În cadrul proiectului „Școala altfel“, desfășurat și la Școala Gimnazială Stăncuța din județul Brăila, am primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian pentru a vizita Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Astfel, am poposit la Galați cu un număr de 50 de elevi ai claselor pregătitoare și V‑VIII, împreună cu 5 cadre didactice și 5 părinți, unde am fost întâmpinați cu zâmbet și cu căldură de către Înaltpreasfinția Sa, care ne‑a fost gazdă primitoare, dar și ghid prietenos în vizita pe care am realizat‑o. Copiii s‑au bucurat de atenția ce li s‑a oferit și de momentele duhovnicești la care au luat parte, atât în Catedrala Arhiepiscopală, cât și în grădina plină cu flori, unde, ținându‑ne de mâini într‑un „cerc al prieteniei“ împreună cu chiriarhul nostru, am cântat într‑un glas imnul pascal „Hristos a înviat!“. Un moment deosebit îl constitue dialogul dintre Înaltpreasfinția Sa și Andrei Mangiulea, elev în clasa pregătitoare, care ne‑a mărturisit tuturor că diferența dintre florile pe care le admiram și copii, este aceea că „florile trăiesc doar un anotimp, iar copiii nu se ofilesc niciodată“. Pe tânărul Andrei nu l‑a impresionat doar marea de culori a florilor din grădina Centrului Eparhial, ci în mod special Catedrala Arhiepiscopală, care, la fel ca și pentru el, este casa de suflet a tuturor tinerilor din Eparhie, dar mai ales a tuturor celor care îl au ocrotitor și îl cinstesc pe Sfântul Apostol Andrei. În continuare, am avut ocazia să vizităm Atelierul eparhial de lumânări „Sf. Mc. Fotini“, unde ni s‑a prezentat modul de realizare a lumânărilor. Aici, elevii au primit câte o lumânare din partea Părintelui Arhiepiscop, care le‑a împărțit apoi, în mod simbolic, lumina ca la Sfintele Paști, cântând împreună imnul pascal și retrăind momentele luminoase ale Învierii Domnului.
Drept răsplată pentru vorbele sale înțelepte, Andrei a primit „premiul I“ din partea Înaltpreasfinției Sale, o făclie mai mare decât a tuturor. În încheierea vizitei noastre, copiii au primit dulciuri, iconițe și cărticele de rugăciuni, bucurându‑se de experiența inedită la care au luat parte și mulțumind Înaltpreasfințitului Părintelui nostru Casian pentru dragostea cu care i‑a primit, pentru binecuvântări și pentru ziditoarele cuvinte de folos ce ni le‑a împărtășit.
Prof. Taman Alexandru‑Ioan,
Școala Gimnazială Stăncuța, jud. Brăila