Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos în dialog cu Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea (4 octombrie 2021)
ÎPS Casian: L‑am cunoscut pe Domnul Profesor Ciurea în urmă cu 40 de ani, la capela din Baden‑Baden ‑ Germania, unde slujeam împreună cu părintele profesor de vie memorie Ştefan Alexe. Noi eram la Sfânta Liturghie și domnia sa venise să se reculeagă în bisericuţa românească, ctitorită de domnitorul Mihail Sturdza. Şi, uite așa, din vorbă în vorbă, am ajuns să aflu că era asistentul marelui chirurg prof. dr. Constantin Arseni din România, care era vârful de lance, la acea vreme, în domeniul chirurgiei românești. Și se auzise că ucenicul său, doctorul Alexandru Vlad Ciurea, deşi foarte tânăr, era cel mai mare specialist în operații pe creier la copii. Nemaisuportând regimul din România, plecase şi din spital, şi din ţară, şi avea vreo șase luni de când începuse să lucreze în Germania. Și care era durerea doctorului? Datorită performanțelor de excepție în clinicile germane, nu i s‑a mai dat voie să opereze. Și atunci mi‑a zis: „Ce mă fac, părinte, că îmi pierd mâna? Dacă nu operez, îmi pierd capacitatea de a opera…“. Mai ştiu că ulterior a plecat pentru a profesa în Danemarca, apoi drumurile noastre s‑au pierdut… Dânsul, în cele din urmă, s‑a întors acasă, încă din timpul comunismului. A spus: „Mă întorc în țara mea! Ce‑o fi, ce‑oi păți, asta e! Iar marele profesor Arseni l‑a primit şi l‑a reîncadrat în clinica sa“.
Într‑un moment când fiul unui slujitor din Galaţi suferise un grav accident vascular cerebral, în urmă cu aproape 20 de ani, am avut ocazia să reiau legătura cu Domnul Profesor dr. Ciurea, care l‑a primit la Spitalul Arseni din București și apoi a plecat la o clinică de recuperare din Turcia. Cu ajutorul Dlui Doctor copilul şi‑a revenit şi astăzi are familia sa, munceşte… Și, în felul acesta am reluat legătura cu domnia sa după mai bine de trei decenii!
Dr. Alexandru Vlad Ciurea: Scuzați, ce s‑a întâmplat cu copilul? Țin minte cazul…
ÎPS Casian: Copilul a fost preluat de dumneavoastră, l‑ați stabilizat, l‑ați văzut și ușor‑ușor cheagul de sânge s‑a absorbit parțial și s‑a ajuns la ideea că trebuie să meargă la o clinică de recuparare din Istanbul. Este bine acum, trăiește, vorbește, este angajat. Asta îmi este Sfânta Cruce!
Dr. Alexandru Vlad Ciurea: Înaltpreasfinţia Voastră, vă rog ca aceste lucruri să le scrieți, să le consemnaţi, acum există pagini de socializare, trebuie dată mărturie despre această minune a lui Dumnezeu, pe site‑ul Arhiepiscopiei. Aceste lucruri nu trebuie ascunse! (…) Astea‑s minunile lui Dumnezeu! Pentru că tot timpul spun: degeaba ești un bun chirurg, dacă nu ai harul şi ajutorul lui Dumnezeu!
Înaltpreasfinţite Părinte, am venit să vă întâlnesc cu mare plăcere şi aş vrea să vă prezint cu acest prilej o carte pe care am scris‑o împreună cu câţiva colegi mai tineri despre „Prima doamnă a neurochirurgiei românești“, dr. Sofia Ionescu. Această doamnă s‑a născut în urmă cu 101 ani la Fălticeni. În lume au fost trei femei, la egalitate, pioniere ale neurochirurgiei: doamna Ionescu, o doamnă din Anglia și o altă doamnă din India. Care a fost povestea avantajului doamnei Sofia Ionescu? Noi l‑am evidenţiat, știți cum e când este egalitate între mai mulţi în acelaşi domeniu, se spune că unul este primul dintre egali, dar de fapt nu știi care este cel dintâi… Delegația română la Congresul mondial de neurochirurgie de la Marakech a venit cu argumente şi a promovat‑o ca prima doamnă neurochirurg din lume, deoarece a avut 47 de ani de activitate neîntreruptă în acest domeniu și a făcut prima operație, înaintea celorlalte două. Vă pot spune doar atât: a fost o femeie cu frica lui Dumnezeu, a fost o femeie credincioasă, o femeie iubitoare! Pe mine mă iubea ca învățăcel şi îmi purta mereu de grijă! Ea nu vorbea niciodată urât, ea nu știa să înjure, nu vorbea de rău pe nimeni! În viață era ca un înger! Am reuşit să strâng în această carte despre dânsa un grupaj de amintiri în dialog și o poveste de viaţă extraordinare. Știți cum se citește? Așa, nelăsându‑o din mână…!
ÎPS Casian: Orice carte de memorialistică este fascinantă. Cred că ne‑am îmbogățit foarte mult în ultimii 30 de ani, în ciuda tuturor regreselor pe plan cultural și spiritual, prin această bogăţie de jurnale şi memorii! Cum aţi spus deseori, mintea omului contemporan nu mai este atât de antrenată pentru gândire, pentru analiză critică, pentru creativitate şi frumos… Totuși, ne‑am îmbogățit cu această literatură memorialistică despre personalităţi din toate domeniile, oameni de mare anvergură spirituală, care au lăsat urme în istoria poporului nostru. Din păcate, nu mai avem aplecare pentru a scrie jurnale, pentru a consemna cele de azi pentru generaţiile viitoare. Memoria noastră slăbită de lipsa de comunicare, de lectură și de mișcare (mentală) se compensează însă cu referinţele la acești „apostoli“ din toate domeniile. (…)
Dr. Alexandru Vlad Ciurea: Este foarte interesant ceea ce am constatat eu, nu din tratatele de medicină, ci din practică! Generaţia celor care au trecut de 70 de ani s‑a subțiat la noi foarte mult, cu boli, cu probleme etc. Ramura celor peste 70 de ani cu mintea întreagă, limpede, s‑a împuţinat și mai mult. A mai venit și această nenorocire – pandemia, care pe foarte mulți i‑a băgat în casă, i‑a izolat de restul societăţii! Și, stând în casă, n‑au mai pus mâna pe o carte, ci s‑au lăsat hipnotizaţi de ecran. În timp ce vorbeați, am rugat să închidem totul pentru că toate aceste mijloace electronice ne distrag atenţia… Părerea mea este că diavolul vine deodată cu mass‑media și televiziunea. Acolo transmite diavolul! Te îndoctrinează spre răutate. Numai vești rele! Am dat drumul într‑o dimineață la televizor (de obicei nu privesc la televizor dimineața, ascult numai la radio ştiri şi lucruri frumoase) și am numărat: în 10 minute au vorbit despre şapte accidente şi două incendii, iar toate erau prezentate de parcă venea sfârșitul lumii. Totdeauna au fost accidente. Totdeauna au fost incendii. Nu trebuie să ascultăm doar veştile rele.(…)
ÎPS Casian: Din nefericire…! Dumneavoastră şi Domnul academician Constantin Bălăceanu‑Stolnici, astăzi la 98 de ani, sunteţi în România doi stâlpi, doi apostoli care au abordat cu mare profunzime descoperirile neuroștiințelor, fiind deplin credincioși! Descoperirile din acest domeniu atât de fascinant merg împreună, braț la braț, cu Teologia, pentru că neuroștiințele trec dincolo de sesizările tuturor aparatelor de măsură din lumea aceasta.
Dr. Alexandru Vlad Ciurea: Într‑adevăr, am ajuns la concluzia că neuroștiința nu poate fi separată de realitatea corpului uman, pentru că știința neurală înseamnă creier. Uitați‑vă la icoana lui Iisus Hristos sau la icoanele sfinţilor! Ce au deasupra capului? O aureolă. Ce este o aureolă? Este puterea lui Dumnezeu! Este lumina lui Dumnezeu! Este mintea şi sufletul care intră în legătură cu divinitatea…
ÎPS Casian: Este emisia energiei divine din creierul uman, pentru că acesta a primit în el pe Hristos ‑ Soarele dreptăţii – aşa cum l‑au numit Sfinţii Părinţi în troparul Naşterii Domnului!
Dr. Alexandru Vlad Ciurea: Și de ce are aureola culoarea aceasta? Pentru că este lumina imaterială pe care Dumnezeu o aduce în sufletul omului şi care împinge mintea acestuia, creierul ca să meargă înainte. De aceea, Teologia este foarte aproape şi în armonie cu cele spuse şi descoperite de neuroștiințe.
ÎPS Casian: Dar despre tainele creierului ce ne puteţi dezvălui? Se spune că, astăzi, toate programele analitice de la grădiniță până la universitate sunt viciate, lipsite de valorile umaniste creştine, de experiența şi lumina care ne vin de la înaintaşi, se merge mai mult pe teorie şi informație, fără dimensiunea formatoare. Se spune că datorită lipsei lecturii şi a comunicării între persoane, jumătate din creierul nostru rămâne inactiv. Este adevărat?
Dr. Alexandru Vlad Ciurea: Este foarte adevărat! Omul ne mai citind, creierul său rămâne inactiv, nu se mai creează nici un fel de sinapse, de legături între neuroni. Ce se întâmplă când mă uit la televizor? Tot ce văd acolo cred că este bun și asimilez ce mi se spune, fără niciun criteriu de judecată. Altceva este când încep să pun mâna pe carte…
O altă problemă pe care am constatat‑o în ultimii ani: oamenii nu mai scriu de mână. Au uitat să scrie! Dar contează foarte mult scrisul de mână pentru a se crea legătura fundamentală creier‑mână‑ochi, adică activarea funcţiilor gândire‑mişcare‑văz!
La Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, unde vor să îmi acorde titlul de „Doctor Honoris Causa“, am pregătit o comunicare cu titlul: „Ochi, mână, creier“. Triada asta nu am inventat‑o eu. Descartes a descoperit‑o și a numit‑o: triada inteligenței! Și ce vreau eu să spun acolo? În rezumat: nu uitați să scrieți! Scrisul dezvoltă creierul. S‑a dovedit că dacă eu lucrez (scriu) cu mâna dreaptă, emisfera mea stângă funcționează. Aici este centrul vorbirii. Deci, dacă scriu, îmi dezvolt şi vorbirea.
(Va urma)
A consemnat Pr. Gelu Aron