Când m-am botezat,
Icoana lângă mine-a stat.
Iar când dormeam, la capul meu
Icoana-mi veghea somnul cel greu.
La şcoală când mergeam voios,
Aveam în minte-un gând frumos
Icoana, viaţa mea păzea
Şi relele le-ndepărta.
Icoana sfântă m-ajuta,
Iar ea era ca maica mea.
Vorbeam cu ea în fiecare seară,
Spunându-i orişice povară.
Ea m-asculta blând şi tăcută,
Iar eu chiar mă simţeam păzită.
Ea m-ajuta în orice clipă,
Făcând de Dumnezeu ca să mă simt iubită.
Icoana, fereastră spre cer,
Vorbeam prin ea cu Dumnezeu.
Vorbeam cu toţi sfinţii din cer
Dorind să-mi dea, tot ce vreau eu.
Ei m-ajutau şi mă iubeau,
Dar când greşeam, mă pedepseau.
Nu trebuia să uit nicicând
Pe Domnul Sfânt să-L am în gând.
Când m-am căsătorit,
Icoana mea de-acasă, cu mine a venit.
În căsnicia mea, ea mult m-a ajutat
Făcându-mă să-mi ţin mereu sufletul curat.
Pe pieptul meu când voi muri,
Nu vor sta bijuterii…
Va sta icoana cea sfinţită
Făcându-şi prezenta simţită.
Icoană, fereastră spre cer,
Mă-nchin, prin tine, la Bunul Dumnezeu
Şi-ţi mulţumesc că-mi dai ce-ţi cer,
Icoană, fereastră spre cer.
Lenuţa Coman, elevă în clasa a VIII-a,
Şcoala Gimnazială Nr. 2, Barcea, jud. Galaţi