii. Viaţa omului este dar al lui Dumnezeu şi, vorbind de pastoraţia copilului bolnav, ne gândim la vindecarea sufletească şi trupească a acestuia, la reabilitarea vieţii în Dumnezeu, la sfinţirea vieţii, la răspunsul pe care trebuie să-l dăm iubirii lui Dumnezeu.
Suferinţa nu are o vârstă când să atace. Că avem o zi, o lună, 10 ani etc. suferinţa este pretutindeni în viaţa noastră. Este mai dureros însă când copilul este în suferinţă. De multe ori, la vederea unui copil pe patul de suferinţă, te lovesc întrebările: “De ce? Pentru ce? Cine a greşit? Cum scăpăm? Unde alergăm?”, sentimentele şi, mai ales, apropierea de Dumnezeu. Am fost pus în situaţia, ca preot slujitor într-un spital, să răspund la întrebările de mai sus, în primul rând mie şi, apoi, celor de pe patul spitalului. Dar răspunsul nu este unul tipizat pentru toţi micii pacienţi ai spitalului! Cum să-i răspunzi pruncului sau părinţilor lui? Cum să-i spui adolescentului că suferinţa, boala sunt îngăduite de Dumnezeu?
Pastoraţia este o misiune delicată într-un spital de copii, ca de altfel în orice spital, ca oriunde este suferinţă; în definitiv, toţi suntem copii înaintea lui Dumnezeu! Urcând prin secţiile spitalului, la ore ce presupun tratamente, intervenţii, vizite medicale (în spital tot timpul se întâmplă ceva) auzi adeseori plânsul copilului sau al bebeluşului. Spui în minte rugăciunea minţii: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” pentru că nu ştii ce s-a întâmplat în garda de noapte, nu ştii cu cine vei vorbi, pe cine vei împărtăşi sau unde vei citi o rugăciune.
La prunci şi copii de până în vârstă de 7 ani, pastoraţia constă în: rugăciuni de sănătate, Sfânta Împărtăşanie, primirea Tainei Sfântului Botez, dacă nu au avut parte de ea până la internarea în spital şi, nu în ultimul rând şi foarte importantă, este pastoraţia părinţilor (a mamei care stă cu pruncul cel mai adesea). Ei sunt învăţaţi să se roage pentru copiii lor, îndată ce vor ieşi din spital, să frecventeze biserica de care aparţin, să ia legătura cu preotul lor de parohie pentru oficierea unei sfinţiri a casei, împărtăşirea cât mai regulată a copiilor, îndrumări privind citirea Sfintei Scripturi şi a Vieţilor Sfinţilor
La copiii de peste 7 ani intervine dialogul, posibilitatea comunicării. Şi, nu întâmplător, Mântuitorul Hristos îi binecuvintează pe copii, dându-i ca exemplu, spunând că trebuie să fim asemenea lor pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Ei sunt sinceri! De foarte multe ori, părinţii încearcă să ascundă defecte, greşeli sau păcate pentru a arăta buna creştere a copiilor lor. Dar dialogul preot-copil este unul sincer, plin de dragoste, cu dorinţa îndreptării trupeşti şi mai ales sufleteşti, cu referiri la cuvintele Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi, unde descoperim pedagogia dumnezeiască. Dialogul se încheie cu Taina Spovedaniei şi Sfânta Împărtăşanie, cu citirea rugăciunilor pentru sănătate, ungerea cu untdelemn de la Taina Sfântului Maslu şi, nu în ultimul rând, cu un cadou mic şi util: o carte de rugăciuni sau iconiţe care nu trebuie să lipsească de pe noptiera micului pacient în spital!
Îndemnul Mântuitorului Hris-tos este valabil în orice clipă a vieţii noastre, mai ales după redobândirea sănătăţii: „Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greşeşti!”.
Preot Gheorghe Octavian Buruiană,
slujitor la Capela ,,Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan”,
Spitalul de Urgenţă pentru Copii – Galaţi