Învierea Domnului, lumina iubirii milostive

† CASIAN

din darul lui Dumnezeu, Arhiepiscopul Dunării de Jos

Preacuvioşilor şi preacucernicilor slujitori

şi dreptmăritorilor creştini din Eparhia noastră,

har, milă, pace, bucurie sfântă şi sănătate deplină,

cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Învierii Domnului,

iar de la smerenia Noastră arhierească binecuvântare.

Hristos a înviat!

Adevărat a înviat!

 

„Nu vă temeţi!“

„Bucuraţi‑vă!“

(Matei XXVIII 5, 9,10)

Preaiubiţi părinţi slujitori şi fraţi creştini,

Tocmai am primit în inimi, în suflete şi în noi înşine Lumina! Lumina o purtăm, în chip real, în mâinile noastre, primită recent din făclia pascală, oferită de părintele slujitor, după îndătinata rânduială a Bisericii Ortodoxe, venită, iată, şi anul acesta, prin văzduh, de la Ierusalim, de la „Mormântul de viaţă dătător al Mântuitorului înviat din morţi“. Totuşi, iubiţi fraţi şi surori, primirea Luminii la Sfintele Paşti nu este doar o obişnuinţă sau o datină. Este, bineînţeles, şi o sacră tradiţie bisericească, dar poartă în ea însăşi pe Cineva! Nu este doar ceva material, provenită de la om. Este mai presus de înţelegerea noastră lumească, mai profundă în lucrarea nevăzută, dar oarecum simţită.

Numai cine este dincolo de percepţiile şi de simţurile noastre tactile, fizice poate să ne atragă lăuntric, spiritual, creştineşte şi duhovniceşte.

Este, în primul, rând trăire, asemenea unei adânci şi tainice bucurii provocate de lumina din ochii, de pe faţa şi din zâmbetul celei mai iubite persoane, care ni se dăruieşte luminos şi luminător, așa cum face mama când privește către fiul ei! Este acea lumină personală, care preface imediat crisparea şi întunecarea într‑un chip luminos şi bucuros. Este un dar personal, care transmite nu doar fascicula lui incandescentă, ci şi trăirea inexprimabilă, dar perceptibilă a unei persoane vindecătoare, pacificatoare şi mângâietoare.

Această tainică prezenţă, dar reală, în noi şi între noi, şi prin Lumina pascală este chiar Hristos Domnul, înviat din morţi, Care ne arată cine este El: „Eu sunt Lumina lumii“¹ şi „Lumina luminează în întuneric şi întunericul n‑a cuprins‑o“². Mai mult, noi, creştinii, am fost îmbăiaţi din pruncie în lumină! La Botez am fost „luminaţi, spălaţi, botezaţi în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh“³.

Deci nu s‑a aprins doar o lumânare! Am fost rupţi de la starea de întunecare şi de pricinuito­rul întunericului, „ne‑am unit cu Hristos şi am crezut Lui ca unui Dumnezeu şi Împărat“⁴! Şi credinţa în El este tot Lumina odihnită în propria noastră persoană: „Lumină sunt poruncile Tale“⁵.

Prin creştere, acasă, în şcoală și în biserică, am primit tot lumina: „Întru Lumina Ta, Doamne, vom vedea lumină!“⁶

Deci, Te vedem, Mântuitorule, Cel ce ești „Lumina lumii“, înviat în noi şi astfel învie şi persoana noastră, de Sfintele Paşti! Te rugăm să ne treci, pe fiecare şi pe toţi, laolaltă, de la întunericul necredinţei, al însingurării, al temerii de noi înşine şi de semenii noştri la luminoasa, paşnica, înţeleapta şi binefăcătoarea stare de bucurie! Toţi trecem de la tristeţea cronicizată, omenească, la bucuria împărtăşită tuturor de Domnul prin Învierea Sa!

„Îndrăzniți, Eu am biruit“⁷ răul, moartea şi iadul şi am adus pacea lăuntrică, liniştea din inimi şi împăcarea fraternă cu cei de aproape şi de departe!

Omul, creştinul luminos şi credincios este „icoana“ învierii spirituale şi comunitare! Este mărturia adevărului suprem, al fericirii comunitare de a ne revedea, de Paşti, împreună!

Iubiţilor,

Nu se stinge odată cu lumânarea Lumina lăuntrică, deoarece este prelungirea luminii de la Hristos, Domnul învierii şi al vieţii veșnice!

Hristos este darul etern în efemeritatea vieţii noastre trecătoare, prezent şi viu în interiorul persoanei ca şi într‑o candelă, iar efectul acestei prezenţe devine putere de împărtășire reală de la persoană la persoană, prin faptele milostive, vindecătoare de singurătatea chiar și din mijlocul comunităţilor, atunci când abordăm socializarea trecătoare. Pentru a depăşi înţelept, paşnic şi terapeutic această stare a omului supus însingurării, Domnul Învierii, prin Sfânta Sa Biserică, iată, aici, în România, ne cheamă la o mai atentă contemplare şi la o mai concretă apropiere filială, fraternă şi creştinească de cei bătrâni, de vârstnici, care sunt tot mai singuri, bolnavi şi săraci. Cu toate acestea, ei păstrează cel mai convingător în inimile lor, o lumină a păcii, o bucurie de dincolo de ridurile fireşti ale vârstei şi o tinereţe plină de energiile iubitoare şi iertătoare. Şi în ei, ca şi în orice altă persoană, Domnul menţine luminoasa lucrare a iubirii vindecătoare, îndeosebi acolo unde adăugăm şi noi, după credinţă şi posibilităţile noastre, „uleiul“ făptuirii milostive.

Nu este absent din această faptă luminoasă Autorul ei, Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne invită pe toţi în mod solemn şi astăzi, la Sfintele Paşti, să prelungim bucuria Învierii Sale, acolo unde ea n‑a odrăslit încă din pricina bolii, a vârstei înaintate sau a altor neputinţe omeneşti.

Cu făclia pascală a persoanei devenite „candelă“ a iubirii milostive, cerul şi pământul se luminează! Omul de aici şi de pretutindeni poate primi Lumina pascală! Aceasta este şi „puntea“ de lumină, de trecere de la starea de om indiferent la cea de om iubitor de aproapele, milostiv şi vindecător de singurătate. Orice gest al său, începând de la salutarea pascală, de la comunicarea „bucuroasă“, până la trecerea reală a pragului casei, spitalului şi oricărui loc al suferinţei, înseamnă „învierea“ persoanei în Hristos, prin aproapele luminos!

Evanghelia iubirii milostive devine astfel un mare dar, personal şi comunitar, în lumina credinţei împlinite prin fapta milostivă: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri“⁸.

Drept măritori fraţi şi surori în Domnul,

Prin aceste îndemnuri luminătoare de suflete şi de inimi, de Sfintele Paşti, prin exemplul Mântuitorului, ni se deschid nu doar braţele „pentru a ne îmbrățișa unii pe alţii“, ci chiar zăvoarele uşilor caselor, azilurilor și centrelor de îngrijire, unde se află mulţi semeni îndeosebi vârstnici, singuri, bolnavi şi neputincioşi.

Precum fasciculul de lumină, aşa pătrundem şi noi, vestindu‑le şi aducându‑le prin prezenţă şi prin încurajare bucuria vindecătoare, spre a trece la comuniunea iubitoare, care este medicamentul cel mai sigur, învingător de singurătate şi de tristeţe. Aşa au făcut şi Sfinţii Apostoli în ziua paştilor, când Domnul a intrat „prin uşile încuiate“ şi le‑a dat pace şi har. „Deci s‑au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul“⁹!

Din preaplinul acestei bucurii a Domnului în Biserică, noi, creştinii, suntem rugaţi şi de Sfintele Paşti, dar și în tot acest an închinat pastoraţiei celor vârstnici, să le uşurăm durerile şi, prin darul iubirii fraterne şi filiale, să le prelungim bucuria spre a purta crucea cu speranţa că, întotdeauna, cu Domnul şi cu oamenii miloşi şi milostivi, suferinţa devine biruinţă.

Mai mult, spiritual, lăuntric, prin credinţă puternică şi prin rugăciune înmulţită, se primeşte chiar aici, pe pământ, darul învierii sufleteşti, ca o arvună şi o putere în călătoria spre Învierea cea mare, dăruită de Domnul potrivit nemincinoasei Sale făgăduinţe: „Cel ce crede în Mine chiar dacă va muri, va trăi“¹⁰.

Starea de înviere aici, pe pământ, este depăşirea stricăciunii prin puterea iubirii fraterne despre care Sfântul Ioan Scărarul arată că „este învierea sufletului înainte de cea a trupului“¹¹.

Astfel îi cunoaştem pe fraţii creştini ca oameni în care învie permanent iubirea pentru semeni, nu ca îndatorire ori povară, ci ca împlinire, după modelul nostru desăvârşit, Domnul Hristos „Care n‑a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească“¹². Prin aceasta a dat omului puterea Sa! Fiul lui Dumnezeu S‑a întrupat pentru a deveni Fratele nostru, „a coborât la noi suprema nobleţe, care‑i poate înnobila pe oameni prin iubirea din­tre ei“¹³.

Doar aşa, înţelegând profund iubirea prin fapta vindecătoare, urcăm la starea de fraţi creştini în familia Bisericii, în chip concret: „În fraternitatea lui (Hristos), omul găseşte împlinirea vieţii lui. Viaţa lui, împărtăşită oamenilor este expresia unei firi omeneşti transfigurate, puse de Persoana Lui într‑o stare de iubire plină de milostivire către toţi oamenii şi în mod minunat împlinind lucrarea compasiunii faţă de semeni, hrăniţi prin har, din umanitatea Lui înnoită, omul urcă treptele propriei deveniri spirituale, pentru că «mila lui Dumnezeu este ascunsă în milostivirea noastră faţă de aproapele»“¹⁴.

Mai concret, aşa cum ne învaţă Preafericitul Părinte Daniel din lucrarea concretă în familiile credincioşilor şi în centrele noastre filantropice din Eparhii, mănăstiri şi parohii: „Preţuirea şi ajutorarea vârstnicilor sunt expresii ale maturităţii spirituale şi sociale, în viaţa comunităţii“¹⁵.

Aşadar, iubiţilor, sensul real al sărbătorii pascale ne ajută să urcăm treptele iubirii fraterne, care ne împlineşte în menirea noastră de oameni ai lui Dumnezeu, luminaţi de har, înnoiţi prin iertare şi îmbrăţişaţi prin fapta vindecătoare şi de singurătate, şi de egoism, şi de boală, şi de sărăcie, şi, mai ales, de bătrâneţea în izolare!

Cu emoţie, retrăim în căsuţele bunicilor de odinioară, modeste dar foarte încăpătoare, cele trei etape ale „tinereţii creştineşti“: copilăria, adolescenţa – matură şi bătrâneţea, sub acelaşi acoperiş! Cine poate înlocui căldura braţelor bunicilor? Sau cine uită devotamentul lor plin de sacrificiu şi, mai ales, pedagogia cuminţeniei şcolii de acasă, ai cărei dascăli sunt bunicii?

Fie ca de Sfintele Paşti să învie duhul comunitar în familia reunită şi la biserică, dar mai ales la masa pascală. În această stare, trecem de la izolarea, sperăm pasageră, a virtualului, spre reuniunea plină de viaţă, de sănătate şi de energie pozitivă în familie: copiii, părinţii şi bunicii împreună!

Fie ca şi casele, câte mai sunt, la sate, bătrâne, dar atât de pri­mitoare, cu pridvoarele deschise spre veşnicie, dar şi cu ochii umezi ai vârstnicilor, lăcrimând în căutarea fiilor şi a nepoţilor, să recapete lumina căsuţei de la Emaus, în care Domnul Înviat intră şi săvârşeşte „Liturghia pascală“ a comuniunii reale şi îmbelşugate de lumina speranţei!

Purtaţi‑L pe Hristos Domnul şi în lumina Învierii, dar, vă rog, luaţi şi pâinea pascală a bucuriei şi, pe „cărările fraterne şi filiale“, bateţi la uşile caselor unde vârstnicii ne aşteaptă să le oferim Lumina! Acolo ne vom lumina, ca şi în sfânta biserică!

Aşa să procedăm sfinţiţii slujitori, tinerii voluntari ai apostolatului şi milostivii credincioşi din întreaga Arhiepiscopie, cărora, tot luminos, vă mulţumim că aţi ales a fi „candele“ vii ale iubirii fraterne, milostive şi comunitare. Nimeni să nu fie în afara lumii, prin credinţă, prin prezenţă iubitoare şi milostivă, la oraşe şi în sate, ca astfel, pentru toţi şi‑n toate locurile, să trăim aievea marea trecere la viaţa luminată şi luminoasă, deoarece: „Astăzi toate s‑au umplut de lumină şi cerul şi pământul şi cele dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos întru care s‑a preamărit“!

Să ne dea Mântuitorul pacea Sa, dragostea Sa milostivă şi unitatea Sa în Biserică, în Țară și în întreaga lume, cu sănătate deplină şi bucurii înviate, în noi şi între noi!

Hristos a înviat!

Adevărat a înviat!

Al vostru de tot binele voitor şi către Hristos Domnul rugător,

† Casian

Arhiepiscopul Dunării de Jos

 

1. Ioan VIII, 12.

2. Ioan I, 5.

3. Rugăciune la Taina Sfântului Botez, în Molitfelnic, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2019, p. 52.

4. Mărturisire a noului botezat la Rânduiala dinaintea Sfântului Botez, în Molitfelnic, pp. 34, 35, 36.

5. Stih înainte de Cântările treimice, în Ceaslov, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2014, p. 68.

6. Psalm XXXV, 9.

7. Ioan XVI, 33.

8. Matei V, 16.

9. Ioan XX, 20.

10. Ioan XI, 25.

11. Sfântul Ioan Scărarul, „Scara“, cuv. XXIX, 2, în: Filocalia, vol. IX, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1980, p. 419.

12. Marcu X, 45.

13. Pr. Dumitru Stăniloae, nota 191, Sf. Varsanufie şi Ioan, „Scrieri duhov­niceşti“, în: Filocalia, vol. XI, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1980, p. 186.

14. Sfântul Maxim Mărturisitorul, „Cuvânt ascetic“, în: Filocalia, vol. II, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2017, p. 60, apud arhid. Adrian Sorin Mihalache, Eşti ceea ce trăiești, Editura Trinitas, București, 2019, p. 173.

15. Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit în Catedrala Patriarhală cu prilejul proclamării anului 2023 – „Anul pastoraţiei persoanelor vârstnice“ şi „Anul comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti (psalți)“, duminică, 1 ianuarie 2023, în Biserică. Misiune. Slujire, vol. 23, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2023, p. 13.