Monahia Claudia Dănăilă s‑a mutat la Domnul
Monahismul comportă mai multe definţii, însă ceea ce rămâne comun tuturor acestor definiţii este ascultarea faţă de cel mai mare. Cum ascultarea este unul din cele trei voturi monahale, pe care candidatul la monahism şi le asumă, „adică una din promisiunile pe care cei care doresc să intre în monahism le fac lui Dumnezeu, iar în chip văzut le fac stareţului său, în mănăstirile de maici, stareţei“.
De aceea, viaţa de obşte a fost şi va fi mereu recomandată celor dornici de viaţa monahală, căci intrarea în disciplina Bisericii nu poate fi făcută decât în obşte. Formarea ca monah sau monahie se face la şcoala mănăstirii, alături de fraţi şi de părinţi, sub îndrumarea duhovnicească a unui părinte îmbunătăţit.
S‑a născut la data de 11 decembrie 1931, în localitatea Vulturul, judeţul Vrancea, într‑o familie de agricultori, primind la botez numele de „Constantina“.
Purtată fiind de credinţa în Dumnezeu şi de dorinţa de a‑I sluji Domnului pentru tot restul vieţii, ajunge pe data de 6 octombrie 1954 în obştea de la Mănăstirea Tudor Vladmirescu, unde stă până în decursul anului 1956, când a fost ridicat şi arestat întregul sobor de maici, pe motivul de „agitaţie publică“, fixându‑i‑se domiciliul obligatoriu la locul de naştere.
În anul 1957 a fost arestată pe motivul: „port ilegal de uniformă“ şi condamnată la un an de închisoare cu detenţia în Penitenciarul Galaţi.
S‑a reîntors la redeschiderea mănăstirii în anul 1990, apoi a fost călugărită în anul 1993, dimpreună cu încă 27 de surori, de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, pe atunci Arhiereu vicar cu titulatura „Gălăţeanul“.
A avut ascultarea la grădina de legume, trăind toată viaţa în linişte, în cuminţenie şi împăcată cu tot soborul de maici şi de surori.
Plecarea din această viaţă a fost un moment de taină, aşa încât, în timpul liturghiei de miercuri, 17 decembrie 2020, am primit vestea mutării la cele cereşti.
Vineri, 18 decembrie 2020, la orele 12.00, a avut loc slujba de prohodire în biserica Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului“ de la Tudor Vladimirescu, de un sobor de slujitori sfinţiţi, apoi am aşezat‑o cu trupul adormit în mormântul din partea de miazănoapte din cimitirul mănăstirii.
Veşnica ei pomenire!
Monahia Maria Magdalena Rădulescu a trecut la Domnul
Viaţa monahală este o viaţă de slujire efectivă a Bisericii, „trup şi suflet“, în ascultare, curăţenie şi sărăcie, întrucât conform voturilor depuse, monahul sau monahia „(…) s‑a făcut pe sine, pentru întreaga‑i viaţă, dar lui Dumnezeu“.
S‑a născut la data de 16 mai 1950 la Bucureşti într‑o familie distinsă. Tatăl ei, Marin, a fost profesor, iar mama, Florica, de origine elenă, s‑a ocupat acasă de educaţia copiilor. Înzestrată cu simţ artistic, a studiat pentru suflet artele frumoase. Încercările prin care a trecut au fost un semn al proniei dumnezeieşti, care a îndepărtat‑o de lume.
Într‑una din vizitele sale la Mănăstirea Cernica s‑a întâlnit cu Părintele Nicolae Steinhard, care i‑a vorbit despre credinţa cea adâncă a inimii şi de iubirea de Dumnezeu şi de semeni.
Frecventează la început Mănăstirea Cernica de la Bucureşti, apoi ajunge la Schitul Sihla, unde s‑a rugat intens la chilia Sfintei Teodora şi timp de doi ani a locuit într‑un sat din apropiere. La îndemnul părintelui stareţ Pahomie de la Mănăstirea Sihla, a îmbrăţişat viaţa monahală, fără nici un bagaj, ci cu sufletul încărcat de cunoştinţe.
În data de 8 aprilie 2016, primeşte tunderea în monahism din mâinile Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhepiscopul Dunării de Jos, cu numele de călugărie „Maria Magdalena“, dimpreună cu o altă soră de mănăstire, Maria Ciobotă, care a primit numele de călugărie „Macrina“.
Plecarea din această viaţă a fost un moment de taină, aşa încât la privegherea Sfântului Ierarh Spiridon a cerut puţină litie. A doua zi, a cerut să‑i fie adusă icoana Sfântului Spiridon. Şi‑a plecat capul pe icoană şi a rostit o rugăciune, după care a plecat la cele veşnice în deplină luciditate, în ziua de sâmbătă, 12 decembrie 2020.
Maica Maria Magdalena l‑a rugat pe Sfântul Ierarh Spiridon pentru sfatul cel de pe urmă, deoarece pe acest pământ a înţeles că a terminat de călătorit şi a ajuns la ultimul pas al marii treceri Dincolo, „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit“. Este înviere din durere, din suferinţă şi neputinţă, chiar din această viaţă, atunci când auzim, înţelegem, decidem şi împlinim o chemare sfântă, mare şi anevoioasă, chemarea crucii…
Marţi, 15 decembrie 2020, la ora 11.00, a avut loc slujba de prohodire în paraclisul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului“ de la Adam de un sobor de slujitori în frunte cu părintele protoiereu Cezar Gagiu, Protoiereu de Târgu Bujor, apoi am aşezat‑o cu trupul adormit în mormântul pregătit din cimitirul mănăstirii.
În discreţia sa, aproape de lumina pustnicilor, s‑a arătat străină lumii de dinainte de călugărie şi s‑a dedicat rugăciunii, îndeosebi la icoana Maicii Domnului….
Se adaugă şi ea la şirul altor monahii vrednice şi ale unor părinţi duhovnici care s‑au mutat la Domnul, enumerând în primul rând pe monahia Paraschiva Mieluşevici, apoi pe monahia Magnisia Andronache – reînhumată după 42 de ani (1977‑2019) în cimitirul mănăstiresc, apoi pe vrednicul întru pomenire protosinghel şi duhovnic Teoctist Dobrin, mutat la Domnul şi înhumat în anul 1999.
Fie ca Înduratul Dumnezeu să primească vieţuirea mănăstirească a monahiei Maria‑Magdalena (Maria‑Dacia) Rădulescu de aici de pe pământ şi în ceruri, ca arvună pentru dezlegarea ,,de tot păcatul sufletesc şi trupesc şi să fie iertat şi în veacul de acum, şi în cel ce va să fie (…)“.
„Vine clipa de destin,
Când sfârşeşte‑al vieţii chin,
Vine clipa de plecare
Spre cerească alinare“.
Dumnezeu să o odihnească în pacea şi bucuria cerească!
Protos. Antonie Ispas