În luna noiembrie a acestui an, în cadrul orelor de religie din școlile județului Galați, și mai ales din orașul Galați, oraș aflat sub patronajul Sfântului Apostol Andrei, s‑a desfășurat proiectul „Rugăciunea în viața mea“, proiect inițiat de către Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Activitățile din cadrul acestui proiect au fost dedicate Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și anului comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț precum și împlinirii a treizeci de ani de când orașul nostru se află sub ocrotirea Sfântului Apostol Andrei. În cadrul orelor de religie și prin colaborarea cu bisericile parohiale, elevii au căutat și au aflat răspunsul la întebarea: „Este vreun folos în viața mea prin rugăciune?“ Astfel, elevii și profesorii au derulat activități în care s‑a lecturat Sfânta Scriptură, s‑au organizat grupuri de rugăciune atât în bisericile parohiale, cât și la școală, au săvârșit fapte de milostenie semenilor lor din căminele de bătrâni și din comunitățile sărace sau au mers în pelerinaje, atât în orașul Galați, la primirea moaștelor Sfântului Paisie de la Neamț, cât și în pelerinaje la Mănăstirea Neamț și alte mănăstiri. De asemenea, elevii care au dorit, au primit Sfintele Taine ale Spovedaniei și Împărtășaniei.
Rugăciunea din viața copiilor s‑a transpus în momente de bucurie sfântă, de comuniune cu proprii colegi, profesori sau bunici. Elevii au descoperit prin rugăciune stări pe care le‑au numit: smerenie, mângâierea sufletului, liniște sufletească, fericire, putere, voință, blândețe, trăire, milă, iertare, pace, eliberare, îndumnezeire, cale. La aceste activități au participat peste 120 de profesori de religie cu grupuri de elevi.
Insp. Prof. Maria‑Magdalena Oprișan