La începutul lui 2024 – Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților fără de arginți, mai exact în data de 9 ianuarie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, a vizitat Clinica medicală ocrotită de Sfântul Nectarie ‑ DC Clinic din municipiul Galați.
Cu acest prilej, Arhipăstorul nostru a apreciat lucrarea desfășurată în acest centru de excelenţă, precum și dăruirea și competența cadrelor medicale, a înălțat rugăciuni de mulțumire pentru toate binefacerile revărsate asupra ostenitorilor și a binecuvântat cu Agheasmă Mare unitatea medicală.
La acest eveniment au luat parte cadre medicale universitare și personalul medical, în frunte cu dl prof. univ. dr. Dorel Firescu, coordonatorul clinicii, dar și doctor pentru trup cu ajutorul lui Dumnezeu, după cum personal a mărturisit: „De‑a lungul timpului, am dăruit fiecărui pacient o părticică din cunoștințele mele, din timpul meu, din energia mea, din sufletul și puterea mea de a face bine și am primit la rândul meu o imensă mulțumire sufletească cu fiecare pacient pe care am reușit să îl fac bine sau să îi ușurez suferința, fără doar și poate sub oblăduirea lui Dumnezeu.“
În cadrul manifestării, în semn de aleasă prețuire pentru deosebita contribuție la îmbunătățirea actului medical, a cercetării academice și a punerii în aplicare a cunoștințelor împletită cu valorile creștine, dl prof. univ. dr. Dorel Firescu a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Casian distincția eparhială „Vrednicia andreiană“.
Centrul medical DC Clinic este format dintr‑o echipă multidisciplinară de specialiști: chirurgi, oncologi, cardiologi, imagiști, ginecologi, urologi, diabetologi, unde medici cu experiență de peste 25 de ani în domeniu, alături de tineri profesioniști, își pun profesionalismul, expertiza și empatia în slujba oamenilor.
În Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor, se reactualizează frumoasa conlucrare existentă între medicii pentru suflet si medicii pentru trup, care se roagă Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Doctorul Cel veșnic, să tămăduiască bolile sufleteţti și trupeşti ale tuturor bolnavilor aflaţi în casele lor sau în spitale.
Arhid. Marian Coman