În vremurile sale de glorie, Combinatul Siderurgic Galați avea 36.000 de angajați, iar oțelul produs aici contribuia, pe orizontală, la existența a două milioane de oameni, de pildă cei din fabrica de frigidere de la Găești. Orașul, pe de altă parte, a crescut atunci de la 70.000 de locuitori la aproape 400.000, profitând în toate modurile cu putință de unitatea industrială emblematică. Între altele, se încălzea cu aburul de acolo. Am aflat aceste lucruri de la Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care știe în detaliu istoria fostului SIDEX, fost Arcelor Mittal, acum Liberty Galați.
12.000 de oameni au lucrat la construcția combinatului, un obiectiv enorm, cu un buget pe măsură, mult peste posibilitățile reale ale industriei românești comuniste. Inaugurat în 1966, a început să polueze masiv aerul, pământul și apa, iar în momentul schimbării de regim din decembrie 1989 producea pierderi zilnice de 1 milion de dolari, fiind cea mai mare gaură neagră la bugetul statului, cu 3 miliarde de dolari datorii istorice și pierderi. Drept urmare, a rămas cu puțin peste 5.000 de angajați, iar orașul cu mai puțin de 250.000 de locuitori.
Ce legătură au toate acestea cu Biserica? Înaltpreasfințitul Casian, pe atunci episcop, s‑a implicat în istoria postdecembristă a combinatului, înțelegând cât de important este pentru oraș, implicit pentru enoriași. Ne‑a povestit pe îndelete despre prima privatizare a combinatului. La sosirea lui în Galați, cumpărătorul, Lakshmi Nivas Mittal, a anunțat, spre uimirea generală, că vrea să stea de vorbă în primul rând cu episcopul locului. Explicația este că Mittal e un om foarte credincios, în religia lui, desigur, și a considerat esențial să ia legătura cu reprezentantul religiei majoritare din Galați.
Nu doar că au stat de vorbă, dar industriașul a acceptat imediat propunerea Episcopului Casian de a aproba construirea unei biserici ortodoxe pe platforma SIDEX. Anticipând momentul, Preasfințitul Părinte Casian pregătise o machetă a viitorului lăcaș de cult, ceea ce a dat naștere unui moment emoționant: băiețelul lui Mittal s‑a repezit și a luat macheta în brațe…
Dezrobirea pietrei
Ziarul Lumina a mai prezentat Catedrala Arhepiscopală din Galați, cu hramurile „Sfântul Apostol Andrei“ și „Sfântul Ierarh Nicolae“, o capodoperă de arhitectură și spiritualitate, simbol iconic al orașului, a cărei piatră de temelie a fost așezată la 27 aprilie 1906 de către prințul moştenitor Ferdinand și soţia sa, Maria, alături de Episcopul Dunării de Jos de atunci, Pimen Georgescu, viitorul Mitropolit al Moldovei. Construcția a durat până în anul 1917, fiind realizată după planurile arhitecților Petre Antonescu și Ștefan Burcuș.
De data aceasta, însă, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Casian ne‑a oferit o dublă perspectivă inedită a impozantului lăcaș de cult. Mai întâi am urcat împreună pe scara spre cafas, aflată în proces de restaurare: înlăturându‑se prin polizare straturile de vopsea așternute în timp, este recucerită frumusețea originală a pietrei, așa cum s‑a procedat și cu treptele scării principale a catedralei. Ierarhul califică operațiunea drept „dezrobirea pietrei“. Îmbrăcați în costume „de cosmonaut“ și purtând ochelari de protecție, căci procedura ridică valuri de praf, muncitorii s‑au oprit câteva minute, ca să ne permită trecerea. Arhiepiscopul Dunării de Jos îi cunoaște bine pe fiecare și a stat de vorbă cu ei părintește. Unul dintre ei a lucrat 16 ani în Germania, unde trimite și acum, la un laborator, mostre din piatră, ca să se identifice cele mai bune soluții de tratare. Mai sus pe scară e tatăl lui, care ne spune: „Scoatem piatra la adevăr!“
Și coloanele exterioare ale catedralei au fost aduse la aspectul inițial, piatra fiind perfuzată, ca să nu mai poată intra apa în ea, grație efectului de hidroperlare: apa alunecă pe suprafață, formând „perle“, adică picături. „N‑o să vedeți la nici o altă biserică așa ceva!“, ne asigură înaltul ierarh.
De notat că piatra este similară celei a Catedralei din Ulm, Germania, cea mai înaltă din lume (161,53 m), Ulm fiind și el oraș dunărean!
Parcurgând și ultima porțiune a scării‑melc, care este metalică, am ajuns în cafas, unde ne‑am bucurat de trei exclusivități: am intrat în universul corului bisericesc, am putut privi de sus uriașul spațiu al catedralei și, mai ales, am văzut de aproape superbele picturi ale bolții. Imaginile fac cât o mie de cuvinte.
Să mai adăugăm doar atât: ÎPS Casian vorbește despre catedrală cu o pasiune impresionantă. Îi cunoaște fiecare piatră și fiecare ungher, cu tot cu istoria lor. „Muncesc la ea de 33 de ani, zi de zi!“, spune cu emoție.
Imposibila singurătate
Arhiepiscopul Dunării de Jos ne‑a purtat prin Reședința arhiepiscopală ca un ghid printr‑un muzeu. Căci un muzeu este, iar înaltul ierarh are toate calitățile unui ghid, putând vorbi îndelung și cu drag despre fiecare obiect.
Parterul e dominat de cărți, care au depășit demult spațiile rafturilor, încât sunt stivuite peste tot. Unele dintre ele sunt cărți rare și toate sunt valoroase. Cea mai mare aglomerație de volume e în biroul ierarhului. Încăperea unde au loc întâlnirile ‑ inclusiv a noastră cu reprezentanții structurii de învățământ superior din Universitatea „Dunărea de Jos“ dedicată vârstei a treia ‑ e un pic mai puțin copleșită de cărți, fără îndoială datorită faptului că e mai spațioasă.
La etajul I e un muzeu propriu‑zis, cu amintiri și fotografii din activitatea Înaltpreasfinției Sale, cu un pios omagiu adus părinților săi, precum și numeroase exponate de artă populară: o măsuță de lemn, ciubere, pături, marame, costume autentice, băncuțe, covoare, linguri de lemn, cești și alte vase de ceramică, cruci de lemn, ouă încondeiate. Se află acolo inclusiv un țol vechi de 250 de ani…
În fine, la etajul II este capela în care se roagă zilnic ierarhul, cu toți pereții minunat pictați, ca o biserică, și vegheată de candela cu lumină de la Ierusalim. Aceasta este înnoită în fiecare an, de Paște, și pleacă de aici în toate bisericile județelor Galați și Brăila, unde ajunge în aceeași zi. O dată pe săptămână, înaltul ierarh face aici curat ‑ nu lasă pe altcineva s‑o facă: „Când văd cât praf s‑a strâns“, spune, „mă‑ntreb cât praf e și‑n inima mea, și simt nevoia să‑l curăț și pe acela“.
Pereții de pe scara care leagă parterul de etajul I și apoi de cel de‑al doilea sunt acoperiți cu icoane de sfinți. „Cum să mă simt singur?“, zâmbește arhiepiscopul.
„Când ești plin de tine, nu mai e loc de altul“
Fiecare întâlnire cu Arhiepiscopul Dunării de Jos este un prilej de a beneficia de cuvintele sale de învățătură. Iată câteva dintre ele, de la cea mai recentă vizită la Galați a Ziarului Lumina. Nu au nevoie de comentarii…
„Când cobori în mijlocul oamenilor, urci!“
„Întreținătorii Bisericii sunt bătrânii. Aici e o temă dragă mie, modul în care abordăm satul românesc, care e îmbătrânit sută la sută, dar Biserica trimite acolo sută la sută cel mai tânăr personal. Preotul și preoteasa sunt cam singurii intelectuali de 25‑26‑27 de ani din mediul rural.“
„Noi suntem cam haotici, să recunoaștem, facem de toate, dar, când trebuie să strângem ce‑am semănat, nu rămâne mai nimic. Preafericitul Părinte Daniel, însă, având o viziune pe termen lung și capacitatea de a examina pe termen scurt, a venit cu această inițiativă pe un an privind vârsta a treia.“
„80% din activitatea socială și educațională a Bisericii Ortodoxe Române nu ar fi fost la cotele actuale fără presa bisericească. Faptul că Ziarul Lumina poate să iasă în 16 pagini în fiecare zi, cu imagini color, în criza în care ne aflăm, este extraordinar! Aici se dă ora exactă a României din suflet! Mă‑ntreb însă câți preoți prezintă ziarul credincioșilor…“
„Câtă lumină ai, atât ești de luminos!“
„Noi credem că părerile noastre sunt mai deștepte decât ale lui Dumnezeu, iar ceea ce nu vrem să facem noi ‑ să vină alții să facă!“
„Legea Bisericii e călăuză de îndreptare, judecata ei nu e juridică.“
al Arhiepiscopiei Dunării de Jos
„Când ne‑ntâlnim cu un om, îl cam judecăm după starea noastră. Când ești plin de tine, nu mai e loc în tine de altul…“
„Astăzi, nu mai avem sitele care să separe neghina de grâu. Luăm drept bun tot ce primim pe Internet și transmitem mai departe, mai ales știrile negative, fără să‑ncercăm să le verificăm. Or, dacă fiecare are măcar o sută de urmăritori, în pasul doi vor fi zece mii, apoi un milion… Și, dacă mai ești și persoană pusă vremelnic undeva și trâmbițezi răul, întinderea lui pe orizontală capătă putere maximă.“
„Un conducător bun nu‑i adună pe ceilalți și spune «Faceți așa!», ci întreabă pe fiecare «Dumneata cum crezi?». Iar profesorul care începe prin a preda e un om slab. El trebuie să înceapă prin a colecta zâmbete și interes. După aceea testează și vede care e nivelul elevilor și ce trebuie să facă.“
„În Ortodoxie, sărbătorile au și o importantă funcție de socializare.“
„Emoțiile influențează totul. Emoția de a‑ți lua tensiunea arterială îți dă două linii în plus! După cum s‑a dovedit că enervarea și vorbirea urâtă te fac să pierzi între o mie și zece mii de neuroni.“
„Când nu ierți, pierzi mai mult decât cel pe care nu‑l ierți. Iertarea te eliberează.“
„Un om de afaceri mi‑a mărturisit că se trezește noaptea pe la 3 și atunci se uită la știrile economice care‑l interesează. Păcat! Adică după ce‑ți petreci toată ziua cu angajații, îi mai iei și cu tine în pat!? Nici acolo nu‑i lași în pace? De ce mai are omul de la Dumnezeu o viață privată?“
„Efectele faptelor noastre sunt argumente la Judecata finală, care este semnul triumfului iubirii.“
„Societatea, în general, îi vede pe bătrâni drept poveri. Casele de bătrâni sunt o formă de excluziune socială, o spun cu toată responsabilitatea. Eu m‑am născut într‑o casă în care bunicii, părinții și copiii erau una. Și erau și bolnavi, dar erau bunicii noștri! Noi, ca nepoți, nu‑i iubeam mai puțin dacă se îmbolnăveau sau dacă aveau nevoie de noi. Și era o tragedie când dispăreau. Pentru un copil mai mare durere decât să‑i plece un bunic nu există. Pentru că pleacă o sursă de bunătate, de zâmbet, de iubire.“
„În comunism, România a scăpat de ateism prin bunici!“
„Bunicii sunt un factor de stabilitate, de continuitate, de păstrare a tradițiilor. Ei au fost marcați de evenimentele din zeci de ani, care azi sunt greu de perceput. Noi avem sentimentul că putem să luăm totul de‑a gata.“
Tudor Călin Zarojanu
Ziarul Lumina, 17 martie 2023