Învierea
Ne alegem idoli greşiţi
în această lume unde totu-i spectacol
orbi mereu la orice miracol
şi prea lesne de ispită înrobiţi.
Mai miră, oare, atâtea suferinţe
şi moarte, neînduplecată stăpână,
când fiecare viaţa-şi închină
măruntelor, vremelnice dorinţe?
Acceptăm un Dumnezeu doar… aşa
trecut la capitolul …tradiţii
în rugăciuni Îi punem condiţii
şi-I cerem, tot cerem câte ceva.
Astfel, facem lustru marelui zadar
sporind nimicul, lipsiţi de speranţă,
banilor le dăm prea mult importanţă
şi ne pare că-n toate am avea un habar…
Iată, Sfintele Paşti, se repetă
an de an: Patimile, moartea pe Cruce
şi Învierea, Învierea Lui ce ne-aduce
mântuirii o şansă concretă.
Învăţătura Lui este atât de simplă:
iubire de Dumnezeu şi iubire de-aproape!…
În această unică lecţie încape
tot ce în viaţă se întâmplă.
Din neiubire izvorăşte păcatul
precum absenţa luminii naşte întuneric.
Îndemnul, aşadar, este puternic:
să ne iubim precum ne iubeşte Împăratul.
Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc
Cel ce ne îngăduie şi ne-aşteaptă
să ne-ntoarcem la credinţa cea dreaptă
până la ceasul sfârşitului pământesc.
,,Paşti”, cuvântul însemnează ,,trecere”, pasul
de la moarte la viaţă, de la păcat la iertare
şi nu există bucurie mai mare
decât să-i fii mântuirii alesul.
Învierea lui Iisus ne stă mărturie şi cale
măcar de-am învia şi noi o zi
apoi încă una, mereu, cât vom trăi
la credinţă. Iată sensul sărbătorii pascale.
Renaştere, nicidecum prilej de distracţii!
Bucurie, nicidecum lumescul dezmăţ!
Smerenie, de orgolii să mă dezvăţ!
Înţelepciune – să lepăd atâtea abstracţii.
ce-mi lasă iluzia c-aş fi deştept…
Fără lumină sunt orb, dragii mei fraţi…
Aşadar, lumină din lumină veniţi să luaţi
din învierea Lui, Mântuitorul cel drept.
Valeriu DG Barbu
Căzut între tâlhari
Să mă ridic, încerc din nou, cu greu, acum,
De jos, din praf şi pietre de margine de drum.
Din rănile secate mai picură încet pelin
Şi tare-aş vrea să le alin cu untdelemn şi vin.
Un soare neprieten mi-aruncă ţepuşe otrăvite,
Ce se înfig întâi în minte, apoi, în simţuri adormite,
Trezind târzii regrete în sufletu-mi uscat,
Că n-am ales urcuş în loc de cale cu păcat.
Tâlharii cruzi din noapte mi-au jefuit comori
De nestemate năzuinţe şi vise luminoase uneori,
De palide virtuţi ce conturau demult ştearsă icoană,
A unui Chip divin ce acum era doar o imensă rană.
Căzut acum între gunoaie, din nou am fost rănit
De nepăsarea unor ochi închişi de preot şi levit,
Apoi, într-un târziu – minune – Bunul Samaritean
Iisus – mi-a fost şi ridicare şi călăuză şi balsam.
Deşi Răscumpărător prin cruce, înc-a mai dat
Bisericii doi galbeni – Legea sfântă şi Harul necreat,
Să fie folosiţi cu dragoste şi îndelungată sârguinţă
De prin altare, iar între călătorii vieţii cu multă chibzuinţă.
Mihai Braşoveanu