Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2021 drept Anul omagial al pastorației românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor. În rândurile care urmează vom trece în revistă situația actuală a organizării diasporei ortodoxe române, precum și istoricul formării acesteia.
Diaspora ortodoxă română din Europa Centrală, Meridională şi Occidentală
Scurt istoric. Perioada antebelică
Diaspora ortodoxă română de la vest de țara noastră este reprezentată de frații și surorile noastre plecați pentru diverse motive din țară, dar care au rămas atașați de credința, valorile și tradițiile de acasă.
Organizarea bisericească a credincioșilor români din diaspora coboară până în secolul al XVIII‑lea, fiind atestată la Viena o puternică comunitate românească. Totodată este demnă de menționat existența unei capele românești la Lemberg, încă din 1787, demolată însă în anul 1901.
În anul 1882, Guvernul Regatului României cumpără biserica ce a aparținut călugărilor dominicani în Cartierul Latin din Paris. Potrivit istoricului de pe site‑ul acestei biserici, aici s‑au rugat de‑a lungul timpului François‑Xavier (1506‑1552), Ignaţiu de Loyola (1491‑1556) ‑ cofondatori ai ordinului iezuit ‑, Cyrano de Bergerac (1619‑1655), Nicolas Boileau (1636‑1711), fraţii Perrault (sec. XVII), Charles Rollin (1661‑1741) şi alte nume celebre ale lumii intelectuale şi ecleziastice franceze.
Biserica a fost resfinţită în anul 1892, de către episcopul Inochentie Ploieşteanul.
La Paris au slujit numeroase personalități ale vieții bisericești: arhimandritul Partenie Clinceni (viitor Episcop al Dunării de Jos, iar mai apoi Mitropolit al Moldovei), arhimandritul Meletie Dobrescu (hirotonit arhiereu cu titlul de „Gălățeanul”), arhimandritul Eugeniu Laiu (viitor episcop) și, nu mai puțin important, preotul Ioan Severin (fost protoiereu de Covurlui).
În Germania negustorii români stabiliţi în Leipzig s‑au constituit într‑o parohie, pentru care a funcţionat între anii 1858 şi 1881 o capelă.
La Baden‑Baden, în partea de apus a Germaniei, Prinţul Mihail Sturdza, fostul domnitor al Moldovei, zideşte (în amintirea fiului său plecat prematur la cele veșnice), între anii 1864‑1866, o biserică românească, frecventată, pe lângă creștinii români din zonă și de intelectuali români şi studenţi, stabiliţi sau în interese de studii în Strasbourg, Heidelberg, Freiburg sau Karlsruhe. Din 1882 a fost pusă de însuşi ctitorul ei sub jurisdicţia canonică a Mitropoliei Moldovei, sub a cărei oblăduire spirituală se găseşte şi astăzi.
Perioada inter și postbelică
Între cele două războaie mondiale, țara noastră a cunoscut o reînoire spirituală și o dezvoltare economică, datorate reîntregirii neamului românesc și odată cu acesta și ridicării Bisericii noastre la demnitatea care i se cuvenea. Această dezvoltare a limitat pentru o perioadă plecarea fraților noștri în Occident.
Nu trebuie să trecem cu vederea existența unor parohii mai mici, fără anvergura celor amintite mai înainte, a căror existență a fost curmată de neliniștea și tulburarea vremurilor de dinainte și din timpul celui de‑al Doilea Război Mondial. Amintim astfel funcționarea pentru o perioadă de doar 5 ani a unei parohii ortodoxe românești la Berlin.
Pentru această perioadă se cuvine să menționăm pe tinerii Iustin Moisescu (viitorul Patriarh Iustin) și Alexandru Nica (viitorul Arhiepiscop Antim al Tomisului și Dunării de Jos) care au studiat în Occident și care au însuflețit aceste comunități. Aceștia, cu experiența misionară dobândită și aici, s‑au întors în țară și au fost rânduiți în demnități bisericești, rămânând făclii luminoase în istoria Bisericii Ortodoxe Române.
După anul 1948, regimul opresiv și izolaționist instaurat în țara noastră a făcut ca deschiderea spre Occident să fie extrem de limitată. În pofida acestui lucru, credincioșii exilați sau autoexilați din țară și‑au păstrat în suflet, alături de dorul de casă, credința și tradițiile moștenite de la părinți și bunici.
În această perioadă au continuat să existe parohiile amintite mai înainte, iar altele au fost înființate, Biserica mamă dorind ca fiii ei din Occident să nu se rupă de trupul ei.
În Franța, mare parte a intelectualității române din exil s‑a coalizat, în primii ani de după război, în jurul bisericii românești de pe strada Jean de Beauvais, pe care am amintit‑o mai sus. În anul 1948, ca reacție la instalarea forțată a comunismului în România, Biserica română din Paris s‑a despărțit de Patriarhia Română, refuzând orice legătură cu statul român. Aceasta a devenit biserica exilului românesc, adăpost al multor refugiați politic. În această perioadă, la biserica română din Paris puteau fi întâlnite toate marile personalități din exil: preotul Virgil Gheorghiu, Constantin Brâncuși care cânta la strană, George Enescu, Eugen Ionescu, Mircea Eliade și chiar Emil Cioran.
În această biserică și‑a găsit refugiul și Mitropolitul Visarion Puiu al Bucovinei, condamnat la moarte în țara sa. Datorită Mitropolitului Visarion românii din Paris au rămas uniți, sub ascultarea unui ierarh. Urmașul său va fi Episcopul Teofil Ionescu, fost superior al acestei biserici.
Situația comunității ortodoxe românești s‑a îmbunătățit după o relativă și scurtă relaxare a regimului politic din țara noastră.
Rămânând atașată de Biserica mamă, o parte a acestei comunități, prin vocea Episcopului Teofil, a cerut Patriarhului Justinian reintrarea sub omoforul acestuia, la 17 ianuarie 1972.
Biserica Ortodoxă Română nu doar că a acceptat cu bucurie revenirea fiilor ei, dar a și hotărât, doi ani mai târziu, la 25 mai 1974, ridicarea Episcopului Teofil la rangul de Arhiepiscop, hotărâre ratificată de Sf. Sinod la 13 decembrie 1974. În aceeași ședință a Sfântului Sinod a fost rânduit ca Episcop‑Vicar al acestei eparhii, Arhimandritul Lucian Florea (viitorul Arhiepiscop al Tomisului), fost superior al Așezămintelor Românești din Țara Sfântă.
După moartea neașteptată a Episcopului Teofil, survenită la 9 mai 1975, Episcopul‑Vicar Lucian a fost locțiitor de arhiepiscop, până în anul 1980. Din acest an, tot în această calitate, Episcopul‑Vicar Adrian Botoșăneanul Hrițcu va păstori pe credincioșii români din occident. În anul 1982 este numit titular al eparhiei și înălțat la demnitatea de arhiepiscop, conducând arhiepiscopia până la 30 aprilie 1992.
În toată perioada de după al Doilea Război Mondial, așa cum am amintit, creștinii din Occident s‑au străduit să organizeze parohii și în alte țări și orașe din această parte a lumii.
În Franța o puternică comunitate românească s‑a conturat în jurul orașului Strasbourg, adunând credincioșii aflați la granița dintre Franța și Germania, într‑o zonă cunoscută sub denumirea de Alsacia și Lorena.
Profitând de o relaxare temporară survenită în relaţiile externe ale României, după anul 1975, Patriarhia Română va redeschide capitolul relaţiilor cu Facultăţile de Teologie din Strasbourg şi, graţie unor burse de studii oferite de Guvernul francez, va trimite aici mai mulţi tineri, care s‑au dovedit a fi asemenea apostolilor, neobosiți misionari. Între aceștia, în special pentru această zonă, amintim pe tânărul doctorand Dan‑Ilie Ciobotea (astăzi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel) și pe tânărul ierodiacon doctorand Casian Crăciun (astăzi Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian). De altfel, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, este cel care, în vremea stagiului doctoral la Strasbourg, a pus bazele primei parohii de aici.
În aceeași perioadă, Patriarhia Română trimite preoți și în celelalte țări, fiind organizate noi parohii în Austria (Viena și Salzburg), Germania (Hamburg, Offenbach am Main, München, Salzgitter, Nürnberg), Anglia (Londra), Spania (Madrid), Italia (Milano, Torino, Florenţa, Bari), Belgia (Bruxelles), Olanda (Haga) și Elveția (Laussane, Chambesy și Geneva).
După căderea regimului comunist din România, plecarea credincioșilor în Occident, fie pentru studii, fie pentru o situație materială mai bună, fie din diverse alte motive, a făcut ca situația misionară să se schimbe, realitatea cerând ca lucrarea Bisericii să se intensifice, potrivit nevoilor spirituale ale românilor de aici, aflați în număr considerabil mai mare, după 1989.
O astfel de situație a determinat o reorganizare bisericească. Astfel, a luat ființă în anul 1994, Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord. În 2001 Arhiepiscopia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală a fost ridicată la rang de Mitropolie, devenind Mitropolia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală și Meridională.
Mitropolia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală și Meridională
Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale
După retragerea Arhiepiscopului Adrian și după înființarea, Mitropliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, locțiitorul scaunului vlădicesc al acestei eparhii a fost Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, titularul noii mitropolii.
În data de 29 noiembrie 1997, Adunarea electorală a Arhiepiscopiei Europei Occidentale și Meridionale l‑a ales pe ieromonahul Iosif Pop, în demnitatea de Arhiepiscop.
Acesta a fost hirotonit întru arhiereu la 15 martie 1998, în Catedrala greacă „Sfântul Ştefan” din Paris, de către un sobor de 12 ierarhi în frunte cu Mitropolitul Serafim al Germaniei și Europei Centrale și cu Mitropolitul grec Ieremia al Franței.
La 21 octombrie 2001, arhiepiscopia a fost ridicată la rang de Mitropolie, iar Înaltpreasfințitul Părinte Iosif la demnitatea de Mitropolit.
Cu acea ocazie a fost hirotonit primul Episcop‑Vicar al Mitropoliei, în persoana Preasfințitului Părinte Siluan, care a primit titlul de „Marsilianul“.
La 27 octombrie 2004, Înaltpreasfințitul Mitropolit Iosif l‑a propus, iar la 3 martie 2005 Sfântul Sinod l‑a ales Episcop‑Vicar pe ieromonahul Marc Alric, cu titulatura de „Nemțeanul“. Hirotonia întru arhiereu a avut loc la 7 mai 2005, în biserica „Sfinții Arhangheli“ din Paris.
În prezent, în jurisdicția acestei eparhii se află aproximativ 208 parohii și misiuni și 19 mănăstiri din Franța, Elveția, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Irlanda, Islanda, Belgia și Olanda.
În anul 2009, biserica „Sf. Arhangheli“ de pe strada Jean de Beauvais a revenit în sânul Bisericii mame, fiind ridicată la statut de Catedrală Mitropolitană, altarul fiind resfințit la data de 12 iulie același an, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Sediul actual al mitropoliei se află la Limours.
Trebuie menționată și activitatea deosebit de frumoasă a tinerilor din această mitropolie, care s‑au organizat în Asociația „Nepsis“. La nivelul mitropoliei, apare lunar revista „Apostolia“. Tot în cadrul mitropoliei funcționează Centrul de Studii și Cercetare „Dumitru Stăniloae“.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif este și vice‑președinte al Reprezentanței Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituțiile europene.
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei
Potrivit monografiei publicată pe site‑ul Episcopiei Italiei, prima parohie ortodoxă română în Italia a luat ființă la Roma în toamna anului 1940, funcționând doar un an sub conducerea preotului Gheorghe Tilea. Datorită vicisitudinilor politice ale vremii, abia la 9 februarie 1975, preotul Traian Valdman, înființează la Milano o parohie ortodoxă românească. În anii următori vor mai lua ființă alte trei parohii: Torino (1979), Bari (1983) și Firenze (1984).
În tot acest timp parohiile s‑au aflat sub păstorirea ierarhilor români din occident.
În iunie 2004, Preasfințitul Părinte Siluan (Episcop‑Vicar la acea vreme al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale) a fost rânduit pentru păstorirea parohiilor românești din Italia.
Odată cu înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei la 21 iunie 2007, Preasfinția Sa a fost ales (la 5 martie 2008), în demnitatea de episcop titular al nou înființatei eparhii.
Datorită numărului mare de parohii, dar și lucrărilor misionare care necesită deplasarea pe un teritoriu întins, la 15 februarie 2018, a fost ales un arhiereu‑vicar (hirotonit la 1 mai 2018), în persoana Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania (până la acea dată vicar administrativ al eparhiei).
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei are sediul la Roma și este organizată la ora actuală în 24 protopopiate numărând în total 280 de parohii, 4 mănăstiri, 2 schituri, 5 paraclise episcopale și 3 centre pastoral misionare (Termoli, Bari și Spilimbergo).
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei
Așa cum am amintit și mai sus, în capitala Spaniei, la Madrid, a existat o parohie ortodoxă românească încă de dinainte de anul 1989.
Numărul impresionant de români care au ales să se stabilească în peninsula Iberică a dus la o creștere a numărului de parohii.
Luând act de prezența din ce în ce mai numeroasă a românilor ortodocși în aceste locuri, dar și de nevoile spirituale ale lor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 2007, înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.
La data de 5 martie 2008 ca episcop al nou înființatei eparhii a fost ales arhimandritul Timotei Lauran, hirotonit întru arhiereu la 25 mai 2008.
Eparhia a fost gazda Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care i‑a binecuvântat pe românii din Spania, în perioada 16‑21 aprilie 2010. Cu această ocazie Preafericirea Sa a pus piatra de temelie pentru Catedrala Ortodoxă Română din Madrid.
Între anii 2011‑2017 Preasfințitul Părinte Ignatie (astăzi Episcopul Hușilor) a fost Arhiereu‑Vicar al acestei eparhii. În data de 15 februarie 2018, a fost ales un nou Arhiereu‑Vicar (hirotonit la 15 aprilie 2018), în persoana Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia.
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei are sediul la Madrid și este organizată la ora actuală în 13 protopopiate numărând în total 134 de parohii.
Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord
Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului
După căderea regimului comunist diaspora ortodoxă română, considerabil lărgită a căutat să se reorganizeze din punct de vedere bisericesc. Astfel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa din 22‑23 ianuarie 1993, acordă „binecuvântarea de organizare a unei eparhii“ cu titulatura de „Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania şi Europa Centrală“. În şedinţa Sf. Sinod din 12 ianuarie 1994 este recunoscută alegerea Episcopului‑Vicar de la Sibiu, Dr. Serafim Joantă, ca Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania şi Europa Centrală.
Începând cu anul 2003, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim este ajutat în lucrarea misionară de Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop‑Vicar al eparhiei, care are reședința la München.
În anul 2001 sediul Mitropoliei s‑a transferat de la Regensburg la Nürnberg.
Sub patronajul mitropoliei se află Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania (A.T.O.R.G.), care desfășoară numeroase evenimente dedicate tinerilor.
Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord
Încă de dinainte de anul 1989, creștinii ortodocși români din Nordul Europei s‑au organizat în mici comunități parohiale. Pionierul acestui misionariat român în Scandinavia a fost părintele profesor dr. Alexandru Ciurea. Între anii 1971 şi 1978 acesta a fost detaşat ca superior al parohiei ortodoxe române din Stockholm (Suedia). În această calitate a înfiinţat şi organizat trei parohii la Stockholm, Göteborg şi Malmö, cu 10 filiale în Suedia, Finlanda, Norvegia şi Danemarca.
Lucrarea părintelui Alexandru Ciurea a fost dublată și, mai apoi, continuată de tânărul doctorand Sandu Ștefan, hirotonit preot pe seama parohiei de la Göteborg în 1976, paroh la Stockholm între anii 1978‑1981. Firește, potrivit nevoilor credincioșilor, au mai luat ființă și alte parohii, păstorite de preoți vrednici.
Înmulțirea acestora, dar și nevoia de a oferi un suflu misionar nou în Europa de Nord, a determinat Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să hotărască înființarea unui centru eparhial, cu sediul la Stockholm.
La 5 martie 2008 a fost ales în demnitatea de episcop, protosinghelul Macarie Drăgoi, care a fost hirotonit arhiereu în data de 2 mai 2008.
Preasfinția Sa păstorește pe credincioșii ortodocși români din Finlanda, Danemarca, Suedia, Norvegia, Insulele Feroe și Groenlanda.
În prezent în componența episcopiei intră 45 de parohii, 4 paraclise episcopale și 2 mănăstiri.
Pr. Alexandru Bulgaru