Vechi cimitire şi morminte creştine în Galaţi. I. Cimitire mănăstireşti

Cel mai important târg și port medieval din sudul Moldovei, Galațiul, avea o populație creștină încă din primele secole ale pătrunderii Evangheliei lui Hristos în aceste locuri. Dovada o reprezintă descoperirile făcute în interiorul castrului de la Bărboși a unor obiecte (cruciulițe de sidef și opaiț cu însemne creștine) datate de specialiști în prima jumătate a secolului al III‑lea¹. La acestea se adaugă mormântul de înhumație cu orientarea est‑vest, având în inventarul arheologic o fibulă de aur cu inscripția Innocens, nume utilizat frecvent de creștinii primelor veacuri². Despre acesta din urmă, arheologul Costin Croitoru afirma: „Nouă ni se pare evident creștinismul defunctului, nu doar datorită numelui, ci și datorită ritualurilor funerare sesizate. Or acest lucru duce la o datare ce nu poate fi mai timpurie de epoca constantiniană“³.

Deși nu s‑au păstrat știri despre existența în Galați a unor biserici și mănăstiri creștine ortodoxe din perioada timpurie a Evului Mediu, și implicit, a cimitirelor din jurul acestora și a mormintelor din interiorul locașurilor de cult, după tradiția veche atestată în Moldova, prezența lor se presupune într‑o așezare umană importantă ca târgul Galați. Menționarea unui manuscris de Evangheliar grec din secolul al XIII la Galați, în prima jumătate a secolului al XVII‑lea⁴ este un argument important în favoarea acestei chestiuni. De altfel, regretatul istoric Paul Păltănea presupunea existența primelor biserici gălățene „încă din secolul al XV‑lea“⁵.

Mănăstirile din Galați și bisericile de mir au avut de la ctitorirea lor, fără nicio îndoială, cimitire în jurul lor, fapt dovedit de informațiile pe care le cunoaștem, începând cu prima jumătate a secolului al XV‑lea.

Cea mai veche mărturie despre existența unui cimitir în jurul unei mănăstiri din Galați, datează din anul 1429, așadar, din perioada domniei lui Alexandru cel Bun (1400‑1432). Este vorba de o mănăstire cu hramul „Sfinții Arhangheli“, despre care aflăm într‑un document din 5 decembrie 1799 că a fost ridicată în urmă cu 370 de ani (adică la 1429!) de neamul pităresei Măriuța Neculeasca „și fiind tot neamul nostru acolo îngropat“⁶. Așadar, ctitorii acestei mănăstiri și urmașii lor și‑au găsit odihna de veci lângă această biserică, ridicată, credem, pe locul unde astăzi se află Școala Gimnazială nr. 24, unde a fost biserica „Sf. Voievozi Vechi“ (zisă Mantu)⁷. Vechea mănăstire „Sfinții Arhangheli“ „din vremi risipindu‑să de tot“,  rămăsese familia ctitorilor fără pomenire⁸.

Mănăstiri existau în Galați și peste un secol (primăvara anului 1544) când domnul Moldovei Petru Rareș, „cu doamna Elena, și cu toți boierii mari și tot sfatul și arhiereii și cu toți egumenii moldoveni“ s‑au aflat la Galați⁹.

Călătorii străini (în majoritate catolici și protestanți) care trec și prin Galați, în secolul al XVII‑lea amintesc și existența unor mănăstiri (câțiva dintre aceștia pomenesc doar de biserici, fără să facă mențiunea că unele sunt locașuri mănăstirești). Astfel, Pietro Deodato Bakšič care se afla în Galați la 22 septembrie 1641 scrie: „În acest oraș se află o biserică mare de zid și frumoasă, ridicată de domn și închinată Sf. Mucenic Dumitru; este vecină cu biserica noastră; locuitorii au 8 biserici de lemn, acoperite cu șindrilă și paie, ca și biserica noastră“¹⁰. Călugărul minorit observant Bartolomeo Bassetti, aflat în Moldova, în anul 1643, scria în relația sa de călătorie că în Galați sunt „șase biserici și o mănăstire a grecilor (adică a creștinilor ortodocși, n. ns.) unde stau 8 călugări“¹¹. La 11 noiembrie 1646 misionarul catolic Marco Bandini, ajuns în Galați, menționează existența în acest oraș a unei mănăstiri a vasilienilor, două biserici construite din piatră și 12 biserici din lemn¹².

Arhidiaconul Paul de Alep, însoțitorul Patriarhului Macarie al Antiohiei, scrie la 17 ianuarie 1653 că în Galați „sunt opt biserici (enumeră însă 9, n. ns.), cele mai multe din piatră: două închinate Maicii Domnului, două Sf. Nicolae, două Sf. Dimitrie, una Sf. Mihail, a opta Sf. Paraschiva și Sf. Gheorghe“¹³. În urma „vizitației apostolice“ din vara anului 1661, misionarul catolic Vlas Koičevič scria că la Galați „sunt două mănăstiri de ale schismaticilor (ortodocșilor, n. ns.) și două alte biserici ale lor de lemn…“¹⁴.

Călătorul francez Aubry de la Motraye notează, cu prilejul trecerii sale, în 1711 prin Galați că acest oraș „are cinci mănăstiri mari, cunoscute sub numele de Panaghia, Sf. Ioan, Sf. Nicolae, Sf. Dumitru și Sf. Arhanghel Mihail, ocupate de un număr mic de călugări…“¹⁵.

Toate acestea, cum am menționat anterior, aveau și cimitire în jurul lor. Vom prezenta, în continuare, mormintele și cimitirele mănăstirești gălățene despre care s‑au păstrat mărturii.

Am arătat, la începutul acestui material, că Mănăstirea Sfinții Arhangheli, ctitorită în anul 1429, avea cimitir în jurul ei.

O altă mănăstire, Precista, pe promontoriul de pe faleza Dunării, ctitorie a unor negustori brăileni și gălățeni, sfințită în septembrie 1647, dar ridicată pe locul alteia mai veche cu cel puțin un secol, avea în jurul său cimitir, care a făcut, în parte, subiectul unor săpături arheologice în a doua jumătate a secolului trecut.

În cimitirul mănăstirii, din care au fost cercetate 106 complexe, s‑au practicat înhumări după ritul creștin în intervalul secolelor XVI‑XIX¹⁶.

Săpăturile arheologice făcute în toamna anului 1956, înainte începerea lucrărilor de restaurare, au scos la iveală, între altele, în cele 5 morminte cu inventar, „urmele unei racle din lemn masiv… În interiorul raclei au rezistat, pe anumite porțiuni, fragmente de țesătură cu fir…“, credem noi, fără îndoială acoperământul unor Sfinte moaște; de asemenea o linguriță de aramă pentru împărtășanie (toate din prima jumătate a secolului al XVII‑lea)¹⁷.

La cercetările arheologice efectuate în anul 1986 s‑a descoperit o porțiune dintr‑o necropolă (str. Traian, la 100 m de Precista), încadrată în secolele XVI‑XVIII. „În decursul anilor, o bună parte din morminte ce făceau legătura dintre necropola Precista și acestea din urmă, au fost distruse de construcția blocurilor din jur, și a străzii Traian… Nu cunoaștem informații scrise, nici orale în legătură cu existența unei alte biserici, în imediata apropiere a monumentului Precista, care să fi avut o necropolă“¹⁸.

În jurul bisericii s‑au descoperit o necropolă şi resturi de construcţii civile datate în secolele XV‑XVI, dar şi material arheologic care se înscrie cronologic în secolele XIV‑XV. Arheologul Aneta Anghel consemna pe marginea cercetărilor întreprinse prin anii ΄80 ai secolului XX: „În morminte s‑a găsit, între altele o cruciuliţă – sec. XV, un inel sigilar din argint având pe chaton un candelabru cu trei braţe şi un alt inel cu un personaj ţinând în mâna dreaptă o coasă, iar în stânga o cruce“¹⁹. Descoperirea şi descrierea unei construcţii datată în secolul al XV‑lea „face dovada că biserica Precista, ridicată în secolul al XVII‑lea nu a fost construită pe un loc gol ci a fost precedată de o construcţie similară aparţinând foarte probabil secolului anterior. Un argument în acest sens îl constituie existenţa nivelului de înmormântări din sec. al XVI‑lea, mormintele respective neputând fi explicate alt­fel decât ca aparţinând unei necropole constituite în jurul unui monument de cult care funcţiona cel puţin în sec. al XVI‑lea²⁰. În afară de cimitirul medieval, încadrat cronologic între secolele XVI‑XIX, s‑au mai descoperit, în zona bisericii Precista, fundaţii de piatră, şase cuptoare pentru ars piatra de var şi mai multe monede ungureşti, turceşti, austriece etc. din intervalul secolelor XVI‑XIX²¹.

În cimitirul acestei mănăstiri a fost îngropat, în toamna anului 1739, Constantin, fiul logofătului Iordache Cantacuzino‑Deleanu, motiv pentru care boierul a făcut Mănăstirii Precista mai multe danii²². Cu prilejul pustiirii acestei mănăstiri, precum și a tuturor locașurilor bisericești după lupta de la Stănilești (1711), turcii și tătarii „au săpat peste tot locul și pre toți morții i‑au dezgropat, cercând pentru avere“²³.

Marele istoric Nicolae Iorga inventariază  pietrele tombale de la biserica Precista pe care le‑a văzut înainte de anul 1908²⁴:

Pe un mormânt, o inscripție în limba greacă, are următorul text în traducere: Mormântul … sufletului bun, din orașul Bizanțului, soția lui Anton Hagi Ioan Meuzi; fericită trăind ani patruzeci și șapte ai vârstei sale, a murit la anul 1838, la 1 aprilie, lăsând 8 copii… de vârstă și monument veșnic; iar Domnul s‑o odihnească în sânul lui Avraam, împreună cu drepții. 1838, în luna lui aprilie la Galați²⁵.

Piatra de mormânt a lui Gheor­ghe Anastasiu, din Kavarna, mort la 25 februar 1847.

Piatra de mormânt a lui Hagi Caludis Ioannu, mort la 24 august – .

Piatra de mormânt a Hagi Dafnei, soția lui Hagi  Caludis, născută la Burgas și moartă la 11 mart. 1862.

Piatra de mormânt a lui Vasile Gheorghiu Iassianou, mort la 8 mai 1858.

Piatra de mormânt a lui Teohari Papadux din Varna, mort la 30 decembre 1845.

Piatra de mormânt a lui Nichita Moscopulos din Mesembria, mort la 16 octombrie  1853.

Piatra de mormânt a lui Dimitrie Constantinu din Pyrgos, născut la 1819, mort la 1864.

Tot Nicolae Iorga redă și alte inscripții de la Precista gălățeană:

„La pridvor: 1858, august 14. O ktitor Dias (în grecește, n. ns.) = ctitorul Dias.

Pe o piatră din veacul al XVII‑lea, prinsă în păretele scării de piatră ce duce la clopotniță (comunicare a desemnului de d. profesor N. Velichi): [Text în l. greacă]. Traducere: Trupul lui Mihail, fiul lui Dimitrie al lui Ioan Scu…tis al nostru, a fost îngropat aici; care după tată își trage (neamul) din Pelopones, iar el a fost de loc din Bizanț“²⁶.

(Va urma)

Pr. Eugen Drăgoi

 

1. Silviu Sanie, Ion T. Dragomir, „Începuturile creștinismului în sudul roman al Moldovei“, în: vol. De la Dunăre la Mare. Mărturii istorice și monumente de artă creștină, ed. a II‑a, Editura Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, Galați, 1979, pp. 117‑121; Prof. dr. Dan Gh. Theodor, „Unele precizări privind începuturile creștinismului la est și sud de Carpați“, în: vol. Credință, istorie și cultură la Dunărea de Jos, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2005, pp. 11‑25.

2. Paul Păltănea, „Vechi locașuri de cult și viața bisericească în sudul Moldovei până în anul 1864“, în: vol. Monumente istorice și izvoare creștine, Editura Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, Galați, 1987, p. 192.

3. Costin Croitoru, Galați. Repertoriul descoperirilor arheologice și numismatice, Editura Muzeului de Istorie Galați, Galați, 2013, p. 214.

4. Pr. Eugen Drăgoi, Florin Marinescu, „Mărturie românească medievală la Mănăstirea Caracalu“, în: Magazin istoric, anul L ‑ serie nouă ‑ nr. 8 (605) august 2017, pp. 55‑56; Pr. Eugen Drăgoi, Florin Marinescu, „Mărturie românească medievală la Mănăstirea Caracalu“, în: Călăuză ortodoxă, anul XXVII, nr. 346‑347, septembrie‑octombrie 2017, pp. 36‑37; Pr. Eugen Drăgoi, Florin Marinescu, „Blestemul jupânesei Dragolea“, în: Danubius, XXXV, partea a II‑a, Editura Muzeului de Istorie Galați, 2017, pp. 7‑19.

5. Paul Păltănea, Istoria orașului Galați de la origini până la 1918, ediția a II‑a, Editura Partener, Galați, 2008, p. 112.

6. Costin Clit, Documente privitoare la istoria Mănăstirii „Sfinții Arhangheli“ – Metoc din Galați, Editura Muzeului de Istorie Galați, Galați, 2021, p. 38.

7. Pr. Eugen Drăgoi, „Contribuții la istoria bisericii „Sf. Voievozi Vechi“ (zisă Mantu) din Galați“, în: Buletinul Fundației Urechia, an 8, nr. 11, Galați, noiembrie 2010, pp. 92‑105, republicat în vol. Pr. Eugen Drăgoi, La izvoarele Covurluiului, vol. I, Editura Partener, Galați, 2017, pp. 130‑148.

8. Costin Clit, Documente privitoare la istoria Mănăstirii „Sfinții Arhangheli“ – Metoc din Galați, p. 36, doc. 6 (1799, mai 9).

9. Pr. Eugen Drăgoi, La izvoarele Covurluiului, vol. I…, pp. 72, 79‑80.

10. Călători străini despre țările române, vol. V, București, 1973, p. 227.

11. Călători străini despre țările române, vol. V…, p. 180.

12. Marco Bandini, Codex, ediție bilingvă de Traian Diaconescu, Editura Presa Bună, Iași, 2006, p. 110, nr. 40.

13. Călători străini despre țările române, vol. VI, București, 1976, p. 26.

14. Călători străini despre țările române, vol. VII, București, 1980, p. 141.

15. Călători străini despre țările române, vol. VIII, București, 1983, p. 525.

16. Costin Croitoru, Galați. Repertoriul descoperirilor arheologice și numismatice, p. 87; Cristian‑Dragoș Căldăraru, Biserica fortificată „Precista“, monument de cultură românească, Editura Partener, Galați, 2010, p. 14‑15.

17. Cristian‑Dragoș Căldăraru, Biserica fortificată „Precista“, monument de cultură românească…, p. 70.

18. Aneta Anghel, „Cercetări de salvare efectuate în necropola medievală, zona Faleza Dunării – Galați (sec. al XVI‑lea – al XVIII‑lea)“, în: Danubius, vol. XIII‑XIV, Galați, 1992, p. 117. Au fost cercetate 106 morminte, „amenajate după ritul creștin“.

19. Aneta Anghel, „Observaţii cu privire la zonele locuite în oraşul medieval Galaţi“, în: Danubius, vol. XI‑XII (Galaţi, 1984‑1985), p. 79.

20. Aneta Anghel, „Observaţii cu privire la zonele locuite în oraşul medieval Galaţi“, p. 80. La p. 86, fig. 12 este reprodusă fotografic cruciuliţa din sec. al XV‑lea.

21. Costel Ilie, „Note privind descoperirile monetare din zona bisericii «Precista» din Galaţi“, în: Danubius, vol. XVIII, Galaţi, 2001, pp. 5‑10. Vezi o bibliografie a descoperirilor arheologice din zona bisericii „Precista“ la Costel Ilie, Mircea Nicu, „Situri şi puncte arheologice din judeţul Galaţi“, în: Danubius, vol. XX, Galaţi, 2002, p. 19.

22. Paul Păltănea, „Vechi locașuri de cult…“, p. 206; Cristian‑Dragoș Căldăraru, Biserica fortificată „Precista“, monument de cultură românească…, pp. 46-47.

23. M. Kogălniceanu, Cronicele României, ed. a II‑a, II, București, 1872, p. 110.

24. N. Iorga, Inscripții din bisericile României, vol. II, București 1908.

25. N. Iorga, Inscripții din bisericile României…, p. 339.

26. N. Iorga, Inscripții din bisericile României…, p. 340.