Sorin Geacu, Biserici din Eparhia Dunării de Jos în anul 1921
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Dr. Casian Crăciun, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos a mai deschis o fereastră spre trecutul eparhiei noastre, prin publicarea volumului „Biserici din eparhia Dunării de Jos în anul 1921“, de Sorin Geacu. Așa cum declară autorul în cuvântul introductiv, cartea este un omagiu adus Arhipăstorului nostru, Părintele Casian, la împlinirea a 65 de ani de viață și 30 de ani de păstorire la Dunărea de Jos.
Toți anii acestei eparhii au o încărcătură aparte și, dacă ar fi să se scrie o istorie pentru fiecare, s‑ar alcătui o lucrare în tot atâtea volume. Anul 1921 ne este adus acum, după un secol, în fața ochilor noștri, datorită unui raport găsit în arhive de autor, cerut la acea vreme de Comisia Monumentelor Istorice, întocmit pe baza unor chestionare de fiecare parohie și trimise apoi la București.
Trebuie să menționăm că dl Sorin Geacu este cercetător științific principal la Institutul de Geografie Fizică al Academiei Române, un cercetător pasionat care nu se mulțumește să găsească și să inventarieze documentele de arhivă, ci și să le valorifice, publicând ce este mai interesant de știut astăzi, pentru completarea istoriei noastre. Domnia sa a publicat mai multe lucrări scrise pe baza acestor documente, care îmbogățesc cu date importante istoria bisericilor din România și nu numai.
Chestionarele privitoare la monumentele istorice identificate de dl Sorin Geacu în fondul fostei Comisii a Monumentelor Istorice, păstrat la Institutul Național al Patrimoniului București au fost completate de preoți, parohi sau suplinitori ori preoți călugări și cuprind 19 întrebări referitoare la: forma și starea lăcașurilor de cult, numele ctitorilor, hram, anul fondării, patrimoniul existent în anul 1921 ‑ cărți, icoane, iconostase, candele, candelabre, obiecte de cult, clopote, strane, documente și cărți vechi, veșminte vechi, legende istorice despre lăcașul de cult, imobile istorice alăturate – iar la sfârșit, semnătura parohului și sigiliul bisericii. Toate acestea au fost trimise cu adresă oficială președintelui Comisiei Monumentelor Istorice, la Administrația Casei Bisericii din București și împreună alcătuiesc „un sumum de micromonografii ecleziastice“, după cum mărturisește autorul.
Este vorba de 113 biserici în județul Covurlui, 73 biserici și 6 case de rugăciuni în județul Constanța, 32 biserici în județul Durostor și 41 biserici în județul Caliacra.
Suntem recunoscători dlui Sorin Geacu pentru efortul domniei sale și considerăm că această carte va constitui o cărămidă importantă la consolidarea Bisericii de la Dunărea de Jos.
După cum scrie ÎPS Arhiepiscop Dr. Casian în cuvântul său, „O emoționantă restituire istorică de suflet și de patrimoniu“. Sorin Geacu „Ne‑a redeschis unele din cele mai emoționante pagini din Istoria Sacră Eparhiei Dunării de Jos“.
În același timp, nu trebuie uitat că în 1921, anul la care se face referire, este și ultimul an de păstorire a vrednicului de pomenire episcop Nifon Niculescu (1909‑1922), cel care, după cum știm, rănit grav la 8 decembrie 1920, în urma atentatului cu bombă din Senatul României, s‑a retras din funcție în toamna anului anului 1921 (oficial, în ianuarie 1922) și că bună parte din lăcașurile de cult amintite sunt inițiate, duse la bun sfârșit ori sfințite de episcopul Nifon – cum au fost catedrala de la Galați și cea de la Brăila. În timpul episcopatului său (mai exact din 1913), eparhia Dunării de Jos, cu sediul la Galați, a dobândit cea mai mare întindere (județele: Covurlui, Tulcea, Constanța, Durostor și Caliacra, în total 25.924 kmp) și în toate localitățile din aceste județe, urbane sau rurale, existau biserici. În anul 2018, dl Sorin Geacu a publicat la aceeași editură lucrarea sa despre lăcașurile de cult – monumente istorice din județul Tulcea, aflate în anul 1921, iar de data aceasta el face referire la patrimoniul bisericesc al celorlalte județe: Covurlui, Constanța, Durostor și Caliacra.
Consider că și această carte este un dar, peste un secol, al episcopului Nifon, care s‑a întors cu trupul în catedrala pe care a ridicat‑o și a sfințit‑o la Galați, în vreme de război (1917) și ne‑a făcut cunoscută situația eparhiei păstorită de el.
Dacă Regele Carol I, pentru că a extins granițele României și a făcut pace în Balcani, a primit bastonul de mareșal, episcopului Nifon, celui care a „gospodărit“ cu merite peste măsură un teritoriu atât de vast, cum era pe atunci Eparhia Dunării de Jos, ce recunoaștere i s‑ar cuveni?…
Arhiepiscopia Dunării de Jos și Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei“,
Rugăciune. Educaţie. Filantropie
„Tinerii terapiei în focul pandemiei“ își intitulează cuvântul de început Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Dr. Casian Crăciun, cu ale cărui binecuvântări apare volumul „Rugăciune. Educație. Filantropie“, la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, 2021, o carte care dă prilej tinerilor seminariști de la 10 seminarii teologice ortodoxe din țară și elevilor de la 6 licee din zona noastră să‑și exprime gândurile și sentimentele pe care le‑au traversat în multîncercata perioadă a pandemiei. De data aceasta, din cauza condițiilor sanitare restrictive impuse, comunicarea s‑a făcut exclusiv în mediul on‑line. Au răspuns seminarele teologice ortodoxe din: Piatra Neamț, Mănăstirea Nemț, Târgoviște, Suceava, Râmnicu Vâlcea, Arad, Baia Mare, Slobozia, Tulcea și Galați și liceeni de la licee din: Galați, Brăila și Ianca. Și de data aceasta am întâlnit tineri inteligenți, reponsabili, care au găsit răspunsurile cele mai potrivite, dovedind cultură, o bună pregătire educațională și teologică, o bună învățătură duhovnicească, dar și o credință temeinică și o dragoste de oameni, cum numai în comunitățile primilor creștini se mai întâlnea…
Înaltpreasfințitul Părinte Casian mulțumește în cuvântul său ierarhilor care i‑au binecuvântat, preoților, părinților și „dragilor tineri care ne‑au oferit atât de mult și de multe, mai ales savoarea încurajatoare, ca o energie regeneratoare“.
Consemnăm aici doar câteva din gândurile însemnate în carte, deși toate textele pe care le‑am citit sunt de nota 10: «Principiul esențial al credinței ortodoxe este iubirea. Dumnezeu este iubitor de oameni, iar omul este chemat să imite această iubire a lui Dumnezeu. Iubirea de oameni se traduce prin termenul „filantropie“. Hristos este modelul suprem al filantropiei creștine, pogorât la starea de exemplu personal.» (Constantin Marius Gârbea, Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Împărați Constantin și Elena“, Piatra Neamț) * „De fiecare dată când mergeam la slujbă parcă purtam într‑o desagă dorul oamenilor din sat care acum nu mai puteau trece pragul bisericii. La fiecare gospodărie cineva mă striga de după poartă să mă apropii pentru a primi un pomelnic“… (Daniel Botezatu, Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi“, Mănăstirea Neamț) * „Această situație deosebit de dificilă a cultivat în sufletul fiecăruia dintre noi, pe lângă frică și neliniște, și un simțământ de empatie. Am învățat să solidarizăm cu nevoile materiale, dar mai ales spirituale ale oamenilor din jurul nostru“ (Adriana Corina Ghencea, Colegiul Național „Costache Negri“ Galați) * La o simplă radiografiere moral‑spirituală a lumii în care trăim, putem înțelege destul de ușor că omul zilelor noastre crede în Dumnezeu fără să‑i slujească, iar lui satana îi slujește fără să creadă în el“ (Mihai Iulian Spătărelu, Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Nicolae“, Râmnicu Vâlcea) * „Pentru că așa este omul: orb. Și în permanență el se vede singur. Iar noi ne plângem de această singurătate în casele noastre, de lipsa de comunicare, când la ușă ne așteaptă mii de prieteni, mii de sfinți care ar vrea să ne mângâie, să ne asculte durerile în amănunt și să mijlocească pentru noi.“ (Mariana Chirică, Colegiul Național Costache Negri, Galați) * «Puțini suntem cei care, în încercări, în necazuri, în suferințe și în boli trecem pragul speranței prin credință și mai ales prin iubirea de Dumnezeu și de aproapele. Astfel, această taină prelungită de la Sfântul Mormânt, de la Ierusalim pe sfintele altare a transformat eparhiile, parohiile și casele credincioșilor în „altare“, „paraclise“ și „biserici“ vii. Astfel, slujitorii bisericești, voluntarii, reprezentanții ordinii publice de la orașe și sate, dar și elevii Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei“ au fost realmente „apostolii“ Sfintei Lumini pascale, iar sufletele credincioșilor, candele vii, torțe luminoase și icoane ale vieții veșnice în vremelnicia timorată și înfricoșată de microbul morții, învins cel puțin spiritual de puterea iubirii de oameni.» (Ioan Stan, Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Apostol Andrei“, Galați).
Este o binecuvântare să citești aceste rânduri și altele, de aceeași acuratețe, care edifică rolul rugăciunii, al educației și al filantropiei pe care tinerii noștri și le‑au însușit. Întâlnim aici tinerii credincioși ai zilelor noastre, adevărați apostoli, datorită cărora credem într‑un viitor care va birui moartea, precum puterea lui Dumnezeu care‑i animă, a biruit‑o.
Violeta Ionescu