Reînoire duhovnicească la Mănăstirea Măxineni

În anul 2022 – „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului“ și „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț“, în fiecare Eparhie din țară și din diaspora română s‑a extins acest val de lumină al sfinților isihaști prin toate evenimentele culturale și duhovnicești săvârșite în cinstea lor. Ei ne‑au învățat că rugăciunea este „respirația sufletului“ este vorbirea nu despre Dumnezeu ci „vorbirea cu Dumnezeu“, rugăciunea fiind „unirea omului cu Dumnezeu prin Har“.

Aceste evenimente sfinte au avut loc și în Eparhia Dunării de Jos, prin tradiționalul pelerinaj „Călători pe cărările Sfinților“. Anul acesta la Galați au fost aduse cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Mănăstirea Neamț, care au fost venerate împreună cu moaștele Sfântului Apostol Andrei, aflate în patrimoniul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

După acest pelerinaj a urmat slujba de Priveghere de toată noaptea unită cu Sfânta Liturghie, în Catedrala Arhiepiscopală, prezidată de Chiriarhul Dunării de Jos. La strană au cântat într‑o armonie cerească după îndemnul Sfântului Dionisie Areopagitul și Sfântul Ioan Damaschin, corul de monahii și monahi din cuprinsul Eparhiei, la finalul slujbei împărtășindu‑se clericii, toți monahii și credincioșii cu Sfintele Taine.

Această „candelă de lumină“ a sărbătorilor de iarnă  a urmat și s‑a aprins și  la cetatea veche a Brăilei, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul spiritual al acestui oraș. Prin pelerinajul la moaștele Sfântului Ierarh Nicolae aduse de la Centrul Eparhial de la Galați și priveghere de toată noaptea, urmată de Sfânta și dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de Înaltpreafințitul Părinte Casian și de un sobor de preoți din Brăila și ieromonahi de la Mănăstirea Măxineni, am primit duhul monastic isihast, autentic, al Sfinților Isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț, primind Lumina Taborică, prin toate aceste sfinte rugăciuni.

În cetatea Brăilei, vechea Mi­tropolie a Proilaviei, există o veche mănăstire voievodală, ctitorie a Marelui Domnitor al Tării Românești, Matei Basarab, care stă de veghe de veacuri, începând de la anul 1654. Reînviată și rectitorită după Revoluția din 1989 de Părintele Arhiepiscop al Dunării de Jos și de vrednicul de pomenire primar al Brăilei, Anton Lungu, și cu osteneala și rugăciunea monahilor tineri, în frunte cu preacuviosul părinte stareț Paisie Agache, care a început lucrările grele de  restaurare a întregului ansamblu monahal și continuatorul său, starețul actual preacuviosul Atanasie Dorin, care a continuat sub directa îndrumare și povață duhovnicească a Înaltpreasfințitului, lucrarea de restaurare și pictură, Mănăstirea istorică voievodală, „vechea ruină“, așa cum era numită, acum este o „bijuterie“, „perlă a Bărăganului“ în pustiul arid de la gurile dintre râurile Siret și Buzău. Această biserică a fost resfințită și adusă la starea cea dintâi a frumuseţii, pe care a avut‑o de veacuri, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Ierarhul Dunării de Jos şi 12 ierarhi, înconjurați de preoți și diaconi, împreună cu mulțimea de popor.

Așa cum spunea vrednicul de pomenire părintele profesor Dumitru Stăniloae, o biserică își prelungește și desăvârșește lucrarea sfințitoare pe care a primit‑o la târnosirea ei, prin neîntrerupta rugăciune și priveghere care trebuie să se săvârșească în ea.

Înaltpreasfințitul Părinte Casian a ținut să reînnoiască această obște tânără, care să ducă mai departe această sfântă lucrare și viață isihastă de la Gurile Dunării.

În ziua de 20 decembrie 2022, în ziua prăznuirii Sfântului Ignatie Teoforul, această obște tânără s‑a îmbogățit prin cele trei călugării săvârșite, numite de Înaltpreasfinția Sa: ,,naștere duhovnicească“.

La propunerea Părintelui Arhiepiscop și a Consiliului duhovnicesc al Mănăstirii Măxineni, cei trei tineri frați au luat „jugul cel bun al lui Hristos“. Înaltpreafințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit slujba de Priveghere, apoi, într‑un ambiant moment de rugăciune, precum la slujba Sfintei Învieri, a fost oficiată rânduiala de călugărie a celor care au devenit părinţii Modest, Ciprian și Macarie.

În cuvântul de învățătură, ierarhul locului a evidențiat următoarele aspecte duhovnicești subliniate de Sfântul Ioan Casian în cartea sa de căpătâi, „Despre așezămintele Mănăstirești și cele opt păcate principale“ din colecția P.S.B., vol. 56 și din cartea Sfântului Ignatie Teoforul, „Scrisori către Efeseni și Magnezieni“, colecția P.S.B., vol 1.

În prima partre a predicii a evidențiat următoarele aspecte:

1. Legătura monahismului cu Biserica, în sensul de ascultare și supunere față de episcop. Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, spunea că „Biserica nu există fără episcop și episcopul nu există fără Biserică“, iar Sfântul Ignatie ne spune același lucru, în capitolul 4 din Epistola sa către Efeseni: „De aceea, voi trebuie să mergeți împreună cu voința episcopului vostru lucru pe care o și faceți… vă este de folos să fiți într‑o unire fără de prihană, pentru ca să aveți pururea parte și de Dumnezeu“. Cu alte cuvinte, ascultarea și legătura cu episcopul și cu Biserica este legătura cu Dumnezeu, așa cum spune tot în capitolul 5 și 6 al aceleeași epistole, că: „Primind episcopul și ascultând de el, primim pe Însuși Domnul Iisus Hristos“ (colecţia P.S.B., vol. 1, p. 159).

2. Rolul Sfintei Euharistii în viața duhovnicească a monahilor și credincioșilor. „Prin Împărtășirea cu Sfintele Taine nimicim puterile satanei, iar prin lumina credinței se risipește întunericul lui“ (Epistola către Efeseni a Sfântului Ignatie, cap 13, colecţia P.S.B., vol. 1, p. 161). Înaltpreasfințitul i‑a îndemnat pe tinerii monahi și toată obștea împreună cu toți credincioșii să se împărtășească în ziua de Crăciun, după cuvântul Sfântului Ignatie, care spune „Că pentru a putea să risipim puterea răului din suflet și să primim pacea lui Hristos, trebuie să ne împărtășim mai des cu Sfintele Taine ale lui Hristos“ și să devenim „Betleem“ și „iesle“ în care să se nască Hristos Domnul în inima noastră.

3. Păcatul fățărniciei. De acest păcat se poate scăpa numai dacă punem în practică poruncile lui Dumnezeu. „Mai bine este a tace și să lucrezi porunca lui Dumnezeu, decât a vorbi și a nu face. Cel ce are cuvântul Lui poate să audă și tăcerea Lui pentru ca să fie desăvârșit pentru ca să facă prin cele ce spune și să cunoască prin cele ce tace. Pe toate să le faceți ca și cum Domnul ar locui în voi“ (Sfântul Ignatie Teoforul, Epistola către Efeseni, cap 15, colectia P.S.B., vol. 1, p. 162).

Cu alte cuvinte, monahii mai mult învață și luminează lumea prin trăirea lor.

În partea a doua a predicii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a evidențiat următoarele aspecte ale vieţii duhovnicești din învăţătura Sfântului Cuvios Ioan Casian.

1. Vechimea monahismului și a veșmintelor monahale. Monahismul ca trăire duhovnicească are o vechime până în negura vremurilor, primii monahi fiind din vremea Vechiului Testament; Sfântul Proroc Ilie Tezviteanul este numit de regele vremii: „Omul lui Dumnezeu“ (IV Regi 1, 8). În  Noul Testament, cel mai reprezentativ tip de viețuire monahală este al Sfântului Ioan Botezătorul. El purta „îmbrăcăminte din păr de cămilă și cingătoare din piele împrejurul mijlocului“ (Matei 3, 4), postea și se ruga neîncetat, propovăduind Botezul Pocăinței, adică schimbarea viețuirii în bine şi săvârșirea faptelor bune. Apoi, Înaltpreasfinția Sa a spus că tipul de vițuire, hainele și îmbracămintea monahilor au vechime de 1.600 de ani, din vremea Sfântului Cuvios Ioan Casian care, în cărţile sale de căpătâi: ,,Despre așezămintele monahicești“, „Despre cele opt păcate capitale“ și „Convorbiri cu Părinții“, ne spune cu lux de amănunt despre îmbrăcămintea monahilor (p. 113 din colecția „P.S.B.“, vol. 57) și anume: încingătoarea – sau centura, cum spunem noi azi, veșmântul monahului, care corespunde azi cu reverenda sau dulama, tunicile, astăzi numite rase, pelerinile sau mantiile monahilor, încălțămintea și cingătoarea duhului. Înaltpreasfințitul a evidențiat importanța purtării hainelor monahale, după cuvântul Sfântului Cuvios Ioan Casian, însăși îmbrăcămintea călugărilor este ,,un acoperământ și călăuză a lui Dumnezeu“, fiind o „expresie a frumuseții lăuntrice“ pe care trebuie să o dobândească monahii în toată viața lor.

2. Despre lucrurile deșarte și de prisos. Ele sunt socotite vătămătoare de suflet, aduc invidie în obște și mândrie monahilor. Monahii sunt rugați să păstreze tradiția bătrânilor de dinaintea lor, să păstreze continuitatea monastică a părinților de dinaintea lor, pe care și ei au preluat‑o de la părinții părinților lor, iar din generaţie în generaţie de la Însuși Domnul nostru Iisus Hristos. Înaltpreasfințitul a marcat faptul că monahii sunt un exmplu pentru societatea de azi, care este într‑o permanentă secularizare, prin pierderea portului, a hainelor moderne de azi, a tradiției creștine în special a colindelor. Biserica se luptă să mai păstreze aceste valori sacre pe care le are ca moștenire de mii de ani. Îmbrăcămintea de dinafară, arată noblețea sufletului, pentru că monahii și credincioșii se luptă să păstreze și să curețe mereu sufletul, ei arată acest lucru și prin viețuirea lor.

3. Regula rugăciunilor și a psalmilor de noapte. O altă temă importantă din viața monahilor, dar și a tuturor credincioșilor, în general, este rugăciunea. De aceea, monahului i se încredințează „sabia Duhului“, „metaniile din lână“, ca el să rostească rugăciunea neîncetată: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește‑mă!“, sau cum zicea Sfântul Simeon Noul Teolog: „Iisuse, luminează‑mi întunericul sufletului meu“. Înaltpreasfințisa Sa, parafrazând rugăciunea Sfântu­lui Simeon, ne‑a învățat să spunem: „Iisuse, îndumnezeiește‑mă!“. Ru­gă­ciunea este pentru monah lucrul de căpătâi, mai ales privegherile de noapte. Sfântul Ioan Casian spune: ,,Citirea psalmilor, mai ales noaptea, cu luare aminte, purifică sufletul, ajutând sufletul să fie mai cu luare aminte în vremea zilei. Prin psalmi și rugăciune se face un echilibru deopotrivă între puterile sufletești și puterile trupești, dobândind un câștig egal și omul cel dinafară și omul cel dinăuntru“ (colecţia P.S.B., vol. 57, p. 129).

4. Despre tăcere. Tăcerea este o stare a rugăciunii neîncetate. După slujba de la biserică „adunarea zilnică“, așa cum se numea în primele veacuri creștine, monahii trebuie să‑și îndeplinească munca, osteneala, nevorbind nimic între ei, petrecând în neîntreruptă meditație spirituală“ (colecţia P.S.B., vol. 57, p. 130)

Această hrană duhovnicească fiind nouă împărtășită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, ne‑am îndreptat în procesiune spre biserica voievodală a lui Matei Basarab, am mers în curtea domneascăsă‑l colindăm pe Domnitorul Ţării Românești, care de sus din cer, împreună cu Sfinții, a primit colinda noastră. Cu făclii și torțe aprinse în mâini, am cântat colinde în frunte cu ÎPS Sa și cei „trei magi de la Răsărit“, cei trei frați călugăriți și obștea cu binecredincioșii creștini făcând „un nou Betleem“, în biserică și în sufletele noastre!

Protosinghel Melchisedec Barbu, Mănăstirea Măxineni