Cu prilejul sărbătorii Bunei Vestiri, preoții şi membrii organismelor parohiale de la Parohia „Buna Vestire“ din Galați, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, au desfăşurat o serie de activităţi social‑filantropice îndreptată către mamele și nou‑născuții acestora de la Spitalul Clinic „Buna Vestire“ din municipiul Galaţi şi către bătrânii din parohie cu situații materiale precare.
Astfel, în ajunul sărbătorii, preoții slujitori de la această parohie s‑au deplasat la maternitatea din Galați pentru a oferi daruri care au constat în 20 de pilote, hăinuţe şi scutece pentru nou‑născuţi, iconiţe și cărți de zidire sufletească, toate achiziţionate şi pregătite special pentru această unitate medicală gălăţeană.
Parohia „Buna Vestire“ se află într‑un parteneriat tradiţional şi fructuos cu această instituţie medicală, iar prin activitatea filantropică s‑a dorit a se oferi un sprijin atât spitalului, cât şi tinerelor mame care au primit de curând dar de prunci, în semn de dragoste şi apreciere pentru jertfa pe care acestea o aduc în societate.
Preoții implicați în această acţiune de solidaritate creştină au predat darurile persoanelor desemnate din cadrul instituției medicale, cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare.
În ziua hramului, după Sfânta Liturghie, preoții și voluntarii parohiali au continuat activitatea de întrajutorare prin oferirea de alimente neperisabile şi cărţi de zidire sufletească pentru 250 de credincioşi prezenţi la slujbă, precum şi pentru 20 de bătrâni nevoiaşi din parohie care nu au putut ajunge a biserică datorită stării de sănătate precară în care aceştia se află.
După ce darurile au fost pregătite în cadrul Aşezământului social parohial, acestea au fost transportate la casele persoanelor vârsnice şi oferite cu mare dragoste beneficiarilor.
Valoarea darurilor oferite cu prilejul hramului de parohia gălăţeană a fost de aproximativ 4.000 lei.
Pr. Rareş Bucur