Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 6 ianuarie, în fiecare an, Botezul Domnului. Sărbătoarea ce aminteşte de Botezul în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos şi de recunoaşterea Lui ca Mesia de către Sfântul Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.
În ziua de prăznuire a Botezului Domnului ce se mai numeşte „Epifania“ sau „Teofania“, adică Arătarea Domnului, la orele dimineții, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a sosit în cel de al doilea oraș din Eparhie, la Brăila, săvârșind Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi la Catedrala cu hramul „Naşterea Domnului“, biserică împodobită de prezenţa numeroşilor credincioşi și a autorităţilor locale din acest municipiu și nu numai.
După Sfânta Liturghie, a urmat cuvântul de învățătură, în care ÎPS Sa a arătat scopul Întrupării Fiului lui Dumnezeu, dar și venirea Sa la râul Iordan, unde smerit Și‑a plecat capul pentru a primi botezul din mâna robului: „La Botez S‑a arătat Dumnezeu în Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, ca şi noi să devenim fii ai lui Dumnezeu. Această taină mare a Botezului Domnului este pentru Biserică cea mai mare binecuvântare fiindcă prin Botez Biserica lui Hristos se măreşte, se întinde în spaţiu la toate popoarele şi în timp de‑a lungul generaţiilor. Prin Botez nu se dăruieşte doar iertarea păcatelor, ci şi înfierea omului în Dumnezeu Fiul prin lucrarea Duhului Sfânt când a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit. Dumnezeu Tatăl a cuprins şi umanitatea Fiului, nu numai dumnezeirea Lui şi prin aceasta ne‑a cuprins pe noi pe toţi, cei care ne botezăm în numele Preasfintei Treimi. Sărbătoarea aceasta este o sărbătoare de binecuvântare şi bucurie. Ne bucurăm că Dumnezeu ne iubeşte, ne bucurăm că Dumnezeu ne sfinţeşte. Ne bucurăm că Dumnezeu ne binecuvântează şi vrea să binecuvânteze nu numai sufletele noastre, ci şi trupurile noastre prin gustare din această apă sfinţită şi casele noastre prin stropirea cu apă sfinţită şi, desigur, şi activităţile noastre şi grădinile şi tot ceea ce avem noi, ogorul, toate se sfinţesc prin lucrarea sfinţitoare a Preasfintei Treimi, prin lucrarea harului Preasfintei Treimi dăruit nouă de Hristos și împărtăşit nouă prin Duhul Sfânt. Este o mare bucurie să ne aducem aminte că cei care ne‑am botezat în Hristos în Hristos ne‑am și îmbrăcat“.
De la Catedrala „Naşterea Domnului“, Chiriarhul Dunării de Jos împreună cu clerul şi credincioşii veniți la această sfântă prăznuire au pornit în procesiune pe Calea Călăraşilor până la faleza Dunării, invitând poporul să ia parte la slujba Aghesmei Mari, oficiată pe un podium special amenajat.
După intonarea troparelor care amintesc de Botezul Domnului: Glasul Domnului peste ape strigă…, Astăzi firea apelor se sfinţeşte …, Ca un om ai venit la râu…, Către glasul celui ce strigă în pustiu…, au fost rostite trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. 35, vs. 1‑10; cap. 55, vs. 1‑13 şi cap. 12, 3‑6). A fost citit Apostolul din Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel capitolul 10, versetele de la 1 la 4, şi Sfânta Evanghelie de la Marcu, cap 1, versetele 9‑11 în care se istorisește pe scurt evenimentul Botezului Domnului. A urmat apoi Ectenia Mare care a cuprins cereri speciale pentru sfinţirea apei, în timp ce în taină a fost citită rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeule, Fiule Unule‑Născut… Apoi a fost citită rugăciunea compusă de Sfântul Sofronie al Ierusalimului adresată Sfintei Treimi: Treime mai presus de fire… Cuvintele: Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale… au fost rostite de trei ori la rând, cu glas mai puternic ca de obicei. Când au fost rostite cuvintele de invocare a Sfântului Duh pentru sfinţirea apei: Tu însuţi, dar, Iubitorule de oameni Împărate, vino şi acum prin pogorârea Sfântului Tău Duh, şi sfinţeşte apa aceasta, care au fost repetate de trei ori la rând, a fost binecuvântată apa de trei ori, afundând în chipul crucii mâna în apă, pe rând, în fiecare dintre vase. A urmat rostirea în taină a rugăciunii Pleacă, Doamne, urechea Ta şi ne auzi pe noi…. Apoi, în vasele cu apă a fost afundată Sfânta Cruce şi busuiocul făcându‑se semnul crucii de trei ori. După aceea, Părintele Arhiepiscop a stropit pe toţi cei prezenţi pe faleza Dunării de la Brăila cu apă sfinţită, în timp ce se intona troparul: În Iordan Botezându‑Te Tu Doamne.
La finalul slujbei, ÎPS Sa a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi în care le‑a vorbit despre Agheasma Mare şi despre sărbătoarea Botezului Domnului: „Apa sfinţită astăzi sau Agheasma Mare are o putere deosebită de binecuvântare, de vindecare şi de sfinţire. Se numeşte Agheasma mare pentru că a fost primită ca binecuvântare de la Dumnezeu printr‑o sfinţire. O slujbă bogată cu invocarea de trei ori a Duhului Sfânt ca să sfinţească apa aceasta în prima parte a rugăciunii şi încă o dată de trei ori în partea ultimă a rugăciunii sfinţitoare. Agheasma mare sau Apa de la Sărbătoarea Botezului Domnului, aşa cum ne spun ecteniile pe care le‑am ascultat, are putere sfinţitoare a sufletului şi a trupului şi a caselor oamenilor, a fântânilor şi a naturii înconjurătoare. Este vindecătoare de boli sufleteşti şi trupeşti şi vindecătoare de patimi, aşa cum se spune în rugăciunile de la această sfântă şi mare slujbă de sfinţire a apei. Această apă se ia dimineaţa pe nemâncate 8 zile pentru că 8 este cifra veşniciei, a vieţii veşnice. Şi aşa cum ne arată şi rugăciunile de astăzi această apă sfinţită ne aduce aminte de Botezul nostru, dar şi de faptul că noi suntem chemaţi să intrăm în Împărăţia cea veşnică a iubirii Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh“, a explicat Chiriarhul Dunării de Jos.
După cuvântul adresat, Ierarhul locului s‑a îndreptat împreună cu clerul la malul Dunării pentru tradiționala lansare a crucii în apă, unde au sărit 5 brăileni, care au primit felicitări, daruri și binecuvântări din partea Arhiepiscopului Dunării de Jos.
La orele amiezii, Părintele Arhiepiscop a poposit la biserica fortificată „Precista“ de pe faleza Dunării din Galați, unde a săvârșit slujba de sfințire a apei în prezența unui sobor de preoți și diaconi, a autorităților locale, a militarilor din Garnizoana Galați și a unui număr de ordinul miilor de credincioși (peste 3.000!).
După slujbă, ÎPS Părinte Casian a binecuvântat mulțimea, stropindu‑i cu agheasmă pe toți cei veniți la bucuria acestui praznic, apoi s‑a îndreptat către Dunăre, unde a aruncat în apele acestui fluviu crucea de lemn, ce a fost scoasă din apă de un tânăr marinar.
În finalul acestei sărbători, ce marchează un nou început al creștinismului, Chiriarhul Dunării de Jos i‑a premiat pe tinerii curajoși ce s‑au aruncat în apa cea rece pentru a ridica semnul biruinței, și anume Crucea, i‑a binecuvântat, le‑a dăruit daruri și cuvinte mângâietoare, urându‑le tuturor un An Nou plin de bucurie, pace, liniște și împliniri întru Hristos Domnul, urmând cuvintele Mântuitorului din Sfânta Evanghelie de la Ioan 15, 5: „….căci fără Mine nu puteţi face nimic“.
Vicențiu Tacea