Unică prin ampla-samentul din codrii Buciumenilor, singulară prin faptul că este durată de un creştin rrom, emblematică prin misiunea ei în centrul unei comunităţi de rromi, Mănăstirea ,,Sf. Trei Ierarhi şi Sf. Ştefan cel Mare” de la Toflea a îmbrăcat haină de sărbătoare la cel de-al doilea hram.
Este de evidenţiat, în special, frumuseţea arhitecturii ştefaniene a sfântului lăcaş şi mai cu seamă semnificaţia misionară a Centrului social pentru copii săraci din localitate, dar şi contribuţia exemplară şi mobilizarea cre-dincioşilor ortodocşi rromi pentru una dintre cele mai frumoase sărbători de hram din Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Stareţul entuziast şi harnic, protos. Paisie, a reuşit în scurt timp să unească locuitorii localităţii într-un singur suflet.
Sărbătoarea a început cu săvârşirea Sfintei Liturghii, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa oficialităţilor centrale, judeţene şi locale, precum şi a unui mare număr de credincioşi (peste 1000 de persoane).
În acest context, Înalt-preasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a inaugurat Centrul Social „Sfântul Cuvios Paisie cel Mare”, care cuprinde o cantină socială, biblioteca şi sala de lectură a mănăstirii.
Incursiune în istoria mănăstirii
Schitul Toflea este unul dintre cele mai vechi aşezări sihăstreşti din judeţul Galaţi. O mărturie din perioada 1 septembrie 1619-31 august 1620 arată că doamna Stana, soţia vornicului Murgoci Tofle, avea un document al acestuia care preciza ca după moarte „câte rămăşiţuri ar rămăni să n-aibă triabă, ce ca să aibă a le dărui svintii mănăstiri ce iaste făcută de Tofle cel bătrân”.
Se pare că acest „Tofle cel bătrân” este uşerul Tofle sau Toflea, amintit într-un document domnesc de la 1581, fapt ce dovedeşte că mănăstirea a fost ctitorită pe actualul teritoriu al com. Brăhăşeşti în primii ani ai secolului al XVII-lea, dacă nu chiar în ultimii ani ai secolului al XVI-lea.
Schitul s-a ruinat, probabil, destul de repede, căci un nou schit a fost ridicat înainte de noiembrie 1667 de căpitanul Florea şi soţia sa Safta la Cernica, în aceeaşi zonă, în imediata apropiere a celui vechi. Un document de la 1749, referindu-se, probabil, la un monah al schitului, aminteşte de „Ioniţ Batin călugărul de la Brăhăşeşti”.
Aşezământul, care avea hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, este pomenit şi în anul 1809 într-un document care îl consideră pe logofătul Constantin Palade ca restaurator şi miluitor al schitului.
Câţiva ani mai târziu, la 1817, voievodul Scarlat Callimachi dăru-ieşte fiului său Alexandru moşia Toflea, pe care se afla şi „schitul Tofle, unde se află petrecătoriu şi trei călugăraşi”. Aşezământul se afla, deci, într-o stare de decădere, care se va accentua, probabil, şi în anii următori, căci schitul se desfiinţează, practic, înainte de 1859.
Este singura mănăstire ridicată prin contribuţia unui rrom, Vasile, într-o localitate în care trăieşte o comunitate exclusiv de etnie rromă.
Sfinţirea locului şi aşezarea pietrei de temelie a sfântului locaş realizându-se în 29 iunie 2002, de către Chiriarhul Dunării de Jos.
Aşezată într-un mirific cadru natural, aproape de vatra satului, mănăstirea este o bijuterie a arhitecturii ştefaniene. Pravila mănăstirii, unită cu rugăciuni speciale pentru locuitorii rromi, se îmbină armonios cu activităţile desfăşurate în Centrul de educaţie şi formare religioasă a copiilor rromi, precum şi cu centrul social pentru săraci.
Participant