Ziua de vineri, 15 ianuarie 2021, a fost una cernită pentru Așezământul Cultural‑Filantropic al parohiei Înălțarea Domnului. La ora 10 s‑a săvârșit slujba parastasului pentru sufletul adormitului în Domnul, preotul Mircea Păcurariu, care s‑a mutat la cereștile locașuri la 13 ianuarie 2021, în vârstă de 88 de ani. Slujba a avut loc în același timp în care, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, se oficia slujba de înmormântare a venerabilului preot, profesor și istoric al Bisericii Ortodoxe Române.
Au slujit pr. Ionel‑Eugen Buruiană, protopop al Protopopiatului Galați, protos al soborului, pr. prof. Costel Bulgaru, director al Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei“ din Galați (student al răposatului pr. prof. M. Păcurariu la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu), pr. lect. dr. Lucian‑Vasile Petroaia, Director al Departamentului teologic al Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității „Dunărea de Jos“, pr. lect. dr. Costel Toma de la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității „Dunărea de Jos“ (doctor în teologie la Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna“ din Sibiu), pr. Costel Bălan, paroh al parohiei „Înălțarea Domnului“ din municipiul Galați și grefier al Consistoriului eparhial (student al răposatului pr. prof. M. Păcurariu la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu), pr. Nelu Gheorghiță, paroh al Parohiei „Sf. Apostoli Petru și Pavel“ din municipiul Galați, pr. Marius Gavrilescu, paroh al Parohiei „Sf. Martiri Brâncoveni“ din municipiul Galați și membru titular al Consistoriului eparhial și pr. Eugen Drăgoi, preot coslujitor la parohia „Înălțarea Domnului“ din municipiul Galați, coordonator al Așezământului sus‑menționat.
Preoții Lucian‑Vasile Petroaia, Nelu Gheorghiță și Marius Gavrilescu au fost câștigătorii unui concurs de cunoștințe istorice bisericești, în calitate de elevi seminariști ai Seminarului „Sf. Apostol Andrei“ din Galați, desfășurat în anul 1992, pr. prof. dr. Mircea Păcurariu fiind atunci membru al juriului.
Au luat parte, de asemenea, prezv. Stana Drăgoi, prof. Eleonora Silișteanu (membră a Comitetului parohial), prof. Constanța Poede (membră a Comitetului parohial), prof. Veluța Făgurel, colaborator voluntar la programele culturale ale parohiei, Maria Hâncu (membră a Comitetului parohial), Mitra Baștea (membră a Comitetului parohial) și angajații așezământului.
După oficierea parastasului, pr. Eugen Drăgoi a evocat, în scurte cuvinte, personalitatea preotului profesor doctor și academician Mircea Păcurariu, scoțând în evidență legăturile defunctului cu Eparhia Dunării de Jos. Au fost menționate câteva din prezențele personale ale pr. Păcurariu la Galați, evidențierea în operele sale scrise – îndeosebi sintezele de istorie bisericească – a importanței zonei Dunării de Jos, în contextul larg al istoriei Bisericii Ortodoxe Române și aprecierea de care s‑a bucurat pe plan bisericesc național și internațional. De asemenea, a amintit că, în intervalul anilor 1985‑1988, Arhipăstorul actual al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, ÎPS Casian, în calitate de asistent‑duhovnic la Institutul Teologic de Grad Universitar‑Sibiu, a fost coleg de cancelarie cu pr. prof. Mircea Păcurariu și slujitor împreună cu acesta la altarul Catedralei Mitropolitane din Sibiu.
Totodată, a fost subliniat faptul că toți preoții slujitori menționați mai sus, alături de colegii lor de generație, precum și alte zeci de generații de elevi seminariști și studenți teologi au studiat istoria Bisericii Ortodoxe Române, folosindu‑se de documentatele și sinteticele manuale de istorie alcătuite de părintele profesor Mircea Păcurariu.
Nu în ultimul rând, vorbitorul a făcut referire la colaborarea sa cu regretatul profesor și istoric la câteva proiecte editoariale de amploare ale Patriarhiei Române, precum Enciclopedia Ortodoxiei Românești și Monahismul Ortodox Românesc, la editarea de către Episcopia Dunării de Jos, în anul 1996 a manualului de Istoria Bisericii Ortodoxe Române pentru seminarele teologice ortodoxe (ediția a IV‑a) ș.a.
În final, pr. Eugen Drăgoi a mulțumit ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, pentru binecuvântarea dată spre a se comemora la Parohia „Înălțarea Domnului“ marele istoric și profesor al Bisericii noastre, și‑a manifestat recunoștința față de preoții care au participat la această pioasă slujbă de pomenire și a apreciat prezența credincioaselor din parohie.
„Rugăm pe Milostivul Dumnezeu, a încheiat vorbitorul, să primească sufletul părintelui Mircea Păcurariu în cereștile locașuri și să‑l odihnească, iar noi toți cei care l‑am cunoscut și prețuit să‑l pomenim în sfintele noastre rugăciuni!“
Dumnezeu să‑i facă parte de veșnică pomenire!
Pr. Eugen Drăgoi