Episoade mai puţin cunoscute din istoria Mănăstirii Adam. Contribuţii la monografia vechiului aşezământ monahal

Posted on By admin

Mănăstirea Adam a fost una dintre cele mai importante și mai bogate așezări monahale din sudul Moldovei, moșiile acesteia fiind situate, cândva, în patru ținuturi: Tutova, Covurlui, Tecuci și Putna.

Ctitorul Mănăstirii a fost căpitanul Adam Movilă1 cel care i‑a fixat și locul în „Codrul Ghenghei“ unde continuă să funcționeze și astăzi. Biserica cu hramul „Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Marii“2 a fost sfințită în ziua de 14 octombrie 1652 în timpul domnitorului Vasile Lupu.3 Pe 28 ianuarie 1695, „mica mănăstire“, din „făgetul lui Gheorghe“, pe vremea când era egumen Leontie, avea să fie închinată Mănăstirii „Sf. Ecaterina“ din Muntele Sinai4, pentru ca, ulterior, începând cu 5 iulie 1759, în timpul Domnitorului Teodor Calimach, aceasta să devină metoh al Mitropoliei Moldovei.5

Deși, inițial, a funcționat ca mănăstire de călugări, după anul 1820, aveau să viețuiască aici doar maici pentru ca, după doar șase ani, măicuțele să fie „strămutate la Mănăstirea Florești“ din ținutul Vaslui, călugării de acolo ajungând să ocupe chiliile acestora de la Adam. Ulterior, „se revine asupra acestei decizii“.6

Aplicarea Legii Secularizării averilor mănăstirești avea să conducă la deposedarea mănăs­tirii de suprafețele de teren. Cutremurele de pământ din anii 1869 și 1940 au provocat mari stricăciuni bisericii. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de aici a contribuit la creșterea rolului său spiritual pentru credincioșii din zonă și nu numai. Desființată în perioada comunistă (1959), Mănăstirea avea să fie reînființată în 1991, astăzi funcționând în incinta sa o importantă obște de măicuțe.7

După această prezentare succintă, în cele ce urmează, ne propunem să reconstituim, cu ajutorul unor documente de arhivă, câteva episoade mai puțin cunoscute din istoria acestui important locaș de cult din eparhia Dunării de Jos.

În perioada Războiului Ruso‑Turc din anii 1768‑1774, Rusia încerca, pe cât posibil, să dovedească o atitudine protectoare față de creştinii ortodocşi din Principatele Române, inclusiv pen­tru așezămintele mănăstirești. Cum, în acea perioadă se nimerise ca o tabără militară rusească să fie dislocată chiar „sub gura râului Covurlui“, Mănăstirea Adam primește un „act restrictiv“, în fapt un ordin de ocrotire  prin care se stipula ca atât cei prezenți, cât și „fii părintești“, să nu exercite „niciun fel de obidă sau povară acesteia“.8

Alăturat, reproducem traducerea din limba rusă a ordinului lui P. Rumeanțov, „comandantul de căpătenie al armatei rusești aflată în Moldova“.

„Prin decretul Măriei Sale, Împărăteasa Ecaterina Alexeevna, Stăpânitoarea Întregii Rusii și alteia…

Se eliberează prezentul act restrictiv Mănăstirii Adam cu puterea căruia este preamărit Sf. Divan al Țării Moldovei, prezenților și altor fii părintești, de a nu exercita niciun fel de obidă sau povară acesteia cu gândul de a sărăci mănăstirea care îndură sancțiunile (birurile), ci dimpotrivă de a‑i sprijini ușurința. Se echivalează cu pedeapsa în domeniul militar.

Se interzice pricinuirea oricărei înjosiri sau sărăciri și luarea de sume <de bani> fără aprobare.

Sub pedeapsa echivalată se înregistrase în militărie. Lagărul de sub gura râului Covurlui.

August … ziua, anul 1771.

Măria Sa, Preamărita Împă­răteasă, milostiva tuturor din stat, Comandantul Rusiei Mici, Guvernatorul General, Președintele Rusiei Mici <deținător> a trei ordine rusești și Cavaler al <Ordinului> Sfintei Anna.

Galițân(?) //

[Pe verso, în limba română:]

1771, august, fără <zi>.

Ordinul Comandantului de Că­petenie a armatei rusești aflate în Moldavia pentru scutirea M‑rii Adam. M‑rea Adam, pach(et) 4“ 9.  

Trebuie să spunem că Mănăstirea Adam a înregistrat „pagube mari“, „în timpul războiului ruso‑turco‑austriac (1787‑1792)“.10 Prin mijlocirea unei jalbe, din 14 iulie 1793, a lui Ionichie Greceanu, „egumenul Sfintei Mănăstiri <a> lui Adam din codru(l) Ghenghei“, adresată Domnului Moldovei, aflăm alte neplăcute „întâmplări ale vremii“ ce aveau să afecteze bunul mers al așezământul monastic din ținutul Covurluiului: „Mergând turcii nu numai că i‑au dat foc de au arsu catapeteazma, icoanile și alte odăjdii, dar și țăganii și <pe> unei din călugărași i‑au tăiat și i‑au robit și i‑au prădat, dar și scrisori și hrisoave, ce avea Sfănta Mănăstire, le‑au arsu, de numai bunul Dumnezeu știe căte tragim și mai alesu pentru slujbili Visteriei de goștină, de desătină și de vădrărit.“

Datorită acestei situații, egumenul solicită Domnitorului Mi­hai Suțu să se milostivească asupra Sfintei Mănăstiri, „să aibă milă pentru goștină, desătină și vădrărit“, întrucât vistiernicul Matei pretinde deja „400 vedre vin“.11

Cum după revenirea obștei de la Mănăstirea Florești, la Adam se adunaseră „nu puțin număr de maice călugărițe“, „pentru sporirea și înfrumusețarea la cele ce privesc cătră folosul acel(ei) monastiri“, Veniamin, Mitroplitul Moldovei, pe 9 ianuarie 1836, „după cerirea a totului sobor adunat acolo“, orânduiește ca „stareță povățuitoare“ pe „shimonahia Xenia Cuza“ căreia i se dau „în samă și în purtare de grijă toate trebuințele și lucrurile monastirii, atât cele din lăuntru căt și cele din afară mișcătoare și stătătoare“, cerându‑i‑se „să păzească obicinuitele slujbe neîncetat în toate zilele, căt și pentru cuviincioasa petrecere a maicilor călugărițe de acolo ca să pitreacă viața curată și cinstită“. Mitropolitul le cere atât călugărițelor, poslușnicilor, cât și robilor țăgani ai m(ănă)stirii, să dovedească „ascultare și supunere“ noii lor starițe.12

Așadar, la data men­ționată, „stareța Mănăsti­rii, Xenia Cuza, mătușa Dom­nitorului Al. I. Cuza, era înconjurată de o obște de 62 monahii și surori, numărul viețuitoarelor cres­când mereu și ajungând, la vremea secularizării, la 148“.13

„Catagrafia de averea Monastirii Adam mișcătoare și nemișcătoare de la ținutul Tutovii“, din 12 iunie 1849, se constituie într‑o bogată sursă de informații pentru cel interest de istoricul acestui așezământ. În primul rând sunt menționate con­strucțiile cele mai importante: „Biserica de piatră și cărămidă, acoperită cu șindilă, pridvor dinaintea bisericii tot din cărămidă acoperită cu șindilă, cu catapeteazmă de lemn sculptată și zugrăvită, cu amvon și strană arhierească; Clopodnița, iarăși de piatră și cărămidă acoperită cu șăndilă, cu șapte clopote, două mari și unul mijlociu stricat și patru mici și o toacă de fier“.14

Peste un deceniu, „o comisie stabilită de Președintele Judecătoriei ținutului Tutova“ realizează un riguros inventar al tuturor bunurilor Mănăstirii Adam.  „Actul de prețeluire din 1859, iulie 2“ consemnează, în prima parte, existența a „182 fălci și 35 prăjini ‑ locu de arătură a mănăstirii; 2 mori de văntu cu două petre fiecare, în una avându și chirz de făcut păsatu; 3 coșăre; 1 crășmă în sat cu trei odăi, pivniță de cărămidă și acoperită cu scănduri de bradu; 1 crășmă în sat cu două odăi; 2 coșăre; 1 casă;  9 pluguri cu toate uneltele trebuitoare; 6 care bengiuje de doi boi; 1 casă“15. În cadrul „Ciubeilor aflătoare la vie“ figurează: „1 <zdrobitor> și un teasc; 10 căzi noi și vechi; 8 ciubere;  1 dejă; 46 poloboace(!)“.16

Mănăstirea mai deținea la acea dată următoarele: „88 capite vite cornorate; 46 boi jugu; 22 gonitori și mânzați; 10 vaci cu viței ; 675 capite oi; 27 capite capre; 82 capite mascuri; 9 cai pentru treburile de umblare în trebuințele mănăstirii; 50 matce stupi; 60 știu­bei deșărte“.17

Mai menționăm faptul că în acest autentic inventar erau incluse și  „obiectele aflate în biserică“: 4 chivote din care trei mari de argint poleite în parte cu aur; 3 Evanghelii, una îmbrăcată în argint și poleită cu aur …; 2 vase de argint; 7 cruci învelite cu argint; 29 candile de argintu; 1 icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, învelită cu argintu și, de ceilaltă parte, Săntul George, <icoană> iarăși îmbrăcată cu argintu și poleită cu aur de amăndouă părțile, așezată în stană de lemn zugrăvită și poleită“.18 Printre „juvaerile de la icoana Maicii Domnului“ sunt evidențiate componentele unui au­tentic tezaur: „două salbe, întăia pe catife(a) verde, 107 bucăți (monede și cercei de aur și smaralde), salba a doua pe catifea roșie 92 bu­căți“19 cu „șiruri de mărgăritar, irmilici noi de aur, verigi de aur, cruci de argint, hulubași de aur, obiecte din argint, brățele de bronz“20.

Celor de mai sus li se mai adăugau veșmintele (507 la număr) și cărțile (121) printre care figurau: „5 liturghii, 36 minee, 3 penticostare, 12 viețile sfinților, 4 cartea călugăriei …“21.

În „Inventarul general de toată averea Mănăstirii Adam“, realizat în anul 1860, aflăm mai multe detalii legate și de proprietățile acesteia: „1. Moșia Vadulu Roșcăi i Vulturulu de la districtulu Putna împosesuită pănă la 23 aprilu 1863 fără mezat răpos. N. Negroponte cu prețu(l) pe anu de 30000 lei și cu îndatorirea de a zidi o biserică și o casă de șco(a)lă (…);

  1. Moșia Fundeanului cu hliza Mileștii, districtulu Tutova, împosesuită fără mezat d‑sale Dimitrie Cazarnagi cu prețu de 26000 lei pe an (…) numai pănă la 23 aprilu anulu curentu (…);

  2. Moșia Crăciuna sau Viorica, districtulu Covurluiului, împosesuită pănă la 1862 aprilu 23 fără mezatu (…) cu prețu pe anu de 17000 lei (…);

  3. Partea din Oncani, districtulu Covurluiului (…) //;

  4. Moșia pe care este zidită Monastirea cu părțile ei numite: Pupezenii, Bursucanii, Grădinarii, Potrocii, Osiecii și Bălășeștii, care se ținu pe socoteala Monastirei. Pe această moșie, pe lăngă acareturile ce săntu pentru trebuința Monastirei, săntu și 10 pogoane vie, două mori de văntu cu căte două pietre și două cărciume, din aceste două din urmă se vădu împosesuite pe un anu de zile, pănă la 23 aprilu 1860, fără mezatu evreului Șmilu Berstain cu prețu de 200 galbeni pe anu;

  5. Una casă în cvartalulu (al) 3‑lea din t(ârgul) Bărladului cumpărată de monastire;

  6. Cinci pogoane vie la Cleni, moșia Măcișenii care se lucrează tot de monastire (…).22

Revenind la anul 1859, pe vremea când Mănăstirea Adam era condusă de monahia Febronia Oprișan23, trebuie specificat faptul s‑a decis ridicarea unui nou paraclis, în „ograda mănăstirii, alături cu casili sfinții sali“. Meșterul Velicu Manoliu încheie, pe 2 iunie 1859, un contract în acest sens în care sunt oferite câteva detalii legate de această construcție: „zidirea urmează a fi lungită di nou(ă) stânjini domnești și opt palmi, lumina di opt stânjini, lărgimea de trii stânjini șasă palmi giumătati, lumina înălțimii de doi stânjeni jumătati, supt sfântul altar  să să facu un chimitiru, precum să va ceri; la mijlocul bisericii turnu tencuit, cu tocmiala trii suti di galbini pentru tot lucru“. Constructorul se angajează să facă paraclisul „precum trebuința ceri cu toată siguranția și soliditate(a), supt povățuirea maicii stariți și a Sfinții Sali maicii iconoami Panfilia“, lucrarea  urmând a se începe imediat și „să se gătească din roșu până la Sf. Dimitru anul următoriu“.24

Construcția menționată din păcate nu a fost finalizată conform clauzelor contractului pentru că, în raportul cu nr. 199, din 30 decembrie 1862, pe care Stepaniano, arhitectul orașului Bârlad din acea vreme, îl adresează Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice se precizează că „se află pornit (…) fundamentul pentru facerea paraclisului din nou care la mai mare parte este ridicată aproape în fața pământului“.25

În anul 1874, membrele comitetului administrativ al așeză­mântului monastic în frunte cu maica superioară Xenia Manu con­tactează pe arhitectul Carol Cugler de la Iași care, la 27 martie 1875, întocmește „Devizul costului reparațiunilor proiectate a se face la arhondaricul Mănăstirii Adam din districtul Tutova“, realizând și un plan în culori al acestuia.26 Zidirea veche din cărămidă avea etaj, dimensiunea camerelor de la cele două nivele fiind de 12,30 x 8,50 m., acoperișul din șindrilă al clădirii urmând a fi înlocuit cu unul din „tiniche(a) albă“27.

Ulterior, s‑a pus problema reparațiilor și la biserica din curtea Mănăstirii ce se afla „într‑o proastă stare, plouând înăuntru“28. Primul memoriu‑deviz pentru „acoperirea cu tablă albă numită «Ancher» de calitate superioară peste acoperământul existent astăzi de scânduri de brad“, realizat cu ajutorul inginerului județului A.I. Cihoschi, datează din 26 mai 187929, și a fost nevoie și de intervenția, la Ministerul Cultelor și Intrucțiunii Publice de la București, a Episcopului Hușilor, Callinik, din 30 iunie 1881 pentru a se putea finaliza lucrările.30 La rândul său și „Comitetul administrativ al Sf‑tei Monastiri Adam“ trimite un memoriu la București în care se „tânguie“, cerând „milostivire“ Mi­nisterului în vederea obținerii „sumei de 3.000 franci“, pentru acoperirea costurilor repa­rației întrucât nu avea mijloacele necesare.31

În luna septembrie 1881, Pre­fectura județului Tutova comunica Ministerului faptul că „s‑a efectuat reparația Mănăstirii acoperindu‑se cu totul din nou, zugrăvindu‑se pe dinafară, spălându‑se pe dinăuntru; reparațiile făcute la Mănăstire sunt în bune condițiuni“32.

În anul următor, când s‑a pus problema „împrejmuirii întregului“ perimetru ocupat de Mănăstirea Adam cu un gard „în lungime cel puțin 3 kilommetri“, inginerul Peter Josef Frank, din cadrul Serviciului Tehnic al județului Tutova, după ce s‑a „transportat la fața locului“, a prezentat Prefectului, pe 27 aprilie 1882, un raport ce ne permite să aflăm dimensiunile la care ajunsese această Mănăstire din sudul Moldovei spre sfârșitul secolului al XIX‑lea: „Monastirea Adam are preste o sută de clădiri diferite acoperind în mijlocul satului un deal întreg.

Pe vârful dealului se află așe­dzată biserica și monastirea cea veche, formând un oblong regulat. Mai târdziu s‑au făcut apoi o mulțime de clădiri noi pentru maicele carii înconjură în mod fo(a)rte neregulat Monastirea întreagă <de> jur împrejur. Fiecare din aceste case are ogradă și grădină deosebită, ele sunt îngrădite și despărțite bine una de alta. Alăturea cu casele maicelor se mai află case particulare ale țeranilor.

Întregul forme(a)să un orășel neregulat, cu ulițe, hudzițe și dru­muri pentru comunicația locui­torilor“33.

Întrucât am avut posibilitatea să parcurgem conținutul unor documente în rezumat sau  în integralitatea lor, dorim să completăm lista conducătorilor obștii Mănăstirii Adam pe care a întocmit‑o Sorin Geacu în lucrarea dedicată Sf. lăcaș34.

Egumenii pe care i‑am identificat erau: Leontie, confirmat de un document din 18 mai 170535; Iorest Movilă, între 6 iunie 1724 ‑ 14 septembrie 1764 [perioada și documentele în care este menționat acesta sunt evidențiate după această listă a egumenilor]; Eremia, conf. doc. din 4 ianuarie 176636; Misail, conf. doc. din 21 iunie 1787 și 8 martie 178837;  Ioanichie Greceanu conf. doc. din 179338; Inochentie Greceanu, conf. doc. din 2 iunie 178739 și 9 mai 179940; Miftode conf. doc. din 10 aprilie 181541 și 6 iunie 182042.

Unul dintre cei mai vrednici egumeni pe care i‑a avut Mănăstirea Adam, de‑a lungul întregii sale existențe, a fost în mod cert Iorest Movilă43, fiul lui Movilă Adam, care, conform documentelor ce ni s‑au transmis, între 6 iunie 1724 ‑ 14 septembrie 1764, s‑a străduit să administreze cât mai bine două dintre moșiile importante de‑ale acesteia, Dimăceni și Soci, situate de o parte și de alta a râului Siret, în ținuturile Tecuci și Putna, din care motiv el avea să fie adesea pârât, nevoit să depună mărturii, să se judece sau să cumpere moșii învecinate. Numele său apare menționat, destul de des, atât într‑un „Catastih pentru moșia Dimăcenii și Soci de la Vadul Roșcăi de la țănutul Tecuciului de ispisoace și zapis ce sânt cu pricina asupra acestei moșii“, ce datează din 5 iulie 175844, cât și în „Perilipsisul scrisorilor moșii Dămăcenii a Sf. M‑ri Adam de la ținut(ul) Tecuci și Putna, de la ocolul Bârlad.“, din 7 august 1820.45

Totodată, dintr‑un alt înscris, mai aflăm că Iorest Movilă, la 15 martie 1738, pentru a fi pomenit, dăruiește lui Toader Costache vel ban, „un țăgan, anumi Vasălie (…) cu trei copii“ pe care îi adusese de unul „singur din Țara Turcească“46 tentativă ce implicase mari riscuri.

Printre starețele întâlnite în aceleași surse documentare, amintim pe Xenia Cuza, conf. doc. din 9 ianuarie și 1 august 183647; Asinefta, conf. doc. din 7 noiembrie 184848; Elisaveta Sturza, conf. doc. din 23 ianuarie 1850, 2 iunie 185949 și 11 octombrie 186050; Febronia Oprișan, conf. doc. din 12 octombrie 1861.51

Ne oprim deocamdată aici cu investigațiile noastre, urmând ca, pe parcurs, după ce vom continua cercetările prin arhive, să dezvăluim și alte pagini memorabile din trecutul binecunoscutului așezământ mănăstiresc din Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Ștefan Andronache

 

  1. Nicolae Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova, Direcția Patrimoniului Cultural Național, București, 1974, p. 21; „Feciorii săi“ și strănepoții i-au preluat „porecla“, apud Costandin Sion, Arhondologia Moldovei, Editura „Minerva“, București, 1973, p. 160.

  2. Direcția Județeană a Arhivelor Naționale – Iași, fd. Mănăstirea Adam, IV/33, rezumat, 4.

  3. Veniamin Pocitan, Mănăstirea Adam, județul Tutova, București, 1947, p. 2; Sorin Geacu, Mănăstirea Adam, schiță monografică, Galați, 1998, p. 12.

  4. Paul Păltănea, „Vechi locașuri de cult și viața bisericească în sudul Moldovei până în anul 1864“, în: Monumente istorice și izvoare creștine, Arhiepiscopia Tomisului și Dunării de Jos, Galați, 1987, p. 224.

  5. DJAN-Iș., fd. M-rea Adam, IV/33, nr. 4; Arhim. Daniil Oltean, „Repere ale istoriei vieții mănăstirești în Eparhia Dunării de Jos“, în: Credință, istorie și cultură la Dunărea de Jos, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2005, p. 337.

  6. Arhim. Daniil Oltean, „Repere ale istoriei vieții mănăstirești în Eparhia Dunării de Jos“…, p. 338.

  7. Arhim. Daniil Oltean, „Repere ale istoriei vieții mănăstirești în Eparhia Dunării de Jos“…, p. 338.

  8. DJAN-Iș., fd. M-rea Adam, IV/51.

  9. DJAN-Iș., fd. M-rea Adam, IV/51.

  10. Sorin Geacu, Mănăstirea Adam, schiță monografică…, p. 21.

  11. DJAN-Iș., fd. M-rea Adam, V/32.

  12. DJAN-Iș., fd. M-rea Adam, X/1, original.

  13. Arhim. Daniil Oltean, „Repere ale istoriei vieții mănăstirești în Eparhia Dunării de Jos“…, p. 338.

  14. Arhivele Naționale ale României, Sediul Central – București, fd. Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice – Moldova, 219/1859, f. 91-92.

  15. ANR-SC, Buc., fd. MCIP-Moldova, 219/1859, f. 15.

  16. ANR-SC, Buc., fd. MCIP-Moldova, 219/1859, f. 91-92.

  17. ANR-SC, Buc., fd. MCIP-Moldova, 219/1859, f. 16.

  18. ANR-SC, Buc., fd. MCIP-Moldova, 219/1859, f. 27.

  19. ANR-SC, Buc., fd. MCIP-Moldova, 219/1859, f. 27.

  20. ANR-SC, Buc., fd. MCIP-Moldova, 219/1859, f. 28.

  21. ANR-SC, Buc., fd. MCIP-Moldova, 219/1859, f. 29-30.

  22. ANR-SC, Buc., fd. MCIP-Moldova, 249/1860, p. 58.

  23. ANR-SC, Buc., fd. MCIP-Moldova, 280/1859, f. 31.

  24. ANR-SC, Buc., fd. MCIP-Moldova, 197/1859, original.

  25. ANR-SC, Buc., fd. MCIP-Moldova, 280/1859, f. 48.

  26. ANR-SC, Buc., fd. MCIP-Moldova, 275/1874, f. 15-16 și 59, 80.

  27. ANR-SC, Buc., fd. MCIP-Moldova, 275/1874, f. 17, 67.

  28. ANR-SC, Buc., fd. MCIP-Moldova, 280/1859, f. 48, 125.

  29. ANR-SC, Buc., fd. MCIP-Moldova, 280/1859, f. 139.

  30. ANR-SC, Buc., fd. MCIP-Moldova, 275/1874, f. 135.

  31. ANR-SC, Buc., fd. MCIP-Moldova, 275/1874, f. 143.

  32. ANR-SC, Buc., fd. MCIP-Moldova, 275/1874, f. 148.

  33. ANR-SC, Buc., fd. MCIP-Moldova, 275/1874, f. 166.

  34. Sorin Geacu, Mănăstirea Adam, schiță monografică…, p. 24.

  35. DJAN-Iași, fd. M-rea Adam (inv. 44), VI/33.

  36. BAR-Buc., DI, CXI/24.

  37. DJAN-Iș., fd. M-rea Adam, (inv. 44), VI/84a și 84b.

  38. DJAN-Iș., fd. M-rea Adam, (inv. 44), V/32.

  39. ANR-SC, Buc., fd. Achiziții noi, MMDCCCLXXVI/26.

  40. ANR-SC, Buc., fd. Achiziții noi, MMDCCCLXXVI/70.

  41. DJAN-Iș., fd. M-rea Adam, (inv. 44), IV/88 și VI/118.

  42. DJAN-Iș., fd. M-rea Adam, (inv. 44), IV/88.

  43. Ioreste Movilă era fiul „Catrinei Moviloaica, fata lui hagi Panait, vel ușer“, conform unui „suret din vele(a)t 7244 <1736> iuni(e) 7“, DJAN-Iș., fd. M-rea Adam, IV/33, doc. 29.

  44. DJAN-Iș., fd. M-rea Adam, IV/33, rezumat, doc. 6-12, 15, 17, 19-20, 24, 26, 28-30; În „Mărturia de oameni bătrâni din satul Liești“, dată egumenului Eremia, se precizează că „moșia Demăcenei întăi au stăpănit-o Roșca și pe urmă au stăpănit-o Adămești(i) păn(ă) acmu“, „de precum am apucat den vechi“, Ibidem, IV/45, 27 mai 1765.

  45. DJAN-Iș., fd. M-rea Adam, IV/90, rz. nr. 6-8, 10-12, 17, 24.

  46. Biblioteca Academiei Române, București, col. Documente istorice, MCDLXXVIII/244, original.

  47. DJAN-Iș., fd. M-rea Adam, VI/148.

  48. DJAN-Iș., fd. M-rea Adam, V/99.

  49. DJAN-Iș., fd. M-rea Adam, V/113; ANR-SC, Buc., fd. MCIP-Moldova, 197/1859.

  50. ANR-SC, Buc., fd. MCIP-Moldova, 246/1860, f. 233.

  51. ANR-SC, Buc., fd. MCIP-Moldova, 280/1859, f. 31.