Este titlul1 unei noi cărţi a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel publicată la Paris, în limba franceză – ,,La joie de la fidélité”, în prestigioasa editură ,,Les editions du Cerf”, în anul 2009, şi lansată la Centrul de Studii Ecumenice ISTINA, în data de 9 iulie a.c., cu prilejul vizitei canonice a Patriarhului României în Franţa, în Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale.
Această nouă mărturie teologică, misionară şi culturală reprezintă lucrarea mai multor ani a teologului de odinioară şi profesorului de Teologie şi spiritualitate ortodoxă în străinătate şi în ţară, Dr. Dan-Ilie Ciobotea, Preafericitul Părinte Daniel de astăzi.
Cele 25 de studii teologice, elaborate direct în limba franceză, în străinătate ori în ţară, parte traduse în limba română, sunt grupate în prezenta ediţie, în opt capitole pe care le redăm în continuare:
I. Iisus Hristos, viaţa lumii;
II. Afirmarea omului în Dumne-zeu şi de către Dumnezeu;
III. Biserica, icoană a Împărăţiei Cerurilor;
IV. O Biserică fidelă;
V. Sfinţenia vieţii şi exerciţiul autorităţii eclesiale;
VI. Conciliaritatea, starea de co-muniune şi coresponsabilitate;
VII. Teologia, ştiinţa mântuirii şi a comuniunii cu Dumnezeu;
VIII. Ortodoxia românească în faţa noilor provocări.
Introducerea o face Preafericirea Sa într-un interesant şi profund interviu cu Părintele Iachint Destivelle o.p., de fapt, o prezentare a celor mai semnificative etape ale şcolirii, slujirii şi misiunii sfinte de-a lungul anilor.
Străbate, ca un fir roşu, în această primă parte a cărţii recunoştinţa faţă de Dumnezeu, faţă de bunii părinţi, învăţătorul Alexie şi mama Stela, faţă de dascălii liceului ,,Coriolan Bredniceanu” din Lugoj, faţă de profesorii de teologie de la Sibiu şi Bucureşti, în frunte cu marele teolog şi părinte duhovnicesc al Preafericirii Sale, părintele Dumitru Stăniloae. Despre acesta, scrie Preafericirea Sa: ,,Am admirat întotdeauna maniera în care unea experienţa teologică şi viaţa creştină sau maniera prin care articula în teologie şi în viaţa sa dragostea faţă de naţiune cu dragostea pentru Ortodoxia ecumenică. Părintele Stăniloae nu avea frică de dialogul ecumenic. Îl aprecia sau îl critica, după caz. A fost un teolog al Ortodoxiei universale şi un român echilibrat şi profund în spiritualitatea sa”.
De asemenea, despre celălalt dascăl de suflet în viaţa monahală, părintele Cleopa, Preafericitul scrie: ,,Părintele Cleopa ne vorbea deodată blând şi ferm, utilizând multe texte ale Părinţilor Bisericii. Chipul său luminos şi credinţa sa fermă mărturiseau despre o prezenţă spirituală strălucitoare… Era un teolog popular, talentat şi paşnic, care se ruga şi citea mult. Aceasta m-a fascinat ca student şi m-a determinat să-l iubesc.”
Nu i-a uitat nici pe dascălii din universităţile apusene din Franţa şi Germania, apreciindu-i mai ales pentru ,,rigoarea şi onestitatea academică”, pentru metoda ştiinţifică în cercetarea profundă şi realistă a temelor teologice, fără a aprecia însă lipsa de profunzime în viaţa spirituală şi liturgică a celor din acest spaţiu al creştinătăţii.
Ca ierarh şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Preafericitul aprecia valoarea culturii creştine din acest spaţiu al spiritualităţii ortodoxe româneşti, ca ,,o sursă profundă de energie pastorală şi misionară, a bucuriei şi a frumuseţii spirituale, mai ales în numeroasele mănăstiri”.
Evident, cu această zestre spirituală, teologică şi culturală, ierarhul experimentat, evlavios, dinamic şi pregătit în abordarea şi în rezolvarea creştină a provocărilor unei societăţi tot mai secularizate a fost chemat la înalta slujire patriarhală. Iată care sunt priorităţile în această nouă lucrare sfântă. ,,Aprofundarea vieţii spirituale şi intensificarea activităţii pastorale, misiunea culturală şi socială a Bisericii în lumea de astăzi, într-o societate din ce în ce mai secularizată şi pluralistă din punct de vedere politic, etic şi religios. La acestea se adaugă prioritatea urgentă a construcţiei noii Catedrale patriarhale la Bucureşti”6.
A sluji în duhul Sfinţilor Părinţi într-o Biserică a unui popor echilibrat, evlavios şi jertfelnic este o mare bucurie pentru orice păstor de suflete, dar a avea un păstor luminat, harnic şi evlavios la cârma ,,Corabiei”, Biserica, pe valurile învolburate ale uscatului, mult mai complicate decât ale apelor, este o binecuvântare şi o şansă. Experienţa acumulată din familie şi din Biserică este o garanţie a forţei sale spirituale, pe care o oferă Hristos-Domnul celor ce-I sunt fideli, prin fapte mobilizatoare, aşa cum le arată neîncetat sfinţii. Într-o Biserică Ortodoxă fidelă misiunii primite de la Mântuitorul, prin Sfinţii Apostoli, învăţând calea sfinţeniei, ca exerciţiu al autorităţii eclesiale, păstrând cumpăna după modelul Părinţilor Sinoadelor Ecumenice, între conciliaritate, comuniune şi coresponsabilitate, se ajunge la teologia şi la ştiinţa mântuirii, trăsături ale Ortodoxiei româneşti, pe care le iubeşte, le promovează şi le mărturiseşte în Sfântul Sinod, în lucrarea sa pastoral-misionară şi cultural-socială Patriarhul nostru, împreună cu toţi fiii şi fraţii săi duhovniceşti.
Această mărturie adresată fraţilor noştri de aceeaşi credinţă şi de un neam aflaţi acum în Occident, dar şi de alte credinţe, este încă o probă, fără echivoc, a demnităţii şi a frumuseţii fidelităţii ortodoxe, izvor de adevărată bucurie pentru Preafericitul şi pentru noi toţi.
Dumnezeu să-i dea timp şi putere spirituală pentru a ne mai oferi şi alte chemări menite a ne împodobi spiritual cu demnitatea fidelităţii faţă de dreapta credinţă, faţă de slujirea liturgică şi faţă de lucrarea culturală şi filantropică în Sfânta noastră Biserică. Acestea sunt treptele bucuriei adevărate!