La trecerea neaşteptată la Domnul a părintelui Atanasie-Tănăsache Costea, pe lângă rugăciuni şi lacrimi, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a transmis familiei îndoliate următorul mesaj:
Întristată familie,
Preacucernici şi Preacuvioşi Părinți,
Îndurerați frați creştini,
În alergarea mereu spre țintă, adică spre semenii aflați permanent, asemenea nouă, tuturor, în încercări, în suferințe şi în greutăți, totdeauna „pe cale“, în lumea pe care o asemuia adesea drept „biserică“, s‑a oprit brusc, într‑un nefericit accident, inima şi viața trecătoare, pământească, a misionarului cu energie de apostol neobosit, părintele Tănăsache Costea.
Iată‑l, „fără glas şi fără suflare“, tot în biserică, unde ne‑a poftit, de aproape şi de departe, să‑I vorbim lui Dumnezeu, în stare de rugăciune comunitară, despre iubirea sa fără de margini, tot de Sus, în slujirea înmulțită şi dăruită, „cu timp şi fără timp“, ca preot şi „om al lui Dumnezeu“, fratelui om, aproapelui convertit, prin stăruința, energia şi dăruirea sa jertfelnică, la cea mai pură stare a păcii din inimă, în conjunctura actuală a risipirilor, a disperării şi a însingurării.
În sicriu stă doar trupul căzut, în drum spre însuflețitoarele îndatoriri misionare, în care şi‑a topit toată frământătura personală, în favoarea unirii comunitare, mai ales unde‑i greu, anevoios şi, uneori, refuz de purtare a crucii. În atari stări, purtător al atâtor cruci ale semenilor, L‑a chemat, L‑a rugat și L‑a implorat pe Mântuitorul, Care i‑a înmulțit şi puterile, şi iubirea şi, mai ales, dăruirea până la jertfirea de sine, cu ochii inimii ațintiți permanent spre lumina şi harul dăruitoare de credință puternică în Înviere.
Cale spre Înviere este şi această plecare dintre noi, deoarece „în starea în care am plecat, în aceea vom fi şi judecați“!
Părintele Tănăsache rămâne cu noi nu doar sufleteşte şi în duh de amintiri, ci ne oferă, chiar prin plecarea precipitată, puterea nemuritoare a preotului neobosit, misionar şi filantrop.
Asemenea modelelor nemuritoare, părintele Tănăsache lasă amprenta entuziastei, energicei și mobilizatoarei sale slujiri „cu frica lui Dumnezeu, cu credință şi cu dragoste“, multor slujitori, începând cu cei din familia proprie şi continuând cu obştea Sfintei noastre Biserici, de la Bucureşti, din locurile natale şi din toate spațiile sufleteşti şi eclesiale, cu mulțimea ucenicilor de la parohiile unde a slujit şi de la şcolile teologice unde s‑a format şi a predat, precum: Seminarul „Chesarie Episcopul“ din Buzău, unde a fost elev strălucit, Departamentul de Teologie de la Dunărea de Jos, unde a fost duhovnic neîntrecut şi întemeietor al obştii A.S.C.O.R. „Sf. Ap. Andrei” – Galați şi, mai ales, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, unde a performat ca student, devenind apoi duhovnic şi cadru didactic și semănând iubire de rugăciune, profunzime în actul liturgic şi mare deschidere spre zbaterile lăuntrice ale studenților şi ale tinerilor teologi, în urcuşul lor spre slujire.
Dar părintele Tănăsache a realizat, de când era elev, prin exemplul său, punți de comuniune între Școală şi Biserică, între slujitor şi frații creştini, amintindu‑mi personal, cu duioşie, de slujirea sa, cu prosopul alb, la masa dragostei prezidate de Mitropolitul Antonie, pe atunci Episcop al Buzăului, la tunderea mea în monahism, la Mănăstirea Ciolanu.
L‑am regăsit pe schele, la Parohia Crăieşti, în toiul momentului reînnoitor al anilor ’90.
Vrednicia l‑a promovat la biserica „Sf. Apostoli“ din Galați şi duhovnic universitar şi al tinerilor de la A.S.C.O.R., unind slujirea de la Sfântul Altar cu strana plină de tineri, devenită o „catedră“ apostolească pentru poporul reunit sub Pantacrator, după ieşirea din constrângerile dictatoriale.
Pretutindeni şi întotdeauna a descuiat „uşile“ sufletelor cu „cheile“ iertării, ale rugăciunii şi ale milosteniei, fiind urmat, iubit, prețuit şi solicitat mereu unde a fost mai greu.
A biruit în el Hristos Domnul, fidelitatea față de dreapta credință, ascultarea de ierarh, după buna rânduială şi frățietatea sinceră şi dăinuitoare cu toți sfințiții slujitori, în mijlocul fervenților noştri credincioşi.
Dar cea mai scumpă moştenire, care nu‑l duce la groapă, ci‑l continuă, sacru, în viul vieții bisericeşti, este familia exemplară a părintelui Tănăsache.
Tănăsache Costea
Îi continuă slujirea jertfelnică, doamna preoteasă Elena, împreună cu impresionanta „cunună“ a trei slujitori: preoții Gheorghe și Alexandru şi monahul Proclu din Sfântul Munte, flancați de doi bărbați frați, Mihail și Daniel, cu rosturi medicale și inginerești, tot ca slujitori ai Bisericii în lume!
I se potrivesc inspiratele mărturii dăruite de Mitropolitul Antonie al Ardealului: Preot vrednic „în biserică, în lume şi acasă“!
La marea mutare, tot slujitoare, către cerescul Altar ne rugăm cu toții: consătenii şi rudeniile de la Pechea natală, slujitorii şi credincioşii de la Galați şi ucenicii din Eparhia Dunării de Jos, pentru odihna tihnită a celui ce în lume n‑a avut tihnă, pentru părintele Tănăsache, care „a ars ca o făclie pascală“!
Să‑l ierte Dumnezeu de toate omeneştile greşeli și să‑l aşeze în ceata drepților!
Familiei îi adresăm pios calde, curate şi creştineşti condoleanțe şi multă încurajare în depășirea durerii.
Doamne, presară toate darurile slujitoare ale părintelui Tănăsache, dimpreună cu râvna şi iubirea sa de Dumnezeu, de Biserică şi de neam, nouă, tuturor, dar mai ales fiilor săi trupeşti şi doamnei preotese!
Dumnezeu să‑l odihnească în pace!
Cu părinteşti binecuvântări,
† Casian
Arhiepiscopul Dunării de Jos