Oul, simbol al genezei, al zămislirii şi al renaşterii, a ocupat în mitologia popoarelor lumii un loc important încă înainte de creştinism în practicarea unor ritualuri prilejuite de echinocţiul de primăvară şi începutul unui nou an. La egipteni, indieni, fenicieni, romani, perşi, evrei ş.a. oul a fost considerat ca emblemă a universului, ca principiu generator şi ca simbol al creaţiei.
Popoarele Europei şi Asiei, în special, sărbătoreau Anul Nou la echinocţiul de primăvară, prilej cu care oamenii îşi trimiteau în dar ouă vopsite în diferite culori, în special roşu, acestea constituind dovezi de afecţiune însoţite de multe semnificaţii.
În mitologia românească, ouăle roşii sunt raportate la cea dintâi comemorare a Pătimirilor, Morţii şi Învierii Domnului Iisus Hristos, constituind simboluri creştine însoţite de o multitudine de legende şi practici mitico‑magico‑religioase întâlnite în spiritualitatea satului tradiţional românesc.
O asemenea legendă ne‑a fost transmisă de Elena Cuparencu – învăţătoare din Dorohoi, pasionată colecţionară de artă populară românească şi bună cunoscătoare a tradiţiilor din zona Botoşanilor, ajutor preţios pentru etnografi. Legenda spune cam aşa: „Pornind Sfânta Fecioară Maria spre Ierusalim ca să întâlnească pe Fiul cel prea iubit, a luat de acasă, ca să‑I ducă, un paneraş cu ouă. Când ajunse aproape de Ierusalim, fiind ostenită de atâta mers, se opri să se odihnească la umbra unui finic. Stând sub copac, ridică ştergărelul de pe paneraş să vadă de stau bine ouăle ce le ducea Fiului ei. Dar când privi, sufletul i se zdrobi; ouăle se făcuseră toate roşii şi Sfânta Fecioară înţelese că Fiului ei prea iubit i‑a sosit ceasul suferinţei. Din ochii ei începură a curge lacrimi, pâraie, care, prelungindu‑se peste ouă, lăsau urme albe pe coaja roşie, de parcă ar fi fost închistrite sau încondeiate. Ajungând Maica Domnului la picioarele Crucii unde fusese răstignit Domnul Hristos şi văzând El ouăle ce‑I aducea mama Sa, zise: Maică, nu Mă plânge, nici nu Mă jeli, ci împarte aceste ouă blagoslovite celor ce ar crede în Patimile şi Învierea Mea“. Şi de atunci la Paşti se fac ouă roşii închistrite şi încondeiate şi se împart între rude, prieteni şi cunoscuţi.
Încondeierea ouălor în zone etnografice distincte este inspirată din bogăţia de motive din realitatea lumii înconjurătoare, dar au în esenţă aceeaşi simbolistică, constituind dovada unităţii în diversitate, principiu valabil pentru întreaga creaţie tradiţională românească.
Încondeierea şi închistrirea ouălor era şi mai este, uneori, socotită ca un ritual sacru ce se înfăptuieşte etapă cu etapă. Chiar alegerea ouălor pentru încondeiat (închistrit) constituie un moment deosebit, existând tradiţia ca acest lucru să se întâmple la mijlocul Postului Mare. În această zi nu se va face nimic altceva – se vor alege ouăle mai albe, cu coaja cea mai netedă, începându‑se numărătoarea în loc de unu spunându‑se o mie, în ideea ca aceste ouă să aducă în casa respectivă bogăţie şi belşug în restul anului. Vor fi preferate ouăle de găină, mai puţin cele de raţă, gâscă sau pichire. În acelaşi timp, gospodina casei se va îngriji şi de pregătirea vopselelor – operaţiune extrem de meticuloasă altădată, când se foloseau numai vopsele vegetale, până către a doua jumătate a secolului al XIX‑lea. Aceste culori se obţineau din diferite soiuri de plante, culese cu grijă pe parcursul anului. Culoarea verde se obţinea din frunză de nuc, coajă de măr dulce, coajă şi muguri de măr pădureţ ş.a. Din frunză de măr dulce, flori de măr acru, frunză de corn, cimbrişor ş.a. se obţinea culoarea roşie, iar din florile de brânduşă se obţinea un galben deschis. Din coajă de arin se obţinea culoarea neagră ş.a.m.d. Paralel cu grija pentru culoare, vopsitoarea se preocupa şi de aroma ouălor vopsite. În acest scop, se adăuga la celelalte plante şi un mănunchi de şovârf (origanum vulgare) care, păstrat în condiţii speciale (întuneric, fără curenţi de aer), imprima ouălor vopsite o aromă aparte, care dăinuia în casele ţărăneşti în tot timpul Paştilor. În acest scop, în Duminica Floriilor, cu o săptămână înainte de Paşti, se puneau într‑un cubăr un mănunchi de sovârf şi coajă de măr pădureţ. Peste acestea se turna apă caldă, amestecându‑se de trei ori pe zi, dimineaţa înainte de răsăritul soarelui, la prânz când soarele este deasupra capului şi puţin înainte de căderea serii. În timpul acestei operaţiuni se rosteau incantaţii cunoscute altădată de închistrătoarele din sate. Acest ritual c
ontinuă până în Joia Mare – Joia Patimilor, când există tradiţia ca ouăle, alese din timp, să fie încondeiate (închistrite).
În Joia Mare se vor scoate plantele din acest amestec, iar zeama rămasă va fi pusă într‑o oală nouă la fiert. În această zeamă vor fi introduse ouăle. La scoatere, ele capătă o plăcută culoare galbenă, a cărei intensitate variază în funcţie de concentraţia soluţiei. Tot aşa se procedează şi în cazul obţinerii altor culori. Astăzi nu se mai folosesc culori obţinute din plantele amintite, vopsindu‑se doar cu flori de tei şi coji de ceapă. Au pătruns culorile sintetice în nuanţe tari.
Joia Mare este ziua în care se vor încondeia ouăle, deoarece există credinţa că acestea nu se vor strica niciodată şi vor rămâne proaspete, ouăle vopsite în această zi având şi proprietăţi apotropaice pentru casa respectivă. Cu un asemenea ou vopsit şi încondeiat în Joia Mare şi sfinţit la înviere, poţi sta liniştit în casa ta. Pe acea casă focul nu o arde, hoţii nu o calcă şi este ferită de toate relele, se spunea în satele din zonele amintite. Femeia, artista, pricepută şi talentată care se pregătea să încondeieze ouăle avea în preajmă, aşezate pe vatră, ouăle albe, iar lângă ea era chişiţa (un beţişor având în vârf câteva fire de păr de porc introduse într‑o ţeavă de tablă cu diametrul unui ac). Alături se afla vasul cu ceară topită. Artista noastră îşi va împărţi ouăle pentru a obţine ouă înroşite (ouă roşii) şi ouă încondeiate sau închistrite ce au pe fondul roşu trasate diverse motive cu albul cruţat cu ceară topită.
Tehnica de încondeiere sau închistrire este aceea a cruţării fondului. Cu ajutorul chişiţei se trasează pe ou un prim grup de motive ornamentale, care vor cruţa elementele fundamentale ce vor rămâne pe culoarea oului, după care oul se introduce, de obicei, în vopsea galbenă. Un alt rând de linii ornamentale trasate cu ceară, cu ajutorul chişiţei, vor cruţa ornamentele în galben, după care oul se va introduce în alte culori şi tot aşa mereu. Ultima culoare va fi negrul sau albastrul. Numeroase credinţe circulau în ambele zone etnografice cu privire la momentul încondeierii ouălor: în camera unde se încondeiază ouăle nu este bine să intre cineva supărat sau prea curios, pentru ca ouăle să nu iasă pătate. De aceea, femeile care încondeiază preferă să lucreze singure, lângă vatră, în tăcere, existând în felul acesta o atmosferă benefică actului de creaţie. În această linişte femeia va trasa pe coaja oului motive izvorâte din imaginaţia ei, cu talent şi măiestrie ce se dobândesc în timp.
Ouăle erau ascunse dacă se afla că cineva a decedat în sat şi, de aceea, înainte de începerea încondeierii ouălor se rosteau vorbe ce făceau parte din acest ritual magic: de o să moară cineva nu vreau să ştiu deloc, ştiu numai că florile mele de pe ouă au să fie frumoase, mândre, curate şi minunate. Alteori, ţăranca făcea pe primul ou încondeiat semnul crucii, spunând: Dumnezeu să‑mi ajute să închistresc şi să ajung să le mănânc. Amin! Uneori se rostesc doar formule simple: Într‑un noroc sau Doamne ajută!
Categoriile de motive întâlnite în ornamentica ouălor sunt: fitomorfe, sacre, zoomorfe, cosmomorfe, skeomorfe, satirice ş.a. Coloritul bogat şi variat al ouălor, în tonuri vii sau terne, bine armonizate, încântă ochiul, creând un sentiment de bucurie şi optimism în deplină concordanţă cu atmosfera generală a sărbătorii Paştelui – sărbătoarea biruinţei luminii asupra întunericului, a triumfului vieţii asupra morţii.
1. Motive fitomorfe
Relaţia om – natură, „conlucrarea românului cu firea“ (Mircea Vulcănescu) este vădită şi în arta încondeierii ouălor de Paşti – când în ornamentica acestora apare, începând cu genericul ,,frunză” sau ,,floare”, un întreg univers minunat alcătuit din flora specifică zonelor respective (,,frunza nucului”, ,,frunza stejarului”, ,,frunza trandafirului”, ,,frunza câmpului”, ,,frunza cânepii”, ,,frunza spicului”, ,,frunza grâului” ş.a.). În această lume a florilor la loc de cinste este Floarea Paştelui, întâlnită, într‑o diversitate de forme, pe coaja ouălor încondeiate din zona Botoşanilor.
Un alt motiv încărcat cu o simbolistică aparte este brăduţul – arborele vieţii redat sub forma ramurei de brad stilizate.
Stilizarea pronunţată a motivelor, amplasarea lor aerată creează impresia de echilibru, de armonie şi rafinament artistic deosebit.
2. Motive sacre
Motivul Crucii (,,Crucea Paştelui”, ,,Crucea Păştii”) este frecvent întâlnit în ornamentica ouălor încondeiate, având o simbolistică complexă: simbol al creştinismului – prezentându‑L pe Mântuitorul răstignit, crucea se identifică cu Persoana acestuia – acolo unde este cruce, este şi Iisus Hristos. Crucea Patimilor este crucea pe care Mântuitorul a îndurat chinurile morţii. Crucea Învierii este simbol al biruinţei vieţii asupra morţii. Modalităţile în care apare motivul sunt variate, femeia care încondeiază găsind de fiecare dată modalitatea de a‑l reprezenta sub o formă realizată artistic în mod deosebit.
Mănăstirea (Casa Domnului) trebuie considerată, de asemenea, ca un simbol al credinţei în Dumnezeu.
3. Motive zoomorfe
Motivele zoomorfe constituie o altă grupă tematică, din care fac parte imagini ale animalelor şi păsărilor cunoscute – redate de cele mai multe ori – conform principiului Par pro toto – prin care o parte sugerează întregul (,,colţul porcului”, ,,ţâţa‑vacii”, ,,ugeru‑vacii”, ,,capul caprei”, ,,cap de şarpe”, ,,urechea iepurelui”, ,,coarnele culbecului”, ,,creasta pupezei”, ,,coada păunului”, ,,coada curcanului”, ,,aripile hultanului” ş.a.). Apar şi vieţuitoare prezentate întregi: peşti şi broaşte, râme, şerpi ş.a. Arta femeii care încondeiază este, şi în acest caz, remarcabilă, în aşa fel încât, în final, toate aceste motive alcătuiesc un decor de o mare simplitate, dar în acelaşi timp extrem de reuşit din punct de vedere estetic.
4. Motive skeomorfe
Inspirându‑se din lumea înconjurătoare, din realităţile atât de apropiate sufletului său, femeia care încondeiază va trasa pe coaja ouălor conturul uneltelor, al obiectelor casnice şi gospodăreşti legate de practicarea unor ocupaţii şi meşteşuguri tradiţionale. Aşa apar: grebla, grapa, cheptinii, bâta, vârtenilţa, hârleţul, îmblăciul, morişca, bâta ciobanului, secerătoarea ş.a. Imaginea acestora corespunde, uneori, realităţii, alteori este sugerată prin unele elemente componente, creatoarea dovedindu‑se şi în acest caz extrem de talentată. Stilizarea pronunţată a motivelor conferă compoziţiei în ansamblul ei o frumuseţe şi valoare deosebite.
5. Motive cosmomorfe
Legătura dintre cer şi pământ, între lumea terestră şi cea celestă, atât de prezente în mitologia satului românesc, a generat prezenţa în decorul ouălor de Paşti a unor motive cunoscute sub numele de motive cosmomorfe. Între acestea, cel mai frecvent întâlnit este motivul solar – motiv simbolic de mare vechime şi largă circulaţie.
Acesta apare într‑o multitudine de forme (rozete, cerc cu raze, romburi ş.a.), având o simbolistică bogată: soarele este viaţa, fără soare omenirea ar pieri, soarele este ochiul lui Dumnezeu etc.
6. Motive satirice
Simţul umorului, hazul înnăscut al românului, spiritul critic faţă de unele aspecte ale vieţii de toate zilele, faţă de unele slăbiciuni omeneşti îşi găsesc o expresie adecvată şi în arta cu care se încondeiază ouăle. Aşa s‑au născut motivele satirice dintre care cel mai ades apar: ,,cârja popii”, ,,mâna calicului”, ,,drumul beţivului” ş.a. Motive care, prezentate schematic, dar sugestiv, prin linii albe pe fondul colorat al oului (cel mai adesea roşu), conferă compoziţiei claritate şi frumuseţe.
7. Motive diverse
Spirala – motiv ce apare frecvent în ornamentica ouălor din zona Câmpulung Moldovenesc, în special, are o simbolistică ce include ideea devenirii – prototipul natural al acestui motiv fiind cochilia melcului – simbol străvechi al reînnoirii naturii.
Calea rătăcită – motiv răspândit în zonele etnografice ale României, apare şi în decorul ouălor încondeiate din Câmpulung Moldovenesc şi Botoşani, în diverse variante.
Ornamentica ouălor încondeiate constituie o mărturie valoroasă, deoarece astăzi ouăle încondeiate din zonă au un decor mult simplificat, prilej de a aminti numele Elenei Cuparencu, pasionată colecţionară de artă populară, de la care avem informaţii referitoare la ornamentica ouălor încondeiate. Motivele apar astăzi trasate prin linii albe pe fondul roşu al ouălor. Cu ani în urmă, femeile obişnuiau să încondeieze ouă al căror fond era vopsit în negru sau albastru închis, aspectul final al acestora fiind de o mare sobrietate şi frumuseţe.
Dr. etnograf Angela Olaru