Joi, 16 decembrie 2021, în cadrul şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Preasfinţitul Părinte Nestor, a fost ales în demnitatea de Episcop al Devei şi Hunedoarei, rămas vacant prin trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire Episcop Gurie.
Preasfințitul Nestor s‑a născut la 11 iunie 1983, în orașul Craiova, județul Dolj. Între anii 2003 şi 2007 a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, Secția Teologie pastorală. În anul 2009 a absolvit un program de studii masterale la aceeași instituție de învățământ, secția Doctrină și Cultură.
A urmat cursuri de doctorat, între 2011 şi 2014, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, specializarea Istoria și filosofia religiilor, obținând și o bursă de studiu la Padova, Italia, pentru cercetare științifică în vederea redactării tezei de doctorat (2012‑2013), cu titlul „Preoția cultică la popoarele din spațiul canaanit și la poporul evreu biblic“. A obținut titlul de doctor în anul 2015, primind calificativul „Magna cum laude“.
În anul 2009 a fost tuns în monahism și a primit numele de Nestor. A fost hirotonit ieromonah în anul 2011, iar în anul 2014 a fost hirotesit arhimandrit. În anul 2013, pentru o perioadă de şase luni a îndeplinit funcția de consilier eparhial la Sectorul pastoral‑liturgic al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
În perioada 2013‑2018 a fost vicar administrativ bisericesc la Centrul eparhial al Devei și Hunedoarei și coordonator al activității administrative și liturgice de la Catedrala Episcopală din Deva. În perioada 2018‑2021 a ocupat funcția de vicar administrativ eparhial, continuând să coordoneze Sectorul administrativ‑bisericesc, iar în perioada februarie 2019 – ianuarie 2021 a coordonat și Sectorul economic‑financiar.
Preasfinţia Sa a fost hirotonit întru arhiereu în data de 7 martie 2021.