† CASIAN,
Din darul lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Dunării de Jos
preacuviosului cin monahal, preacucernicilor preoţi şi diaconi şi preaiubiţilor fraţi şi surori creştini şi creştine din de Dumnezeu oblăduita noastră arhiepiscopie, har, milă, pace sfântă şi luminoasă bucurie la Praznicul Sfintei Învieri,
iar de la smerenia Noastră arhiereşti binecuvântări.
Hristos a înviat!
Adevărat a înviat!
„Îngropaţi fiind împreună cu El (Hristos, s.n) prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L‑a înviat pe El din morţi“ (Col. 2, 12).
Iubiţi părinţi slujitori şi dreptmăritori creştini,
Ne‑a învrednicit Dumnezeu şi anul acesta să ne „luminăm cu prăznuirea“, fiind întruniţi toţi cei iubitori de comuniune sfântă în marea familie a Bisericii noastre dreptmăritoare, a satelor şi a oraşelor Eparhiei noastre. De îndată ce ne‑a invitat păstorul sufletesc, am primit lumina pascală, care este chiar lumina Învierii din morţi a Mântuitorului şi, astfel, în biserici şi în afara lor „toate s‑au umplut de lumină: şi cerul, şi pământul, şi cele de dedesubt“ .
Suntem, aşadar, purtători de lumină, nu doar prin făclia pascală din mâini, ci şi duhovniceşte, prin prezenţa luminoasă a Mântuitorului Hristos, Care aprinde flacăra Învierii Sale şi în sufletele, şi în inimile noastre.
Întreaga noastră persoană, trup şi suflet, este purtătoarea luminii credinţei pe care am primit‑o la Botez. Tot atunci ne‑am îmbrăcat şi în „haina luminoasă“ a vieţii celei noi. De aceea, toţi „câţi în Hristos ne‑am botezat, în Hristos ne‑am şi îmbrăcat!“ .
Între lumina dreptei credinţe primite la intrarea noastră în creştinism şi cea a Învierii Domnului este o strânsă legătură spirituală, motiv pentru care, în primele secole ale Bisericii, Botezul se săvârşea chiar în ziua de Paşti. Acest mare eveniment din viaţa noastră, Botezul, se mai numeşte şi „luminare“, prin credinţă, ca dar dumnezeiesc, spre a dobândi viaţa de veci, care este trăire în comuniune cu Hristos Domnul. Când ne botezăm, ne naştem la viaţa spirituală autentică, ne înnoim şi participăm la lucrarea faptelor care învie în noi iubirea de Dumnezeu şi de aproapele. Această naştere din nou, „din apă şi din Duh“ (Ioan 3, 5) este înviere a vieţii creştine, aici, în lumea noastră, înainte de Învierea cea mare în Împărăţia lui Dumnezeu.
În Sfânta Scriptură se arată importanţa curăţirii, prin intervenţia lui Dumnezeu, încă de la începutul vieţii, spre apărarea oamenilor de lucrările întunericului şi ale păcatului, şi trecerea lor de la această robie la libertatea luminoasă a virtuţii.
Botezul, prefigurat în Vechiul Testament şi practicat de Sfântul Ioan Botezătorul spre curăţirea de faptele rele, a devenit, prin lucrarea Mântuitorului, putere de iertare a păcatelor.
Domnul coboară mai întâi în Iordan pentru a întemeia Botezul nostru creştin, pentru a ne ierta păcatele şi pentru a ne dărui puterea vieţii celei noi şi luminoase. Tot astfel, după răstignirea pe Cruce, Mântuitorul coboară în mormânt „ca un muritor“, dar ca „Dumnezeu adevărat şi Om adevărat“, cu puterea Preasfintei Treimi, omoară moartea şi ne trece pe toţi de la robia ei la libertatea vieţii veşnice. „Cu trupul adormind ca un muritor, Împărate şi Doamne, a treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicând şi moartea pierzându‑o, Paştile nestricăciunii, lumii de mântuire“ .
Aşadar, la Botez am fost afundaţi şi noi de trei ori în apa cristelniţei, care prefigurează şi mormântul Domnului, şi izvorul curăţitor şi luminos al iertării de păcate. Este, cu adevărat, taina vieţii noi care, prin darul Sfântului Duh, o înlocuieşte pe cea învechită în rău. „Te pogori în apă purtând păcatele… Te pogori mort întru păcate şi te urci înviat întru dreptate. Dacă ai fost sădit prin asemănarea morţii Mântuitorului, atunci vei fi învrednicit şi Învierii Lui (Rom. 6, 5). Căci, după cum Iisus a murit luând păcatele lumii, ca să te învie întru dreptate, omorând păcatul, tot astfel şi tu, când te pogori în apă, eşti îngropat în apă, ca şi Acela (Domnul) în mormânt de piatră, te scoli iarăşi, umblând întru înnoirea vieţii“4 .
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Darul ceresc al vieţii celei noi, începute prin Taina Sfântului Botez, străluceşte astăzi, de Sfintele Paşti, în sufletele, în inimile, în mâinile noastre şi între noi. Purtăm în mâini aceeaşi lumină cerească de la sfântul şi de viaţă dătătorul mormânt al Mântuitorului de la Ierusalim şi, prin ea, ne vedem şi credinţa şi viaţa în comuniune. Spre a întări acest mare adevăr de credinţă, Sfântul Sinod ne‑a invitat ca, în tot anul 2011, să cinstim, după cuviinţă, darul mare şi ceresc al Sfântului Botez, ca temei şi putere a învierii noastre din păcate, din suferinţe şi din moarte sufletească.
Aşadar, între nenumăratele daruri ale Învierii Domnului, să ne rugăm a primi şi bucuria înţelesurilor Botezului nostru ca pe o proprie înviere, duhovnicească şi creştinească.
La Sfânta Liturghie, în ziua Sfintelor Paşti, se intonează în locul obişnuitei cântări „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte‑ne pe noi!“, „Câţi în Hristos v‑aţi botezat, în Hristos v‑aţi şi îmbrăcat!“. În acest imn se cuprind şi înţelesurile tainice ale învierii noastre la viaţa cea nouă. De aceea, momentul primirii Botezului este începutul creşterii pruncului încreştinat în lumina dreptei credinţe, care îl ajută să primească şi celelalte daruri ale Duhului Sfânt, până devine bărbat desăvârşit, până „la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos“ (Efes. 4, 13).
Aşadar, primul mare dar ceresc al Sfântului Botez este naşterea noastră din nou, prin Hristos şi în Biserică, sau învierea la viaţa cea nouă. Paştile Domnului, Învierea Sa din morţi devine, cu darul Preasfintei Treimi, la Botezul nostru, înviere la viaţa creştină. „În Botez se închipuie moartea, Patima, Învierea, viaţa lui Iisus Hristos şi aceste lucruri se fac toate deodată. Capul nostru fiind cufundat în apă ca într‑un mormânt, vechiul om este înmormântat şi astupat cu totul: când ieşim apoi din această apă, învie omul cel nou (s.n). Precum ne este uşor să ne afundăm în această apă şi să ieşim mai apoi, la fel Îi este uşor lui Dumnezeu să‑l înmormânteze pe vechiul om şi să‑l creeze pe cel nou. Această repetare se face de trei ori, pentru a ne învăţa că puterea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh face toate lucrurile acestea…“5 .
Domnul a îngropat propriul Său Trup, pentru a omorî pentru noi moartea, iar pe noi ne invită la Botez să îngropăm doar păcatele, ca manifestări ale omului căzut şi ne ridică înnoiţi, fără păcate, ca oameni luminaţi şi curăţiţi. „În Botez se îngroapă păcatele, se şterg toate dinainte, omul este înviat şi harul întreg este scris în inima lui, ca pe o tablă“6 .
„Deci ne‑am îngropat cu El, în moarte, prin Botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii: căci dacă am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui“ (Rom. 6, 4‑5). Această mare taină ne arată deodată despărţirea de întuneric, „de satana şi de toate lucrările sale“ şi unirea cu Hristos, Domnul Învierii şi al vieţii veşnice, întocmai cum ne arată şi la slujba Tainei Sfântului Botez, „că nu am murit cu trupul, ci cu păcatul. Hristos a murit cu trupul, iar noi cu păcatul: acolo a murit omul cel din trupul nostru pe care El (Hristos) l‑a luat şi l‑a ridicat, iar aici a murit omul păcatului“7 .
Renăscuţi prin Taina Sfântului Botez, suntem şi înfiaţi, deci devenim fii ai lui Dumnezeu după har, fără a pierde calitatea de fii ai propriilor noştri părinţi. La naşterea trupească se altoieşte cea duhovnicească şi omului trupesc i se deschide perspectiva omului duhovnicesc. „Cuvântul (Hristos), Lumina cea adevărată, ne arată Sfânta Evanghelie pascală, luminează pe tot omul, care vine în lume… Şi celor câţi L‑au primit, care cred în numele Lui, le‑a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu S‑au născut“ (Ioan 1, 9, 12-13).
De aceea, numele Domnului Hristos, „care este mai presus de orice nume“ (Filip. 2, 9), ni se transmite în condiţia de oameni noi, „prin apă şi prin Duh“ (Ioan 3, 5). Acesta este numele de creştin, nume al vieţii înviate! Numele este întărit apoi cu noua identitate, alta decât cea a propriilor noştri părinţi trupeşti. Ni se oferă nume noi şi sfinte. Adevăratele nume ale creştinilor botezaţi în dreapta credinţă ortodoxă sunt cele ale sfinţilor din calendar. Orice părăsire sau refuz de a primi nume de sfinţi este o abandonare a sfinţeniei şi a darurilor vieţii celei noi, „în Hristos şi în Biserică“ (Efes. 5, 32). Părinţii nou-născuţilor prin Taina Sfântului Botez, în Biserică, sunt numiţi naşi. Ei sunt părinţii chemaţi să ajute fiul duhovnicesc la viaţa cea nouă, luminoasă şi virtuoasă şi, de aceea, ei înşişi trebuie să lumineze, cu propriul exemplu de viaţă, tinerele lor vlăstare răsădite de Mântuitorul în „Grădina Maicii Domnului“ – Biserica.
Chiar dacă avem multiple motivaţii inspirate din societatea modernă, descreştinată şi secularizată, de părăsire a numelor creştine la Botez, cu înţelepciune, cu răbdare şi cu mai multă credinţă, cu toţii putem reveni la înţelesurile adevărate, creştineşti, ale vieţii, dăruindu‑le propriilor fii trupeşti perspectiva luminoasă şi temeinică a existenţei, nu doar pentru lumea trecătoare, ci pentru cea veşnică. Învierea Domnului este mărturia mărturiilor, temeiul temeiurilor şi lumina adevărată a reorientării noastre spre sensul profund al înrădăcinării fiilor noştri în tradiţia sfântă şi sănătoasă a vieţii creştine.
Fiul renăscut şi înnobilat, cu nume de sfânt, este şi el un potenţial sfânt. De aceea, este îmbrăcat cu „haina luminoasă“ a Botezului şi întărit cu „pecetea darului Duhului Sfânt“, spre a beneficia de toate bunătăţile şi de toate binecuvântările noii sale stări de „cetăţean al Împărăţiei cerurilor“, încă de aici, de pe pământ.
În acest sens, noul botezat şi luminat primeşte şi harul Duhului Sfânt, căci Botezul este „dar mai presus decât tot ceea ce există. Harul de care depindem toată viaţa. Baie sfântă, în care este îngropat păcatul. Ungere sfântă, împărătească… Luminare prin strălucirea ce ne‑o împărtăşeşte. Veşmânt îmbrăcat pentru a acoperi necurăţia. Baie care ne curăţă cu adevărat. Pecete care consfinţeşte şi adevereşte Împărăţia lui Dumnezeu“8 .
Această taină, legătura dintre îmbrăcămintea spirituală a noului botezat şi prezenţa sa la biserică, mai ales de Sfintele Paşti, se concretizează şi în grija părinţilor pentru îmbrăcămintea exterioară, curată, luminoasă şi înfrumuseţată. Ce luminoase şi nobile sunt hainele populare ale ţăranului român, ca prelungiri ale veşmântului luminos de la Botez, pe care, în Biserica primelor veacuri, cei nou-botezaţi îl purtau toată săptămâna de după Învierea Domnului, perioadă care, din acest motiv, se numeşte până astăzi „Săptămâna Luminată“; dar privirea şi simţirea noastră fac şi legătura dintre straiele ţărăneşti de la noi şi veşmântul preoţesc din dumnezeiasca şi sfânta zi a Învierii! Cât de potrivită este ziua de astăzi pentru a ne strădui să înviem şi în noi dorul după autentic, în credinţă, în viaţă şi în portul luminos şi decent, de la copilărie până la adolescenţă, ca mărturii vii ale actualizării darurilor sfinte ale Botezului!
Darului de fii îmbrăcaţi în veşmânt luminos i se adaugă şi cel al creşterii în familie, ca şi în Biserică şi în societate, până când realizăm că suntem, prin Botez, o singură familie duhovnicească. Din starea de fii ai părinţilor, copiii crescuţi creştineşte devin creştinii luminaţi ai unei societăţi tot mai ostile comuniunii şi tot mai deschise egoismului şi înstrăinării de Dumnezeu şi de aproapele.
Botezul înseamnă şi înviere la sensul comunitar al vieţii, „cei ce până ieri (până la Botez, s.n.) eram robi, acum suntem liberi şi cetăţeni ai Bisericii. Cei ce eram mai înainte întru ruşinea păcatelor, acum suntem întru îndrăzneală şi întru dreptate. Şi nu numai liberi, ci şi sfinţi, nu numai sfinţi, ci şi drepţi, nu numai drepţi, ci şi fii, nu numai fii, ci şi moştenitori, nu numai moştenitori, ci şi fraţi ai lui Hristos, nu numai mădulare ale lui Hristos, ci şi Biserică, nu numai Biserică, ci şi instrumente ale Duhului… Ai văzut câte sunt darurile Botezului?“9 .
Ieşirea din singurătate şi din egoism este scopul principal al Botezului în viaţa socială, iar rodul fructificării darurilor sale este comuniunea. De aceea, noul botezat este de îndată împărtăşit cu Sfintele Taine, ca din unirea cu Hristos să se întărească şi în creşterea sănătoasă. „Iată la ce hrană ne cheamă, pentru a ne îndestula. El este hrana noastră şi sărbătoarea noastră. Ca o mamă care îşi hrăneşte pruncul cu laptele matern, tot aşa Hristos hrăneşte neîncetat pe cei ce i‑a renăscut, cu Sfântul Său Sânge“10 .
Iubiţilor,
Iată doar câteva dintre sensurile duhovniceşti ale tainicelor legături dintre luminoasa sărbătoare a Învierii Domnului şi propria noastră înviere din păcate, prin Taina Sfântului Botez.
Noua condiţie creştină şi viaţa luminată de credinţă se săvârşesc doar în lucrarea neîntreruptă a binelui, începând cu pruncii şi copiii, în familie, în şcoală, în Biserică şi în societate.
Programele misionare şi educaţionale ale Bisericii: religia în şcoală, „Hristos împărtăşit copiilor“ şi „Alege şcoala!“, promovate cu dragoste de preacucernicii părinţi de la parohiile noastre, ajutaţi de profesorii de religie, dar şi de dascălii de acasă, părinţii şi bunicii, contribuie la o mai bună creştere şi la dezvoltarea personalităţii tinerelor vlăstare ale neamului nostru.
De aceea, atât în familie, cât şi în şcoală, dar şi în viaţa de zi cu zi, sunt necesare aprofundarea dreptei credinţe şi participarea la viaţa liturgică şi filantropică a Bisericii.
În parohii şi în şcoli să urmăm cu însufleţire programele de catehizare, mai ales a părinţilor şi a naşilor, pentru a se înţelege folosul duhovnicesc al Botezului, dar şi pentru a cultiva, în sufletele şi în inimile copiilor, virtuţile creştine, precum se roagă Sfânta Biserică, la Botezul unui prunc: „Cel ce ai dăruit lui înnoirea vieţii, Însuţi, Stăpâne, Doamne, binevoieşte să strălucească pururea lumina feţei Tale în inima lui; apără pavăza credinţei lui (…) păzeşte într-însul nespurcată şi neîntinată haina nestricăciunii cu care s‑a îmbrăcat, păstrând într-însul, cu harul Tău, nestricată pecetea cea duhovnicească, şi fii milostiv acestuia şi nouă, după mulţimea îndurărilor Tale“.
Să încurajăm, în toate comunităţile parohiale, lucrarea credinţei luminate de darurile Sfântului Duh, prin iubirea curată a părinţilor faţă de copii şi a copiilor faţă de părinţi, să mărturisim cu bucurie credinţa noastră şi să întărim legătura cu părinţii duhovniceşti şi naşii, mai ales în aceste zile luminoase ale Învierii Domnului.
Nu‑i uitaţi, iubiţi fraţi şi surori în Domnul, pe cei singuri, trişti, bolnavi, vârstnici ori înstrăinaţi, de aproape şi de departe, căci toţi „câţi în Hristos v‑aţi botezat, în Hristos v‑aţi şi-mbrăcat“.
Fie ca haina luminoasă a Botezului să ne călăuzească spre Hristos, în Biserica Sa, şi unii către alţii, prin iertare, „în iubire frăţească… unii altora dându‑ne întâietate“ (Rom. 12, 10).
Şi aşa să ne bucurăm, cu sănătate şi pace, în luminoasa sărbătoare pascală a comuniunii frăţeşti şi a vieţii veşnice!
Hristos a înviat!
Adevărat a înviat!
Al vostru de tot binele doritor
şi către Hristos Domnul rugător,
† Casian,
Arhiepiscopul Dunării de Jos