Pe colţul peretelui dinspre răsărit a camerei, mama aşezase icoana mare cu chipul Maicii Domnului. Sub icoană se afla candela cu untdelemn aprinsă aproape în permanenţă în zilele de sărbătoare. În jurul icoanei a montat un prosop din pânză ţesută de mama mea, cu urzeală şi bătătură albă din bumbac, având modele naţionale din bătătura colorată viu, roşu, verde, albastru, realizate prin ţesut cu ajutorul celor două stative, două suluri spata şi suveica, la care lucra în timpul zilelor şi nopţilor lungi din timpul iernii.
Ritualul metaniei începea prin spunerea în şoaptă a Tatălui Nostru, cu cuvinte clare, nu bolborosite.
Urma facerea semnului crucii prin rostirea cuvintelor: ,,În numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin”, în acelaşi timp, cu primele trei degete ale mâinii drepte împreunate pe care le duceam la frunte, la piept la umărul drept şi la cel stâng. După care urma metania, prin îngenuncherea corpului, cu capul plecat până la pământ, sprijinindu-mă cu mâinile pe covorul curat, ţesut de mama, aşezat special pe lutul proaspăt lipit pe pământ. Duşumeaua din scândură a fost montată la mulţi ani după terminarea războiului.
Trebuia să am grijă să fac numărul de metanii stabilit de părinţii mei pentru dimineaţa sau seara.
Acest ritual făcea şi o educaţie a minţii şi dezvoltării fizice a copilului.
A învăţa pe dinafară textul „Tatăl nostru”, pentru a-l putea reproduce din memorie fără greşeli, era o dorinţă a fiecărui părinte în procesul educaţional al copilului, plăcut în cadrul familiei.
Dorinţa fiecărui părinte era de a avea copii ageri, ascuţiţi la minte, deştepţi. Când eram copil nu existau grădiniţe pentru copii ca acuma, unde ,,se lasă” totul în seama educatoarei.
Dacă o educatoare are în grupă 20 de copii, din cele 8 ore de muncă, dacă scădem 2 ore pentru masă şi odihnă, rămân, în medie, numai (6 ore x 60 min. : 20) 18 minute pentru educaţia zilnică a unui copil.
Nu este posibil ca un copil să capete deprinderi, judecată, aritmetică şi logică, memorizare a cuvintelor şi frazelor, scriere corectă, într-un timp de numai 18 minute pe zi!
De aceea, şi părinţii trebuie să se ocupe de educaţia copilului, acasă, să nu se mulţumească cu educaţia primită de copil la grădiniţă sau la şcoală.
Când eram mic, membrii familiei, inclusiv copiii, eram activi, aveam preocupări utile în gospodărie. Copiii isteţi erau activi, organizau jocuri colective ca oina, capra, ţurca, hora pe maidan, în mijlocul satului sau în saloane, unde participau şi părinţii pentru supravegherea copiilor. Pentru a juca oina, mingea trebuia făcută de copii din părul strâns de la ţesălatul vitelor, iar ţurca trebuia făcută de copil cu cuţitul, nu o cumpărau părinţii.
Părinţii îi învăţau pe copii să memoreze poveştile: ,,Capra cu trei iezi”, ,,Fata babei şi fata moşneagului”, ,,Punguţa cu doi bani” şi altele. Din păcate, acum părinţii au deprinderea de a cumpăra copiilor trotinete, patine cu role, biciclete, maşinuţe, autoturisme – strălucitoare – şi nu se mai ocupă efectiv de educaţia minţii şi sufletului copilului.
Această situaţie va duce în viitor la o scădere a capacităţii intelectuale a oamenilor societăţii de mâine, evidenţiată prin rezultatele slabe la examinările cadrelor didactice.
Ing. Gheorghe Dima, pensionar