Respect şi recunoştinţă pentru prohirisitor

„Darul ce mi l‑ați încredințat l‑am încălzit și păstrat cu cinste“.

(Preot Gheorghe Savin – Jorăști)

 

La 16 mai 2022 s‑au împlinit 130 de ani de la plecarea din această lume spre Veșnicul Arhiereu a Episcopului Melchisedec Ștefănescu, păstor de neuitat al Episcopiei Dunării de Jos (între anii 1865‑1879) și al Epis­copiei Romanului (între anii 1879‑1892).

Preoții de certă vocație din cele două eparhii și credincioșii au nutrit permanent sentimente de prețuire, de admirație și de devotament față de evlaviosul și învățatul episcop, membru titular al Academiei Române, „figura cea mai impunătoare din epoca regenerării  României și cel mai mare ierarh al Bisericii Ortodoxe naționale din epoca următoare Unirii“, cum l‑a descris evlaviosul Episcop Chesarie Păunescu, care a păstorit mai târziu pe tronul marelui Melchisedec la Dunărea de Jos1.

Clericii din ambele eparhii moldovene, hirotoniți de Epis­copul Melchisedec, în întreaga lor viață au considerat aceasta un privilegiu, o onoare, dar și o grijă sporită să nu umbrească personalitatea și autoritatea harică și duhovnicească a prohirisitorului lor printr‑o conduită inadecvată preoției sau prin lipsa de atenție în privința exercitării fără greș a îndatoririlor sacerdotale. Și au dorit ca cel de la care au primit darul hirotoniei să știe că au înțeles a urma pilda vieții lui și a păstra în inima lor, ca pe o comoară sufletească, povețele pe care le‑au primit de la arhiereul lui Hristos la începutul slujirii între poporeni.

Un model de recunoștință în această privință îl reprezintă preotul Gheorghe Savin, păstor o viață întreagă la biserica „Sfinții Împărați“ din comuna Jorăști, județul Covurlui (azi Galați). Este tatăl profesorului de la Facultatea de Teologie din Chișinău și apologet Ioan Gh. Savin (1885‑1973)² și al merituosului preot Petru Gh. Savin (1891‑1977)³, consilier al secției culturale al Episcopiei Dunării de Jos și al Arhiepiscopiei Bucureștilor, un mare misionar și folclorist renumit⁴.

Născut în satul Jorăști, ju­dețul Covurlui, la 1 martie 1841⁵, absolvent al Seminarului din Huși⁶, coleg de clasă cu Gavriil Musicescu, marele compozitor și dirijor de mai târziu, tânărul Gheorghe Savin a fost hirotonit preot de către eminentul arhiereu Melchisedec cu cinci zile înainte de Crăciunul anului 1864; și‑a început lucrarea preoțească în localitatea natală (Jorăști), în prima zi a anului 1865. Peste 9 luni, ca unul care era singurul preot din județ absolvent a 5 clase de seminar, a fost numit proiestos (subprotoiereu) al plășii Horincea⁷, județul Covurlui, unde a lucrat cu vrednicie vreme de 20 de ani. De la 1 februarie 1886 până în anul 1890 va rămâne doar proiestos onorific⁸. Preotul I. C. Beldie scria, la începutul secolului al XX‑lea, că preotul Gh. Savin „citește mult“ și că „din fire‑i om glumeț și pilduitor“⁹. Vreme de un an de zile (1867‑1868) a fost învățător al Școlii publice din Jorăști¹⁰.

La biserica „Sfinții Împărați“ a ridicat o clopotniță (în anul 1871); peste un deceniu a refăcut acoperișul și a realizat o boltă interioară, iar după cutremurul din 19 august 1894 reface clopotnița¹¹, lucrări sprijinite financiar de enoriașii săi și care s‑au ridicat la suma de peste „10.000 lei noi, care la țară este ceva mult“, după cum însuși măr­turisește în scrisoarea pe care o redăm mai jos.

După o jumătate de veac de slujire preoțească remarcabilă, la 1 martie 1915, se retrage din activitate. Episcopul Nifon Niculescu al Dunării de Jos punea următoarea apostilă pe cererea preotului Gheorghe Savin: „Cu părere de rău se primeşte demisiunea acestui venerabil şi vrednic preot pe ziua de 1 martie 1915. În consecinţă i se vor aduce prin adresă aparte mulţumiri şi binecuvântări din parte‑mi, pentru zelul şi pentru activitatea depusă în timp de 50 de ani de preoţie“¹².

Când însă a ajuns la împlinirea de 25 de ani de la hirotonirea sa, a găsit de cuviință să se adreseze printr‑o scrisoare Episcopului Melchisedec, „prohirisitorul“ său, pentru a‑i arăta recunoștință vie ca unul ce a ctitorit la formarea lui de teolog și cleric. Ar fi dorit ca să ajungă personal la Roman și să‑i adreseze față către față recunoștință și mulțumire, dar lipsurile materiale nu i‑au permis aceasta. Într‑o astfel de familie preoțească săracă s‑au născut și au crescut cele două vlăstare eminente de care am amintit mai sus.

Din fericire, epistola autografă a preotului jorăștean, cu o frumoasă caligrafie, de o mișcătoare emoție și de un pilduitor model, s‑a păstrat și o facem publică pentru prima dată în paginile revistei noastre eparhiale Călăuză ortodoxă. Originalul se află la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iași¹³; ea face parte din corpusul de corespondență inedită a Episcopului Melchisedec Ștefănescu, care va vedea lumina tiparului la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, în cadrul unei merituoase colaborări cu BCU‑Iași, spre a marca jubileul celor 200 de ani de la nașterea venerabilului ierarh (23 februarie 2023).

Pr. Eugen Drăgoi

 

1889 decembrie 20

Prea Sfințitului Archiereu D. D. Melhisedek,

Episcop de Roman

Cu metanie respectuoasă și umilită vă sărut mâna.

Prea Sfințite Stăpâne,

Astăzi, 20 decembrie 1889, din mila Domnului, împlinesc 25 de ani în serviciul preuției (sic) mele, de când am priimit acest dar prin punerea mânelor Prea Sf. Voastre, și cu conlucrarea tot Sfântului și viu Făcătorului Duh, în Catedrala Sfintei Episcopii de Huși, pentru biserica Sf. Împărați din comuna Jorăsci, județul Covurlui.

Îmi amintesc forte bine, Prea Sf. Stăpâne, că la 13 decembrie 1864 (fiind duminică) m‑ați prohirisit diacon, iar la 20 ale aceleiași luni (fiind tot duminică) m‑ați desăvârșit în preut, în biserica Seminarului Sf. Nicolae, unde ați servit Prea Sf. Voastră, pentru ultima oară în memoria seminariului, la care ați fost și ca rector. La 25 decembrie am servit în sobor cu Prea Sf. Voastră, când au fost față și Prea Sfințitul Dionisie Buzeu¹⁴, permutat în locul Prea Sf. Voastre, deoarece Prea Sf. Voastră ați trecut la noua Eparhie a Dunărei de Jos¹⁵.

La 26 decembrie mi‑ați dat binecuvântarea arhierească de a veni la parohia mea, dându‑mi și părintesce (sic) sfătuiri, pe care le‑am avut și le voi avea de regulă până la cea de pe urmă răsuflare; primindu‑mi și Decretul No 9, pe care s‑a pus noul sigiliu al nouei Eparhii de însuși (sic) mâna venerabilului director, Dl V. Mandinescu¹⁶.

Sosirea mea în această comună a fost pentru ziua de 1 ianuarie 1865, când am fost primit cu mare bucurie de rude și de popor și, servind la biserică pentru prima dată, au venit toți poporănii la biserică, aceea (sic) ce nu am mai văzut la alți preoți noi chirotonisiți.

La 10 octombrie 1865 am primit Decretul Sf. Episcopii a Dunărei de Jos, sub No….¹⁷ pentru postul de proistos al plășei Horincea, județul Covurlui, retribuit de stat, în urma recomandațiunei părintelui protoereu de județ, Preacucernicia Sa, economul I. Severin¹⁸, bunul și scumpul mieu protector, tocmai de pe băncile școalei. Acest post l‑am avut până la ducerea prea cucerniciei sale ca slujitor la Capela Română din Paris, finele anului 1885, când mi s‑a luat acest drept, fără a mi se considera dreptul de 5 clase seminariale pe care nu le are niciun preot din acest județ. De la acest timp, am rămas în cele mai grele suferinți și greutăți din causa neasigurărei posițiunei materiale a clerului, neavând alte mijloace decât veniturile accidentale de la poporăni și subvenție de 200 de lei de la primărie. M‑am tot consolat¹⁹ cu speranța că se va regula odată și soarta clerului, dar am văzut și văd încă că causele politice de la centru, unde meritul bărbaților capabili este persecutat, sunt în defavoarea clerului. Aceea ce (sic) contribu(i)e și au de resultat o miserie (sic) complectă și morală și materială, și nu șciu pănă când vor merge lucrurile așa fel? Eu însă revin la subiectul mieu.

Prea Sf. Stăpâne! Vă rog să‑mi fie permis a supune la înalta cunoștință a Prea Sf. Voastre că în acest timp al preuției mele de 25 de ani, cu toate greutățile ce am îndurat și, pe cât bunul D(umne)zeu mi‑a ajutat, mi‑am purtat cu cinste darul preoției încredințat mie de Prea Sf. Voastră. N‑am avut nici o judecată la Consistoriu și nici oprit de a lucra ale preoției, servind regulat în toa­te sărbătorile re­­cunoscute de Biserică, pomenind și numele Prea Sf. Voastre, la care sunt obligat de însuși (sic) canoanele Sf. Biserici. Pe lângă acestea, sâr­guința mea a fost de a aduce biserica în stare bună, dorință pe care mi‑am și îndeplinit‑o, cu ajutorul poporănilor celor mai devotați, făcând reparații și îmbunătățiri (de) preste (sic) 10.000 lei noi, care la țară este ceva mult.

Am crezut de a mea datorie, ca cu această ocazie a vieței mele preutesci de 25 de ani să supun și la înalta cunoștință a Prea Sf. Voastre, de la care mi‑am câștigat darul preoției. Și dacă amintesc despre acestea, departe de mine, nevrednicul, vreo laudă, ci numai pentru onoarea Prea Sf. Voastre, că darul ce mi l‑ați încredințat l‑am încălzit și păstrat cu cinste, pe cât putința mi‑a permis cu ajutorul lui D(umne)zeu.

Deși mă găsesc în mică posițiune și condițiune, doresc însă din suflet și rog pe bunul D(umne)zeu să facă ca meritele Prea Sf. Voastre să fie respectate și să vă dăruească sănătate, întregime și zile îndelungate; să ajungeți la scaunul cel mai înalt al demnităței Bisericei Ortodoxe din Regatul României, spre binele țărei, interesul Bisericei și norocirea clerului, să ne bucurăm și noi, toți preoții prohirisiți de Prea Sf. Voastră!

Recunosc, Prea Sf. Stăpâne, că s‑ar fi căzut ca la așa ocazie să vin însumi înaintea Prea Sf. V(oastre), să vă comunic această dorință a mea și să capăt încă odată binecuvântarea Prea Sf. Voastre și să mă îndulcesc de presența Prea Sf. Voastre; dar depărtarea și lipsa de mijloace nu mi‑au permis, și spre a‑mi împăca consciința, am crezut a mă servi cu mijlocul scrierei, care este inventat atât pentru folosul celor mari, cât și (pentru) înlesnirea celor mici.

Vă rog, Prea Sf. Stăpâne, a primi această simplă a mea comunicare, ce o fac Prea Sf. Voastre cu această ocasie, în semn de respect și recunoștință; și dacă veți găsi‑o resonabilă,  să‑mi comunicați binecuvântarea Prea Sf. Voastre, cu poza personală a Prea Sf. Voastre, ce nu o posed încă, ca scumpă suvenire spre a mea mângâere sufletească.

Sunt al Prea Sf. Voastre prea plecat și umilit servitor,

Preot Gh. Savin

1889, decembrie 20

 

1. Pr. Eugen Drăgoi, Ierarhi și preoți de seamă la Dunărea de Jos, 1864‑1989, Editura Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, Galați, 1990, pp. 28‑29.

2. Despre prof. Ioan Gh. Savin a se vedea: Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Dicționarul teologilor români, Editura Andreiana, Sibiu, 2014, pp. 575‑576 (cu bibliografie); Livia Ciupercă, Vlăstare la Dunărea de Jos, Editura StudIS, Iași, 2017, pp. 673‑711.

3. Despre pr. Petru Gh. Savin a se vedea: Pr. Eugen Drăgoi, Ierarhi și preoți de seamă la Dunărea de Jos…, pp. 277‑278 și 286‑291; Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Dicționarul teologilor români, ed. cit., pp. 576‑577; Livia Ciupercă, Vlăstare la Dunărea de Jos…, pp. 720‑764.

4. Preotul Gheorghe Savin și preoteasa Zoița (de loc din Bălăbănești, județul Covurlui) au mai avut și alți doi copii: Nicolae, care a fost profesor, dar a decedat la vârsta de 22 de ani și o fiică, căsătorită cu Eustațiu Teodor. A se vedea Flori Rodica Tighici Iacomi, Jorăști, vatră răzășească covurluiană, Editura Sinteze, Galați, 2006, pp. 194‑195.

5. Diacon Anghel Constantinescu, Monografia Sfintei Episcopii a Dunării de Jos, ediția a II‑a, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2014, pp. 416‑417.

6. Costin Clit, „Documente inedite ale Seminarului Teologic din Huși din timpul arhimandritului Melchisedec Ștefănescu (1856‑1861)“, în: Cronica Episcopiei Hușilor, VII, Huși, 2001, p. 290, nr. 16. Scrisoarea pe care o publicăm acum face aluzie la protecția de care tânărul Gh. Savin s‑a bucurat din partea lui Ioan Severin, viitor protoiereu de Covurlui „tocmai de pe băncile școalei“. I. Severin a fost elev, pedagog și profesor la Seminarul din Huși. Este eronată afirmația pr. I. C. Beldie (Monografia comunei Jorăști din județul Covurlui, p. 37) că Gh. Savin a fost seminarist „cu 5 clase de la Socola“.

7. Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond Dosare generale, dosar nr. 521/1865.

8. Arhiva Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Fond Dosare generale, dosar nr. 1827/1885‑1886, f. 17; Pr. I. C. Beldie, Monografia comunei Jorăști din județul Covurlui, București, 1911, p. 37.

9. Pr. I. C. Beldie, Monografia comunei Jorăști din județul Covurlui…, p. 38.

10. Pr. I. C. Beldie, Monografia comunei Jorăști din județul Covurlui…, p. 41.

11. Pr. I. C. Beldie, Monografia comunei Jorăști din județul Covurlui…, pp. 37‑38.

12. Arhiva Episcopiei Dunării de Jos, Fond dosare parohiale, Parohia Jorăşti, dosar nr. 37/1910‑1927, f. 95.

13. BCU „Mihai Eminescu“, Iași, Colecții speciale, Fond Arhiva Melchisedec, I‑32.

14. Episcopul Dionisie Romano a păstorit pe tronul Episcopiei Buzăului între anii 1865‑1873. Despre acesta a se vedea pr. Gabriel Cocora, Dionisie Romano, Episcopul Buzăului, Editura Episcopiei Buzăului și Vrancei, 2006.

15. Melchisedec Ștefănescu a fost locotenent de episcop la Episcopia Hușilor, mai întâi ca arhimandrit (15 ianuarie 1861‑20 decembrie 1862), apoi ca arhiereu cu titulatura „Tripoleos“, până la 6 ianuarie 1865, când a fost instalat ca episcop titular al Episcopiei Dunării de Jos, cu sediul la Ismail (astăzi în Ucraina).

16. Vasile Mandinescu, director al Cancelariei Episcopale de la Ismail, colaborator devotat al Episcopului Melchisedec.

17. Așa în original.

18. Preotul Ioan Severin (1838‑1917), originar din Rogojeni, județul Galați, protoiereu al județului Covurlui (1863‑1885), preot la Capela Română din Paris (1886‑1893), cofondator al Spitalului „Elisabeta Doamna“ din Galați, o figură impunătoare a clerului covurluian, apreciat de ierarhii Dunării de Jos Melchisedec Ștefănescu, Iosif Gheorghian, Partenie Clinceni, Pimen Georgescu și Nifon Niculescu. Referințe: Pr. Eugen Drăgoi, Ierarhi și preoți de seamă la Dunărea de Jos…, pp. 99‑100; Pr. Eugen Drăgoi, „Centenar. Protopopul Ioan Severin. Contribuții biografice“, în: Călăuză ortodoxă, anul XXVII, nr. 343‑344, iunie‑iulie 2017, pp. 38‑39.

19. În original consulat!