„Sfintele Taine sunt arterele prin care Hristos comunică Bisericii propria Sa viaţă, pentru ca Biserica să se desăvârşeas-că în Dumnezeu.” În acest sens, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2011 să fie declarat ,,Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii, în Patriarhia Română”.
Este oare o întâmplare că atenţia noastră se axează atât de mult pe aceste Taine ale familiei, când societatea noastră este într-un picaj moral continuu şi valoarea familiei se reduce aproape la un simplu termen civic? Câţi dintre noi mai sunt conştienţi de rolul Sfântului Botez, de valoarea Tainei? În cele mai multe cazuri, marea atenţie se acordă fastului şi petrecerii, şi nu bucuriei duhovniceşti că s-a mai născut o mlădiţă a Bisericii, un membru şi un frate întru Hristos.
De ce este necesar Botezul? Pentru a lămuri acest lucru, Sfântul Maxim Mărturisitorul răspunde providenţial: „Hristos intră mai întâi El Însuşi… ca să aşeze în apă harul care remodelează; căci nu avea nevoie de curăţie Însuşi Cel ce ridică păcatul lumii, ca pe cei renăscuţi prin Botez să-i tragă în frăţietate, făcându-se primul născut între mulţi fraţi.”
Sfântul Ioan Gură de Aur argumentează rolul Sfântului Botez: „Nimic sensibil nu ne-a dat Hristos, ci toate inteligibile. Aşa şi în Botez, printr-un lucru sensibil al apei vine darul inteligibil, naşterea şi înoirea. Dacă ai fi fără trup, ţi-ar fi dat aceste daruri netrupeşti, desăvârşite, dar pentru că sufletul este împletit cu trupul, ţi le-a dat inteligibile.”
Taina Sfântului Botez produce prin unirea cu Hristos ştergerea păcatului strămoşesc. Teologul grec Hristu Andrutsos spune că: „nouă nu ni se impută păcatul strămoşesc ca păcat personal al lui Adam (imputare directă), ci ca vitiositas (întinare strămoşească), ca dispoziţie păcătoasă la fiecare. Aceasta se numeşte imputare indirectă, singura admisă în teologia Bisericii Răsăritene.”
Unirea cu Hristos prin Taina Sfântului Botez este o condiţie sine qua non pentru intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3,3) În acest sen părintele Dumitru Stăniloae spune: „Botezul este absolut necesar şi pentru copii, căci şi ei au această stare de despărţire de Dumnezeu prin naşterea lor din trup şi deci şi ei trebuie să treacă de la starea de născuţi din trup şi destinaţi pierzaniei, la starea de născuţi din apă şi din Duh.”
Nota generală a Sfintelor Taine este aceea că, pe lângă caracterul de Taină, ele au şi caracter de jertfă. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Botezul este chipul ostenelilor noastre de bunăvoie pentru virtute prin care, ştergând petele de pe conştiinţă, omorâm de bună voie înclinarea voii noastre către cele ce se văd.”
Dacă în Botez, Hristos ne sădeşte o viaţă nouă, capabilă să se jertfească lui Dumnezeu, Cununia e un dar al iubirii şi dăruirii adevărate, îmbinată cu o înfrânare a egoismului. După Sfântul Ioan Gură de Aur, cununile mirilor evocă cununile martirilor şi îi invită la asceză conjugală. O căsătorie e realizată nu numai prin îndeplinirea scopului principal şi anume reglementarea sexualităţii, ci şi prin împlinirea celui de-al doilea scop: naşterea de prunci.
„Cuplul reproduce Taina primită de protopărinţi, în faza ei decăzută, în care e prezentă eroziunea păcatului. Cuplul se poate «reproduce», dar nu realizează decât faza decăzută a omenirii. Fără binecuvântarea Bisericii, soţii sunt urmaşii unei specii adamice, deci profitori ai întunericului. Numai sfinţirea lor prin Taina Cununiei îi readuce în aria Duhului” – spune Anca Manolache în articolul „Consideraţii despre Taina Cununiei, în cadrul misteriologiei ortodoxe”. „Căsătoria este, astfel, un drum spre spiritualizarea celor doi soţi” completează pr. Dumitru Stăniloae.
Iată de ce au fost propuse cele două Sfinte Taine: Botezul şi Cununia, ca fiind teme reprezentative în anul 2011.
Cele două Sfinte Taine sunt fundamentul familiei creştine, profund atinse de duhul secularizării, în scop terestru şi fără vreo perspectivă duhovnicească. În familie ne naştem, în familie ne naştem viaţa în Hristos prin Sfântul Botez, în familie creştem, în familie împlinim porunca hristică „va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa” (Efeseni 5,31) prin Sfânta Cununie, în familie ne desăvârşim şi în familie dobândim mântuirea!
George Bogatu