În şedinţa sa de lucru din 6 iulie 2010, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2011 ca „An omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii, în Patriarhia Română”.
La o privire superficială, s-ar părea că aceste două Taine mari ale Bisericii sunt despărţite şi diferite, atât prin primitorii diferiţi (la Botez – necreştini, iar la Cununie creştini virtuoşi, feciorelnici, vrednici de încununare), cât şi prin faptul că una – Botezul – are un scop vădit şi unic-duhovnicesc, mântuirea, iar cealaltă – Cununia – pe lângă acesta are şi un scop practic, întemeierea unei familii. La o analiză mai atentă, duhovnicească, vedem că nu putea fi o alăturare mai potrivită, căci viaţa creştină este inaugurată de Botez şi consacrată de Taina Cununiei.
Intrarea omului într-o legătură nouă cu Dumnezeu şi încorporarea lui în Hristos se face prin Botez (Gal. 3, 27). Botezul este ,,Taina naşterii din nou”, ,,începutul vieţii duhovniceşti”, ,,mormântul plin de slava Învierii, din care ne înălţăm”. Sfinţenia primită la Botez se manifestă prin sfinţenia vieţii în general şi, în special, prin sfinţenia vieţii de familie. În ritualul Botezului este vizibilă imaginea morţii, deoarece apa primeşte trupul celui care se botează, ca într-un mormânt, dar îi şi reînnoieşte viaţa şi îi deschide posibilitatea veşniciei: „Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El în moarte prin Botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii” (Romani. 6, 3-4). Căsătoria primeşte şi ea pecetea Crucii lui Hristos, căci drumul ei este un martiriu, intrare pe poarta cea strâmtă a lumii noi; ,,mărirea şi cinstea” în care se îmbracă mirii sunt cununi martirice. Soţii care nu îşi răstignesc egoismul şi suficienţa, care nu ,,mor” loruşi pentru a se depăşi, nu pot forma o familie creştină. Refuzul înţelegerii Nunţii ca drum spre Împărăţia lui
Dumnezeu este marele păcat al familiei de astăzi.
Taina Nunţii este o înnoire a Tainei Botezului, deşi cele două Taine rămân deosebite. Sfinţenia ca putere formativă în Botez devine iubirea ca putere formativă în Căsătorie. Cununia este una din formele „naşterii celei de a doua”, iar o reînnoire a vieţii de familie presupune, mai întâi, redescoperirea valorii Botezului. În Botez, omul se îmbracă în Hristos, devine în mod real mădular al Trupului Lui, organ duhovnicesc al Sfintei Biserici; în Cununie, doi oameni, bărbat şi femeie, devin un singur trup, o ,,biserică mică”, parte a Bisericii mari. Unirea sfinţită dintre soţi nu aparţine existenţei profane, ci vieţii noi în Hristos.
Ambele Taine îşi leagă lucrarea de Sfânta Liturghie, acolo unde Hristos hrăneşte pe cel îmbrăcat întru El şi îmbracă în pacea Sa pe cei ce poartă crucea, acolo unde cei ,,născuţi din nou” merg spre încununare, iar cei care iubesc se curăţă prin Jertfă.
Din punct de vedere mundan, astăzi, Botezul şi Cununia sunt atacate de secularizare, desacralizare şi chiar de diverse forme de neopăgânizare a societăţii actuale. Astăzi este o tendinţă mare ca din Sfânta Taină a Botezului să rămână doar „cumetria”, din Sfânta Taină a Cununiei să rămână doar „petrecere deocheată” şi din amândouă o afacere mai mult sau mai puţin profitabilă. Divorţurile reduc considerabil numărul Cununiilor, iar numărul creştinilor evlavioşi nu creşte exponenţial cu numărul de nou-botezaţi. Cauza este, poate, tocmai necunoaşterea, ignoranţa şi lipsa de pregătire înainte de a primi Taina. Catehizarea naşilor, a mirilor, a părinţilor şi (ideal!) a întregii comunităţi care va primi un nou creştin sau o nouă familie creştină trebuie să fie prioritară, mai ales în acest an omagial 2011.
Primirea responsabilă a Tainei Botezului şi a Tainei Cununiei porneşte din această conştientizare, generată de o bună catehizare şi din pregătirea temeinică, prin post şi rugăciune. Numai rugăciunea şi postul de dinainte de Botez, ale naşilor şi părinţilor, îi vor conştientiza de Viaţa spre care duce Taina şi vor muta accentul de la zgomot la pace, de la lăcomie la postire, de la necuviinţă la cucernicie, de la superstiţie la credinţă, de la material la duhovnicesc. Postul, rugăciunea şi curăţia sfântă a sentimentelor conştientizează pe miri şi pe familiile lor că pregătirile pentru petrecerea de nuntă şi voiajul de după, nu trebuie să le ocupe tot timpul, căci fără de Hristos nu putem face nimic bun, şi nu se poate zidi o „casă de piatră” pe temelia lăcomiei, beţiei, grijii de cele materiale, glumelor necuviincioase, luxului, cântecelor deocheate, etc.În căminul familiei se plămădesc şi se transmit generaţiilor viitoare nu doar datinile şi obiceiurile, ci şi resorturile interioare ale sufletului creştinesc, fie ele bune sau rele.
Dacă prin naşterea trupească devenim cetăţeni ai acestei lumi, prin Botez devenim cetăţeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu, prefigurată de Biserică. La Sfântul Botez primim toate darurile Duhului Sfânt, pentru ca să creştem în Hristos, pe parcursul întregii vieţi, să devenim una cu El, dar şi cu efortul nostru, care constă în viaţă curată (minimă), nevoinţă personală şi participarea la viaţa Bisericii. Cununia, la rândul ei, este o ,,naştere” a unei familii, prin unirea dintre bărbat şi femeie, în faţa Sfântului Altar; aceştia devin „un singur trup”. După Sfânta Taină a Cununiei, cei doi nu mai sunt două persoane oarecare ci o realitate nouă, în Hristos, în Biserică. Pentru a primi o Sfântă Taină, credinciosul trebuie să se pregătească cu rugăciune şi cu post, cu mărturisirea păcatelor, prin împăcarea cu semenii săi. Astfel sufletul se deschide spre primirea harului care coboară tocmai pentru că este aşteptat, dorit.
În vechime, Botezul ca şi Cununia erau evenimente prin excelenţă comunitare. Toţi credincioşii se pregăteau cu post şi rugăciune pentru cei ce primeau aceste Sfinte Taine.
Dacă viaţa creştină a fiecăruia dintre noi ar trebui să fie o necontenită actualizare a propriului Botez, tot astfel şi viaţa de familie, ar trebui trăită ca o perpetuă actualizare a darurilor primite la Sfânta Taină a Cununiei: darul dragostei, darul naşterii de prunci, ca rod al dragostei pe care copiii o desăvârşesc neîncetat, darul ajutorării reciproce etc; ori familia de astăzi ignoră darurile Cununiei. Prea multe familii s-au destrămat sau trăiesc în lipsa păcii, pentru că nu şi-au asumat până la capăt dragostea pecetluită prin Cununie. Trebuie să te sileşti în fiecare zi să iubeşti pe cei din familie, (a şi pe toţi oamenii, de altfel) aşa cum sunt ei, nu aşa cum am vrea noi să fie. Multe familii refuză darul naşterii de prunci, oprindu-se la naşterea unuia sau a doi copii, şi aceştia programaţi de părinţi după voia lor şi nu după voia lui Dumnezeu, iar pe ceilalţi sau îi omoară prin medicamente aşa-zisele anticoncepţionale, sau le împiedică venirea pe lume prin mijloace condamnate de Sfânta Scriptură (Fac. 38, 9-10). Toate aceste păcate au repercusiuni deosebit de grave asupra întregii familii.
Viaţa creştină presupune, aşadar, conştientizarea darurilor pe care le-am primit prin Sfintele Taine şi trăirea zilnică după voia lui Dumnezeu.
Pr. Cătălin-Titi Oprea,
Parohia „Bunavestire”- Galaţi