Pr. dr. Nicolae Grosu

,Preotul care şi-a ascuns, cu modestie, mantia de savant sub epitrahilul plin de rugăciunile poporului”

Pr. Nicolae GrosuÎntre preoţii venerabili de la Dunărea de Jos, părintele dr. Nicolae Grosu, a fost, întotdeauna o prezenţă aparte. Chipul său blând, cuvântul său pătrunzător şi autorizat, izvorât din adânca sa ştiinţă de carte, îndelunga experienţă de viaţă, slujirea de aproape şapte decenii la Sfântul Altar, ca diacon şi preot, toate crescute pe frumuseţea unei vieţi trăite într-o discretă, dar fermă simţire duhovnicească, au făcut din părintele Grosu un model de om, de creştin şi de slujitor.

În dimineaţa zilei de 10 martie a.c., Domnul Dumnezeu a chemat la sine pe râvnitorul său slujitor, preotul Nicolae. La vârstă aproape centenară, părintele Nicolae a cunoscut în viaţa sa bucuria slujirii fără de odihnă, până aproape de ceasul despărţirii sale de lumea aceasta. În ziua de 12 decembrie 2010, la hramul Sfântului Spiridon, bătrânul preot primea în chilia sa, vizita ÎPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos.

Era primul hram, după 50 de ani, la care părintele Nicolae nu putuse participa! Trupul slăbit, dar duhul osârduitor, voios şi primăvăratic ne-au arătat tuturor atunci două taine: cea a lutului şi cea a cerului din noi, oamenii!!

Un slujitor al teologiei înalte şi al faptei creştine

Încă din tinereţile sale, părintele Grosu s-a arătat iubitor de studiu. Licenţiat în Teologie, Litere şi Filosofie al Universităţii din Cernăuţi şi doctor în Teologie în cadrul aceleiaşi instituţii, părintele Grosu a elaborat prima teză de doctorat pe o temă de mare actualitate, şi atunci şi astăzi: „Laicii în viaţa Bisericii Ortodoxe”. A funcţionat ca profesor de religie la Liceul de băieţi din Rădăuţi (1939-1941), Liceul Comercial şi Gimnaziul Industrial din Roman (1940-1941), Liceul de fete din Huşi (1941-1942), dar a funcţionat şi în învăţământul teologic mediu, ca profesor la Seminarul Teologic din Roman (1942) şi director al şcolii de cântăreţi din aceeaşi localitate (1945). Toate aceste posturi au pus în valoare puterea de asimilare şi de sinteză cu care l-a dăruit Dumnezeu.

La acestea se adaugă excepţio-nala sa capacitate de administrator. A funcţionat în posturi-cheie, în Cancelaria Episcopiei Huşilor (consilier-referent, 1945-1949) şi a Galaţilor (consilier bisericesc şi cultural, 1949-1952 şi 1971- 1978), alături de mai mulţi ierarhi efigiari: episcopul-martir Grigorie Leu al Huşilor, blândul şi cuviosul episcop Chesarie Păunescu şi exigentul Arhiepiscop Antim Nica al Dunării de Jos.

În perioada 1971-1974 a fost delegat ca reprezentant al Adunării Eparhiale a Dunării de Jos în Adunarea Naţională Bisericească.

În slujirea administrativă a pus în valoare talanţii săi de ,,iconom al darurilor lui Dumnezeu”: Acumulările sale teologice şi ştiinţifice, cât şi viaţa sa preoţească şi de familie, dar mai cu seamă slujirea la Sfântul Altar ,,cu frică şi cu cutremur” au fost cele mai bune argumente pentru posturile importante de demnitar bisericesc în care a slujit o bună parte din viaţă.

Peste cinci decenii de slujire continuă, la acelaşi Sfânt Altar

Din anul 1952, părintele Grosu a fost numit ca preot la biserica „Sf. Spiridon” din Galaţi. În comparaţie cu spiritul actual al preoţilor tineri, care după scurtă vreme doresc o altă parohie, părintele Nicolae Grosu a păstorit la „Sfântul Spiridon” până în 1995, când a fost pensionat, dar a slujit efectiv, cu îmbisericire, necontenit până în noiembrie 2010. Longevitatea slujirii sale la această biserică vine pe filiera unor preoţi care, de asemenea, au slujit decenii la rând, aici: pr. Boris Nedu, pr. Adrian Copceag.

Roadele slujirii sale aici se văd şi se simt în duhul rugător al poporului din biserică, în afluxul de închinători la icoana Făcătoare de minuni a Sfântului Spiridon, adăpostită în această biserică, în mulţimea ucenicilor care veneau la această biserică pentru a asculta cuvântul şi povaţa părintelui Grosu.

Din opera scrisă a părintelui Grosu

Bun condeier, dar foarte exigent cu textul, părintele a lăsat mai multe lucrări, scrise temeinic. Este membru fondator al periodicului eparhial ,,Călăuză ortodoxă”, în care, ani de-a rândul a publicat constant articole şi mici stu-dii de susţinere a dreptei credinţe, de combatere a unor vicii şi de cultivare a virtuţilor creştine. Atât teza sa de doctorat, cât şi aceste articole vor trebui  republicate şi oferite preoţilor, teologilor şi credincioşilor, spre folos. Cu binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop Casian, în Editura eparhială a Dunării de Jos, părintele Grosu a publicat: Temeiuri ale dreptei credinţe (1996) şi Beţia şi fumatul – două robii de care putem scăpa (în două ediţii, a treia se află sub tipar).

O slujbă de prohodire ca un imn al Învierii

Parohia „Sf. Spiridon” din Galaţi, prin parohul său, pc pr. Vasile Mogoş şi prin Consiliul Parohial a organizat cu multă dragoste până la detaliu, funeraliile părintelui Grosu, atât de iubit de credincioşii din întreg oraşul. Serile de priveghi au adunat sute de credincioşi şi mulţi slujitori, care au depus omagiul lor şi au înălţat rugăciuni pentru sufletul răposatului slujitor. Sâmbătă, 12 martie a.c., la ora 11,30, după Sfânta Liturghie, a avut loc slujba de prohodire, la care a participat şi ÎPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi, toţi legaţi sufleteşte de părintele Grosu. După împlinirea rânduielii cuvenite, ÎPS Arhiepiscop a creionat în culori vii şi pline de mesajul învierii pe care a propovăduit-o o viaţă părintele Nicolae, chipul acestui modest şi, totodată ilustru slujitor al Domnului. În cuvântul său, ÎPS Arhiepiscop a arătat: ,,Cu adevărat, părintele Nicolae  Grosu este un preot-dascăl şi un dascăl-preot, un preot bun şi un preot al bunătăţii. Eu aş spune că este cu adevărat la vârsta aceasta bucurat şi de «chipul blândeţelor» Sfântului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, al cărui nume l-a primit încă de la Sfântul Botez.

Evident, rari sunt slujitorii cu viaţa împletită atât de adânc în viaţa Bisericii şi a parohiei; rarisunt cei ce îmbină în viaţă omenia cu verticalitatea, statutul de om cu adevărat cu prestigiul de teolog de mare probitate, vocaţia de liturghisitor născut, nu făcut cu statura de om drept şi judecător drept în administraţia vieţii văzute a Bisericii, care este greoaie, aşa cum a fost pr. Grosu. A îndreptat oamenii după îndreptările lui Dumnezeu, cu lină conştiinţă că a făcut-o pentru Dumnezeu şi pentru Biserică şi nu neapărat pentru că aşa gândea el! A simţit permanent că este trimisul lui Dumnezeu şi a apărat întotdeauna lucrările lui Dumnezeu în faţa tuturor denaturărilor omeneşti ale timpurilor.”

După purtarea sicriului în jurul sfintei biserici, trupul ostenit al părintelui s-a aşezat spre odihnă, în cavoul familiei din cimitirul ,,Eternitatea” din Galaţi.

Părintele dr. Nicolae Grosu rămâne în conştiinţa preoţilor şi a credincioşilor de la Dunărea de Jos ca un slujitor cu chipul şi bunătatea Sfântului Nicolae, ocrotitorul să ceresc şi cu fapta şi mărturisirea Sfântului Spiridon, sub a căror oblăduire, o viaţă, s-a dăruit Domnului.

Noi, slujitorii tineri, dăm slavă lui Dumnezeu că am avut un astfel de model preot şi vom încerca să îi urmăm pilda vieţii şi a slujirii.

Veşnica lui pomenire!

PR. NICOLAE GROSU
– repere biografice –

– 1913, ianuarie, 20 – Se naşte în comuna Scânteia, judeţul Vaslui, pruncul Nicolae;
– 1937 – Licenţiat al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi;
– 1938 – Licenţiat al Facultăţii de Litere şi Filosofie;
– 1939 – Obţine titlul de Doctor în Teologie;
– 1941, august, 31 – Hirotonit preot de Episcopul Grigore Leu, pentru Catedrala de la Huşi;
Director al Şcolii de cântăreţi bisericeşti din Huşi;
– 1941, martie, 1 – Consilier cultural la Huşi;
– 1949, aprilie, 1 – Consilier la Episcopia Galaţilor pentru sectoarele bisericesc şi cultural;
– 1952, iunie, 25 – numit preot la parohia „Sf. Spiridon” din Galaţi;
– 1952 – încetează activitatea de consilier;
– 1971 – numit consilier bisericesc şi cultural la Centrul eparhial Galaţi;
– 1971, decembrie, 5 – ales delegat al Eparhiei în Adunarea Naţională Bisericească pentru mandatul 1971-1974;
– 1977, februarie, 1 – numit consilier cultural;
– 1978, ianuarie, 31 – încetează activitatea de consilier cultural prin pensionare;
– 1990, ianuarie 15 – trece pe postul II de preot la parohia „Sf. Spiridon”;
– 1995, iulie, 21 – iese la pensie.

A consemnat
pr. Lucian Petroaia