„Sf. Ioan Casian și Gherman“ din Galați, 1 septembrie 2011
Un an fără Domnul Profesor Emilian Popescu înseamnă o pierdere reală, atât sufleteşte, cât și cultural, istoric şi omeneşte, în spaţiul sacru românesc, profund ancorat în realitățile apostolatului creştin începând de la „Dunăre şi Marea cea Mare“ şi, de aici, la Bizanţ şi înapoi în „Bizanțul de după Bizanţ“, în concretul viețuirii din Biserică.
Dânsul a ales, prin plecarea dintre noi, tot o „catedră“ asemenea celei pe care a slujit‑o, ca mare sacerdot, trei sferturi de secol, prin cercetare în documentele originare și‑n lucrări originale ca arheolog, documentarist la nivel academic, profesor universitar și mentor al multor generații de oameni devotați Bisericii și neamului. Prin identificarea la Londra a semnelor Sfintei Cruci de pe obiectele arheologice din Dobrogea primelor secole a adâncit sensul purtării Crucii Domnului în viața de zi cu zi, cu mare folos pentru desăvârșire și slujire devotată în orice împrejurare. în măruntaiele căruia a găsit „Crucile“ Bisericii şi neamului din perioada patristică până în zilele noastre.
Pe Cruce s‑a urcat, printr‑o scurtă şi trecătoare suferinţă de o zi şi o noapte, spre zorile luminoase ale veşniciei, spre Domnul Învierii în care a crezut din toată inima, cu toată fiinţa şi căruia i‑a aşezat „Tron“ ceresc pe toate documentele creştine ale istoriei vieţii bisericeşti, culturale şi bizantine la români.
Va fi găsit acolo sus spiritul lumină mai vie, pentru a mai descifra tot pentru luminarea noastră, documente de data aceasta ale credinţei din rugăciunile, slujirea semenilor şi misiunii de la Sfântul Apostol Andrei însoţit de Sfântul Filip până la Altarul „Sfântul Apostol Andrei“ şi Înălţarea Domnului de la Catedrala Mântuirii Neamului.
În anul valorificării cimitirelor, liturgic şi cultural, lăsăm o „petală“ şi câte o lacrimă pe mormântul de la Cernica al dlui Prof. Acad. Emilian Popescu.
Din soborul înţelepţilor ierarhi, a cuvioşilor rugători şi a intelectualilor de marcă ai Bisericii şi ai României, ne transmite prin credinţă şi prin opera sa valoroasă nu numai, un mesaj al magistrului către ucenici, ne încurajează pe toți în continuarea jertfeliciei mistuirii, așa cum proceda în viață.
Atunci când cercetarea și lucrarea devin aer pentru minte și inima primește sfaturile lui Dumnezeu ca și pe sângele ce‑l transmite neîncetat în venele timpului spre o dublă mișcare: spre binele personal și comunitar, aici, pe pământ și spre suflet, care năzuiește ca și vulturul lumina cerească a mântuirii.
Să‑l odihnească Domnul, să‑l pomenim și să‑i urmăm harnica și credincioasa lucrare!
† Casian,
Arhiepiscopul Dunării de Jos