Sărbătoarea Sfântului Andrei din 30 noiembrie adună laolaltă, în fiecare an, poporul dreptmăritor, pentru un popas duhovnicesc după modelul oferit de Însuşi Dumnezeu în Sfânta Scriptură: „Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Domnul!…” (Psalmul 45,10).
De altfel, aceste sărbători sunt unele dintre cele mai grăitoare dovezi că Duhul Sfânt este prezent în Biserică şi lucrează în ea, până la sfârşitul veacurilor.
În cadrul acestor sărbători întru cinstirea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul cetăţii Galaţilor, ca de fiecare dată, Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin Întâistătătorul ei, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, a organizat o gamă variată de manifestări bisericeşti, educaţionale, culturale, misionare, pastorale şi filantropice.
Printre acestea se numără şi simpozionul studenţesc întru cinstirea „întâiului chemat la apostolat”, organizat de cadrele didactice şi studenţii Departamentului Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi. Acesta a debutat miercuri, 23 noiembrie, orele 10 la sediul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”.
În prezenţa cadrelor didactice, studenţii de la Departamentul Teologic sub îndrumarea mai multor cadre universitare, au făcut o scurtă retrospectivă a apariţiilor editoriale întru cinstirea Sfântului Apostol Andrei, din ultimii ani, publicate în Eparhia Dunării de Jos. În prezenţa duhovnicească a Sfântului Apostol Andrei, simpozionul a continuat cu o serie de referate bine întocmite, cu dezbateri şi reflecţii în ceea ce priveşte viaţa, activitatea misionară şi cultul Sfântului Apostol Andrei la Dunărea de Jos. Redăm aici câteva titluri: „Viaţa Sfântului Apostol Andrei după sinaxarele bizantine şi alte surse patristice”, „Viaţa Sfântului Apostol Andrei în imnografie”, „Programe social – filantropice desfăşurate cu ocazia sărbătorii Sfântului Apostol Andrei”, „Cultul Sfântului Andrei la Dunărea de Jos: biserici, aşezăminte, instituţii bisericeşti (asociaţii şi organizaţii)” ş.a.
După fiecare referat susţinut pr. lect. dr. Ovidiu Soare, pr. asist. drd. Ionel Ostache şi lect. dr. Gina Scarlat au făcut intervenţii pertinente, pline de sensuri teologice. Au luat cuvântul şi alţi participanţi la simpozion, făcând referiri la temele prezentate.
Cum orice participare la un simpozion înseamnă, pe lângă un plus de cunoaştere, o sumedenie de probleme ridicate, aceasta a fost nota dominantă a simpozionului studenţesc: s-au ridicat probleme, s-au deschis perspective de investigare, de cercetare, de aprofundare a temelor.
Prin temele dezbătute, simpozionul a reuşit să descopere sensul mesajului Sfântului Apostol Andrei, care este actual, drept şi responsabil: „L-am găsit pe Mesia, Care Se cheamă Hristos!”
A consemnat
Ionuţ Furtună