Întreaga zi a Sâmbetei Luminate (30 aprilie 2011), care precede puternica mărturisire de credinţă a Sfântului Apostol Toma, a fost dedicată, la Tecuci, sub înalta binecuvântare a Arhiepiscopului Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Casian Crăciun, întâlnirii pe ţară a tineretului din Asociaţia Oastea Domnului.
Perioada liturgică în care a fost încadrat acest eveniment misionar surprinde un fapt extraordinar: taina unităţii. Văzându-L pe Hristos înviat, Toma a trecut în unitate laolaltă cu ceilalţi Apostoli. Prezenţa tinerilor din Oastea Domnului la Sfânta Liturghie, alături de chiriarhul locului şi de un impresionant sobor de preoţi slujitori din diferite parohii ale Patriarhiei Române şi din Arhiepiscopia Dunării de Jos, a arătat aceeaşi unitate sfântă, care nu se poate realiza decât sub Pantocrator şi nu se poate menţine decât prin moartea cu Hristos şi prin învierea cu Hristos, adăugându-se ca unitate Trupului Bisericii, aşa cum Toma s-a adăugat. Unitatea în Hristos şi în Biserică este singura care trece dincolo de mormânt. Dar aceasta înseamnă ca toţi să tindem spre viaţa plenară în şi cu Hristos.
Scurt periplu istoric
Perioada imediat următoare măreţului Act de Unire de la 1918 găseşte poporul român în mijlocul multor frământări politice, sociale, dar şi spirituale. În acest context, Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului (1920-1955), impresionat de urmările Primului Război Mondial (văduve, orfani, infirmi) şi indignat de accentuata degradare morală, între alte iniţiative misionare, a dorit şi o acţiune de revigorare a vieţii morale a credincioşilor. În acest scop, cu sprijinul pr. Iosif Trifa din Vidra (1888-1938), pune bazele unei asociaţii creştine formate din credincioşi dedicaţi Bisericii, dornici de mai multă rugăciune şi de luptă împotriva patimilor şi păcatelor care afectau viaţa religios-morală a societăţii creştine din acele vremuri. Actul de naştere al acestei asociaţii datează din 1 ianuarie 1923, şi s-a constituit într-o chemare la voluntariat de luptă împotriva păcatului din care, ulterior, va răsări organizaţia creştină care astăzi se numeşte „Oastea Domnului”.
Aceasta s-a răspândit rapid mai ales în Ardeal, Banat, Bucovina, Moldova, apoi în Dobrogea şi Muntenia. La început erau nelipsiţi de la biserică, întâlnirile lor având loc în spaţiul sacru al lăcaşului de cult şi erau prezidate de preoţii slujitori. Dintotdeauna s-a pus accentul pe hotărârea de a-ţi schimba viaţa, pe voluntariat, pe „rugăciunea liberă” şi pe cântările duioase, acompaniate mai târziu de instrumente muzicale. Nu lipsea tâlcuirea Evangheliei şi predicile rostite de participanţi. Mai mult, grupe importante de ostaşi se deplasau în diverse parohii cu ocazia hramurilor, sfinţirilor de biserici sau altor slujbe cu arhiereu.
După 1938 şi, mai ales după instaurarea regimului comunist, „Oastea Domnului” a cunoscut o perioadă de grele încercări, întrucât asociaţiile extraparohiale erau desfiinţate. Într-o astfel de situaţie, mulţi ,,ostaşi” au revenit la viaţa parohială, însă au existat şi ,,ostaşi” care, rupându-se de unitatea Trupului tainic al Domnului, au trecut la diverse formaţiuni eterodoxe, activând în interiorul acestora1 şi încercând stăruitoare imixtiuni în viaţa credincioşilor ataşaţi Bisericii strămoşeşti.
După 1989, Sfântul Sinod a reaşezat Oastea Domnului pe linia Bisericii Ortodoxe, dorind o revigorare a misionarismului ortodox în sânul acesteia, prin cooptarea mirenilor în fireştile activităţi misionare parohiale şi eparhiale. „Ideal este ca în fiecare adunare a Oastei să existe un preot… Păstorul sufletesc îşi îndrumă astfel turma pentru a o duce la păşunile şi izvoarele adevărului, ferind-o de ierburile şi apele otrăvite… iar adunarea trebuie să fie o prelungire a Sfintei Liturghii, nesuprapunându-se niciodată acesteia”2. În prezent, Biserica Ortodoxă Română încurajează şi susţine mult ca Sfatul frăţesc al Oastei Domnului – organismul statutar al acesteia, să conlucreze la păstrarea unităţii asociaţiei, ea însăşi fiind ameninţată din interior de anumite tendinţe de divizare3, de care Sfatul frăţesc, prin prof. Gheorghe Precupescu, vicepreşedinte al Oastei Domnului se delimitează, întrebându-se: „Nu ştim ce ierarh le va putea da binecuvântare de funcţionare canonică…”4
Ierarhi ortodocşi despre Oastea Domnului
În recenta publicaţie a Oastei Domnului, „Omoforuri – Arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române despre Oastea Domnului”, apărută la Sibiu în anul 2008, sunt prezentate câteva mărturii ale unor ierarhi români cu privire la activitatea şi specificul Oastei Domnului, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
De pildă, referindu-se la specificitatea poeziei şi cântării ostăşeşti, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spune: „Cântările Oastei Domnului, inspirate din Sfânta Evanghelie, au un conţinut spiritual şi moral accesibil credincioşilor de toate vârstele; ele cultivă iubirea faţă de Hristos şi faţă de semeni sub forma unei sensibilizări poetico-populare, asemenea colindelor şi cântărilor de pelerinaj.” Preafericirea Sa subliniază însă latura complementară a poeziei şi cântării ostăşeşti, precum şi faptul că „tradiţia şi norma liturgică eclesială este de neînlocuit”. Doar în această unitate, rămânând profund înrădăcinată în tradiţia Ortodoxiei, Oastea Domnului constituie un sprijin major pentru misiunea Bisericii noastre”.5
Idealul comun al ierarhilor noştri vis-a-vis de lucrarea Oastei Domnului, este realizarea comuniunii cu toţi membrii Bisericii, ostaşi sau nu, participarea lor la Sfânta Liturghie şi păstrarea comuniunii euharistice cu aceştia, precum şi împletirea programelor Oastei cu programele pastoral-misionare gândite şi propuse de Sfântul Sinod sau de Eparhiile Patriarhiei Române, în aşa fel încât să rezulte un tot unitar care să aibă un unic scop: mântuirea sufletelor prin smerenie şi ascultare, în Hristos şi în Biserică.
Participarea preotului la întâlnirile Oastei Domnului reprezintă o prioritate. Dar pentru a se împlini „cercul dragostei”, participarea trebuie să fie, neîndoielnic, reciprocă. În aceeaşi lucrare, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, spune: „Mi-am exprimat întotdeauna deschiderea şi marea bucurie de a participa la astfel de adunări. Le-am cerut însă şi eu, din partea mea, să participe de la început la Sfânta Liturghie. Dacă adunarea Oastei este o prelungire a Liturghiei, adunarea trebuie să fie deschisă de Sfânta Liturghie”6; înaintaşul său în scaun, vrednicul de pomenire mitropolit al Ardealului Dr. Antonie Plămădeală, arăta că „participarea tuturor fraţilor din Oastea Domnului la viaţa Bisericii este esenţială. Viaţa Bisericii este îmbogăţită de creştinii adevăraţi ai Oastei Domnului… ei sunt tot atât de activi împreună cu preoţii la săvârşirea Sfintelor Taine şi îşi duc viaţa în lumina Sfintelor Taine şi în lumina vieţii bisericeşti din parohie… Când sunt smeriţi, când întrebările lor sunt sincere, atunci şi eu mă simt bine să le răspund cu toată convingerea”7.
În practica Oastei Domnului se simte o anumită tendinţă de izolare, de separare, credincioşii ostaşi simţindu-se un pic „altfel” decât restul credincioşilor, în timp ce unii credincioşi, puţin cunoscători ai fenomenului, privesc cu suspiciune, pe undeva chiar acuzator, felul de a fi al ostaşilor. În această atitudine de reţinere şi rezervă reciprocă, unii faţă de ceilalţi, se pot ascunde germenii unei nedorite scindări în sânul Bisericii Ortodoxe. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop dr. Casian Crăciun al Dunării de Jos subliniază „dubla responsabilitate a păstorului şi a păstoriţilor, dar fără a se constitui cumva parohie în parohie, sau grupare mai mică în grupare mai mare. Astfel de tendinţe sunt de îndreptat cu luare-aminte, cu multă rugăciune, cu smerenie şi cu discernământ, spre zidire, şi nu spre dărâmare sau risipire”8, în timp ce Mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului condiţionează necesitatea Oastei Domnului prin aceea ca „fraţii ostaşi să nu se considere un grup aparte care să se izoleze, în vreun fel de restul credincioşilor din parohia căreia îi aparţin… scopul Oastei Domnului fiind acela de a-şi extinde tot mai mult sfera de activitate”9.
Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim Joantă, Mitropolit al Europei Centrale şi de Nord, punctează asupra calităţilor pe care trebuie să le aibă ostaşul care mărturiseşte public, învăţându-i şi pe alţii tainele credinţei: „Angajarea credincioşilor în misiunea Bisericii nu este un lucru simplu. Aceştia trebuie să aparţină Bisericii, adică lui Hristos, cu Care Biserica se identifică, cu toată fiinţa lor şi să aibă, de asemenea, o minimă pregătire teologică, ca să poată da seama de credinţa lor. Pericolul intervine atunci când aceste condiţii nu sunt împlinite, şi mai cu seamă atunci când credinciosul părăseşte ascultarea şi smerenia”10.
Tânărul în Hristos pe calea familiei
Întâlnirea pe ţară a tineretului din Asociaţia Oastea Domnului sub genericul „Tânărul în Hristos pe calea familiei” a fost pregătită încă de anul trecut când, pe data de 21 decembrie 2010, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop dr. Casian Crăciun a avut ca oaspeţi pe membrii Sfatului frăţesc zonal al Oastei Domnului. În cadrul acesteia au fost creionate şi alte propuneri menite să întărească unitatea şi comuniunea dintre Oastea Domnului şi Biserică.
Manifestarea a debutat vineri seara (29 aprilie a.c.) prin organizarea, de către pc pr. Neculai Jalbă, în colaborare cu membrii Oastei Domnului din Tecuci, a unei vizite social-filantropice la Centrul „David Augustin” – Ţigăneşti, unde sunt asistaţi 42 de copii cu handicap. Fiecare copil a primit pachete cu fructe şi dulciuri din partea Protoieriei Tecuci.
A doua zi a fost săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala „Sfântul Gheorghe” din Tecuci, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, a unui impresionant sobor de preoţi şi a numeroşi credincioşi-ostaşi. Arhiepiscopul Dunării de Jos a transmis, mai întâi, mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi apoi a prezentat, în cuvântul său, legătura profundă dintre lumina Învierii Domnului şi veşmântul luminos al Botezului, precum şi necesara comuniune dintre membrii aceleiaşi Biserici, după modelul primilor creştini care „stăruiau în rugăciune, în frângerea pâinii, adică în Euharistie, şi în comuniune. Comuniunea pe care o dorim nu se face umăr la umăr, nu se face prin vrerea noastră, oricât de buni am fi, oricât de bine intenţionaţi am fi. Darul unităţii nu stă în noi, oricine am fi! Amintiţi-vă ce spune Sfântul Evanghelist Ioan, că Domnul cu lacrimi de sânge S-a rugat ca «toţi să fie una», după un model ceresc, «după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una» . Modelul unităţii mirenilor este corul Sfinţilor Apostoli, care seamănă cu Hristos şi cu Dumnezeu în Treime. Şi Sfântul Ignatie al Antiohiei îndeamnă la începutul secolului al II-lea: «Să fiţi în armonie cu episcopul vostru, precum coardele cu chitara». Să fiţi un singur cor şi să cântaţi o singură melodie din care să se descifreze unitatea!”.
La finalul Sfintei Liturghii a fost binecuvântat steagul Oastei Domnului, moment urmat de o procesiune până la Statuia Cercetaşului Român, la care a participat şi Înaltpreasfinţia Sa, împreună cu preoţii slujitori. Tineri în costume naţionale, purtători de prapuri şi steaguri, în atmosfera duhovnicească a cântărilor pascale, au deschis procesiunea în faţa Catedralei. Oprirea de la Statuia Cercetaşului a fost marcată de oficierea unei slujbe de Te-Deum, urmată de un cuvânt de învăţătură al ierarhului locului. Procesiunea a continuat pe str. V. Alecsandri şi Bdul Unirii, cu revenire la Catedrală în jurul orei 1430, unde au fost distribuite 600 de pachete cu alimente.
La ora 1530, cei peste 500 de participanţi au fost invitaţi în sala „I. Petrovici” pentru dezbaterea temei sus-menţionate. Au fost oferite pliante şi alte materiale specifice acestei mişcări, iar pe esplanada din faţa sălii a fost amenajat un stand cu publicaţii editate de tipografia Oastei de la Sibiu.
Programul a fost deschis de prezentarea unui program religios-artistic, interpretat de copii şi tineri din Oastea Domnului şi a continuat cu susţinerea unor referate cu următoarele teme:
a. Educaţia în familie pentru întemeierea familiei. Dimensiunile educative ale Oastei Domnului;
b. Modelul mărturisitor al tinerilor în Oastea Domnului;
c. Taina Cununiei în teologia ortodoxă;
d. Viaţa în Hristos, mucenicia şi slava vieţii de familie;
e. Misiunea familiei în Ortodoxie. Mărturia Oastei Domnului.
Referatele au fost susţinute atât de clerici ,,ostaşi” din Arhiepiscopia Sibiului şi şi Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, cât şi de mireni. După specificul Oastei, referatele au fost precedate de cântări şi recitări de poezii din colecţia proprie, „Să cântăm Domnului”.
Pentru o împreună-lucrare a Oastei Domnului cu Biserica…
Înţeleptul arhiepiscop Antim Nica al Dunării de Jos, în dorinţa de a sprijini activitatea Oastei în vremurile când era prigonită de comunism, dar şi pentru a menţine vie comuniunea acesteia cu Biserica străbună, într-o interesantă şi benefică colaborare cu poetul Traian Dorz, a gândit şi iniţiat un program liturgic, pastoral şi misionar, menit să integreze şi să dinamizeze viaţa credincioşilor în viaţa Bisericii. Programul era o prelungire a Liturghiei într-un „efort duhovnicesc complementar, nu contradictoriu”11, prin participarea activă a Oastei la Vecernia de duminică seara, prin citiri biblice şi lecturi patristice, precum şi prin intervenţii ale preotului şi credincioşilor pregătiţi în acest sens.
Sfântul Sinod, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a dezvoltat anumite programe misionare pentru tineri, precum „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege Şcoala!”. Prin acestea, preoţii din comunităţile parohiale cu importante resurse misionare din cadrul Oastei Domnului, au şansa să promoveze şi să întărească principiile unei autentice vieţi creştine în rândul celor mai tineri credincioşi. Practic, activitatea Oastei Domnului poate deveni o extindere a acestor programe patriarhale.
De asemenea, programele pastoral-misionare ce se desfăşoară în parohiile Arhiepiscopiei Dunării de Jos, pot deveni programe comune, cu implicarea atât a preotului paroh, cât şi a mirenilor. De pildă, programul intitulat „Cursuri de lectură şi exegeză biblică”, prea puţin frecventat de ostaşi, s-ar putea uşor transforma într-o întâlnire ostăşească sub cupola Bisericii. O privire mai atentă, disponibilă şi sinceră, asupra rânduielilor liturgice, întemeiate pe adevărurile scripturistice şi completate de tâlcuirile patristice, ar putea redescoperi fratelui ostaş frumuseţea lui Hristos în unitatea de neînlocuit a Bisericii Sale.
Se pot creiona câteva aspecte ce pot duce la o mai bună colaborare între Oaste şi Biserică. În primul rând, o ritmicitate a întâlnirilor, atât la nivel local, cât şi la nivel central. De asemenea, o mai bună comunicare între reprezentanţii Oastei şi slujitori, în vederea stabilirii unui program concret de slujbe şi activităţi misionare. Acestea însă trebuie temeinic pregătite, cu tematică precisă şi ancorate în Tradiţia Bisericii. Nu putem să nu ne gândim la frumuseţea Liturghiei cântată de ,,ostaşi”, dar nu numai, precum şi la imaginea adunării întregită de familia preotului. Apoi, în lumina Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii, credincioşii ,,ostaşi” pot ajuta la readucerea în actualitate a tradiţiilor şi obiceiurilor ortodoxe legate de aceste două Sfinte Taine, într-o societate mult prea agresată de ofertele generoase ale consumismului şi kitsch-ului.
Aşadar, avem programe şi puncte comune, care pot duce la unitate şi comuniune în lucrarea misionară. De aceea, credem că întâlnirea de la Tecuci a fost mai mult decât o simplă întrunire. A fost o mărturisire de credinţă, o mărturisire a comuniunii. Se putea citi pe chipul fraţilor ,,ostaşi” bucuria prezenţei arhiereşti din mijlocul lor. Dar bucuria, ca să fie continuă, trebuie mereu privegheată.
Pr. Gabriel Molocea
1. P.I. David, „Călăuza creştină”, Curtea de Argeş, 1994, p.166 – 168.
2. Romeo Petraşciuc, „Omoforuri – Arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române despre Oastea Domnului”, Sibiu, 2008, p 20.
3. † Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, „Mărturie luminoasă a tinerilor Oastei Domnului”, în „Ziarul Lumina”, nr. 102, joi, 5 mai 2011, p. 4.
4. Romeo Petraşciuc, op. cit., p. 25.
5. Ibidem, p. 30.
6. Ibidem, p. 35
7. Ibidem, p. 80 – 81.
8. † Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, art. cit., p. 5.
9. Romeo Petraşciuc, op. cit., p. 44.
10. Ibidem, p. 51 – 52.
11. Ibidem, p. 20.