Ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, 18 decembrie 2010, a avut o încărcătură duhovnicească deosebită în Arhiepiscopia Dunării de Jos, datorită faptului că, prin binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, a fost deschisă Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Ştefan cel Mare” din localitatea Toflea, judeţul Galaţi.
Vizita pastorală a ierarhului Dunării de Jos în localitatea Toflea a făcut să încolţească un gând: rectitorirea şi continuarea vieţii monastice de la Toflea. Acest lucru, la o primă analiză aproape imposibil de realizat, a început să prindă contur în momentul în care familia Băiculescu Vasile şi Cătălina, oameni ai locului de etnie rromă, au hotărât să ctitorească o nouă vatră monahală. Pentru că pe locul vechiului schit nu se putea construi, familia Băiculescu a hotărât să cumpere un teren la hotarul satului, în marginea unei păduri.
Proiectul noii mănăstiri a fost realizat de arhitectul Popovici Apostol din Focşani şi a urmărit linia arhitecturală a Bisericii „Sfântul Nicolae” din Popăuţi, judeţul Botoşani.
Sfinţirea locului şi punerea pietrei de temelie s-a realizat în anul 2002, în ziua prăznuirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, după care lucrările de construcţie au avut o curgere naturală, firească ce a făcut să crească de la firul ierbii până la înaltele, suplele turle, o preafrumoasă mănăstire, încadrată de pădure şi înconjurată de stăreţie, de clopotniţă şi de chilii, la finele anului 2010, gata de sfinţire.
Ortodoxia trăită în cuvânt şi faptă
Sosirea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian la mănăstire a adunat un impresionant număr de copii din Toflea, dar şi din satele învecinate, unii dintre ei însoţiţi şi de părinţi. Deşi două treimi dintre ei sunt de altă credinţă, au venit mulţi oameni care au dorit să fie martori la deschiderea unei biserici ortodoxe. Pe scările bisericii, Înaltpreasfinţia Sa a comunicat cu ei, arătând că în Biserică diferenţele etnice sunt transfigurate. Limba comună de la ,,sihăstria lui Tofle” cel bătrân, în ziua Cuviosului Daniil Sihastrul, a fost Ortodoxia.
În interiorul bisericii, peste 500 de persoane au rostit rugăciunile comune, ştiute de toţi, pregătind mărturisirea, cu putere, a Simbolului de credinţă ortodox. Zidurile groase ale bisericii mănăstirii din Toflea s-au cutremurat la rostirea lui „Cred întru Unul Dumnezeu…Şi întru Unul Domn Iisus Hristos… întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara… Şi întru Duhul Sfânt… Şi întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor…”. După această mărturisire de credinţă, având ca întâi colindător pe Înaltpreasfinţia Sa, copii, în cete de binevestitori au transformat rugăciunea rostită în rugăciune cântată: „Astăzi S-a născut Hristos, Mesia, Chip luminos, Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi…” A fost un autentic concert de colinde. Grupuri de colindători din Brăhăşeşti, Berheci sau din Gohor s-au unit în cântare sfântă cu tinerii şi copii din Toflea. Lumina tainică a Stelei de la Răsărit a fost închipuită de lumina lumânării pe care fiecare copil, tânăr sau bătrân o ţinea deasupra capetelor lor, transformând biserica în peşteră prealuminoasă, în Betleeemul Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. Momentul acesta L-a coborât pe Hristos Domnul în sufletul fiecăruia. În clipa aceea, poporul din biserică trăia Ortodoxia, mărturisită şi de simfonia şi teologia arhitecturală a bisericii. Cărămidă cu cărămidă.
Într-o continuitate firească, după ce slujirea misionară prin „colindul sfânt şi bun” s-a încheiat, a început slujirea filantropică. Prin grija Centrului Eparhial, toţi cei prezenţi au primit pachete cu alimente şi dulciuri – daruri specifice sărbătorilor Naşterii Domnului. Nimeni nu a plecat fără să fi fost bucurat de un dar de la Hristos.
Bucurie pentru pelerini
A urmat partea liturgică, prin sfinţirea Antimisului şi a Sfintelor Vase (sfântul chivot, sfântul potir, sfântul disc, steluţa, copia şi linguriţa), toate oferite de Centrul Eparhial şi binecuvântarea părintelui stareţ Paisie Agachi.
În încheiere, Înaltpreasfinţia Sa a mulţumit ctitorilor bisericii şi tuturor celor ce s-au ostenit cu ridicarea ei, pc. protoiereu de Tecuci, pr. Gheorghe Joghiu şi pc. protoiereu de Nicoreşti, pr. Ifrim Barbu. Totodată, ierarhul Dunării de Jos a arătat importanţa deosebită pe care preoţii slujitori din parohiile învecinate trebuie să o acorde atât mănăstirii, prin slujire liturgică şi filantropică, cât şi comunităţii de rromi de la Toflea care „trece prin frământări misionare deosebite. Redarea echilibrului şi unităţii în cadrul acestei comunităţi se va face prin trei programe speciale: mai întâi începerea sfintelor slujbe după tradiţia mănăstirească; în al doilea rând organizarea, în clădirile mănăstirii a unei şcoli la sfârşitul săptămânii unde se vor derula programe speciale pentru fiii rromilor; în al treilea rând, aici se vor desfăşura activităţi social – filantropice specifice Bisericii noastre”.
La ieşirea din biserică, un grup de urători din localitate a rostit un „pluguşor care alungă şi pune pe fugă duhurile rele” – un vechi obicei păgân, care face legătura cu vechii daci, trăitori pe aceste meleaguri.
După despărţirea de credincioşi, Înaltpreasfinţia Sa a binecuvântat stăreţia mănăstirii şi corpurile de chilii aferente acesteia.
Un scurt istoric al mănăstirii
Documentele vremii leagă de numele şi localitatea Toflea una din cele mai vechi aşezări sihăstreşti din judeţul Galaţi: schitul Toflea. În mijlocul unei populaţii eminamente ştefaniană, uşerul Toflea sau „Tofle cel bătrân”, amintit prima dată într-un act la 1581, apoi într-un document datat în perioada 1619 – 1620, ridică un schit pe actualul teritoriu al comunei Brăhăşeşti, undeva la sfârşitul secolului al XVI-lea. Acesta s-a ruinat, probabil, destul de repede, căci un nou schit a fost ridicat înainte de noiembrie 1667 de căpitanul Florea şi soţia sa Safta, la Cernica, în aceeaşi zonă, în imediata apropiere a celui vechi. Un document de la 1749, referindu-se, probabil, la un monah al schitului, aminteşte de „Ioniţ Batin călugărul de la Brăhăşeşti”. Aşezământul, care avea hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” este pomenit şi în anul 1809 într-un document care îl consideră pe logofătul Constantin Palade drept restaurator şi miluitor al schitului.
Câţiva ani mai târziu, la 1817, voievodul Scarlat Callimachi dăruieşte fiului său Alexandru moşia Toflea, pe care se afla şi „schitul Tofle, unde se află petrecătoriu şi trei călugăraşi”. Aşezământul se afla într-o stare de decădere, care se va accentua, probabil, şi în anii următori, căci schitul se desfiinţează, practic, înainte de 1859.
Astăzi, există toponimie care atestă existenţa unui loc numit „La Chilii”, unde se presupune că au vieţuit călugării de la Schitul Toflea.
* * *
Aşezată într-un cadru natural deosebit, această bijuterie arhitecturală ştefaniană îşi va găsi cu siguranţă, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, călugării, ostenitorii şi rugătorii care vor avea puterea să reaşeze lucrurile în matca lor firească, să refacă tradiţia monastică întreruptă pentru prea mulţi ani şi să închidă un cerc mistic între judeţele Galaţi, Vrancea şi Vaslui prin viaţa monastică de la Sihastru, Buciumeni, Adam şi Toflea. Imaginea acestei mănăstiri este bucurie pentru pelerin, hrană duhovnicească pentru creştin şi scut puternic şi tare al dreptei credinţe.
Pr. Gabriel Molocea