Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Cultura teologică românească. Scurtă prezentare istorică, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2011, 312 p.
Pe linia dicţionarelor cu teologi români, lucrarea părintelui academician Mircea Păcurariu se adaugă ca o necesară completare, de inventari-ere şi evaluare, dar şi de perspectivă, asupra culturii teologice româneşti, începând cu primele secole şi până în contemporaneitate.
Lucrarea are 7 capitole mari, în care sunt prezentate: începuturile culturii creştine pe teritoriul românesc şi cultura teologică românească, pe secole (VII, XV, XVI, XVII, XVIII, XIX, XX şi începutul celui de-al XXI-lea). Cartea este „populată” de chipuri efigiare: sfinţii străromâni Ioan Casian şi Dionisie Exiguul, „pionierii” tiparului românesc (Macarie ieromonahul şi diaconul Coresi), Sfinţii Mitropoliţi Varlaam, Dosoftei şi Antim Ivireanul şi alţi cărturari şi mecenaţi ai culturii bisericeşti din această perioadă. Sunt prezentate apoi monumentalele opere de cultură teologică românească, de la vechile manuscrise, continuând cu roadele oficinelor mănăstireşti şi eparhiale, punctând marile evenimente ale cărţilor de cult în limba română şi finalizându-se cu bibliografia teologică românească de astăzi.
Lucrarea se remarcă prin uriaşa forţă de sinteză a autorului, cu care suntem deja familiarizaţi prin operele sale anterioare, dar şi prin forma academică şi, totodată, uşor inteligibilă şi frumoasă a scriiturii.
Însuşi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel prefaţează această carte, scoasă de sub teascurile editu-rii „Basilica” a Tipografiei Patriarhi-ei Române. Preafericitul Părinte Patriarh consideră lucrarea drept inaugurarea genului enciclopedic în teologia românească, începutul unor necesare mari sinteze cu care este datoare generaţia actuală de teologi şi un moment livresc prin care se pune în valoare „contribuţia substanţială a Bisericii Ortodoxe Române la naşterea şi dezvoltarea spiritualităţii româneşti şi la modelarea culturii naţionale” şi prin care se fac mai bine cunoscute şi apreciate valorile spiritului românesc, într-un timp în care „societatea românească are nevoie de afirmarea propriei sale identităţi, pe plan naţional şi universal.”
Pentru toţi cei pasionaţi de cultură şi teologie, cartea este o şansă de a prospecta tezaurul spiritualităţii româneşti şi de a vedea, limpede, rolul esenţial, formator şi creator, pe care l-a
Conf. dr. Cristinel Ioja, Homo economicus. Iisus Hristos, sensul creaţiei şi insuficienţele purului biologism, Editura Marineasa, Timişoara, 2010, 335 p.
În peisajul literaturii teologice actuale, plină de titluri mai mult sau mai puţin valoroase, prin lucrarea de faţă, dl conf. univ. dr. Cristinel Ioja reuşeşte să suscite interesul pentru lectură şi să prezinte câteva probleme esenţiale cu care se confruntă Biserica astăzi. În primul rând lansarea conceptului de homo economicus şi aşezarea lui ca titlu de lucrare atrage, îndeamnă, cheamă, fascinează. Homo economicus este ipostaza oricărei persoane care trăieşte în lumea materială de astăzi, al cărei mecanism „se hrăneşte” cu destine de persoane, cu traiectorii mai mult sau mai puţin spectaculoase ale unor instituţii şi firme cu apariţii şi dispariţii fulgerătoare şi în care se petrec fenomene greu de controlat şi cu neputinţă de prevăzut şi tămăduit, din punct de vedere spiritual. Din aceste motive, asistăm astăzi la un proces îngrijorător şi distrugător de polimorfism antropologic, prin care persoana umană, creată de Dumnezeu după chipul Său şi chemată la minunatul şi necontenitul urcuş al asemănării cu El, prin dobândirea unei vieţi de sfinţenie devine, din păcate „homo consumans”, „homo gastronomicus”, „homo ludens”, „homo tehnicus”, „homo eticus”, „homo politicus”, „homo saeculus”. Acesta este omul terestru, în care a murit aspiraţia spre cer! Acesta este omul ţărânei părăsite de duh! Acesta este omul care se hrăneşte cu moarte şi nu mai doreşte a gusta din răcorosul izvor al Vieţii, care este Domnul Hristos!
Însă distinsul autor pledează convingător că, da, creştinul văzut ca homo economicus, poate scăpa de „plasa” meşteşugită a consumismului de astăzi, de crizele lumii în care trăieşte (ecologică, socială, economică şi mai cu seamă spirituală), numai prin centrarea vieţii sale pe Hristos, Care poate să îi transfigureze viaţa. El este sursa, dar şi idealul vieţii noastre. Deci soluţia nu poate fi găsită în orizontalul vieţii noastre; ea este extramundană, ea vine de Sus, pentru a ne ridica.
Şi, concret, pentru a ajuta omul aflat în dilema dintre lut şi duh, domnul profesor identifică mai întâi o seamă dintre probleme-le tentaculare pe care le creează globalizarea, astăzi, în post-modernitate: sincretismul, exacerbarea plăcerii, preocuparea excesivă pentru trup, obsesia perfecţionismului şi ispita luciferică a cuceririi lumii macrocosmice. Iar „reţetele duhovniceşti” pe care le oferă apoi ca soluţii apropiate şi la îndemână, sunt cele ale Sfinţilor Părinţi şi ale duhovnicilor mistuiţi de dorinţa de a-şi ajuta fiii duhovniceşti să meargă drept, pe calea mântuirii: participarea la Sfânta Liturghie, care înseamnă de fapt implicarea în viul vieţii Bisericii şi lucrarea filantropică, văzută ca modalitate de descoperire a „tainei fratelui”.
Lucrarea se prezintă, aşadar, ca un adânc subiect de reflecţie pentru homo adorans de astăzi şi este o lectură de folos pentru suflet, pentru minte şi pentru trup.
Rubrică realizată de pr. Lucian Petroaia