Preotul Cosma Moşescu. Contribuţii biografice (II)

Posted on By admin

(Continuare din nr. 401, aprilie 2022)

Continuăm evocarea personalității preotului Cosma Moșescu, slujitor la biserica „Sfântul Ierarh Spiridon“ din Brăila, vreme de peste o jumătate de secol, prin reproducerea aici integral a unui document important, anume autobiografia sa, scrisă în jurul anului 1883 și publicată de Emil Vârtosu, în 1938‑19401, la care am atașat câteva necesare note lămuritoare, în afară de cele ale primului editor.

Biografia preotului Cosma Moșescu din Brăila

Preotul Cosma, fiul lui Iordache Eliă Moșescu și al Ilincăi – fiica lui Dumitru Cap‑Bun – s‑a născut în anul 1822, iunie 25, în satul Tăbărăștii Noi2 din jud. Buzău, plasa Câmpul.

Tatăl tânărului C. Moșescu nu știa carte, dar ardea de dorința de a învăța pe fiul său, fiindcă‑l avea numai pe el ca băeat (sic); însă pe timpul acela, școalele erau rare și slabe3.

După ce cercă el școalele și dascălii ce se aflau prin unele sate vecine, fără folos, în fine, încredință pe fiul său cumnatului său, preotul Gregore de la biserica Banul din orașul Buzău, unde învăță băeatul a citi, a scrie și oarecare începuturi de musică bisericească, cu care făcea acum pe dascălul la biserica satului său.

La anul 1836, înființându‑se școale pe la sate de către Domnul Alexandru Ghica Voievod, tânărul Moșescu se numi candidat la școala satului său, și urmă cu învățătura la școala din capitala județului, numită normală și domnească, unde se preparau toți candedații satelor din județ.

La 1840 lăsă candidația și intră în Seminarul de la Buzău, ca extern și cu cheltuiala părinților, căci ca interni aveau drept și erau primiți numai feciorii de preoți. Aici se dete cu totul la învățătură și se distinse între ceilalți se­minariști din clasa sa. Pe lângă lecțiile claselor seminariale, el se ocupa, în parte, și cu învățătura limbii franceze, după cărți, și cu lectura de cărți instructive. Între scrierile de predilecțiune pe care le citea cu multă ardoare erau Curierul Românesc și Curierul de Ambe Sexe,  ale lui I. Eliade, pe care și le procura de la profesorul seminarului, Gabriel Munteanu4.

După terminarea cursului seminarial, Chesarie, Prea Sfântul Episcop de Buzău, hotărâ a‑l trimite la Atena, împreună cu alt seminarist, ca să studieze teologia; dar în toamna aceluiaș an Episcopul Chesarie încetă din viață5 și hotărârea lui căzu, iar seminaristul Cosma Iordache, neavând mijloace de a continua cu învățătura, luă postul de candidat la satul Padina sau Macovei6 din județul Buzău, proprietate cumpărată de curând de domnul țării, George Bibescu. Și aici, tânărul Cosma Iordache, cum se numea și era înscris în matricola seminarului, nu încetă din ocupațiile sale studioase, cu speranța în vreo ocazie priincioasă scopului său.

După trecere de trei ani de candidăție, pierzând orice speranță de a continua cu învățătura, se căsători și fu hirotonit preot pe numele bisericii „Sf. Spiridon“ din orașul Brăila, 1847, mai 21, unde rămase nestrămutat7.

Însurat și ca preot, el tot nu se lăsă de studiu, ci, după ce‑și termina serviciile preoțești, lua cartea și începea a conjuga la verburi (sic), când franceze, când grecești, și a se ocupa cu traducții8.

Prea S(fințitul) Episcop Filoteiu9 al Buzăului, de a cărui eparhie ținea pe atunci jud. Brăila, aflând de ocupațiile pr. Cosma, îi conferi rangul bisericesc de catihet10.

La 1861, când principele Grigore Brâncoveanu înființă câte o școală de fete prin capitalele județelor, preotul Moșescu se prezentă la concurs și luă postul de catehet la Școala de Fete din Brăila. Apoi, când aceste școale trecură la stat, i se dete cl. a II‑a la aceeași școală11. Cu înlăturarea preoților de la școalele de fete, trecu la cl. I și a II‑a unite de la Școala No. 2 de Băieți, apoi la cl. a III‑a de la Școala No. 1 de Băieți, unde după încetarea din viață a directorului școalei, i se încredință directoratul școalei și cl. a IV‑a și rămase aci până la finele anului 1891, luptându‑se necontenit cu greutățile școalei și ale bisericii, și cu plăcutele sale ocupațiuni studioase. În anul menționat, împlinind 30 de ani de serviciu în învățământ, se retrase și trecu la pensie, rămânând numai cu biserica.

La anul 1883, Măria Sa Carol, Regele României, îi conferi gradul de Cavaler al Ordinului Coroana României, ca vechi institutor.

În tot cursul acestui timp, preotul Moșescu n‑a încetat din ocupațiune. El a compus și tipărit cu spesele sale, mai multe elaborate, unele aprobate de onor. Minister al Instrucției Publice, ca: Prescurtare de Istoria sacră pentru școalele primare de ambe sexe, ajunsă la a 7‑a ediție și Geografia jud. Brăila, ajunsă la a 6‑a ediție; altele aprobate de Prea S(fințitul) Melchisedec, ca: Cărticica sărbătorilor,  cu învățături morale și religioase; un mic Catehism pentru școale, un Manual de explicația S(fin)t(ei) Liturghii, aprobat de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Pentru literatura bisericească mai multă (sic), a tradus și tipărit: Predicile și panegiricile părintelui Eliă Meniate  și scrierea intitulată Iisus Hristos și reforma Sa socială,  opere de mare valoare intrinsecă și care probează gustul ales al traducătorului.

O broșură mică, intitulată O mică colecțiune religioasă, a tipărit‑o în amintirea răposatului institutor la cl. a IV‑a, Școala Primară No. 1 de Băieți din Brăila, Ștefan Sona, cu care era în legături de amiciție.

Casa preotului Cosma Moşescu din Brăila

Prea S(fințitul) Episcop diocezan Melchisedec, văzând nestătuta activitate a pr. Moșescu, în a se lumina și a lumina, îi face următoarea laudă și mărturisire, în una din scrisorile ce i‑a adresat: „Părinte Moșescule, … te‑am iubit ca pe un rar fenomen între preoții noștri, ca pe unul ce te‑ai devotat științei și te‑ai distins printr‑o bună conduită și prin dragostea către Biserică și către misiunea apostolică. Îți voi păstra din parte‑mi suvenire plăcută“. Apoi, printr‑o depeșă telegrafică, îi propune protopopia jud. Brăila (1868); el însă, preferind mai mult (sic) liniștea sufletească și plăcutele sale ocupațiuni, a declinat această onoare, spre marea mirare a chiriarhului12. Pe urmă a fost onorat cu rangul bisericesc de mare econom.

Afară de aceste tipăriri, are tradusă în manuscris cartea: Considerații asupra stării eclesiastice de la C. G. de la Luzerna, episcop de Langers, și a ținut multe orații funebre la înmormântări de cetățeni în urbea Brăila, din care una tipărită.

Pe la anul 1858, când se reînturnă răposatul I. Eliade13 din exiliu, după răscularea românilor la 1848, îi fu trecerea prin Brăila; atunci pr. Moșescu făcu cunoștință personală cu dânsul și de aci fu în corespondență neîntreruptă în privința propagării scrierilor sale în localitate, până la încetarea lui din viață.

La 40 de zile după moartea acestui mare luptător pentru limba și naționalitatea română, preotul Moșescu luă inițiativa de i se făcu de cetățenii brăileni un serviciu religios, la care el ținu o cuvântare funebră foarte călduroasă, în care a zis: „Cel mai majestos monument ce ar putea ridica românii lui I. Heliade Rădulescu nu va putea egala cu monumentul ce a lăsat Heliade în scrierile sale… De aceea, scrierile lui ar căta a fi tipărite și retipărite în mai multe ediții și în diferite formate, ca ideile și simțămintele lui să se înrădăcineze în inima fiecărui român“.

Din relațiile din viața sa, el posedă scrisori de la mai multe persoane însemnătoare din țară și afară de țară, precum: de la I. Heliade‑Rădulescu, relative la propagarea tipărirei Biblii (sic), Biblicelor14, Issacharului15 etc., din care una s‑a tipărit în cartea Scrisori din exiliu ale lui I. Eliade, pag….16; de la Christian Tell, fost ministru și membru în locoteneța domnească la 1848; de la dl N. Rucăreanu, fost deputat în Divanul ad‑hoc; de la Prea S(fințitul) Episcop Melchisedec; de la Prea S(fințitul) Iosif Gheorghian, fost mitropolit primat al României, care, între altele, îi zice aceste cuvinte măgulitoare: „Voi citi cartea ce mi‑ai trimis, cu toată luarea aminte, precum am citit toate lucrările s(finției) voastre, de la care m‑am folosit sufletește. Să vă păstreze Dumnezeu îndelungați ani, spre cinstea și lauda clerului român, și să facă a vă urma, pe această cale evanghelică, toți frații preoți, pentru edificarea poporului“; de la dl Florian Aron17; de la dl Esarc18; de la Carol, comite de Rosseti19; de la dl Emanoil Grădișteanu20, președintele Înaltei Curți de Conturi; de la dl I. M. Rîureanu21, autorul prețioasei colecțiuni pentru educația și dezvoltarea tinerimei române de ambe sexe; de la dl N. B. Locusteanu22, senator; de la rev. sa N. Popea23, arhimandrit și locot(enent) de mitropolit la Sibiu; de la protosinghelul Filaret Musa24, profesor la Seminarul din Caransebeș; de la dl Vasiliu Mangra25, profesor de teologie în Arad și de la alții.

Scrisă de Pr. C. Moșescu

Pr. Eugen Drăgoi

 

  1. Emil Vârtosu, „Scrisori inedite ale lui I. Heliade Rădulescu către preotul Cosma Moșescu din Brăila între anii 1857‑1872“, în: Analele Academiei Române. Memoriile Secțiunii Literare, seria III, tomul IX, 1938‑1940, București, 1940, pp. 190‑193.

  2. Nota pr. E. Drăgoi: actualmente satul Tăbărăști, component al comunei Gălbinași, județul Buzău.

  3. Nota pr. Cosma Moșescu: Familia Moșeștilor, după spusele bătrânilor, se trăgea din ostașii ce au luptat în vechime pentru țară și cărora li s‑a dat pământ spre moștenire. Moșia sau partea de pământ ce li s‑a dat lor se afla în jud. Buzău, plasa Câmpul, și se numea Moșasca. Ea începea din stânga râului Buzău, de la satul numit până astăzi Moșieștii sau Moșești [asăzi sat în componența comunei Robeasca, județul Buzău. Nota pr. E. Drăgoi], trecea râul și înainta pe lângă satul numit Vizirenii [actualmente sat component al comunei C. A. Rosetti, județul Buzău. Nota pr. E. Drăgoi]. Această moșie s‑a pierdut pe la sfârșitul veacului al XVIII‑lea în chipul următor:

Unul din frații moștenitori din urmă, anume Stan Moșescu, a fost luat rob de turci, care cereau pentru răscumpărarea lui o pungă de bani sau 500 lei de pe timpul acela. Frații, neavând bani, s‑au împrumutat de la un boier din orașul Buzău, anume Taut, și au pus amanet coșnița (Cf. Coajnice = documente, hrisoave, scrise pe piele = pergament. Documentele moșiei Moșești se găsesc la Arhivele Statului, Episcopia Buzău, pach. 49) sau documentul moșiei și au răscumpărat pe fratele robit; dar în urmă, din relele împregiurări, neputându‑se înlesni ca să scoată amanetul, împrumutătorul s‑a făcut stăpân pe moșie, cumpărând pe la anul 1840‑1842 și alte hârtii privitoare la moșie, ce se mai aflau pe la urmașii moștenitori.

Satul Moșiești sau Moșești există și astăzi cu acest nume, în partea stângă a râului Buzău din același județ, în apropiere de satul Glăvăneștii. Documentele aflate la moștenitorii boierului Taut ar da toată lămurirea și ar arăta cum s‑au deposedat cei mai mulți din vechii moștenitori și posesori de moșii.

  1. Nota lui Emil Vârtosu: Profesorul Gavrilă Munteanu de la Seminarul din Buzău. Nota pr. E. Drăgoi: Transilvăneanul Gavril Munteanu (1812‑1869), pedagog, teolog, traducător, ziarist, membru al Societății Academice din București (1867‑1869), a fost primul profesor și director al Seminarului Teologic din Buzău, între anii 1836‑1844, seminar înființat de Episcopul Chesarie Căpățână al Buzăului. Referințe la: Preot Gabriel Cocora, Seminarul teologic din Buzău, la împlinirea a o sută cincizeci de ani, Editura Episcopiei Buzăului, Buzău, 1988, pp. 181‑185; Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Dicționarul teologilor români, Editura Andreiana, Sibiu, 2014, pp. 430‑432 (cu bibliografie).

  2. Nota lui Emil Vârtosu: Episcopul Chesarie moare în noemvrie 1846.

  3. Nota pr. E. Drăgoi: Sat vechi, numit și Macovei, atestat documentar la 28 mai 1536, pe drumul ce leagă Municipiul Slobozia cu orașul buzoian Pogoanele, în extremitatea sud‑estică a județului Buzău, astăzi comună formată din satele Padina și Tătulești.

  4. Nota lui Emil Vârtosu: Este aici o confuzie de date. Dacă tânărul Cosma Moșescu intră în „candidăție“ în iarna anului 1846, înseamnă că pentru a fi hirotonit preot în mai 1847, nu puteau trece trei ani de „candidăție“, ci numai câteva luni. Date mai sigure avem despre căsătorie. Ea are loc la 6 octomvrie 1846. Soție avea să‑i fie Voichița, născută la Cilibia (Buzău), la 6 august 1832. Copii are 12: Caliope, Constantin, Ana, Grigore, Iuliu, Elena, Mihai, Alexandru, Aurelia, Anghel, Aureliu, Jean. Iar soția sa, Vochița, trăiește până la 27 decembrie 1911 (comunicat de ing. Agripa Popescu).

  5. Nota pr. E. Drăgoi: traduceri.

  6. Nota pr. E. Drăgoi: Filotei Pârșoi (1805‑1860), Episcop al Buzăului între 14 septembrie 1850‑16 august 1860, cu rezultate remarcabile în plan pastoral, edilitar și tipografic. Referințe: Preot Gabriel Cocora, Episcopia Buzăului, o vatră de spritualitate și simțire românească, Editura Episcopiei Buzăului, Buzău, 1986, pp. 151‑158; Pr. prof. dr. Alexandru Moraru, Dicționarul ierarhilor români și străini, slujitori ai credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, Editura Basilica, București, 2015, pp. 344‑346 (cu bibliografie).

  7. Nota pr. E. Drăgoi: Catihetul nu era un rang bisericesc, ci o funcție didactică.

  8. Nota lui Emil Vârtosu: Pentru funcționarea preotului C. Moșescu la Externatul Brâncovenesc de Fete din Brăila, vezi la Arhivele Statului, Ministerul Instrucțiunii, dos(ar) 881/1862. Era plătit cu lei 300 lunar, în calitate de „catechet“.

  9. Nota pr. E. Drăgoi: A se vedea scrisoarea din 20 octombrie 1868 a Episcopului Melchisedec Ștefănescu adresată lui Vasile Mandinescu, directorul cancelariei episcopale de la Ismail, în care scrie: „Pentru chestia de la Brăila, eu nu înaintez nimic până ce mai întâi nu voi schimba protoiereul; am propus prin telegraf protopopia aceea, lui Cosma Moșescu și el a declinat. Am hotărât să pun pe preotul Alecu; dar nu știu cum îi este familia; înștiințează‑mă prin telegraf; ori dacă ai ceva de observat asupra cazului, scrie‑mi de urgență; în toată întâmplarea, vreau să știu familia lui Alecu…“. Pr. Paul Mihail, „Din corespondența Episcopului Melchisedec“, în: BOR, an. LXXVII, 1959, nr. 5‑6, pp. 521‑522, nr. 26.

  10. Nota pr. E. Drăgoi: Ion Heliade Rădulescu.

  11. Nota pr. E. Drăgoi: Biblicele cuprind comentarii ale Sfintei Scripturi pentru ortodocșii raționaliști.

  12. Nota pr. E. Drăgoi: Issahar este o lucrare de filosofie politică și o colecție de portrete caricaturale ale categoriilor sociale adverse.

  13. Nota lui Emil Vârtosu: Scrisoarea aceasta e publicată la N. B. Locusteanu, Ion Heliade Rădulescu, Scrisori din exil…, București, 1891, pp. 486‑487, și republicată de noi sub nr. 1 (p. 13). Nota pr. E. Drăgoi: Emil Vârtosu, „Scrisori inedite ale lui I. Heliade Rădulescu către preotul Cosma Moșescu din Brăila între anii 1857‑1872“, în: Analele Academiei Române. Memoriile Secțiunii Literare, seria III. Tomul IX, 1938‑1940, București, 1941, pp. 199‑200.

  14. Nota lui Emil Vârtosu: Florian Aaron. Nota pr. E. Drăgoi: Florian Aaron (1805‑1887), profesor și publicist a predat Istoria Universală la Colegiul Sf. Sava și la Universitatea din București.

  15. Nota pr. E. Drăgoi: Constantin Esarcu (1836‑1898), naturalist, om de cultură și om politic, cofondator al Ateneului Român, căruia i‑a lăsat întreaga avere, membru corespondent al Academiei Române, publicist.

  16. Nota pr. E. Drăgoi: Scarlat Rosetti (1802‑1872), fost vornic și comite, membru al Ateneului Român. Lucian Predescu, Enciclopedia României. Cugetarea, București, 1940, p. 741.

  17. Nota pr. E. Drăgoi: Emanoil Grădișteanu (1821‑1895) a fost președinte al Înaltei Curți de Conturi (1875‑1893). https://www.curteadeconturi.ro/presedintii‑curtii‑de‑conturi, accesat la 14 septembrie 2022.

  18. Nota pr. E. Drăgoi: Pedagogul Ion M. Râureanu (1833‑1904), profesor și inspector școlar, autor de scrieri moralizatoare, în cadrul seriei Biblioteca tinerimii de ambele sexe. Lucian Predescu, Enciclopedia României. Cugetarea…, p. 731.

  19. Nota pr. E. Drăgoi: Nică B. Locusteanu (1821‑1900), inginer hotarnic, școlit în Turcia, administrator, deputat și senator de Romanați.

  20. Nota pr. E. Drăgoi: Nicolae Popea (1826‑1908), colaborator apropiat al Mitropolitului Andrei Șaguna (canonizat), profesor la Institutul Teologic‑Pedagogic din Sibiu (1856‑1870), Episcop al Caransebeșului (1889‑1908), mambru titular al Academiei Române (din 1899). Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ed. a III‑a, Editura Andreiana, Sibiu, 2014, pp. 505‑506.

  21. Nota lui Emil Vârtosu: Filaret Musta. Nota pr. E. Drăgoi: Episcopul Filaret Musta (1839‑1930), profesor la Institutul Teologic din Caransebeș (1870‑1888), vicar al Eparhiei Caransebeșului (1902‑1930), hirotonit arhiereu la 18 octombrie 1921. Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români…, pp. 437‑438.

  22. Nota pr. E. Drăgoi: Vasile Mangra (1850-1918), profesor la Institutul Teologic din Arad (1875-1893), membru al Academiei Române (1909), Mitropolit al Ardealului (1916-1918). Pr. prof. dr. Alexandru Moraru, Dicționarul ierarhilor români și străini, slujitori ai credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, Editura Basilica, București, 2015, pp. 257-258.