Biserica noastră este familia reunită a celor de aproape, chiar când distanţele sufleteşti ori fizice nu ne ajută să trăim continuu bucuria prezenţei la aceeaşi masă a comuniunii.
De aceea sărbătorile creştine sunt cele mai adecvate prilejuri de întrunire a familiei atât spiritual, la sfintele slujbe şi, evident, personal, de la om la om, tot în stare de bucurie fraternă. Nu reuşim, însă, prea mulţi să părăsim propriile motivaţii de pe orizontala vieţii, mai ales acum, când ofertele sunt irezistibile, până la cele ce aparent ne aduc o anumită iluzie despre lume! Virtual, ne amăgim, cu ideea unor prezenţe! E bine şi aşa. Dar e un bine redus la imagine şi nu la faptă şi prezenţă, reale şi concrete. Când e vorba de cei plecaţi dintre noi atunci orice evocare şi imagine cu ei sau despre ei capătă o anumită forţă anamnetică.
Dar trebuie să observăm că modernitatea ne‑a schimbat ritmul vieţii inter personale şi ne‑am obişnuit cu distanţarea omului de om, din diferite motivaţii. Care este starea noastră în atari situaţii? Evident destul de rezervată faţă de semeni, pe care‑i lăsăm la distanţă!
Nici timpul nu ne vine în ajutor. Nu prea avem timp pentru celălalt! Eu ocup timpul cu mine însumi şi cel mult cu câţiva pe care‑i consider apropiaţi.
În realitate timpul este tocmai suma bucuriilor presărate în viaţa semenilor! Aşa se înmulţesc faptele bune, lucrurile bine gândite şi corect săvârşite până la cele mai diverse domenii ale vieţii. Când am suflet, când am Dumnezeu neapărat am şi timp pentru semenii mei! Aşa se dilată timpul. Se încarcă de fapt sufletul cu energii pozitive şi se aşează binele în binefacere şi distanţa în apropiere, iar prejudecăţile şi ura, în iertare şi iubire.
Doar prin lumina dobândită din harul iubirii Mântuitorului ne recăpătăm adevărata vedere a ochilor lăuntrici şi descoperim, prin îndepărtarea „vălului“ întunecos al neputinţelor noastre, chipul lui Dumnezeu din fiecare om!
Cu aceste sentimente purificatoare viaţa semenului devine şi a noastră, iar bucuriile sale şi ale noastre, fără pătimaşa invidie, singurul păcat izvorât din virtuţile altora, cum observă Sfântul Ioan Gură de Aur.
Din preaplinul Sărbătorilor Domneşti, ale Maicii Domnului precum şi ale Sfinţilor se nasc şi momentele cinstitoare de semeni, la diferite soroace ale anilor, la onomastică şi la alte evenimente importante.
Anul acesta, în toiul verii, am avut şansa binecuvântată de a lua bucurie din darurile vieţii cu rost, cu sens, cu jertfelnicie, cu dăruire de sine şi cu asumare a Crucii de Păstor al Bisericii Ortodoxe Române de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Aşadar în data de 22 iulie Sfântul Sinod reunit în jurul Arhipăstorului, Primatul Bisericii Ortodoxe Române, slujitorii de la parohii, cinul monahal, dimpreună cu poporul drept măritor, de la mic la mare, de la smeriţii rugători anonimi la înaltele personalităţi de pe plan local, naţional şi internaţional, bisericeşti ori civile, au devenit „buchet“ viu de respect şi preţuire cu admiraţie faţă de Patriarhul luminoaselor făptuiri evanghelice, spiritual liturgice, misionare, culturale, social‑filantropice și edilitar ctitoriceşti prin neodihna şi „dăruirea Sa pentru dăinuire“ în concretețea „comorilor ortodoxiei“ româneşti în timpuri bune şi mai puţin prielnice, însă, convertite la normalitate şi responsabilitate personală şi comunitară pentru toţi românii din ţară şi din lume. Biografia Patriarhului nostru, uneori perceput de la distanţă şi din priviri superficiale sobru şi rezervat, ne descoperă un Păstor, plin de naturalețea copilului satului românesc modest, în proximitatea Lugojului Banatului, într‑o familie demnă, înstărită, dar de‑o modestie şi hărnicie de toată admiraţia, şcolit şi implicat în muncile gospodăreşti, lângă o mamă foarte evlavioasă şi îndrăgostit de cădelniţă, de fumul de tămâie şi de bisericuţa satului, din fragedă copilărie, hărăzit Altarului de copil, elev eminent, student teolog strălucit, în ţară şi‑n străinătate, până la înaltele demnităţi academice universitare în străinătate şi‑n România. Preafericitul ne uimeşte prin naturaleţe şi demnitate.
Însă pe toate le‑a convertit, la smerenia călugărească, sub mantia îngerescului chip a părintelui nostru Cleopa de la Sihăstria, aşa cum în Teologie şi‑n viaţă spirituală a rămas fidelul ucenic al teologului iubirii, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae.
Ca ierarh, străluceşte în ambele direcţii: cea spiritual‑pastorală, misionar‑educaţională şi cultural‑administrativă. Este un neîntrecut iconom şi ctitor de lăcaşuri sfinte, Catedrala Mântuirii Neamului fiind mărturie ca şi atâtea centre de rugăciune, de educaţie şi de cultură ori de slujire filantropică.
27 noiembrie 2014
Dar Preafericitul Părinte Daniel a reuşit discret, profund, sincer şi echilibrat să vâslească printre „valurile“ văzutelor şi nevăzutelor ispite ale veacului propunând în locul neorânduielilor derapajelor şi dezrădăcinărilor rugăciunea, dialogul, parteneriatele, sfătuirile, răbdarea, tăcerea, asumarea Crucii, pentru binele nostru, în Biserică şi‑n Ţară, întinzând mantia proteguitoare în toată lumea pentru toţi românii şi creştinii migranţi ori stabiliţi în străinitate.
Faptele pline de lumina Sfintei Treimi sunt cele mai grăitoare împliniri în viaţa Patriarhului nostru, mereu preocupat de unitatea bisericească, prin păstrarea, afirmarea și apărarea dreptei credințe, prin promovarea comunicării dintre noi prin Media bisericească: Ziarul Lumina, Radioul şi TV Trinitas, cu scopul realizării comuniunii, susţinerii educaţiei religioase şi a vieţuirii creştineşti, în luminoasa tradiţie a familiei ortodoxe, culturale şi istorice româneşti, din lume şi mai presus de toate iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, în toate împrejurările, în tot timpul şi‑n tot locul.
De aceea, în 22 iulie am sărbătorit „Vara“ Patriarhului la jumătatea vieţii, cum s‑a exprimat plin de umor Preafericirea Sa într‑o anumită clipă de reală şi firească bucurie, înconjurat cu dragoste de ierarhi, de preoţime, de autorităţi, care şi de această dată spre binele nostru creştinesc şi românesc şi‑au sărbătorit în mod demn Patriarhul Ţării.
Să nu uităm, însă, frumuseţea, căldura părintească, spontaneitatea, inclusiv prin umor, sinceritatea omului deschis şi sincer în faţa sutelor de tineri, din ţară şi din lume întruniţi la Putna în Congresul „Putna 150 de ani – Continuitatea unui ideal“.
Nimeni nu a observat că s‑au adunat în tolba timpului Patriarhului 70 de ani, ci mai curând a intrat în a treia etapă a tinereţii, cum adesea Însuşi ne aminteşte tuturor tinerilor de diferite vârste.
Întru mulţi ani de la Dunărea de Jos, Preafericite Părinte Patriarh!
† Casian,
Arhiepiscopul Dunării de Jos
Înălțăm doxologie lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat, Care ne‑a învrednicit să ajungem în ziua de sărbătoare, 22 iulie 2021, când Înaltpreasfinţiţii şi Preasfinţiţii Părinţi ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu membrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc şi ai Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu tot clerul, monahii şi credincioşii ortodocşi români, împărtăşesc bucuria Preafericitului Părinte DANIEL, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul Tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul României, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de viaţă.
De‑a lungul timpului, Bunul Dumnezeu a dăruit Bisericii Ortodoxe Române păstori providențiali, care prin jertfelnicia și înţelepciunea lor au cârmuit iscusit Corabia mântuirii neamului românesc, prin valuri adeseori potrivnice.
Dumnezeu a rânduit ca în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, să se nască în familia învățătorului Alexie și Stela Ciobotea, cel de‑al treilea copil, primind la botez numele marilor profeți Daniel și Ilie.
25 septembrie 2018
Viața duhovnicească a familiei, în special a evlavioasei sale mame, a înmiresmat cu har aspirațiile tânărului Dan Ilie. După finalizarea cursurilor liceale, dorința de a‑L cunoaște pe Dumnezeu l‑a determinat să se înscrie la cursurile Institutului Teologic Universitar Ortodox din Sibiu, pe care le‑a absolvit în anul 1974. Fiind înzestrat cu minte strălucitoare și voință puternică, înțelegând că adânc pe adânc cheamă, a frecventat, în perioada 1974‑1976, cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar Ortodox din București, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae. Întâlnirea cu cel mai mare teolog român al secolului al XX‑lea a sporit în inima sa chemarea spre înalta teologie, pentru care teologul Dan Ilie Ciobotea și‑a continuat studiile în străinătate: la Strasbourg – Franța (1976‑1978) și Freiburg im Breisgau, Germania (1978‑1980).
În data de 15 iunie 1979 a susținut teza de doctorat la Universitatea din Strasbourg, intitulată: Réflexion et vie chrétiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité, primind calificativul maxim.
În anul 1987 a devenit monah la Mănăstirea Sihăstria, primind numele Daniel, în vremea stăreției Arhimandritului Victorin Oanele, avându‑l naș de călugărie pe râvnitorul sihastru și misionar cu viaţă sfântă, Arhimandritul Cleopa Ilie. În același an, a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah, iar în anul 1988 a fost hirotesit protosinghel și numit Consilier Patriarhal, Director al Sectorului Teologie Contemporană și Dialog Ecumenic, fiind prețuit de Patriarhul Teoctist.
După ce s‑a remarcat vreme de opt ani ca profesor de teologie la Bossey (Elveţia), unde a promovat cu multă pasiune şi competenţă Ortodoxia şi valorile ei nemuritoare în faţa a sute de tineri teologi de diferite confesiuni din toată lumea, în anul 1988 a devenit conferențiar la Catedra de Misiune Creștină a Institutului Teologic Universitar Ortodox din București.
A fost ales Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul Lugojanul și hirotonit arhiereu în data de 4 martie 1990, apreciindu‑se strădania cu care și‑a încununat tinerețile prin pregătirea teologică temeinică. În același an a fost ales Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, întronizarea având loc la 1 iulie 1990. În această demnitate a desfășurat o bogată activitate ctitoricească, pastoral‑misionară, teologică, culturală și social‑filantropică.
La 12 septembrie 2007, Colegiul Electoral Bisericesc l‑a ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat în ziua de 30 septembrie 2007, în Catedrala Patriarhală.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dinamizat viața bisericească în toate aspectele ei, urmând firul jertfelnicei lucrări din Moldova. În toamna anului 2010, a început lucrările de înălțare a Catedralei Mântuirii Neamului, simbol al comuniunii şi demnităţii naţionale româneşti, dar şi o necesitate practică, liturgică şi misionară, pecetluite cu revărsare de har prin slujba de târnosire a Sfântului Altar, oficiată de către Preafericirea Sa, împreună cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului şi ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în data de 25 noiembrie a anului 2018, Anul Centenar al făuririi României Mari.
Totodată, Preafericirea Sa a desfăşurat o bogată şi remarcabilă activitate în planul relaţiilor externe bisericeşti, prin promovarea dialogului cu Bisericile Ortodoxe surori şi celelalte comunități creştine şi a cooperării cu organizaţiile creştine europene şi mondiale, dar şi la nivelul relaţiilor interbisericeşti locale.
Cunoscând numărul mare al credincioşilor români ortodocşi aflaţi în afara graniţelor României, Patriarhul Daniel a dezvoltat şi intensificat misiunea şi responsabilitatea pastorală a Bisericii Ortodoxe Române pentru comunitățile ortodoxe româneşti din diaspora, prin înfiinţarea de noi eparhii, de numeroase parohii şi dobândirea de sedii şi lăcașuri de cult.
Aducem smerită rugăciune Preasfintei și de Viață Făcătoarei Treimi Care, în iubirea Sa revărsată peste poporul român dreptcredincios, a rânduit ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române un ierarh evlavios, jertfelnic şi înţelept, care, în vremuri deloc ușoare, cu adânci schimbări în societatea contemporană, este călăuză dreaptă şi luminoasă clerului, monahilor şi credincioşilor ortodocşi români din țară și din diaspora.
Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să‑i dăruiască sănătate deplină, bucurii duhovniceşti şi puteri sporite în împlinirea misiunii de arhipăstor al Bisericii Ortodoxe Române.
S‑a întocmit, ca mărturie peste ani, acest Act Aniversar, care s‑a citit în Catedrala Patriarhală în ziua de 22 iulie 2021, la împlinirea vârstei de 70 de ani ai Preafericitului Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul Tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române