Fluierul

Moto:

„Să nu mărturisești strâmb!“

Întâmplarea pe care o voi relata izvorăște dintr‑un caz real. Chiar dacă personajul principal a trecut la Domnul, există urmașii lui.

Consider că orice om, indiferent de vârstă, profesie, origine, trebuie să‑și clădească viața bazat pe „Cele zece porunci Dumnezeiești“.

Când unui copilaș îi spui că „nu‑i voie să fii rău“, „nu‑i voie să minți, să furi…“, fără să vrei aplici una dintre poruncile dumnezeiești. Dar nu‑i destul să‑i spui, ci trebuie să insiști în ceea ce i‑ai spus de multe ori. Nu este părinte acela care nu cunoaște „Cele zece porunci Dumnezeiești“. Ca urmare, nu‑și cunoaște nici fiii cărora le‑a dat viață deșartă. Câți știu că nerespectarea „Celor zece porunci Dumnezeiești“ este păcat strigător la Cer?

Cititorule, dacă te recunoști în personajul care a mințit în relatarea mea, e timpul să te trezești!

Într‑o vară când soarele cobora spre asfințit ca un glob uriaș de foc, la capătul străzii „Sfântul Nicolae“ din comuna Jirlău, județul Brăila, pe un scăunel de lemn, un bătrânel cânta din fluier atât de duios, încât nu puteai să treci fără să‑l asculți și să‑i zâmbești.

M‑am oprit lângă el ca să aflu un caz cutremurător pe care doresc să‑l fac cunoscut celor care „au urechi de auzit, să‑l audă“ și să‑l ducă mai departe.

Jirlăianul Dragomir Dumitru, căruia toți oamenii îi spuneau „nenea Duță“ sau „nea Duță“, și‑a început povestea adevărată cu un oftat greu.

Când străbunicul său s‑a întors din război, i‑a dăruit un fluier. Cu el, în clipele când gloanțele ucigașe amuțeau, cânta și el durerile din timpul războiului și dorul de cei de acasă.

Pe atunci, nea Duță era funcționar la Cooperativa agricolă de producție (C.A.P.) din Jirlău.

Fiind un om de încredere, destoinic și, cum se spune în popor, „cu capul pe umeri“, a fost trimis în satul vecin, Drogu, într‑un schimb de experiență. Satul Jirlău (astăzi comună) se afla pe malul unei bălți. Dincolo de baltă se afla o cale ferată ce ducea în Moldova. Iarna, locuitorii treceau dintr‑un sat în altul pe gheață.

Acolo nea Duță a cunoscut câțiva drogeni cu care își desfășura activitatea. Avea cu el și fluerul. Era obiectul cel mai prețios de care nu se despărțea niciodată. Le cânta în clipele de răgaz drogenilor, așa cum știa el.

Într‑o zi, fluierul a dispărut. Cineva l‑a furat. Nenea Duță a mers la preotul satului Drogu și l‑a rugat să‑i cheme la biserică pe colegii lui. I‑a rugat să spună cine a furat fluierul. Niciunul nu a recunoscut.

Întors la Jirlău, anii au trecut, mulți ani, foarte mulți, iar nea Duță suferea din cauza dispariției fluierului. Îmbătrânise și el mult, dar nu și‑a pierdut credința în Dumnezeu. Nădăjduia că, într‑o zi, fluierul va fi din nou al lui.

Neavând ce face, își scotea scăunelul la șosea, unde feciorul lui, Dragomir Mihai, își cumpărase o casă. Privea trecătorii care îl salutau și cu care schimba câte o vorbă.

Când eu m‑am oprit lângă el, cânta din fluier fericit. Apoi mi‑a povestit cum a intrat în posesia acestuia.

Într‑o zi de vară, s‑a oprit în fața lui un flăcăiandru care l‑a întrebat dacă el este „nea Duță Dragomir“. Apoi a scos din haină un fluier și i l‑a dat. A fost minune dumnezeiască pentru nea Duță! Apoi flăcăiandrul a continuat, spunând că bunicul său suferă dureri de mulți ani și nu poate să moară. Preotul din sat i‑a spus că probabil a făcut ceva greu, a săvârșit o faptă rea. I‑a spus că a furat, cu mult timp în urmă, un fluier și a mințit că nu a fost el făptașul. N‑a știut, bietul de el, că minciuna este cu diavolul. Nici n‑a știut că una dintre cele zece porunci dumnezeiești este „Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău!“. Să nu minți, să nu furi, să nu juri strâmb, căci altfel diavolul îți va ajuta, dar spre pieirea celui care o face.

A doua zi, nenea Duță se trezește cu același flăcăiandru, care îi spune că, după ce a dat fluierul cu o zi înainte, nici n‑a ajuns bine acasă, în Drogu, că bunicul lui murise. Nenea Duță a fost impresionat, spunându‑i: „Dumnezeu să‑l ierte!“, apoi a dat băiatului 500 de lei pentru strădania lui.

Îndrăznesc să trimit acest articol, impresionată de articolul „Pedagogia de urmat în educația discreției lăuntrice a tinerilor“ scris de Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în care spune: „…mă rog Domnului să fie o singură persoană care să le întipărească pe tabla eternă a inimii“. Este adevărat că tinerii nu fac deosebire între greșeală și păcat. Furtul fluierului și minciuna nu sunt greșeli, ci păcate.

În încheiere, vă fac cunoscut faptul că am fost acasă la feciorul lui nenea Duță pentru acordul de a scrie cele de mai sus și să facem o fotografie a fluierului pe care să o trimitem la revista „Călăuza ortodoxă“. Dar Mihai Dragomir mi‑a confirmat că una din dorințele tatălui său a fost, când va muri, să‑i pună fluierul în sicriu.

Cu deosebit respect, vă rog să explicați amănunțit în „Călăuza ortodoxă“ câte una din „Cele zece porunci dumnezeiești“.

Astfel, „doar de la inimă spre inimi se poate trăi în comunitate, spre  a ruga pe Domnul să ne unească în comuniune și să ne constituie «în Hristos și în Biseric㻓 (revista „Călăuza ortodoxă“, iulie 2023, nr. 416). Poate așa vor dispărea multe rele din lume.

Dumnezeu fie cu noi!

Prof. Cocârlea Maria (pensionară),

com. Jirlău, jud. Brăila