Pentru creştinul autentic, trecerea unui an constituie un binecuvântat prilej de a dori şi mai mult arvuna veşniciei. Astfel că la soroacele cuvenite din cursul vieţii noastre, cu fireasca rugăciune de mulţumire şi cu speranţele întărite în credinţa lui Dumnezeu, creştinul îşi propune a căuta şi urca mai mult pe scara virtuţilor şi a desăvârşirii duhovniceşti.
Aşa cum se ştie, la Dunărea de Jos este vie tradiţia binecuvântării noului soroc prin comuniunea rugăciunii la izvorul binecuvântărilor Domnului nostru Iisus Hristos pentru această zonă – fluviul Dunărea care, la Praznicul Botezului Domnului, se preface în „Iordan al neamului românesc.” Şi cum noul an al bunătăţii Domnului 2011 este închinat omagierii creştine a Sfântului Botez şi a Sfintei Cununii, credincioşii dunăreni au alegat mai vârtos către revărsarea Duhului, dorind a primi pace, binecuvântare şi înnoirea sufletelor.
Astfel, de la Dunărea de Jos, undele bătrânului Danubius, prefăcute în agheasmă odată cu sfinţirea lor, se întorc înapoi, sfinţind deopotrivă, pământuri şi oameni din ţara noastră şi de pretutindeni.
Boboteaza, în cele două oraşi mari ale eparhiei
Şi sărbătoarea din acest an a urmat cuvenita tradiţie: mai întâi, chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a slujit Sfânta Liturghie în Catedrala „Naşterea Domnului” din oraşul Brăila, de unde, mai apoi, înconjurat de un sobor impresionant de slujitori de la parohiile din oraş, precum şi de o mulţime de credincioşi, alături de oficialităţile civile şi militare ale municipiului au pornit în procesiune către faleza Dunării. Aici, pe un podium special amenajat a fost săvârşită slujba Agheasmei Mari, în linişte şi pace duhovnicească, iar la momentul cuvenit al sfinţirii apelor Dunării, câţiva bărbaţi curajoşi au sărit în apele reci pentru a pescui sfânta cruce.
În jurul orelor prânzului, chiriarhul Dunării de Jos a poposit şi în oraşul de reşedinţă al Arhiepiscopiei, fiind întâmpinat de către credincioşi, în frunte cu păstorii lor, dar şi de autorităţile civile şi militare ale municipiului, în faţa istoricei biserici Precista din Galaţi. Şi aici a fost săvârşită mai întâi slujba Agheasmei Mari, fiind împărţită apoi credincioşilor de însişi slujitorii sfintelor altare, pentru primi, ca din mâna Domnului, binecuvântarea Mântuitorului Iisus Hristos botezat în apele Iordanului.
„Dumnezeu alege locuri incomode pentru a le da o semnificaţie veşnică!”
Adresându-se celor prezenţi în număr mare pe faleza din Galaţi, Înaltpreasfinţia Sa a arătat semnificaţia acestei sărbători şi legătura ei cu înnoirea Botezului nostru: „Astăzi, această sărbătoare înnoită de la sensul ei adânc şi profund se transformă în lumină! Ea se mai numeşte şi prezentarea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos de către Tatăl cel din ceruri şi de aceea i se mai spune «Arătarea lui Dumnezeu». Căci Dumnezeu S-a arătat oamenilor, dar S-a arătat în chip discret, fără a fi văzut de întreaga lume. L-au însoţit doar îngerii în peştera sărăcăcioasă din Betleem. De aceea, în primele veacuri, creştinii au unit Sărbătoarea Naşterii Domnului cu cea a Botezului Său şi au numit-o «Epifania», care în limba noastră s-ar traduce cu «prezentare». Adică înseamnă prezentarea Domnului către lume, la vârsta de 30 de ani, la râul Iordan.
Deşi Iordanul este un fel de fluviu mai mic, acolo şi-a găsit loc de cateheză, Sfântul Ioan Botezătorul. Este, practic, prima şcoală a lumii pentru curăţire, şi ea a avut loc în pustiu. Un loc, în aparenţă neprimitor şi, iată, priviţi cum, după două mii de ani, într-un loc fără munţi frumoşi, aproape fără vegetaţie şi fără aşezări omeneşti este «invadat» spiritual de toată umanitatea. Iată cum un râu nesemnificativ, în aparenţă, coborând Dumnezeu în el, a devenit un centru universal, dar nu numai. Căci nu numai locul şi apa respectivă au o semnificaţie mare, ci semnificaţia mare o are gestul lui Dumnezeu de a alege, în general, locuri incomode şi nesemnificative, pentru a le da o semnificaţie veşnică! Căci Iordanul nu a rămas doar în ţara biblică, ci prin coborârea Domnului în el, toate apele devin Iordan sfânt!
Astăzi, toată lumea creştină mărturiseşte şi crede că firea apelor se sfinţeşte! Sfinţenia este motivul principal al coborârii Domnului în Iordan, iar sfinţenia nu se adresează doar copacilor, străzilor şi localităţilor, ci sfinţenia ni se adresează! Adresanţii direcţi ai sfinţeniei suntem noi, oamenii! Pentru noi, oamenii, pentru firea noastră omenească, greşelnică, slăbită şi slabă, care cade, scade şi decade coboară Domnul Hristos în lume! Iar când Domnul coboară, de fapt, El urcă în inimile noastre! Şi de atunci am învăţat că, atunci când coborâm în genunchi, prin pocăinţă, de fapt atunci abia, ne ridicăm în duh; atunci Duhul ne înalţă; atunci, din oameni prăbuşiţi, devenim oameni plini de curaj, din oameni lumeşti devenim oameni duhovniceşti!”.
Şi aici au fost sfinţite apele fluviului, şi din nou, cinci bărbaţi curajoşi, înfruntând prin credinţă şi căldură duhovnicească gerul fizic, au salvat sfânta cruce afundată de către ierarhul nostru în valuri.
La începutul Anului Botezului şi Cununiei, credincioşii de la Dunărea de Jos s-au sfinţit mai întâi, prin harul lui Dumnezeu revărsat la Praznicul Botezului Domnului, în cristelniţa neamului românesc, care este bătrânul fluviu Dunărea, amintindu-ne neîncetat că haina botezului trebuie înnoită permanent prin faptele bune întărite pe piatra credinţei.
Pr. Adrian Portase