Sunt întrebări pe care, cu siguranţă, fiecare creştin ortodox ar trebui să şi le pună, iar drept consecinţă a răspunsului primit, să participe cel puţin odată în viaţă la un astfel de eveniment: un pelerinaj.
Cu cincisprezece ani în urmă mi-am pus şi eu aceste întrebări, atunci când am aflat că urmează să vină din nou în ţara noastră, după aproape două milenii, Sf. Ap. Andrei, încreştinătorul poporului român, prin aducerea cinstitului său cap la Iaşi. La vremea aceea, fiind membru în cadrul ASCOR – filiala Braşov, ne-am întrunit mai mulţi studenţi la sediul asociaţiei şi am hotărât că am putea participa, organizaţi într-un grup, la pelerinajul ce urma să se organizeze în oraşul Galaţi, unde prin stăruinţa chiriarhului locului aveau să se abată de la Iaşi sfintele moaşte ale încreştinătorului nostru.
În ziua de 16 octombrie 1996, am pornit la drum ajungând în seara aceleeaşi zile în gara de la Galaţi, întrebând pe trecători cum să găsim Catedrala episcopală, unde avea să sosească sfântul nostru. La Catedrală am ajuns destul de repede şi am constatat că suntem primii închinători. După noi s-a format în scurt timp un lung şir de oameni care aşteptau în linişte venirea delegaţiei de la Iaşi.
În jurul orelor 20.00, ne-am bucurat de sosirea moaştelor, iar după rugăciunile făcute în interiorul Catedralei şi pe esplanada acesteia, pentru cei prezenţi, pentru creştinii din eparhie, din toată Moldova, pentru popoarele elen şi român, în atmosferă de rugăciune, am început să ne închinăm. În jurul orei 22.00 reuşeam să ne închinăm şi am plecat cu bucurie în suflet spre gară, pentru a înnopta la un coleg, în oraşul Brăila.
Sfântul Andrei m-a adus atunci în zona Dunării de Jos pentru prima oară în viaţa mea şi n-am crezut că voi mai reveni sau că mă voi stabili aici, dar iată că, începând cu anul 2001, am rămas aici.
Revenirea Sfântului Andrei la gurile Dunării, după aproape 2000 de ani, nu a rămas fără rezultat. În anii care au urmat s-au adăugat şi alte prezenţe binecuvântate, care au adunat pelerini dornici asemenea cerbului să se adape la „izvoarele apelor”. Astfel, în preajma zilelor de 17-21 octombrie, s-a adăugat şi venirea Cinstitului brâu al Maicii Domnului (2001), a Sfântului Cuvios Ioan Casian (2002), a Sfântului Atanasie, patriarhul Constantinopolului (2004), a Sfântului Mucenic Dasie de la Durostorum (2004), a Sfântul Nectarie de la Eghina (2006), a Sfântului Sofronie, patriarhul Ierusalimului (2009), ceea ce îi conferă Eparhiei Dunării de Jos statutul de al treilea centru spiritual din România, după Bucureşti şi Iaşi, pentru asemenea evenimente duhovniceşti, care au devenit de acum o tradiţie.
Astfel, cu binecuvântarea şi prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii noastre, data de 17 octombrie a fost înscrisă în calendarul bisericesc ca sărbătoare locală, în care cinstim cu evlavie trecerea atâtor sfinţi care au poposit la Galaţi. Ne închinăm, de asemenea, în faţa odoarelor sacre, părticele ale sfintelor moaşte oferite Eparhiei noastre, prin strădania chiriarhului locului, a ÎPS Părinte Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a rânduit ca ele să fie aşezate în racle preţioase, fiind purtate în fiecare an, la acest popas aniversar deopotrivă duhovnicesc şi misionar, în procesiune, în jurul Catedralei şi în toate laturile eparhiei şi apoi aşezate spre a fi cinstite de credincioşi. Raclele de mult preţ poartă moaştele Sfântului Apostol Andrei, ale Sfântului Cuvios Ioan Casian, ale Sfântului Atanasie Patriarhul şi ale Sfântului Nectarie, odoare sfinte şi amintire de neuitat a prezenţei lor sfinţitoare, care neobosit oferă sprijin şi aduc alinare celor aflaţi în suferinţă, celor care înalţă fierbinţi rugăciuni către ei.
Trecerea Sfântului Andrei la Galaţi a rodit şi pe alt plan: mai multe lăcaşuri de cult ridicate ulterior l-au primit ca ocrotitor – Capela Spitalului Clinic de Urgenţă – Galaţi, Capela Seminarului Teologic, Capela de pe Platforma siderurgică Arcelor-Mittal şi biserica parohiei „Sf. Ap. Andrei” din mun. Brăila. Toate aceste chivote, închinate apostolului cel dintâi chemat, s-au ridicat în timp record, slujindu-se în prezent în fiecare dintre ele.
În anul 2011, la cincisprezece ani de la aducerea moaştelor Celui întâi-chemat pe meleagurile noastre şi la două decenii de când Eparhia noastră se află sub ocrotirea Sfântului Apostol Andrei, atmosfera praznicului local al zilei de 17 octombrie a fost una înălţătoare. Slujba privegherii săvârşite la cinstirea acestui eveniment duhovnicesc a reunit în Catedrala arhiepiscopală pe toţi slujitorii sfintelor altare din mun. Galaţi, însoţiţi de câteva sute de credincioşi. Rugăciunea comună de mulţumire pentru binefacerile revărsate asupra clerului şi credincioşilor de la Dunărea de Jos, urmată de procesiunea din jurul Catedralei arhiepiscopale cu raclele cu părticelele din moaştele sfinţilor Andrei, Ioan Casian şi Nectarie, confirmă lucrarea între cei vii a sfinţilor vii prin comuniunea cu Dumnezeu şi cu cei credincioşi, prin rugăciunea pentru unitate în credinţă şi întărire în ispite, boli şi nevoi, mijlociri de care avem mare nevoie, mai ales în aceste vremuri de grea încercare.
Ziua de 17 octombrie a fost pentru credincioşii de la Dunăre şi un prilej de remorare a ceea ce s-a petrecut cu 15 ani în urmă, dar şi un moment de pregătire pentru ceea ce avea să aibă loc din nou în data de 24 octombrie a.c., prin purtarea de grijă şi ca urmare a iniţiativei Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, şi anume revenirea, pentru a doua oară în România, a cinstitului cap al Sf. Ap Andrei, cel dintîi chemat şi încreştinător al neamului românesc.
După cum avea să spună Preafericirea Sa în cuvântul de învăţătură din ziua de prăznuire a blândului şi smeritului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, nu numai teologii ştiu de încreştinarea noastră de origine apostolică, ci şi oamenii simpli, care, prezenţi în număr mare din toată ţara, au ţinut să vină în pelerinaj la Bucureşti, pentru a-l cinsti pe cel care, cu două mii de ani în urmă, a născut Biserica creştină pe pământ românesc – Sf. Ap. Andrei.
În dimineaţa zilei de 27 octombrie a.c. m-am alăturat şi eu acestei mari mulţimi de pelerini, printre care se numărau, cu siguranţă, şi foarte mulţi credincioşi din cele două judeţe, Galaţi şi Brăila, din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Dimineaţa friguroasă, nu a făcut decât să ne unească dorinţa, să ne întărescă credinţa şi să ne facă mai solidari unii cu alţii în a ne duce la bun sfârşit gândul emoţionant de a ne reîntâlni cu sfinţii, ale căror sfinte moaşte erau aşezate la închinare pe ,,Colina bucuriei”, în Dealul Patriarhiei.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, remarca, de asemenea, în cuvântul său de învăţătură, numărul mare de pelerini prezenţi, cărora le-a mulţumit pentru prezenţă, amintind că, deşi au stat la rând 10-12 ore înainte de închinare, ei nu au simţit şederea ca pe o povară, ci credinţa în lucrarea sfinţilor i-a făcut să învingă frigul, oboseala, pentru ca în final să-şi mărturisească doar bucuria dobândită, ca rezultat al ostenelii.
În zorii zilei, la ora 5 dimineaţa când m-am aşezat la rând, ca un necunoscut între necunoscuţi, nu ştiam ce bucurii ne va rezerva întâlnirea cu sfinţii. Lucrarea lor misionară se împlineşte în fiecare zi, cu timp şi fără timp! Dacă drumul pe calea sfinţilor l-am început ca nişte anonimi, la un moment dat, cei din jurul meu au început să devină apropiaţi, cunoscuţi, prin împărtăşirea a ceea ce i-a adus acolo, a temeiurilor pelerinajului lor. Au început să-şi mărturisească unii altora suferinţele, greutăţile vieţii, dar şi credinţa în ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinţilor.
Aşa am aflat că lângă mine se afla o doamnă pensionară, din Bucureşti, în jur de 70 de ani, care din anul 2000 era diagnosticată cu o formă de boală Parkinson, având un tratament medicamentos pe care era obligată să-l ia din 4 în 4 ore. Se ruga sfinţilor ca să o întărească să ajungă să-i cinstească, întrucât medicii îi recomandaseră ca după 2-3 ore de stat în picioare să se odihnească. A mărturisit că participă pentru prima dată la un astfel de eveniment.
Tot lângă mine s-au aflat şi un tânăr şi o tânără, în vârstă de 22-23 de ani, care au stat împreună tăcuţi, citind dintr-o cărticică acatistul şi viaţa Sf. Andrei, rugându-se în taină şi oferind dintr-un termos cafea caldă doritorilor.
Am cunoscut un pensionar, în vârstă de 73 de ani, domiciliat în Bucureşti, dar care în tinereţile lui a lucrat în oţelăria din Combinatul siderurgic de la Galaţi, care permanent a încurajat pe cei din jur, marturisind că, deşi vine de mai mulţi ani să se închine Sfântului Cuvios Dimitrie de ziua prăznuirii lui, nu a mai văzut aşa o mulţime atât de mare de oameni ca în acest an.
Printre cei care s-au aşezat la aceaşi oră cu mine, la rând, s-au numărat şi două bătrânele, având peste 80 de ani, din cartierul bucureştean Berceni, care veniseră să se roage pentru sănătatea lor, a copiilor lor şi a nepoţilor lor. Acestea nu numai că nu s-au arătat neputincioase, dar au şi fost exemplu pentru cele trei tinere în vârstă în jur de 25 de ani, care permanent ieşeau şi intrau în rând.
Toate acestea, până când am ajuns la baza colinei şi a început Sfânta Liturghie. Imediat, atmosfera din jur s-a tranformat în una de rugăciune, toţi cei din jurul meu participând cu mare intensitate la toate momentele liturgice. S-au bucurat de mesajul încurajator adresat nouă, pelerinilor, de Părintele Patriarh, au primit cu bucurie pacheţelul cu alimente oferit de lucrătorii de la Sectorul social al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne-am apropiat de final. Aici am mijlocit pe lângă cei care au asigurat ordinea să îngăduie ca o doamnă diagnosticată cu cancer şi de curând operată, slăbită fizic, să poată să se închine şi ea. Nimeni nu a vociferat, am primit-o în mijlocul nostru cu multă dragoste.
Din mila lui Dumnezeu, cu toţii ne-am închinat odată, mulţumindu-le sfinţilor pentru ajutorul acordat şi dorind să ne revedem şi pe viitor, participând la o astfel de lucrare mărturisitoare şi plină de foloase duhovniceşti, cum este orice pelerinaj la moaştele unor sfinţi bineplăcuţi lui Dumnezeu.
Închei aceste gânduri cu bucurie în suflet, în primul rând pentru pacea şi liniştea sufletească pe care sfinţii le-au dăruit tuturor celor care au dorit să-i cinstească, să-i cunoască, să-i întâlnească şi să le vorbească.
Bucuria reîntâlnirii mele cu Sfântul Apostol Andrei nu se încheie aici, deoarece la sfârşitul lunii noiembrie a acestui an, la prăznuirea acestuia, vom avea bucuria de a primi la Dunărea de Jos, cu acordul Sf. Sinod al Bisericii Eladei, prin bunăvoinţa şi cu prezenţa Înaltpreasfinţitului Nectarie, Mitropolitului de Kerkira – Grecia, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, binecuvântarea unui oaspete şi prieten, Sfântul Ierarh Spiridon, care va chema poporul credincios de la Dunăre, şi nu numai, la ospăţul cel duhovnicesc pe care doar sfinţii, cu dragoste, ni-l mai oferă!
Pr. Horaţiu Moldovan