LITURGICE
I. EPARHIE
1. SFÂNTA LITURGHIE
2 iulie – Sf. Voievod Ştefan cel Mare – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea Toflea, judeţul Galaţi, cu ocazia celui de‑al doilea hram al acestui aşezământ monahal, rostind cuvânt de învăţătură.
3 iulie – participă la Sfânta Liturghie şi săvârşeşte slujba Parastasului, în Capela Seminarului Teologic „Sf. Ap. Andrei“ din Galaţi, cu ocazia revederii după 20 de ani a promoţiei 2003 și rostește cuvânt de învățătură.
9 iulie – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.
16 iulie – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.
21 iulie – Sf. Cuv. Rafael și Partenie, de la Agapia Veche – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură la biserica Schitului ,,Sf. Cuv. Rafail de la Agapia“ din satul Zimbru, Protopopiatul Tg. Bujor, judeţul Galaţi.
23 iulie – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală, hirotonește întru preot pe c. arhid. Marius Cristinel Gheorghe pe seama Catedralei Arhiepiscopale şi rosteşte cuvânt de învăţătură.
24 iulie – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, hirotonește întru preot pe c. diac. Ionuț Ștefan pe seama Catedralei Arhiepiscopale și întru diacon pe teologul Ionuț Mangalea, urmată de slujba de Tedeum, cu ocazia împlinirii a 29 de ani de la instalarea ca episcop titular al Eparhiei Dunării de Jos şi rosteşte cuvânt de învăţătură.
27 iulie – Sf. M. Mc. Pantelimon – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon“ – Lacu Sărat, rostind cuvânt de învăţătură cu prilejul hramului mănăstirii.
30 iulie – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.
5 august – Sf. Ioan Iacob de la Neamţ – participă, la Parohia ,,Sf. Ioan Iacob de la Neamţ“ din municipiul Galaţi, la slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură cu prilejul hra-mului; săvârşeşte slujba Privegherii și Sfânta Liturghie în biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Galaţi, binecuvintează pe credincioșii pelerini la Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam și rostește cuvânt de învățătură.
6 august – Schimbarea la Faţă – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală din Galați şi rosteşte cuvânt de învăţătură; săvârşeşte slujba Privegherii și Sfânta Liturghie la biserica „Sfinţii Arhangheli“ din municipiul Brăila, binecuvintează pe credincioșii pelerini la Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam și rostește cuvânt de învățătură.
13 august – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.
15 august – Adormirea Maicii Domnului – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ – Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu ocazia hramului acestui aşezământ monahal.
16 august – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea „Sf. Martiri Brâncoveni“‑ Cârlomăneşti, judeţul Galaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură cu ocazia hramului acestui aşezământ monahal.
20 august – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.
27 august – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.
29 august – Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii în biserica voievodală „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul și Învierea Domnului“ a Mănăstirii Măxineni, şi rosteşte cuvânt de învăţătură.
1 septembrie – Începutul anului bisericesc (Indictionul) – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii în biserica ,,Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Dionisie Exiguul“ din municipiul Galaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură cu prilejul hramului acestui sfânt lăcaş.
8 septembrie – Naşterea Maicii Domnului – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii, la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului“ ‑ Cudalbi, judeţul Galaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură cu prilejul hramului acestui aşezământ monahal.
9 septembrie – Sf. Ioachim şi Ana – participă, la slujba Sfintei Liturghii de la biserica „Sf. Ana“ din municipiul Galați şi rosteşte cuvânt de învăţătură cu ocazia hramului acestui sfânt lăcaş de închinare.
10 septembrie – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.
11 septembrie – participă, în Capela Seminarului Teologic „Sf. Ap. Andrei“ din Galaţi, la slujba Sfintei Liturghii, urmată de slujba de Tedeum şi rosteşte cuvânt de învăţătură cu ocazia deschiderii noului an şcolar la această instituţie de învăţământ teologic.
14 septembrie – Înălțarea Sfintei Cruci ‑ săvârșește rânduiala specială de scoatere a Sfintei Cruci şi slujba Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, rostind cuvânt de învățătură.
2. VECERNII
11 iulie – săvârşeşte slujba Vecerniei cu Litia şi Acatistul Maicii Domnului „Prodromiţa“ în biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Galaţi, cu ocazia celui de‑al doilea hram, rostind cuvânt de învățătură.
26 iulie – săvârşeşte, la altarul de vară al capelei ,,Sf. Mare. Mc. Pantelimon“ din incinta Spitalului „Elisabeta Doamna“ din mun. Galați, slujba Vecerniei cu Litia şi rosteşte cuvânt de învăţătură.
15 august – Adormirea Maicii Domnului – săvârşeşte, la biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din Galaţi, slujba Vecerniei cu Litie şi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu ocazia hramului acestui sfânt lăcaş de închinare.
28 august – săvârşeşte, în biserica „Sf. Ioan Botezătorul“ din municipiul Brăila, slujba Vecerniei cu Litie şi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu ocazia hramului acestui sfânt lăcaş de închi- nare.
3. SFINTE TAINE ȘI IERURGII
7 iulie – săvârşeşte Taina Sfântului Maslu în Catedrala Arhiepiscopală din Galați și rostește cuvânt de învățătură.
14 iulie – săvârşeşte Taina Sfântului Maslu în Catedrala Arhiepiscopală din Galați și rostește cuvânt de învățătură.
28 iulie – săvârşeşte Taina Sfântului Maslu în Catedrala Arhiepiscopală din Galați și rostește cuvânt de învățătură.
5 august – Sf. Ioan Iacob de la Neamţ – binecuvintează, la biserica „Sf. Arhidiacon Ștefan“ din municipiul Galați pe credincioșii pelerini la Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam și rostește cuvânt de învățătură; participă, la biserica Precista din municipiul Galaţi, la procesiunea aducerii Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam şi rosteşte cuvânt de învăţătură către slujitorii şi credincioşii prezenţi.
6 august – Schimbarea la Faţă – săvârşeşte, în biserica ,,Schimbarea la Faţă“ din municipiul Galaţi, slujba slujba Parastasului pentru ctitorii acestui sfânt lăcaș, binecuvintează pe credincioșii pelerini la Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam şi rosteşte cuvânt de învăţătură cu prilejul hramului acestei biserici.
14 august – săvârşeşte slujba Prohodului Maicii Domnului la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ ‑ Adam, judeţul Galaţi, şi rosteşte cuvânt de învăţătură cu ocazia hramului acestui aşezământ monahal.
15 august – Adormirea Maicii Domnului – săvârşeşte slujba de Tedeum cu ocazia Zilei Marinei, la Palatul Navigaţiei din municipiul Galaţi rostind la final un cuvânt de învăţătură.
18 august – săvârşeşte Taina Sfântului Maslu în Catedrala Arhiepiscopală din Galați și rostește cuvânt de învățătură.
25 august – săvârşeşte Taina Sfântului Maslu în Catedrala Arhiepiscopală din Galați și rostește cuvânt de învățătură.
13 septembrie – participă la procesiunea cu racla ce adăpostește o părticică din lemnul Sfintei Cruci, apoi săvârşeşte slujba Vecerniei cu Litia la biserica „Sfânta Cruce“ din municipiul Galaţi, rostind cuvânt de învăţătură.
15 septembrie – săvârşeşte slujba de Tedeum în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, în prezenţa angajaţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Galați ,,Eremia Grigorescu“, cu prilejul cinstirii Sf. Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului, ocrotitorul pompierilor români.
II. PATRIARHIE
1. SFÂNTA LITURGHIE
20 iulie – Sf. Proroc Ilie Tesviteanul – slujeşte, sub protia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în sobor cu ierarhi, membri ai Sfântului Sinod, la Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala Patriarhală din Bucureşti cu prilejul hirotoniei întru arhiereu a Părintelui Arhimandrit Ipopsifiu Paisie Teodorescu, ales de Sfântul Sinod Episcop‑Vicar Patriarhal, cu titlul de „Sinaitul“.
2. EVENIMENTE BISERICEȘTI
4 iulie – participă la slujba de Tedeum în Sala „Europa Christiana“ din cadrul Palatului Patriarhiei din Bucureşti, prilejuită de deschiderea lucrărilor Sfântului Sinod.
19 iulie – săvârșește, în Catedrala Patriarhală, din delegarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, împreună cu PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑Vicar Patriarhal şi PS Emilian Crișanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Aradului, la slujba de ipopsifiere a Înaltpreacuviosului Părinte Paisie Teodorescu, ales de către Sfântul Sinod ca Episcop‑Vicar Patriarhal.
III. SLUJIRI ÎN ALTE EPARHII, CA INVITAT
1. SFÂNTA LITURGHIE
31 august – săvârșește, din delegarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, slujba de sfințire a bisericii Mănăstirii „Sfânta Treime“‑ Roșu, raionul Cahul, Republica Moldova, urmată de slujba Sfintei Liturghii și dă citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Români
ei, transmis cu ocazia acestui eveniment.
3 septembrie – săvârşeşte, împreună cu Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, slujba de sfințire a bisericii „Sfânta Treime“ din localitatea Jijila, Protopopiatul Niculițel, județul Tulcea, urmată de slujba Sfintei Liturghii.
SOCIAL – CULTURALE
5 iulie – conferă, la București, în semn de binecuvântare, distincția eparhială „Vrednicia andreiană“ Domnului Academician Constantin Bălăceanu Stolnici, cu prilejul aniversării a 100 de ani de viață.
13‑14 iulie – participă, la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, la ediţia a V‑a a Festivalului Internaţional de Muzică Veche Tradiţională „Dimitrie Cantemir“.
16 iulie – oficiază, în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, ceremonia de acordare a binecuvântării chiriarhale pentru absolvenţii Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Andrei“ din Galaţi, candidaţi la examenul de admitere la Facultăţile de Teologie din cuprinsul Patriarhiei Române.
28 iulie – participă, pe Faleza Dunării din Brăila, la Gala de decernare a premiilor din cadrul Festivalului Internațional de Folclor „Cântecul de dragoste de‑a lungul Dunării 2023“.
2 august – participă, la Așezământul social‑filantropic „Sf. M. Mc. Pantelimon“ ‑ Lacu‑Sărat, județul Brăila, la întrunirea cu 60 de tineri participanți la Tabăra de vară organizată de parohiile brăilene „Nașterea Domnului“, „Sf. Arhangheli“, „Sf. Apostoli“, „Sf. Ioan Botezătorul“, „Sf. Ilie“, „Sf. Împăraţi“, „Sf. Trei Ierarhi“, „Sf. Parascheva“, „Sf. Spiridon“ ‑ Vechi şi „Sf. Dumitru“ ‑ Brăiliţa și rostește cuvânt de binecuvântare.
8 august – participă, la Așezământul social‑filantropic „Sf. M. Mc. Pantelimon“, Lacu‑Sărat, județul Brăila, la întrunirea cu tinerii din Grupul catehetic „Sf. Stelian“ din Parohia Movila Miresii, judeţul Brăila, în cadrul Programul eparhial de vară pentru copii „Vacanța din pridvorul bisericii“.
11 august – participă, la Așezământul social‑filantropic „Sf. M. Mc. Pantelimon“, Lacu‑Sărat, județul Brăila, la întâlnirea cu 18 copii din Grupul catehetic „Sfântul Nectarie“ al Parohiei Esna, judeţul Brăila, participanți la Programul eparhial de vară pentru copii „Vacanța din pridvorul bisericii“; participă, pe Faleza Dunării din Brăila, la Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret „Lină Chiralină“ ‑ 2023.
12 august – participă, la Așezământul social‑filantropic „Sf. M. Mc. Pantelimon“ ‑ Lacu‑Sărat, județul Brăila, la întâlnirea cu membrii Ansamblului folcloric „Cununa Someşană“ al Clubului Copiilor din Sângeorz‑Băi, judeţul Bistriţa‑Năsăud şi ai Ansamblului folcloric „Doruleţul“ din Tulcea, prezenți la Festivalului Internaţional de folclor pentru copii şi tineret „Lină Chiralină“ din Brăila.
16 august – participă, la Mănăstirea „Sf. Martiri Brâncoveni“ – Cârlomăneşti, judeţul Galaţi, la program cultural‑artistic susţinut de bătrânii și tinerii de la parohiile protopopiatului Tecuci în cinstea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ocrotitorii acestui aşezământ monahal.
17 august – participă, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță“ din Galați, la Festivalul Internațional de Folclor „Doina Covurluiului“, ediția a XVI‑a.
ADMINISTRATIV – SINODALE ȘI ADMINISTRATIV ‑ BISERICEȘTI
4 iulie ‑ participă, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul“ a Palatului Patriarhiei din București, la lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
10 iulie – prezidează, la Centrul Eparhial, şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial.
13 iulie – prezidează, la Centrul Eparhial, lucrările Consiliului Eparhial, de analiză a activităţii bisericeşti pe primul semestrul al anului 2023 din Arhiepiscopia Dunării de Jos.
21 iulie – vizitează şi cercetează canonic obştea Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului“ ‑ Adam, protopopiatul Tg. Bujor, judeţul Galaţi.
27 iulie – vizitează şi cercetează canonic obştea Mănăstirii „Sf. M. Mc. Pantelimon“ – Lacu Sărat, județul Brăila.
14 august – vizitează şi cercetează canonic obştea Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului“ ‑ Adam, Protopopiatul Tg. Bujor, judeţul Galaţi.
15 august – vizitează şi cercetează canonic obştea Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului“ – Tudor Vladmirescu, protopopiatul Covurlui, judeţul Galaţi.
29 august – vizitează şi cercetează canonic obştea Mănăstirii „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul“ – Măxineni, judeţul Brăila.
5 septembrie – prezidează, la Centrul Eparhial, şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial.
11 septembrie – vizitează clasele primare de la Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei“ din Galaţi şi binecuvintează elevii și cadrele didactice.
12 septembrie – prezidează, la Centrul Eparhial, şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial.
13 septembrie – vizitează șantierul de la biserica din cadrul Penitenciarului de maximă siguranţă din municipiul Galaţi.
Pr. Gabriel Mungiu, secretar eparhial