Românul a simţit din totdeauna, dorinţa de a converti timpul trăit într-unul sacru. Tot ceea ce făcea, începând de la trebuinţele de bază (procurarea hranei sau confecţionarea îmbrăcămintei), până la petrecerea timpului liber, se realizau ţinându-se cont de repere sfinte. A păşit mereu într-un ritm al Bisericii, iar comuniunea eclesială, care se realizează în Biserică, a inclus şi spaţiul mai restrâns al traiului familial.
Referindu-ne la pregătirea gospodarului român pentru în-tâmpinarea Sfintelor Sărbători de Paşti, arătăm că trăirile spirituale din familie sunt pe măsura importanţei Praznicului. După o săptămână în care masa era îmbelşugată, Postul Mare începea cu ziua ,,spolocaniilor”, numită aşa pentru că se îndepărta orice rămăşiţă a mâncărurilor de dulce, numite şi ,,de frupt”. În unele părţi ale Moldovei, practica era aceea de a urca în pod vesela de lut şi lingurile de lemn, care erau folosite în afara postului, şi se înlocuiau cu altele, anume păstrate pentru această perioadă. În zona Eparhiei noastre, se obişnuia ca în ,,ziua spolocaniilor” să se spele vesela cu apă clocotită şi cu cenuşă, ea rămânând aceeaşi pe timpul postului.
Intrându-se în Păresimi, cele mai multe familii practicau un post aspru, gustând din ulei şi vin doar sâmbăta şi duminica, iar cei cu ştiinţă de carte citeau catisme din Psaltire. Horele sau orice alt fel de petreceri erau total interzise. Acum, atenţia se îndreaptă spre cei plecaţi la cele veşnice. Vinerile şi Sâmbetele din post sunt dedicate exclusiv pomenirii lor. Vinerea se pregătea coliva, iar sâmbăta se mergea cu ea la biserică. Aşadar, perioada aceasta era una de curăţie nu doar pentru cei de pe pământ, ci şi pentru cei plecaţi de aici, pentru care nădăjduim că Dumnezeu le curăţă păcatele, ca şi ei să poată primi bucuria pascală.
Curăţenia fizică era în deplin acord cu cea spirituală. Primenirea caselor se făcea până la Duminca Floriilor. Totul era curăţat perfect şi se croiau haine noi. Acestea se îmbrăcau pentru prima oară de Florii. Dacă mulţimile, la Intrarea Domnului în Ierusalim, şi-au aşezat hainele înaintea Mântuitorului, ca El să calce peste ele, acum venim cu haine noi la biserică, pentru a trece peste ele puterea lui Hristos. Acestea vor mai fi apoi îmbrăcate în zilele de Paşti. Ouăle se strângeau pe toată perioada postului, iar vopsirea lor se făcea folosindu-se fiertură de coajă de ceapă şi din alte plante.
Trecerea de la mâncărurile de post la cele de dulce nu se făcea brusc. În acest sens, în prima zi de Paşti se consumau ouă şi lactate, de aici se păstrează tradiţia de a pune pe masă pasca, făcută cu brânză dulce şi ouă. Horele reîncepeau în a doua zi de Paşti.
Toate aceste obiceiuri, în simplitatea lor, ar putea părea lipsite de importanţă, însă ele au la bază puternice motivaţii religioase. Faptele pe care gospodarul le săvârşea ca pregătitoare pentru întâmpinarea Învierii Domnului erau făcute de toţi cei din sat, într-o comuniune. Tradiţiile şi obiceiurile legate de marele eveniment apar ca adevărate canoane, iar abaterea de la ele duce la sacrilegiu.
Tezaurul spiritual imens, transmis nouă de strămoşii noştri, a fost preluat doar în parte de generaţia noastră. Pregătirile pentru Sfintele Sărbători au devenit prilej de promovare a consumismului. În presă şi la televizor se fac statistici: câte produse au consumat românii sau cum s-au distrat tinerii prin cluburi în perioada Sfintelor Sărbători de Paşti. Tendinţa societăţii este de a se îndepărta de semnificaţiile duhovniceşti şi de a se axa pe cele materiale. Familia este prinsă în acest val care, sub influenţe străine, se îndepărtează uşor de tradiţiile noastre româneşti, sănătoase. Auzim mereu urări de genul „Paşte fericit!”, în loc de tradiţionalul „Hristos a înviat!”, iar un bizar iepuraş vine cu daruri de Paşti. Slavă Domnului că unii tineri, plecaţi la muncă peste hotare, văzând răceala Occidentului, simt nevoia să se întoarcă la căldura tradiţiilor noastre româneşti!
Lucrarea Bisericii, prin dis-poziţiile chiriarhale ce angrenează activitatea preoţilor în parohii, cât şi prin mijloacele media, radioul şi televiziunea Trinitas, promovează importanţa familiei creştine, care trebuie să rămână un spaţiu sacru, al sfinţeniei. Postul Mare este perioada de maximă importanţă în care, mai mult decât oricând, se predică pocăinţa, ca pregătitoare pentru primirea sfinţeniei. În acest sens, citirea Canonului celui Mare este, prin excelenţă, cel mai grăitor act de introspecţie creştină. Se accentuează acum legătura dintre preotul duhovnic şi credincios, Există familii în care toţi membrii vin, în aceeaşi zi, la Sfânta Taină a Spovedaniei, apoi la cea a Euharistiei, pentru care se pregătesc atent şi profund.
Privitor la elevi, în Duminica Ortodoxiei se desfăşoară tra-diţionalul concurs de icoane. Cei care participă la programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” sunt îndrumaţi spre adevărata semnificaţie a Sărbătorii Învierii Domnului. În cadrul catehezelor se arată şi care sunt adevăratele obiceiuri legate de marele praznic, şi se combate tendinţa societăţii de a face din Sfintele Paşti un prilej pentru consumul exagerat şi pentru petrecerile păcătoase.
Noi sperăm că duhul tradiţiei româneşti va fi mai puternic decât duhul secularizării valorilor noastre, pentru ca şi strănepoţii noştrii să se poată bucura, româneşte, de marele praznic al Învierii Domnului.
Pr. Lucian Spătariu, parohia Buceşti