Pe când studiam ca elev al Seminarului Teologic din Buzău (acum Seminarul „Chesarie Episcopul“) m‑au fascinat trei discipline: Muzica bisericească, Liturgica și Istoria Bisericii, grație unor profesori bine pregătiți (Diac. prof. Mihalache Tudor, muzică, pr. prof. Teofil Dumitrescu, liturgică și pr. prof. dr. Vasile Sibiescu, istorie) care mi‑au călăuzit studiul de‑a lungul a cinci ani. Rânduiala slujbelor era minuțios explicată, atât în clasă, teoretic, cât și la Capela seminarului, practic.
A urmat adâncirea cunoașterii rădăcinilor și evoluțiilor în timp a cultului bisericesc, la Institutul Teologic de Grad Universitar din București. Profesori exemplari, precum părintele Ene Braniște și asistentul său, părintele prof. Nicolae Necula, specialiști de înaltă clasă, ne fascinau cu istoria, sensurile și importanța slujirii liturgice în viața Bisericii, avertizându‑ne asupra amatorismului, indeferentismului sau instalării rutinei în actul sacru al celebrării slujbelor bisericești.
Când, din încredințarea ÎPS Arhiepiscop Casian, am fost învestit ca profesor de muzică bisericească la Seminarul Teologic „Sf. Apostol Andrei“, unde am predat o perioadă și Liturgica, am dorit să imprim în elevii seminariști înțelesurile și finalitatea slujirii în biserică a preotului, așa cum m‑au învățat dascălii mei, pomeniți mai înainte.
Acum a venit vremea roadelor, fiindcă un rod minunat mi se pare a fi cartea asupra căreia stărui cu bucurie și o recomand prin această recenzie: Lex orandi. Studii de teologie liturgică1, volum necesar și oarecum de pionierat în literatura de specialitate din România, scris de părintele Lucian Vasile Petroaia, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, Universitatea „Dunărea de Jos“, Galați (Director al Departamentului teologic) și preot la Parohia „Sf. Trei Ierarhi“ din Galați, cu sfială adaug, fost elev de frunte al meu la Seminarul gălățean.
Autorul pășește fără teamă pe terenul analizelor liturgice academice din Biserica Ortodoxă Română, cu girul a doi specialiști binecunoscuți, care prefațează volumul: pr. prof. univ. dr. Viorel Sava, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iași, care afirmă că părintele Petroaia s‑a dovedit a fi „un cercetător de vocație… cu reale capacități de a sesiza esențialul, de a analiza și a face sinteze… de a răspunde pertinent provocărilor contemporane, rămânând fidel tradiției“ (pp. 8‑9) și pr. conf. univ. dr. Lucian Farcașiu de la Facultatea de Teologie „Ilarion V. Felea“ din Arad, în opinia căruia lucrarea Lex orandi „impresionează prin profunzimea analizelor de natură mistico‑simbolică a rânduielilor Sfintei Liturghii, Sfintelor Taine și ale unor importante ierurgii“ oferind „un răspuns bine articulat, argumentat teologic, la problemele practice cu care se confruntă mulți credincioși ai Bisericii noastre“ (pp. 12‑13).
Volumul este structurat în 11 capitole dense: Rânduiala Sfintelor Taine ale Botezului și Mirungerii, în edițiile românești ale Molitfelnicului (pp. 19‑42); Aspecte canonice, liturgice și practice privind înmormântarea pruncilor nebotezați, în Biserica Ortodoxă (pp. 43‑73); Canonul pentru primirea Sfintei Împărtășanii: semnificații teologice și sensuri imnografice (pp. 74‑106); Rânduiala Logodnei și a Sfintei Taine a Cununiei, în edițiile românești ale Molitfelnicului (pp. 107‑136); Slujba Sfântului Maslu – o analiză teologică‑liturgică (pp. 137‑182); Rânduiala Sfintei Taine a Maslului în edițiile românești ale Molitfelnicului și în practica liturgică a altor Biserici (pp. 183‑228); Locașul de cult ortodox, de la simbol la mistagogie (pp. 229‑257); O rânduială liturgică rară: slujba încoronării (pp. 258‑343); Grija pentru cei adormiți în Domnul, în trecutul și prezentul Bisericii. Coordonate liturgice‑istorice, semnificații teologice și aspecte pastoral‑practice (pp. 344‑385); Clopotul: repere istorice, semnificații teologice, funcțiune liturgică (pp. 386‑415); Vechi cărți bisericești ne(mai)cunoscute astăzi (pp. 416‑446). La originea lor, aceste teme au reprezentat referate și comunicări ale autorului în cadrul unor congrese sau simpozioane naționale și internaționale de‑a lungul a peste 15 ani, pe care le‑a îngemănat în volumul de care ne ocupăm, revizuite, completate iar unele chiar rescrise integral.
Vom face aici câteva referiri și vom propune sumare prezentări și considerații doar asupra câtorva aspecte ce decurg din lectura volumului, evident fără a putea – în iconomia unui spațiu tradițional de recenzie – să cuprindem toate temele dezbătute admirabil de părintele Lucian Petroaia în cartea sa, lăsând în mod firesc celor ce vor citi această incitantă lucrare, bucuria propriilor opinii de lector.
Impresionează minuția cu care părintele profesor Petroaia aduce în atenție unele practici liturgice vechi (de exemplu spălarea pruncului după 8 zile de la Botez, sau „înmormântarea“ celor care refuză Sfintele Taine) care în edițiile Molitfelnicului de după Sf. Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, au fost agiornate treptat, în acord cu consensul vieții moderne.
O problemă extrem de sensibilă și care este tratată diferit în Bisericile Ortodoxe din Europa este cea a pruncilor morți nebotezați. Autorul face o documentare panortodoxă, familiarizându‑ne cu practicile Bisericilor surori. Analiza temeinică și profundă din perspectivă scripturistică, patristică, canonică, teologică vădește o preocupare cvasiexhaustivă a autorului față de acest subiect, dat fiind impactul emoțional major în mentalul parental, vizavi de absența asistenței religioase în asemenea împrejurare.
Exegeza teologică‑imnografică și sugestiile practice de decodare a textelor care alcătuiesc Canonul pentru primirea Sfintei Împărtășanii reprezintă, cred, o premieră în Biserica noastră.
Autorul identifică stări și atitudini ale rugătorilor din Biserică, le spiritualizează din perspectiva necesităților cotidiene ale acestora și le revelează finalitățile, trecându‑le prin filtrul catalizator al Sfintelor Taine și ierurgii. Am remarcat și o subtilă radiografie referitoare la predispoziția creștinului spre rugăciune, potrivită în încorsetarea actuală care vine din pandemia unui virus ce a întors lumea pe dos: „Una dintre cele mai ardente motivații pentru rugăciune o constituie boala. Aflându‑se în boală, omul se roagă fierbinte, iar rugăciunea sa, adesea, arată măsura duhovnicească maximă la care poate ajunge sufletul cel încercat“.
De ce este nevoie de astfel de cărți în care se face exegeză liturgică academică? Pentru că o astfel de abordare este de natură să ne apere de un ritualism standardizat pe care‑l practică „tradițional“ parte din clerul ortodox, livrându‑l ca atare credincioșilor și care le rămâne exterior și unora și altora, adică lipsit de viața creștină care trebuie asumată soteriologic.
Impresionează, apoi, documentarea bibliografică pentru fiecare temă, care tinde spre exhaustiv, din dorința de a nu exclude din analiza integrală nici cele mai nesemnificative detalii. În același timp, autorul, reiterează ideea antecesorilor săi că spațiul liturgic și hermeneutica Molitfelnicului, în literatura de specialitate din Biserica Ortodoxă Română, este departe de a aborda și dezvălui toate aspectele esențiale, din perspectivă istorică, duhovnicească și didactico‑catehetică.
Aplecarea cu acribie asupra textelor sacre din vechile ediții medievale ale cărților liturgice (Molitfelnicul, în special), dar și asupra celor mai aproape de vremea noastră și desele excerpte din acestea, reproduse în nuditatea lor genuină, fără intervenții diortositoare, oferă lecturii nu doar farmecul graiului arhaic, ci și înțelesuri care dezbracă recentele molitfelnice de anumite nuanțe, în ciuda dorinței editorilor contemporani de a clarifica teologic textele liturgice.
Părintele Lucian Petroaia extinde investigarea sa istorico‑liturgică și la practica altor Biserici ortodoxe surori, demers foarte important pentru evidențierea diferențelor, dar care nu afectează fondul doctrinar al Sfintelor slujbe. Mai mult, face un pas mai departe, aducând în atenție practici și rânduieli din Biserici eterodoxe, precum cea a Copților, Armenilor, fapt ce dă „dimensiunea completitudinii“, cum se exprimă cucernicia sa.
Amatorii de noutăți vechi, ca să folosim un oximoron, vor fi încântați să afle că evenimentul încoronării regilor sau împăraților are un ritual aproape necunoscut, că Advarium, Polustav, Strasnic, Zaconic și altele sunt cărți bisericești astăzi necunoscute celor mai mulți, dar care au avut o circulație mare în popor, în Evul Mediu; de asemenea, se vor bucura să audă părerea specialistului despre istoria și rolul clopotului care cheamă la slujbă pe creștinii ortodocși.
Volumul se încheie cu o amplă incursiune în Viața liturgică, pastoral‑misionară și cultural‑educațională de la Dunărea de Jos, reflectată în tipărituri zonale reprezentative de secol XIX‑XXI (pp. 447‑532), în fapt, un omagiu‑catalog adus autorilor din arealul Dunării de Jos, dar și din alte spații românești, care au contribuit prin cărți și studii de certă valoare documentară și științifică la patrimoniul spiritual al Moldovei de Jos, integrat unitar în tezaurul publicistic al Bisericii Ortodoxe Române, pe palierul cronologic a peste două veacuri.
Lex orandi este un minunat dar pe care părintele Lucian Petroaia îl oferă preoților și credincioșilor ortodocși practicanți, lărgind orizontul cunoașterii noastre liturgice și ridicând vălul de pe multe neînțelesuri ale slujbelor Bisericii Ortodoxe, pentru care merită deplin felicitări, aprecieri și mulțumiri. Îi dorim spor deplin și inspirație în preocuparea de a continua acest exercițiu al limpezirii tezaurului liturgic, parte integrantă a Sfintei Tradiții.
Pr. Eugen Drăgoi
1. Volum tipărit cu binecuvântarea ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“, Iași, 2021, 542 p.