„Astăzi, atât în Europa, în Ro-mânia, cât şi în întrega Europă, familia creştină se confruntă cu criza economică, manifestată prin sărăcie, şomaj şi nesiguranţa zilei de mâine, înmulţite de alte forme. Se confruntă, de asemenea, cu criza morală, avortul, divorţul, abandonarea copiilor, libertinaj, droguri, cu criza spirituală: secularizarea, secularismul, fanatismul şi pro-zelitismul religios. La criza aceasta de ordine spirituală în Europa Occidentală se mai adaugă, în Europa Centrală şi Orientală, în fostele ţări de tip comunist, şi alţi factori negativi, care lovesc în familie, cum ar fi sărăcia umană, sectele şi prozelitismul lor, violenţa, nesiguranţa zilei de mâine şi, mai ales, fenomenul emigraţiei în ţări mai bogate. Criza familiei se manifestă prin abandonul şcolar, prin abandonul copiilor de către părinţi, prin abandonul părinţilor de către copii, prin numărul mare de avorturi, creşterea numărului divorţurilor, creşterea violenţei în familie şi creşterea delincvenţei juvenile.
Plecarea unuia dintre soţi în străinătate, pe o perioadă mai lungă, a creat premisele săvârşirii unor acte de infidelitate sau a dus chiar la divorţuri în familii. Între părinţii plecaţi peste graniţă şi copiii lor, legăturile familiale slăbesc considerabil; privaţi de mediul firesc al familiei, copiii pot avea probleme de ordin afectiv sau pot suferi derapaje sociale, lipsa educaţiei şi a unei supravegheri atente conducând, în timp, în unele cazuri, la săvârşirea unor infracţiuni, la deprinderea unor vicii sau patimi, la comportamente dăunătoare lor şi societăţii în care trăiesc.
Din cauza crizei morale şi spirituale de azi, modelul familiei tradiţionale este considerat de unii ca fiind învechit sau perimat. Mulţi copii se nasc în afara căsătoriilor pentru că tinerii preferă să trăiască împreună fără binecuvântare sau unire de suflet în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii, prin Sfânta Taină a Cununiei, fără a-şi exprima toate responsabilităţile vieţii conjugale şi fără a căuta sfinţirea vieţii prin rugăciune şi prin fapte bune.
Astăzi trăim într-un context dominat de o mentalitate indi-vidualistă şi secularizată, care minimalizează rolul primordial al familiei şi îl subordonează intereselor efemere şi materialiste ale omului şi societăţii. Divorţul şi separările nu mai reprezintă decât o simplă formalitate, la îndemâna oricui, şi care se obţine fără mari eforturi şi cheltuieli. Avortul şi toate mijloacele anticoncepţionale nu sunt doar eliberate de orice control, ci uneori sunt chiar încurajate de către Parlament şi Constituţie. Dezechilibrul economic şi financiar macină şi distruge coeziunea şi dreptatea socială, precum şi climatul familial bazat pe coborâri determinate de „virtuţi” potrivnice nivelului de trai; mass-media tratează cu superficialitate şi promovează, prin ştirile sale senzaţionale, atitudini contrare unei relaţii sănătoase, doar ca să creeze imaginea, de prost gust, a unui om „la modă”.
Toate acestea obligă Bisericile să tragă un semnal de alarmă, să ia atitudine, să caute soluţii pentru apărarea demnităţii familiei creştine.
Reflectând la situaţia actuală de criză a familiei, considerăm că trebuie să valorificăm resursele de îndreptare şi ieşire din criză, pentru a trăi cu speranţă. În primul rând, trebuie să înţelegem că viaţa şi fericirea sunt daruri ale lui Dumnezeu, iar criza familiei de azi poate fi depăşită cu ajutorul şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu Creatorul, Care a zis: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul…”.
În ciuda multor păcate şi primejdii abătute asupra ome-nirii, Biserica a fost instituţia cea mai stabilă din istorie. În plus, binecuvântarea familiei de către Domnul nostru Iisus Hristos, la nunta din Cana Galileii, când a transformat apa în vin la solicitarea Maicii Domnului, arată icoana Bisericii lucrătoare, constituie pentru noi o puternică bază de a lucra pentru binele familiei. Scena când Hristos a schimbat apa în vin poate schimba criza actuală într-o speranţă nouă, poate aduce bucurie acolo unde ameninţă lipsurile şi tristeţea, dacă ne apropiem de El; trebuie să-L rugăm pe Hristos, să-I spunem Lui ce lipseşte cu adevărat familei şi să-i spunem familiei creştine sfinţite să ceară ajutorul lui Hristos şi al Maicii Domnului, în organizarea însăşi a vieţii conjugale. Minunea din Cana Galileii descoperă fericirea ca dar al lui Dumnezeu, care aduce comuniune şi bucurie în familie şi societate şi dubla dăruire a omului, ce nu trebuie privit în spirit individualist şi egoist, ci ca binecuvântare a prezenţei lui Dumnezeu în viaţa oamenilor.
În al doilea rând, trebuie să susţinem efortul Bisericii de a apăra familia naturală, tradiţională, universală şi de a sta în faţa unor „modele” noi de familie, în care relaţia normală bărbat-femeie este considerată a fi ceva depăşit sau perimat.
În al treilea rând, este necesară intensificarea cooperării dintre Stat şi Biserică, în toate domeniile care privesc activitatea socială, tradiţională şi culturală referitoare la familie, deoarece matricea creştină a Europei nu poate fi smulsă din structura spirituală a omului european, fapt, care la fel, adesea este ignorat de către aceasta. În acest sens, Patriarhia Română a susţinut constant păstrarea orei de Religie în programul şcolar, pentru că fără credinţă, oamenii pierd sensul adevărat al vieţii; virtuţile şi valorile prezentate în cadrul orelor de educaţie religioasă sunt necesare sănătăţii spirituale din familie şi din societate. Educaţia religioasă învaţă pe copil şi pe tânăr iubirea faţă de Dumnezeu şi de oameni, credinţa, speranţa, solidaritatea, dreptatea, precum şi recunoştinţa faţă de părinţi şi faţă de binefăcători, hărnicia şi dărnicia, sfinţenia vieţii, valoarea eternă a vieţii umane, sensul existenţei, binele comun şi frumuseţea sufletului generos. Ea îi oferă copilului o perspectivă creştin-ortodoxă asupra vieţii, adică un mod de a înţelege lumea şi viaţa, de a formula raţionamente cognitive şi judecăţi morale bazate pe valori perene. Educaţia religioasă reduce astfel efectele negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare, propunând modele viabile de bunătate şi sfinţenie, oferind copiilor şi tinerilor repere pentru viaţa de familie şi în societate. Educaţia creştină nu formează numai buni cetăţeni ai patriei pământeşti, ci şi cetăţeni ai patriei cereşti, ai Împărăţiei lui Dumnezeu.
În cursul anului acesta, 2011, dedicat omagierii Tainei Sfântului Botez şi Tainei Sfintei Cununii, Biserica noastră s-a implicat mai mult în lucrarea administrativ-misionară privind locul şi sensul copilului în familie, noi fiind convinşi că toţi copiii şi tinerii crescuţi în credinţă reprezintă prezentul şi viitorul Bisericii noastre şi al neamului nostru. Prin principalul său program misionar, naţional, numit ,,Hristos împărtăşit copiilor”, Patriarhia Română revigorează cateheza parohială pentru creşterea spirituală a copiilor, prin iubirea de Hristos şi iubirea faţă de aproapele. Biserica îi îndrumă pe copii spre Hristos, descoperă vocaţii şi încurajează copiii să le cultive în folosul societăţii. Ea promovează cooperarea activă cu şcoala şi cu ceilalţi factori educaţionali, familia şi comunitatea locală. Prin urmare, este necesar să cultivăm mai mult legătura sfântă care există între viaţa familiei şi viaţa Bisericii, prin educaţia copilului, pentru demnitatea persoanei umane. Ca atare, nu putem reduce familia doar la aspectul ei biologic, juridic, psihologic, sociologic sau economic, pentru că ea este mai mult decât toate acestea laolaltă şi le transcende. Familia are vocaţia de a fi conlucrare vie a omului cu Dumnezeu, în lume, pentru a dobândi viaţa eternă.
De asemenea, perioada de criză actuală ne cheamă la filantropie şi solidaritate, la ajutorarea săracilor, bolnavilor, orfanilor, bătrânilor, şomerilor, oamenilor singuri şi deznădăjduiţi. Criza este o judecată asupra vieţii persoanei şi societăţii, aşa cum spunem în limba greacă… – ,,crisis”, aceasta însemnând „judecată”.
Situaţia actuală din lume ne cheamă la pocăinţă şi sobrietate, la dărnicie şi ajutorare reciprocă, la sfinţenie şi speranţă. În acest context, Biserica şi Şcoala, inclusiv Sinodul şi Senatul Universităţii, trebuie să intensifice consultarea şi cooperarea dintre ele”.