Doi duhovnici renumiţi la Mănăstirea Adam. Ieromonahii Veniamin şi Paisie

În ciuda faptului că Mănăstirea Adam din nordul județului Galați beneficiază de un impresionant fond de documente din care doar o mică parte s‑a publicat până acum¹, cunoștințele noastre referitoare la monahi și monahii cu viață îmbunătățită din acestă veche și importantă lavră moldovenească sunt foarte sărace.

Analiza unor mărturii din prima jumătate a secolului al XIX‑lea a relevat, deocamdată, două chipuri de călugări din obștea Adamului care dovedesc faptul că și această mănăstire a avut ostenitori în haină monahală cu înaltă trăire. Vom aduce în atenție aici personalitatea duhovnicească a părinților ieromonahi și duhovnici Veniamin și Paisie, cu toată lipsa de date biografice pe care o regretăm.

CUVIOSUL  IEROMONAH  VENIAMIN

Nu știm nici când s‑a născut părintele ieromonah Veniamin și nici de unde era de loc. La anul 1809 nu făcea parte din mica obște de 13 călugări ai Adamului². Știm că în vara anului 1834 părintele ieromonah Veniamin îndeplinea și ascultarea de vechil al mănăstirii, însărcinare care presupunea cunoștințe administrative și juridice³. Anaforaua domnitorului Mihail Grigorie Sturza al Moldovei, din 30 octombrie 1834, prin care se hotărăște strămutarea monahilor de la această mănăstire la alt așezământ monahal din Moldova și popularea Adamului cu maici de la Mănăstirea Florești pomenește pe părintele duhovnic Veniamin, care purta la această dată Schima cea Mare, făcând și un scurt, dar grăitor portret duhovnicesc al acestuia: „Iar părinții călugări cari până acum au lăcuit în ace(a) monastire a lui Adam, să să mute la altă monastire, unde să va găsi de închipuire pentru dânșii, rămâind acolo numai un shivnic, anumi Veniamin, fiind bărbat încuviințat și duhovnic“⁴. Nu e puțin lucru ca domnul Moldovei în persoană să cunoască și să scrie acestea despre un viețuitor al Mănăstirii Adam!

Dintr‑un alt document de la 22 noiembrie 1834 aflăm că arhimandritul Chiriac, starețul mănăstirii, dă „vechilet“ lui Veniamin ieromonahul, în pricina dintre Mănăstirea Adam cu Ionică Greceanu, fiul agăi Iancu Greceanu pentru un schimb de moșie⁵.

La 26 mai 1847, părintele ieromonah Veniamin, duhovnicul Mănăstirii Adam, alcătuia o „jeluire“ pentru tăierea unor copaci ai mănăstirii⁶.

O altă mărturie, de această dată postumă, vine să întregească profilul duhovnicesc al ieromonahului Veniamin, care era un duhovnic îndrăgit de obștea monahiilor de la Adam, dar și de credincioșii care veneau la „oaza“ de har și rugăciune din codrul Ghenghei. Stareța Asinefta Curt mărturisea, îndată după anul 1855, că „răposatul, purure(a) întru pomenire ermonahul Veniamin duhovnicul, carele mult sa ostenit întru mărturisire(a) maicilor, până la săvârșire(a) sa din viață“ alcătuise „din vechime“ un pomelnic al Mănăstirii Adam care era, după sus‑numita maică, „cu puține nume“⁷. Așadar, părintele Veniamin, vrednic de pomenire veșnică, nu se cruța pe sine, ostenindu‑se la îndrumarea prin spovedanie a maicilor până la plecarea sa dintre cei vii; apoi sufletul său râvnitor și recunoscător față de slujitorii de dinainte ai mănăstirii, dar și față de ctitorii și binefăcătorii acesteia, s‑a îngrjit să alcătuiască un pomelnic pe care, fără îndoială, îl pomenea la Sfânta Liturghie.

Am văzut mai sus că acest cuvios schimnic nu se ocupa doar cu rugăciunea, spovedania și sfintele slujbe, ci îndeplinea și însărcinări administrative, după sloganul vechilor monahi ora et labora. Rucodelia sa era legatul cărților. Știm acest lucru din câteva însemnări pe cărți mai vechi. Astfel într‑o însemnare autografă pe un Apostol imprimat la Iași în 1756, părintele Veniamin scrie, în anul 1813 (f. 174 v): „Această Sfăntă carte ce să numeşte Apostol, la(m) legat (sic) eu acum mai pre urmă la veleat 1813. Veniamin ier(o)monah⁸.  Probabil mulți ani după 1843, într‑a doua lună din an, lega „de iznoavă“, adică din nou, un Aghiazmatar apărut în oficina de la Iași, pe a cărui primă copertă însemna: Acestu Aghiazmatariu l‑am cumpărat eu de la iconomu Costache din târgu, cu preț de 16 lei și l‑am legatu eu de iznoavă, luna fevruarie. Veniamin duhovnic, la Mănăstirea Adam“⁹.

Un Molitfelnic  tipărit la Brașov, în 1811, aflat astăzi în biblioteca Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, are două însemnări ale unui preot numit Ștefan Grigorii. Prima, din anul 1847 (pe foaia de gardă de la început) are următoarea alcătuire: „Acest sfânt Moliftelnic este a(l) preotului Ştefan Grigoriță, cumpărat la anul 1847, di Sfinţia sa, părintile Veniamin, și lam adus la Sfinția Sa părintili…“¹⁰. Cea de‑a doua datează din 15 august 1848 (ziua hramului Mănăstirii Adam), scrisă pe foaia de gardă de la sfârșit și glăsuiește astfel: „Acest sfânt şi dumnezeiesc Moliftelnic esti a(l) preotului Ştefan Grigorii, legat de Sfinţia sa, părintele Veniamin, din Sfânta Mănăstire Adam, la anul 1848, august 15 zile. Şi di să va întâmpla ca să‑l prăpădească sau să‑l furi cineva, să fii blestemat de toţi sfinţii din el şi de pre pământ. Smeritul Grigori Ştefan“¹¹.

Bunătatea și dragostea de semeni a părintelui schimonah Veniamin se vădește, între altele, și în mijlocirea pe care o face la duhovnicul Paisie de la Mănăstirea Florești, fost coleg de slujire la Mănăstirea Adam cu părintele Veniamin, în anul 1840, în favoarea monahului Gherasim, fost viețuitor la Mănăstirea Adam, alungat de la Florești de călugării greci, fără vreo vină, cum vom arăta în rândurile dedicate cuviosului ieromonah Paisie.

A trecut la cele veșnice între 15 august 1848 și 1855, fiind înmormântat, credem, în cimitirul mănăstirii, care astăzi nu mai există, după profanarea lui în anii ’60 ai veacului trecut.

Din cele arătate mai înainte reținem că părintele schimonah Veniamin de la Mănăstirea Adam, în secolul al XIX‑lea, era un călugăr cu viață îmbunătățită și trăire aleasă, în tradiția marilor duhovnici ai Moldovei, din care unii înaintași ai săi au ajuns în rândul sfinților.

CUVIOSUL  IEROMONAH  PAISIE

Duhovnicul Paisie a făcut parte din obștea Mănăstirii Adam până la transformarea acesteia în mănăstire de călugărițe, adică până în anul 1835. Știm că a venit la Mănăstirea Florești, de la Mănăstirea Adam, din mărturia sa, înscrisă în două documente: primul este o scrisoare a sa din 13 martie 1840 adresată Duhovniceștii Dicasterii a Mitropoliei Moldovei, în care citim, între altele: „Iară pentru 18 monahi și (i)eromonahi, după ce i‑au scos di la mon(astirea ) lui Adam, viind la Florești, li‑au zis răp(o)satul Ghermano¹² că n‑are chilii undi să‑i primească, șăzind chiliili în cari au șăzut 50 de maice pustii. Și așa s‑au înprăștiet, carii undi au putut, unii la Valahiea, alții pisti Dunăré, iară alți(i) aicea în Moldova, rămâind numai doi în Florești, fiindcă un al triilea ci era vinit tot cu noi, monah(ul) Gherasim¹³, fără nicio pricină l‑au gonit în vremea (i)ernii din mon(astire), pentru carile   mi‑au și scris  păr(intele) doh(o)v(nic) Veniamin¹⁴ ca să mijlocesc să‑l priimească, însă n‑au fost chip“.

Al doilea document, alcătuit o zi mai târziu (14 martie 1840)  de primul invocat aici, este rezultatul unei cercetări făcute de arhimandritul Veniamin și iconomul Gheorghi Tavlu, la Mănăstirea Florești, din porunca Mitropolitului Veniamin Costachi, în legătură cu neîmplinirea dispozițiilor date de mitropolit în anul precedent privitoare la neorânduielile produse în mănăstire, care se administra de călugării greci trimiși de la Mănăstirea Esfigmenu, dar unde viețuiau și monahi moldoveni. Din acest act aflăm că duhovnicul Paisie și ieromonahul Theodosie erau veniți la Florești de la Mănăstirea Adam, „iară alți călugări ci vinisă cu acești doi tot di la Adam, neprimindu‑să de greci în această monast(ire), s‑au împrăștiet fieștecari cu statornicirea pi la alti mo­nast(iri)“¹⁵.

Închinovierea părintelui Pai­sie la Mănăstirea Adam s‑a produs după anul 1809, întrucât nu este menționat în catagrafia din acest an a Mănăstirii Adam¹⁶.

Profilul de ieromonah cu aleasă viețuire al părintelui Paisie reiese din câteva documente din prima jumătate a secolului al XIX‑lea, pe când se afla în obștea Mănăstirii Florești.

O jalbă a ieromonahului Veniamin și a monahului Agapie de la Mănăstirea Florești trimisă Mitropolitului Moldovei, Veniamin Costachi, la începutul lunii februarie 1839, prin care se aduceau acuze la adresa ieromonahului Paisie duhovnicul din aceeași mănăstire, este cercetată din porunca mitropolitului de arhimandritul Nicodim „Treerarhitul“. Cercetând personal la fața locului, „în ființa (adică în prezența, n. ns.) atât a pârâtorilor, cât și a pârâtului“, arhimandritul Nicodim constată, pe de o parte că „jaloba“ este semnată în fals, prin înșelarea unor viețuitori bătrâni, de către cei doi instigatori, certați cu disciplina monahală, iar pe de altă parte că nu se adeveresc sub niciun chip acuzațiile aduse părintelui Paisie; „dinpotrivă (sic) sânt toate huli și clevetiri pricinuite lui numai dinspre acești (adică Veniamin și Agapie, n. ns.), căci el, ca un duhovnic ce le esti tuturor în mănăstire, nu numai că nu este de asămine (adică așa cum l‑au reclamat sus‑numiții, n. ns.), ci mai vârtos esti cel mai cuvios și neprihănit întru purtări și folositoriu, iar nu răzvrătitoriu și de pagube pricinuitoriu mănăstirii, precum îl defaimă ei în mărturia aceea… Și într‑un cuvânt – adaugă părintele arhimandrit Nicodim, în raportul său de cercetare către Mitropolitul Veniamin Costachi, la 11 februarie 1839 – toți mi‑au arătat, atât cei din mănăstire, cât și cei dinpregiur, că niciodată de cându să află veniți (sic) la această mănăstire, Paisii, din poronca Preosfințiilor voastre, vreun fel de supărare sau obijduire nimărui n‑au făcut“¹⁷. Mitropolitul Veniamin va lua măsuri de înlăturare din Mănăstirea Florești a celor doi reclamanți¹⁸.

Altă „jalobă“¹⁹ îndreptată către Mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei, la 30 martie 1840, de către părintele Paisie dezvăluie ascultarea sa smerită, sufletul său curat, jertfirea de sine, dar și răbdarea necazurilor și a ispitelor, după modelul marilor monahi înscriși în Pateric. Astfel, după ce a dat curs poruncii mitropolitului de a trimite de canon la Mănăstirea Secu pe monahul Agapie de la Florești, pentru indisciplină, și a aduce în rândul mirenilor pe niște femei călugărite în mănăstire fără binecuvântarea ierarhului²⁰, ducându‑se la masă, „precum ne‑au fost obiceiu tot­de(a)­una, îndată au început părinții greci a striga să lipsăscu de la masă și din monastiri. Am (i)ești, m‑am dus la chilii“. Presat de diaconul grec Nil, dichiul mănăstirii, să părăsească obștea Floreștilor, părintele Paisie relatează, în continuare, în jalba sa: „I‑am arătat că până n‑oi veni la Preosfinția Vo(a)stră să eu voi(e) unde să mă duc, nu pot a (i)eși cu calabaâcu(l). Me‑au hotărât că n‑am voi să (i)es singur, ce să puie țiganii să mă sco(a)tă…cu necinsti. Am scăpat noaptea din ogradă rătăcindu p(r)in codru, vai de mini! Am agiunsu pe la m(i)ezul nopții la un bo(i)eriu, dumn(ealui) căminaru(l) Iordachi Străjescu. Am zăcut vr(e)o trii zili; me‑au dat dumn(ealui) boieriu(l) trăsure…²¹.

Milostivi stăpâni. Cunoscut îți este că eu nici un fel de vorbă ră sau pură (pâră, n. ns.) nu v‑am arătat, că n‑am avut pentru ce. Nici n‑au avut nevoi(e) Sfânta Mitropolii tocma de la mini a lua sfat…

Eu slujescu la (a)ceastă monastire de cându s‑au dus maicile, așezat de Preasfinția Vo(a)stră în ființa (prezența, n. ns.) răposat(ului) arhimandrit Ghermanu, nu numai cu slujba bisăricii, dar toate trebile monastirii pe la Gălați și pe la alte târguri, or(i)ce pricină au fost a mănăstirii, au toate cu folos(ul) lor le‑am isprăvit fără să iau un banu leafă, păr(ă) acu (cu) cal(ul)meu, cu straile mele, di multe ori cu cheltuiala me(a)²², cu făgăduinți de la sărmanu(l) răposat Ghermanu că (i)eșindu cașiale din vânzare voi ave(a) toată mulțămiri(a) și, mai ales, cu socoteală că la această monastiri să‑m(i) sfârșescu viiața…“. În final, cerând o comisie ca să cerceteze cele arătate de sfinția sa și că a spus adevărul, părintele Paisie scria mitropolitului de la Iași: „Că eu am slujit cu toată dreptate(a) și sâlința la iastă monastiri făr(ă) să dau cusur un niscai…“²³.

Impresionant este și faptul că din toți călugării moldoveni ai Mănăstirii Florești care s‑au plâns de tratamentul discreționar al călugărilor greci, care nu le dădeau la trapeză decât „mămăligă cu borș și pre(a) arare ori puțână brânzi, iar altă nimică, nici la praznici înpărătești și privighiere cu nimică nu suntem miluiți“ (în timp ce grecii aveau trapeză separată, cu îndestulare), numai părintele Paisie nu și‑a mainfestat vreo nemulțumire în această privință, deși avea parte de același tratament ca toți confrații săi moldoveni²⁴, ceea ce dovedește asumarea monahală a greutăților și necazurilor, fără cârtire.

Subliniem și faptul că părintele Paisie era apreciat de mitropolitul cu viață sfântă, Veniamin Costachi, care‑l cunoștea personal.

Cuviosul părinte Paisie nu mai era în obștea Mănăstirii Florești, în anul 1854, când se făcea o statistică nominală a călugărilor acestei mănăstiri²⁵. Nu este inclus nici în Pomelnicul părinților de la Florești, întocmit la 4 septembrie 1856²⁶.

Suntem convinși că în viitor vom descoperi și alte per­sonalități duhovnicești de la Mănăstirea Adam, demne de evidențiat.

Pr. Eugen Drăgoi

 

1. A se vedea în acest sens: Mănăstirea Adam: documente, însemnări, inscripții, descrieri și repere biografice edite (Ediție îngrijită, studiu introductiv, note și indici de pr. Eugen Drăgoi, cu o prefață de ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos), Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2020, 424 p. + 29 p. pl.; Costin Clit, Schitul Rusului. Mărturii documentare, în „Danubius“, XXXVII, Editura Muzeului de Istorie Galați, Galați 2019 (apărut în 2020), p. 424‑448 (nr. 1‑15); Costin Clit, Documente privitoare la Mănăstirea Florești, județul Vaslui, Editura Pim, Iași, 2020, nr. 39, 58, 129, 156, 158, 164, 212, 218‑220, 222.

2. Constantin Tomescu, Biserica din principatele române la 1808‑1812 (ediție îngrijită și note: pr. Eugen Drăgoi), Editura Partener, Galați, 2010, p. 125.

3. Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Iași, Fond Mănăstirea Adam, pach. V/54, 1834 iulie 7.

4. Costin Clit, Documente privitoare la Mănăstirea Florești…, p. 233‑234, nr. 158.

5. Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Iași, Fond Mănăstirea Adam, pach. VI/146.

6. Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Iași, Fond Mănăstirea Adam, pach. V/76.

7. Mănăstirea Adam: documente, însemnări, inscripții…, p. 207 (sublinierea  n. s.).

8. Pr. Eugen Drăgoi, Însemnări inedite referitoare la Mănăstirea Adam, în „Școala gălățeană“, nr. 276, iunie 2020, p. 14; Însemnare reprodusă și în vol. Mănăstirea Adam: documente, însemnări, inscripții…, p. 307. Cartea se află în depozitul de carte veche din cadrul Muzeului Istoriei, Culturii și Spiritualității de la Dunărea de Jos, (fără nr. de inv.). Volum preluat de la parohia Smulţi I, județul Galaţi.

9. Cartea se află, din 1960, la Mănăstirea Cilic‑Dere, județul Tulcea. Vezi Constantin Cioroiu, Aurel Mocanu, Cartea românească în Dobrogea înainte de 1877, Constanța, 1978, p. 76.

10. Doru Mihăescu, Episcopia Romanului, 600 de ani de istorie, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2007, p. 219, nr. 198 c.

11. Doru Mihăescu, Episcopia Romanului, 600 de ani de istorie…, p. 219, nr. 198 c.

12. Egumenul Mănăstirii Florești.

13. Probabil cu același „monah Gherasim, moldovan“ care se afla în obștea de 13 viețuitori ai Adamului, în anul 1809. A se vedea Constantin Tomescu, Biserica din principarele Române la 1808‑1812…, p. 125.

14. Duhovnic al Mănăstirii Adam, rămas în slujba acesteia și după strămutarea călugărilor la Mănăstirea Florești, despre care s‑a relatat mai sus, în acest articol.

15. Costin Clit, Documente privitoare la Mănăstirea Florești…, p. 294‑25, nr. 220.

16. Constantin Tomescu, Biserica din principarele Române la 1808‑1812…, p. 125.

17. Costin Clit, Documente privitoare la Mănăstirea Florești…, p. 281‑282, nr. 206 (subl. ns.).

18. Costin Clit, Documente privitoare la Mănăstirea Florești…, p. 282‑283, nr. 207. Scrisoare din 15 februarie 1839.

19. Costin Clit, Documente privitoare la Mănăstirea Florești…, p. 296‑297, nr. 221.

20. Despre aceasta a se vedea și scrisoarea Mitropolitului Veniamin din 31 martie 1840, la Costin Clit, Documente privitoare la Mănăstirea Florești…, p. 297‑298, nr. 222.

21. Din anaforaua către Domnul Moldovei din 31 martie 1840 reiese că părintele Paisie s‑a dus la Iași, după acest neplăcut episod și a solicitat sprijinul mitropolitului. Costin Clit, Documente privitoare la Mănăstirea Florești…, p. 298, nr. 222.

22. Despre implicarea părintelui Paisie în activități administrative ale mănăstirii avem și altă dovadă. Astfel, la 26 noiembrie 1838, cuvioșia sa primea de la vornicul Ioan Costachi 200 de lei reprezentând „embaticul pi al doilea an pentru locul de la Păcurari al Sfintii Monastiri Floreștii ci este dat dum(i)sali…“. Costin Clit, Documente privitoare la Mănăstirea Florești…, p. 275, nr. 196.

23. Costin Clit, Documente privitoare la Mănăstirea Florești…, p. 296‑297, nr. 221.

24. A se vedea Catagrafia viețuitorilor moldoveni de la Florești din 10 martie 1840, la Costin Clit, Documente privitoare la Mănăstirea Florești.., p. 291‑292, nr. 218.

25. Iacov Antonovici, Mănăsirea Florești din plasa Simila, județul Tutova. Studiu istoric cu hărți și ilustrațiuni urmat de documente, inscripții și însemnări, București, 1916, p. XXV.

26. Iacov Antonovici, Mănăsirea Florești din plasa Simila, județul Tutova…, p. 87, nr. XLVII.