Una din bolile grave de care suferă omul contemporan este cea a materialismului, a cărei cea mai evidentă manifestare este consumismul, sub toate aspectele sale: erotism, lux, plăceri, îmbuibare. Căderea omului în materialitate este atât de gravă şi de adâncă, încât acesta a ajuns să se privească pe sine însuşi, şi prin urmare şi pe semenul său, ca pe un „bun de consum”, limitându-se pe sine şi relaţia cu cei din jurul său şi cu universul înconjurător la nevoia satisfacerii nevoilor trupului material. Îngrijorător este faptul că omul modern, creştinul contemporan, se raportează în această cheie a materialismului inclusiv la marile sărbători religioase, pentru cei mai mulţi pregătirea pentru întâmpinarea acestora rezumându-se exclusiv la grija pentru cele materiale, mâncare şi băutură din belşug, cel mai adesea în exces, cadouri cât mai multe şi mai scumpe, petreceri zgomotoase şi imorale.
Salvarea din această stare de decădere morală pare imposibilă pentru omul devenit rob, nu doar al propriilor patimi trupeşti, ci şi al ideologiilor pe care le-a creat pentru a-şi justifica sieşi căderea în materialism. Salvarea doar pare imposibilă, nu este însă şi imposibilă, iar soluţia pentru ieşirea din adâncul ,,păcatului materialismului”, ca pentru ieşirea din orice alt păcat, o constituie întoarcerea la învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos şi la scrierile Sfinţilor Părinţi.
Teologia Sfinţilor Părinţi, şi în mod deosebit teologia mistică pune în lumină sufletul omului, în dorinţa şi lucrarea de a se împărtăşi de Dumnezeu şi oferă medicamentul pentru tămăduirea de căderea în materialism. O seamă de astfel de remedii găsim în scrierile teologice cu caracter mistic ale Sfântului Grigorie de Nyssa, Despre viaţa lui Moise şi Tâlcuire amănunţită la Cântarea cântărilor.
Cel mai puternic remediu pentru orice muşcătură veninoasă a „Şarpelui celui de demult”, inclusiv pentru veninul păcatului materialismului, este Crucea lui Hristos. Înălţarea privirii către Cru-ce şi meditarea la Jertfa lui Hristos sunt modalităţi prin care pot fi birui-te patimile trupeşti ca manifestări ale păcatului materialismului. „Asupra celor ce privesc la cruce, moartea înspăimântătoare a păcătoşilor nu are putere; dar pofta sălăşluită în trup împotriva Duhului nu s-a pierdut cu totul. Pentru că şi în cei credincioşi lucrează de multe ori veninul poftei. Dar cel ce priveşte spre Cel înălţat pe lemn îşi vindecă boala, risipind veninul prin frica poruncii ca printr-un leac.” ( Despre viaţa lui Moise, P.S.B., 29, p.101).
Alt leac recomandat de Sfântul Grigorie de Nyssa împotriva lăcomiei născute din poftă, ca manifestări ale materialismului, este înfrânarea de la plăcerile trupeşti şi de la agonisirea de bunuri pământeşti peste trebuinţă. Sfântul Grigorie ne îndeamnă „să ne folosim de voinţa lacomă numai când ceea ce adunăm nu e supus stricăciunii”, când adunăm, adică, bunuri duhovniceşti prin care ne pregătim viaţa cea veşnică. Tâlcuind hrănirea minunată a evreilor în pustie cu mană, Sfântul Grigorie de Nyssa învaţă că „cei ce-şi adună mijloacele de trai din bunurile material să nu treacă peste măsurile de obşte, ci să ştie că este o unică măsură în firea noastră în ceea ce priveşte hrana: ceea ce trebuie zilei în care se află. Căci chiar dacă se adună în ziua aceea mai multe decât cere trebuinţa ei, stomacul nu poate să treacă peste măsurile lui, nici nu se poate lărgi împreună cu nesăturarea adunării… Iar celor ce păstrează prisosul, nesăturarea li se face pricină de înmulţire a viermilor”.
Prin aceasta Scriptura spune în oarecare fel, celor lacomi, că tot ce e adunat în afară de trebuinţă, din pofta acestei lăcomii, se preface în ziua următoare, adică în viaţa viitoare, celui ce a adunat-o, în vierme. Prin viermele acesta, ,,cel ce aude înţelege, fără îndoială, viermele neadormit, care prinde viaţă din lăcomie” (Despre viaţa lui Moise, P.S.B., 29, p. 66-67) .
Nu în ultimul rând, după cum arată Sfântul Grigorie (Tâlcuire amănunţită la Cântarea cântărilor -P.S.B., 29, pp. 113-330), un alt leac potrivit pentru tămăduirea sufletu-lui de boala păcatului materialismului este, alipirea acestuia de Dumnezeu într-o iubire duhovnicească sinceră, singura care poate rupe sufletul de iubirea pătimaşă a celor materiale, care induce iluzia fericirii, dar care, fiind limitată de limitările materiei spre care este îndreptată, lasă în urmă suflete goale.
Pr. lect. dr. Cristian Gagu,
Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie,
Galaţi