Tudor Pamfile – 100 ani de la trecerea sa la Domnul

Posted on By admin

„Înzestrat cu o putere de muncă neobișnuită, Tudor Pamfile a scris mult și a dat la iveală  o comoară neprețuită de cunoștințe despre sufletul poporului nostru, care, poate că ar fi rămas pe veci pierdută  dacă nu ar fi răscolit el  în toate ungherele țării ca s‑o descopere“ (Artur Gorovei)1

Născut în comuna Țepu, județul Galați, la 11 iunie 1883, Tudor Pamfile a fost printre pionierii etnologiei românești, culegând și sistematizând folclorul din zona natală dar și din alte părți ale țării noastre. Deasemenea a continuat activitatea înaintașului său,  Simion Florea Marian, de a salvgarda și a pune în valoare materialul etno‑folcloric din zona pe care a reprezentat‑o.  A fost printre pu­ținii care au scos în evidență sudul Moldovei și, în special, sub‑zona folclorică Tecuci‑Zeletin.

Festivalul „Tudor Pamfile“, 2016

Studiile gimnaziale le‑a terminat în orașul Tecuci iar pe cele liceale, între anii 1899 și 1904, la Şcoala Fiilor de Militari, transformată în anul 1908  în Liceul Militar Iași. În continuare formarea sa profesională nu include domeniul literelor ci păstrează linia militară devenind ofițer al armatei române în anul 1906 în urma absolviri  Școlii de ofițeri de infanterie și cavalerie din București.

Sublocotenentul de cavalerie Tudor Pamfile a fost repartizat in ziua de 1 iunie 1906 la Regimentul 3 Roșiori din Bârlad

Aici, în perioada 1906‑1920, a desfășurat o intensă activitate de folclorist, istoriograf şi publicist fiind și profesor de istorie la Şcoala Gradelor Inferioare din Re­gi­­mentul 3 Roşiori din Bârlad (1907).

Odată cu Marea Unire de la 1918, T. Pamfile se stabilește la Chișinău. Aici, în pământul românesc atât de vitregit, își continuă activitatea prin conducerea și colaborarea cu mai multe publicații dar prin scrierea lucrării Basarabia republică.

Își găsește obștescul sfârșit „pe 31 octombrie 1921, la doar 38 de ani, în urma unei boli pe care o contractase în războiul din Bulgaria, din 1913. Rămăşiţele sale pământeşti au fost strămutate la Tecuci în 1923“2.

Deși nu avea o pregătire de specialitate, s‑a straduit cu rigurozitate științifică a culege obiceiurile, tradițiile, operele folclorice din comuna Ţepu, fără a da o notă personală amplului material pe care l‑a publicat. A riscat astfel să fie considerat de către contemporani, ca fiind lipsit de valoare din cauză că nu a interpretat materialul cules. Dar, astăzi, tocmai această caracteristică a operei sale, îi dă și o mai mare valoare științifică. Cercetătorii contemporani se pot folosi cu ușurință în orice studiu comparativ de vastul material cules de folcloristul și etnograful din sudul Moldovei.

Conștiinciozitatea cu care s‑a străduit să salveze valorile societății rurale s‑a resimțit și în zelul cu care s‑a implicat în valorificarea materialelor culese prin animarea activitaților culturale.

Astfel, în pofida dificultăți­lor de la acea vreme, inițiază și conduce publicaţiile Ion Crean­­­gă (1908‑1919), Miron Costin (1913), Florile dalbe (1919), Freamătul şi Cuvântul Mol­­dovei până în 1920.

Vasta sa activitate publicistică a debutat în anul  1903 la revista de folclor  Şezătoarea, condusă de Artur Gorovei, cu articolul „Cântece din ţinutul Tecuciului, culese din Ţăpu“ ce conține și poezii populare în care este observabilă intervenția sa cărturărească.3

A scris și a participat la realizarea mai multor volume dintre care amintim: „Jocuri de copii adunate din satul Ţepu. Extras din Analele Academiei Române“. Bucureşti, Editura Göbl, 1906 (prima sa carte), Cromatica poporului român, Mitologia poporului român, Sărbătorile la români ‑ studiu etnografic, Povestea lumii de demult după credințele poporului român. Pământul după credințele poporului român. Sfâr­șitul lumii după credințele poporului român, Văzduhul după credințele poporului român, Cerul și podoabele lui, Diavolul învrăjbitor al lumii – după credințele poporului român, Agricultura la români, Industria casnică la români, trecutul și starea ei de astăzi, contribuțiuni de artă și tehnică populară, București, Tipografia „Cooperativa“, 1910, lucrare pentru care a primit în anul 1909 premiul „Neuschotz“ al Aca­demiei Române.

El este cel care, la 1 mai 1915, alături de G. Tutoveanu (preşedinte) şi de preotul Toma Chiricuţă, a înfiinţat vestita „Academia bârlădeană“, cu Al. Vlahuţă membru de onoare. Scopul principal al acestei societăți literare era de a încuraja talentele locale.

A fost membru al Comitetului de conducere al primei Societăţi a Scriitorilor Români din Chişinău, din care mai făceau parte Mihail Sadoveanu, Ștefan Ciobanu, Nicolae Dunăreanu, N.N. Beldiceanu, Apostol D. Culea (1920) ş.a.

Academia Română a elogiat într‑o sedință solemnă din 15 mai 19224 personalitatea lui T. Pamfile căruia îi propusese calitatea de membru corespondent la 11 iunie 1921, dar votarea a fost amânată şi nu a mai avut loc, intervenind decesul folcloristului.

Memoria sa a fost păstrată prin mai multe gesturi care arată recunoștința față de cel care în doar 38 de ani s‑a consumat precum o lumânare pentru consemnarea și promovarea culturii poporului român.

La Tecuci casa în care a locuit în perioada 1910‑1919, situată  pe str. Elena Doamna nr. 32, a devenit Casa memorială Tudor Pamfile, clădire clasată monument istoric cu codul LMI GL‑II‑m‑B‑03103. Deasemenea și o stradă care îi poartă numele.

Pe 17 iunie în anul 1928 a fost dezvelit la Tecuci un monument în memoria lui Tudor Pamfile5. Acesta a fost demolat de puterea comunistă în anul 1948, act iresponsabil reparat de Primaria Municipiului Tecuci în anul 1998, cu ocazia împlinirii a 115 ani de la naștere când a fost dezvelit un frumos monument din bronz.

Școala cu clasele I‑VIII din comuna natală Țepu îi poartă numele din anul 1993, iar în fața căminului cultural poate fi admirat un expresiv bust al lui Tudor Pamfile.

În Bârlad există o stradă şi o şcoală „Tudor Pamfile“.

Centrul Cultural organizează din anul 1990, împreună cu Arhiepiscopia Dunării de Jos,  „Festivalul de datini și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou – Tudor Pamfile“. În fiecare an grupurile folclorice reprezentative din județul Galați prezintă în ultima duminică dinaintea Sărbatorii Nașterii Domnului spectacole cu obiceiuri specifice acestei perioade.

Primăria municipiului Galaţi a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre prin care atribuie denumirea Aleea Tudor Pamfile unui drum de exploatare a terenurilor agricole care începe din Calea Smîrdan și se termină într‑un drum betonat.6

Cei 100 de ani trecuți de la decesul marelui scriitor, publicist, etnograf și folclorist Tudor Pamfile au produs un efect de maturare a valorii activității sale. Astăzi cele mai multe dintre tradițiile și obiceiurile românești sau pierdut. Ele nu se mai cunosc și nu se mai practică în ritmul lor natural în obiceiurile contemporanilor noștri. Și ar fi fost cu adevărat pierdute dacă nu ar fi existat   Tudor Pamfile, cel care a adunat, bob cu bob, întelepciunea strămoșilor noștri pe care ne‑o oferă astăzi în vasta sa operă.

Pr. Daniel Popa

 

  1. Aceste cuvinte au fost rostite de Artur Gorovei cu ocazia dezvelirii bustului lui Tudor Pamfile din orașul Tecuci în anul 1929. Lucia Berdan, Tudor Pamfile, clasicul, Pe urmele lui Tudor Pamfile – studii de folclor, Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos“ Galați, vol. III, Galați, 2003, p. 12.

  2. https://www.viata‑libera.ro/diaspora/41302‑galati‑viata‑libera‑galateni‑care‑au‑uimit‑lumea‑tudor‑pamfile.

  3. A se vedea prefața la: Tudor Pamfile, Mitologie românească, scrisă de Mihail Alexandru Canciovici, Ed. All, București, 1997.

  4. Nicolae Chiscop, „Tudor Pamfile sau împătimirea de vatra românească“, în: volumul Pe urmele lui Tudor Pamfile – studii de folclor, Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos“ Galați, vol. III, Galați, 2003, p. 22.

  5. Nicolae Chiscop, „Tudor Pamfile sau împătimirea de vatra românească“…, p. 22.

  6. https://www.viata‑libera.ro/eveniment/159884‑aleea‑care‑va‑purta‑numele‑lui‑tudor‑pamfile.