Orice așezare a luminii faptei izvorâte din Iubirea cu „I“ mare cât este de mare bunătatea milostivă și vindecătoare de răni sufletești și trupești, în viața fiecăruia dintre noi, muritorii doar omenește, ne dă legitima speranță în darul Învierii, cu treapta întâia, care este trăirea în pace și liniște, acceptând crucea ca biruință a suferințelor pe de o parte, iar pe de alta, ca salt, prin credința neșovăielnică, la bucuria dăruirii de bunăvoie pentru sprijinul aproapelui mult mai trist, mai bolnav și mai singur decât fiecare dintre noi, preoți, monahi, profesori de religie, cântăreți, voluntari, elevi și studenți teologi ori lucrători în centrele filantropice din eparhie.
În această perspectivă luminoasă și luminătoare, angajarea personală, liberă și pașnică, dăruitoare, pe treptele spirituale ale Postului Paștelui, devine urcuș sigur spre inimile rănite de multe suferințe și neajunsuri. Dar mai auzim, oare, vreunul dintre noi, dumnezeiescul glas de la Sfânta Liturghie: „Sus să avem inimile!“?
Haideți să urcăm pe calea recunoștinței și să recunoaștem, prin smerenie, prin simplitatea admirației curate și prin mulțumirea netulburată de ispita mândriei, valoarea vindecătoare a efectelor rugăciunii, milosteniei și îngrijirii, după puteri, a bolnavilor în casele, în sufletele, în așezămintele și în centrele de educație din Arhiepiscopie.
Doar urcând de la dăruitor la primitor pe „scara“ iubirii de Dumnezeu și de aproapele, vom realiza că este cu putință actualizarea îndemnului Evangheliei la iubirea aproapelui, smerită și vindecătoare de rău și de rele, în noi și între noi, ca pocăință purificatoare, prin programele filantropice susținute minunat de o parte importantă a iubiților noștri preoți și de jertfelnicii, bunii și milostivii noștri credincioși de la Dunărea de Jos, nu numai către alții, ci cu efecte miraculoase spre noi înșine!
Vă sunt recunoscător,
† Casian
Arhiepiscopul Dunării de Jos