Ziaristul, scriitorul, omul de cultură și colegul meu ‑ Victor Ionel Cilincă ‑ s‑a stins din viață, pe fugă, la fel cum a și trăit. Un îndrăgostit de cuvânt, de valurile oceanului, de oamenii, de locurile de la Dunărea de Jos, pe care le‑a bătut în lung și lat și le‑a „explorat“ ca un bătrân matelot.
Născut într‑o zi de 16 ianuarie 1958, la Pașcani, județul Iași, Victor s‑a născut în cer, la Galați, în 19 Gerar, o zi cu soare blând.
Slujba de înmormântare a avut loc sâmbătă, în 21 ianuarie 2023, fiind săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la biserica „Sfinții Trei Ierarhi“ din Galați. Referindu‑se la sensul vieții noastre pământești, Înaltpreasfinţitul a subliniat că trebuie să ne întrebăm „nu ce este omul?, ci, cine este omul?“
Ca orice copil, Victor a urmat școala primară și gimnazială, dar încă de la patru ani, în casa părintească, a prins dragoste de poveste de la tatăl său, care îi citea în zilele bune lui și bunicii materne, fiind nevăzătoare.
A urmat Liceul de Artă, secția Plastică, promoţia 1977, apoi, s‑a înscris la Facultatea T.C.P.A.T.P. ‑ Galaţi, promoţia 1983. A fost inginer, scafandru, plastician, calități care i‑au permis să‑și „încrusteze“ primele versuri pe chila navelor, în Atlantic. Abia după decembrie 1989, a ales drumul către cuvânt, ca ziarist și scriitor, slujind cuvântul timp de treizeci și trei de ani.
Pe Victor, l‑am întâlnit, episodic, înainte de 1989, alături de fratele său Florin, mare iubitor de artă și de teatru, care activa la fostul Club al Tineretului din Galați, pe atunci situat lângă Parcul Eminescu. Eram o mână de îndrăgostiți de teatru, de poezie și, împreună cu metodistul Vasile Dănilă, acum actor la Teatrul Dramatic ‑ Galați, și un grup de entuziaști ‑ studenți, liceeni ‑ făceam itinerarii cultural‑istorice prin satele din județ. Ne însoțeau tinerii artiști de muzică folk de la grupul „Glia“, unde ‑ între alții ‑ cântau Săndel Bălan, alături de Costel Iordache – chitară, Gheorghiță Vântu – vioară, și Margareta Manafu, o tânără ce cânta la un flaut fermecat. Ieșirile noastre în public erau, îndeosebi, în zilele cu semnificație istorică. În preajma zilei de 24 ianuarie, nu ratam momentul de a merge la Mânjina sau la Țigănești, sau să urcăm pe vreo scenă, unde recitam, cântam și încheiam cu Hora Unirii, în semn de recunoștință pentru înaintașii noștri unioniști, cei care au pus bazele „României dodoloață“.
În prima parte a ținereții, ca tânăr inginer, expresie a ceea ce era bătrânul port Galați, Victor a tăiat apele mărilor și ale oceanelor, în lung și în lat. Mărturisește, în „Odiseea, pentru uz intern“, că matelotul din el s‑a simțit când în Paradis, când în iadul furtunilor, regăsindu‑se, alternativ, în pielea omului care a trăit momente de eroism, dar și de cinism feroce1.
Timp de opt ani, „pe gherlele plutitoare“ ale mărilor și oceanelor, Victor Cilică s‑a simțit precum „Papillon“, nu cel încarcerat la Cayenne, ci prizonierului vieții pe mare. Ca navigator, pe valurile acestei vieți, a ajuns în zona Africii, a fost contemporan cu două războaie ‑ în Polisario şi Angola. A trecut pe lângă atacurile teroriste din Namibia şi a mers, pe urmele Micului Prinț al lui Saint Exupéry, în fostul fort african, Port Étienne, astăzi, Nouadhibou. Motiv pentru care ‑ asemenea Micului Prinț, căutând răspunsuri despre sensul vieții ‑ după evenimentele din decembrie 1989 ‑ a dat viața de inginer de marină pe cea de ziarist, scriitor, poet. S‑a afundat în taina cuvintelor, încercând să înțeleagă, asemenea Micului Prinț ,că „lucrurile esențiale rămân ascunse ochilor“ și doar „cu inima poți vedea bine“.
După o slujbă cerească, șoptită de îngeri, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, familia și cei prezenți au primit arhieresc cuvânt de întărire. Pornind de la modelul de jertfă al Sfântului cinstit în 21 ianuarie, Maxim Mărturisitorul, ar trebui ca și noi, muritorii de rând, să avem în viața pământească un crez pe care să‑l urmăm, indiferent de greutățile zilnice, pentru a afla sensul vieții, în ideea că omul nu este doar un pumn de țărână, ci este și un dram de cer, de dumnezeire.
„Victor a fost ‑ mai curând ‑ plăpând în fizicul și în biologicul lui. Mai curând încercat în lutul lui, cu o mulțime de neputințe. Ce a făcut omul acesta în fața bolii? A luptat până la capăt. Cu ani în urmă, se pare că, a avut un cancer. Numai un om puternic faţa acestuia! Cu și mai mulți ani în urmă, nu s‑a mulțumit cu școala inginerească, ce i‑ar fi asigurat, pe timpul acela, un trai comod. Era într‑un oraș, unde inginerul era cineva. Era în capitala economică a României. Dar, dânsul a trecut de la științe exacte la științe spirituale și a început să studieze mult taina cuvântului; a adunat cultură multă; iubire multă față de locul natal, cercetare multă, istorică și geografică. A fost un îndrăgostit de orașul Galați, ca și fratele lui, Florin, care a transmis atmosfera de libertate, imediat după decembrie 1989, pe unde herțiene. Florin Cilincă, și el, era un om foarte delicat, foarte fragil. Florin a plecat mult înaintea fratelui, dar, pentru noi a rămas silueta lui… Un om delicat, cult, care a contribuit la propagarea, prin cuvântul bun, a unei vieți mai bune, după cum vrea fiecare. Oricum, rădăcina dumnealor este rădăcina unor oameni culți, neconflictuali, ajunși aici din nordul Moldovei“, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Casian.
Victor Cilincă a început ucenicia în ale ziaristicii, la cotidianul Acțiunea2, editat de Editura Porto‑Franco, imediat după momentul de răscruce, unde am fost colegi. Eu am ajuns spre sfârșitul anului 1992, după ce am luat licența la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității București, pe când Victor era deja în echipă, respectat și „alergat“ la fel de fel de evenimente. Era un tânăr ziarist cu perspectivă, alături de veteranii cuvântului, scriitorii Ion Chiric († 8 mai 1999), Ion Trif Pleșa și alții… Managementul nu tocmai grozav, a făcut ca (prin vara lui 1995) ziarul să se desființeze, iar Victor a fost între primii din fosta echipă, de la cotidianul „Acțiunea“, care a fost primit cu brațele deschise în dinamica redacție „Viața liberă“, care îi avea în frunte pe ziariștii Radu Macovei (1943‑2020), Grigore Lazarovici (1950‑2021), mentori care ne‑au părăsit, pe rând, în ultimii ani.
În „Corabia Amiral ‑ Viața liberă“, cum a numit cotidianul gălățean Înaltpreasfințitul Părinte Casian, mai era ‑ alături de cei tineri ‑ doamna Mariana Iliescu (1948‑2019), prima femeie jurnalist a Galaților, cea care transformase Departamentul Social, într‑o pepinieră pentru celelalte departamente ale ziarului, dar și pentru alte publicații naționale.
Ca mai toți nou‑veniții în redacția „Viața liberă“, Victor a început la Departamentul Social și, scriind, toți am învățat să facem fapte bune. Ce jurnalism este acela care demolează și nu zidește?, era dezideratul redacției…
„Omul acesta pe care‑l petrecem astăzi este o minune. O minune. S‑a antrenat pentru aceasta, mergând până în fundul mărilor și oceanelor, ca scafandru. Înțelegeți? A abordat valurile și a văzut cum un corăbier încercat taie valurile, și nu oamenii. Iar când s‑a întors pe uscat, a construit lângă marii Maești ai comunicării «Vieții libere» ‑ Radu Macovei şi Grigore Lazarovici, care, acum, îi presară niște flori și îl așteaptă unde sunt ei…
Stâlpi, ctitori și pilonii de rezistență ai cotidianului «Viața liberă» de la Dunărea de Jos: Radu Macovei, Grigore Lazarovici… Și acum, se duce al treilea stâlp puternic ‑ Victor Cilincă, mare om de cultură care are în palmares treizeci de cărți, un enciclopedist3 care a abordat toate genurile culturii umaniste, de la cea mai sensibilă, poezia, care‑i soră cu rugăciunea, până la teatru!
O parte din scrisul lui Victor Ciucă a convins din acest punct de vedere, mai ales în piesele istorice; o poveste, un scurt metraj, a ajuns până în Occident, la Viena, altele peste Ocean. De ce? Pentru că a arătat cealaltă dimensiune a orașului său, dimensiunea universală, orașul porto‑franco, un oraș cu rădăcini puternice între toate popoarele și toate neamurile lumii. Și el s‑a dus după catargele de odinioară să caute argumentele libertății. Să arate că poporul român e un popor capabil să construiască o libertate lăuntrică“, a spus Chiriarhul Dunării de Jos.
În ultimii ani, pe lângă solicitanta muncă de cercetare în arhivă, Victor Cilincă „a construit ceva ce nu a făcut nimeni. L‑am văzut în diferite ipostaze. Arătându‑se cu joben pe Calea Domnească, el a adus în prim‑plan prototipul contemporan al boierilor care se respectau. Din aceste amintiri, vor rămâne pentru totdeauna frumusețile omului cu parfum de Paris, pe străzile Galațiului. El este unul care l‑a arătat în cele mai frumoase lumini, pe Generalul generalilor, Henri Mathias Berthelot († 1931), cel care împreună cu Regele Ferdinand († 1927) și Regina Maria († 1938), în tranșeele de la Mărășești, au pregătit ‑ în Primul Război Mondial ‑ cărarea pentru unitatea noastră națională. Eu, personal, îi păstrez efigia, chipul, îndeosebi, la Palatul Eparhial, muzeul de astăzi, în cadrul unei expoziții a Reginei Mamă ‑ Maria. El, parcă era un contemporan prin cuvânt, prin gând și prin ținută, fie al unioniștilor, fie al lui Cuza, fie al făuritorilor Marii Uniri. Acum, iată‑l plecând dintre noi ‑ cu două‑trei zile înainte de marele eveniment din 24 ianuarie, de la Dunărea de Jos, care va fi marcat la Țigănești, la Mânjina și la Galați. Victor Cilincă a parcurs perfect drumurile Domnului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, de la Dunărea de Jos. Acum, el ne părăsește și urcă ușor pe «dealurile» culturii, spiritualității, poeziei, teatrului și, mai ales, ne spune un lucru esențial, anume că ultima lui casă a fost redacţia ziarului «Viața liberă». El pleacă tânăr, dar aici ‑ în această trecere ‑ e doar începutul veșniciei. Aici nu‑i ultima prelegere, de fapt, nu prelegere, ci legere!“.
În contextul manifestării, Înaltpreasfințitul Părinte Casian ne‑a îndemnat să cultivăm scrierea celor care nu mai sunt, a celor plecați dintre noi, pentru că „în mormânt nu toți murim, cum în trai nu toți trăim. De vreți morți să nu muriți, cătați vii ca să trăiți“, citând versurile gălățeanului Ioan Nenițescu (1854‑1901). Numai astfel vom putea să menținem trează istoria Corabiei Amiral ‑ „Viața liberă“, care, prin „marii cârmuitori ai cotidinului gălățean“, a menținut trează conștiința că aparținem unui spațiu binecuvântat, cu oameni dăruiți, care au știut bine a mânui condeiul, iar prin acest mijloc de comunicare, ziarul, au asigurat pacea socială din comunitatea gălățeană.
Victor Cilincă odihnește în Cimitirul „Sfântul Lazăr“ din Galați.
Odihnă veșnică și pomenirea lui din neam în neam!
Maria Stanciu
-
Victor Cilincă, Odiseea pentru uz intern. Un „Papillon“ al vieții pe mare, Editura Logos ‑ Galați, 1997, p. 3.
-
Ziarul „Acțiunea“ are un trecut interbelic, fiind înființat în 13 iunie 1930. Devine proprietatea ziaristului George Mihăilescu din 1932, fiind editat până în 1944. Trecea drept cel mai mare ziar de informație de la Dunărea de Jos.
-
Numele scriitorului și ziaristului Victor Ionel Cilincă, membru al Uniunii Scriitorilor din România, a fost publicat în Enciclopedia Personalităţilor din România, „Who is Who în România”, ediţia a VII-a, 2012, apărută în Elveţia şi cuprinde 8.100 biografii standardizate, fondator şi editor fiind Ralph Huber. Informație preluată după Angela Ribinciuc, Victor Cilincă, în Enciclopedia personalităților, Viața liberă, an XXIV. nr. 7092 , miercuri-6 februarie 2013, p. 9-Special.