Proclamarea anului 2020 ca „An comemorativ al filantropilor ortodocși români“ are ca scop identificarea și promovarea exemplului celor care, de‑a lungul timpului, au susținut spiritual și material activitatea social‑filantropică a Bisericii Ortodoxe Române, precum și evidențierea rolului filantropiei creștine astăzi, ca lucrare pastoral‑misionară a Bisericii.
Există două forme de filantropie: cea individuală şi cea organizată de instituţiile autonome. Acestea două pot exista şi împreună şi se pot concretiza şi în relaţia dintre stat ‑ Biserică. Filantropia inviduală sau particulară este spontană şi ocazională. Există şi au existat filantropi, care prin prezenţa şi activitatea lor desfășurată în cadrul fiecărei comunităţi reuşesc să adauge o amprentă de neuitat asupra destinului majorităţii acesteia. O asemenea familie, ai cărei membrii s‑au dovedit a fi mari filantropi, a trăit în oraşul Tecuci, familia Cincu lăsând în urmă o mare moştenire istorică şi culturală.
Familia Cincu se pare că și‑ar trage originea din localitatea transilvăneană Cincu. Serdarul Tudoran Cincu, un boier de rang mijlociu, s‑a căsătorit, în anul 1820, cu Smaranda Corban, fiica paharnicului Anton Corban din Nicoreşti, ei alcătuind astfel o familie model de buni creştini şi filantropi ai târgului Tecuci. Încă din anul 1757, Mihai Cehan Racoviţă, domnitorul Moldovei, închinase târgul Tecuciului, împreună cu moşia înconjurătoare, Mănăstirii „Profetul Samuel“ din Focşani. Aflați într‑o astfel de situaţie, locuitorii Tecuciului trebuiau să plătească, anual, un impozit („bezmăn“) pentru locurile ocupate de casele lor şi să presteze zile de lucru pe terenurile agricole, deşi au fost mai multe încercări de răscumpărare. Cu implicarea lui Tudoran Cincu, locuitorii târgului au putut să‑şi răscumpere „embaticurile“ (terenurile arendate pe o perioadă îndelungată).
Smaranda Cincu sau „erdăreasa“, cum o numea poporul, a lăsat o amintire vie despre binefacerile ei. Bunătatea ei era proverbială şi toată viaţa şi‑a consacrat‑o alinării suferinţelor aproapelui. Ea mai era supranumită şi „doftoroaia“, din cauza talentului ei de doctor, cu toate că nu făcuse niciun fel de pregătire de specialitate. În anul 1820, la Tecuci, nu existau medici, nici farmacişti şi nici spital. Medicamentele se vindeau de către marchidani, adică de negustorii ambulanţi. Aceste așa‑zise medicamente erau de fapt niște rădăcini de plante sau unguiente ale căror principal ingredient era grăsimea de porc. În aceste condiţii, Smaranda Cincu înfiinţează o bolniţă în casele ei, numită „Ovo“. De la fiul său Nicolae, care făcuse studii de medicină în Germania, a învăţat timp de doi ani secretele profesiei. Fiul său adusese din Germania instrumentele şi medicamentele necesare. După doi ani, murindu‑i fiul, spitalul rămâne în grija ei, Smaranda Cincu devine destul de vestită în comunitatea tecuceană datorită operaţiilor destul de complicate, cu efecte miraculoase, așa cum menționează și scriitorul Radu Rosetti.
Tot Smaranda Cincu a adus în Tecuci prima moaşă cu pregătire medicală, pe evreica Frima Avraam. Această bolniţă a funcţionat până în anul 1845, fiind singura unitate medicală din întregul judeţ, în acest aşezământ fiind îngrijit, vreme de mai multe săptămâni şi Alexandru Ioan Cuza.
Aici a fost angajat în anul 1845 de către municipalitate un medic, Sarhos Franţ, care va da consultaţii gratuite la bolniţă şi la domiciliu, acesta fiind plătit tot de Smaranda Cincu.
Doi ani mai târziu, Smaranda Cincu va angaja alţi doi medici, pe Filip Sachelarie şi pe Jan Kopeţchi, ale căror salarii aveau să fie plătite de aceeași serdăreasă. În anul 1852, pe cheltuiala Smarandei Cincu, s‑au tipărit 600 de exemplare ale Psaltirii, care au fost dăruite bisericilor și enoriașilor.
Tudoran Cincu şi‑a încurajat întodeauna soţia să meargă pe acest drum al filantropiei. El a cumpărat casele Smarandei Malaxa pentru suma de 3.000 de galbeni, case pe care le donează pentru înfiinţarea unui spital. Acest spital avea să fie întreţinut tot pe cheltuiala sa. Serdarul a mai dăruit oraşului două moşii, care împreună cu moşiile răscumpărate în anul 1820, alcătuiesc vatra oraşului Tecuci de astăzi.
Împreună cu soţia sa, în amintirea copiilor săi chemaţi la Domnul, pun temelia bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Tecuci, în anul 1850. Doi ani mai târziu, în 1852, lăcaşul ridicat din credinţă, spre lauda lui Dumnezeu, a fost sfinţit.
Serdarul Tudoran Cincu şi soţia sa au avut cinci copii. Sigurul rămas în viaţă din cei trei fii şi două fete a fost Anton Cincu.
Anton Cincu s‑a născut în ziua de 8 noiembrie 1831. Primeşte o educaţie aleasă, fiind iniţiat în mai multe limbi străine, în economie, administraţie şi agronomie. Anton Cincu este considerat, pe bună dreptate, o persoană model, un om dedicat trup şi suflet comunităţii, el fiind admirat pentru mintea sa ascuţită, talentul organizatoric şi dărnicia fără seamăn.
Studiază Dreptul la Paris și, ajuns la vârsta maturităţii, se căsătoreşte cu Sultana Nestor, fiica unei familii boiereşti din Focșani, care deținea moşii întinse prin părţile Adjudului, dar şi la Panciu sau Soveja. Împreună au ctitorit biserica „Săpunari“ din Focşani. Din căsătoria lor s‑au născut zece copii, din care au supravieţuit doar şase. Devenind o personalitate importantă a oraşului Tecuci şi fiind un tânăr cu un viitor promiţător, este desemnat de judeţ ca reprezentant în Adunarea Electivă a țării. Conform Tratatului de la Paris din 1856, ce punea capăt Războiului Crimeii, se stabilea crearea pentru Valahia şi Moldova a câte unei adunări elective. După forţarea abdicării domnitorului Al. I. Cuza, elitele politice paşoptiste au adoptat sistemul parlamentar bicameral, având ca model Constituţia belgiană din 1831. Parlamentul, alcătuit din Adunarea Deputaţilor şi Senat, devine singurul organ legislativ, având rolul de a bloca eventuale tendinţe spre autoritarism.
Mai târziu, datorită meritelor sale, Anton Cincu a fost trimis şi în Senatul României, unde s‑a făcut remarcat prin pledoariile entuziaste pentru ca stăpânitorii ţării să se implice în realizarea unui sistem sanitar la care să aibă acces întreaga populaţie. La 31 martie 1864, a apărut în Monitorul oficial: Legea Nr. 394 pentru comunele urbane şi rurale, care impune alegerea primarilor şi consilierilor de către locuitorii comunelor prin vot. Anton Cincu în 1864, la vârsta de 33 de ani, devine primul primar ales al oraşului Tecuci, el fiind reales până în anul 1871. Până atunci, şeful administraţiei (eforul) fusese desemnat de către cârmuitori. Cele patru mandate de primar ale lui Anton Cincu (este reales în 1866, 1868 şi 1871) sunt considerate extrem de benefice pentru istoria și dezvoltarea oraşului moldav. Trebuie menţionat faptul că, în cei şapte ani, el nu a primit niciun fel de remuneraţie pentru munca sa prestată în cadrul Primăriei.
În anul 1871, la vârsta de 40 de ani, Anton Cincu renunţă la mandatul de primar din cauza unor probleme de sănătate, însă rămâne consilier orăşenesc. I se propun, în repetate rânduri, portofolii în Guvern, însă le refuză sistematic, argumentând că nu se poate despărţi de Tecuci şi de tecuceni.
În această perioadă de timp, a administrat oraşul cu grija unui bun părinte. În cei şapte ani cât a fost primar, Anton Cincu a reuşit să facă numerose lucrări fundamentale atât pentru modernizarea oraşului Tecuci, cât şi pentru sporirea gradului de civilizaţie a locuitorilor săi. El este cel care a avut ideea asanării bălţilor formate de pârâul Tecucel, bazându‑se pe observaţiile medicilor locali care susţineau că exista o strânsă legătură între ţânţari şi malarie. Mai mult decât atât, el a donat oraşului o moşie aflată la marginea acestuia, iar acolo a oferit locuri de casă persoanelor nevoiaşe. Documentele vremii consemnează faptul că Anton Cincu a amenajat bulevardul care leagă centrul Tecuciului de Gara Sud, a pavat cu piatră străzile principale ale oraşului şi a înălţat Foişorul de Foc, înalt de 22 de metri, din centrul urbei. De altfel, edilul avea o preocupare deosebită pentru prevenirea incendiilor, militând pentru ca tecucenii să‑şi ridice locuinţe din cărămidă, rezistente la foc, în locul tradiţionalelor case din lemn. A contribuit cu terenuri la înfiinţarea la Tecuci a patru unităţi militare (două regimente de cavalerie, unul de infanterie şi o baterie de artilerie), făcând astfel din oraş un important centru militar al Moldovei.
În calitate de primar a iniţiat şi întocmit planul oraşului, împreună cu inginerul Cristian Kertihy. Exproprierea pentru construirea Bulevardului Elisabeta a fost făcută de primarie, terenurile fiind plătite de către Anton Cincu. Tot el este cel care a început construirea capelei şi a casei de la Cimitir, lângă care a amenajat şi parcul, plantând 14.000 de copaci. Înfiinţează pompieria comunală şi înfiinţează două burse pentru studierea medicinii în străinătate, beneficiarii acestora fiind Constantin Petraş şi Dimitrie Serea. Datorită lui, pe principalele străzi ale orașului s‑au instalat 150 de fanare pentru iluminatul public. Totodată, a înfiinţat și trei şcoli primare, a amenajat Piaţa „Sfântul Nicolae“ şi a înfiinţat serviciul de salubritate, introducând şi canalizarea pentru scurgeri. A asigurat plata chiriei pentru casele din strada Bacău în care avea să funcționeze Gimnaziul Real de băieți şi s-a implicat în construirea Şcolii nr. 3 de băieţi.
Anton Cincu a donat oraşului Tecuci, la 21 septembrie 1876, moşia sa Capoteasca, din judeţul Râmnicu Sărat, situată în comuna Gulianca, cu o suprafaţă de 212 hectare de pământ arabil, pentru ca din veniturile încasate de pe ea să poată fi întreţinut spitalul ce urma să fie construit tot prin donaţia sa. Tot pentru întreţinerea viitorului spital, Anton Cincu va dona moşia Micleasca, aflată pe teritoriul comunei Lieşti din județul Tecuci, cu o suprafaţă de 160 de hectare, din care 2 ha şi jumătate de pădure, un hectar de fâneaţă şi un hectar de vie. De asemenea, pentru subvenţionarea şcolii din Cărăpceşti, unde una din fiicele sale avea moșii, precum şi a bisericii „Sfântul Ioan“, ctitoria părinţilor săi, donează moşia Cosmeasca, cu o suprafaţă de 93 de hectare, aflată pe teritoriul comunei Cosmeşti, locașul de cult urmând să folosească banii obţinuţi pentru reparaţiile și întreținerea necesară.
Anton Cincu a mai construit Spitalul din Nicoreşti, podul de la Ţigăneşti şi a amenajat şoseaua Tecuci ‑ Nicoreşti. Soţia Sultana Cincu a donat aparatele chirurgicale şi mobilierul pentru spital.
Însă cea mai importantă donaţie a lui Anton Cincu rămâne Spitalul municipal din Tecuci. La moartea sa, survenită în 6 august 1894, a lăsat prin testament uriaşa sumă (pentru acea vreme) de 200.000 de lei aur pentru construirea unui spital modern şi a unei băi comunale. Acest deziderat a fost realizat în 1904 de fiul său, Teodor Cincu, care a fost ales primar chiar în anul morţii tatălui său. Spitalul, împreună cu baia comunală, au fost construite între anii 1899‑1903, iar în anul 1904 a avut loc inaugurarea.
Sultana Cincu, văduva lui Anton Cincu, Teodor Cincu şi Nicu Cincu au donat Spitalului construit mobilierul, instrumentele chirurgicale necesare, aparate şi bani.
Spitalul tecucean (care din 1990 poartă numele lui Anton Cincu) era, la începutul secolului al XX‑lea una dintre cele mai frumoase şi mai dotate instituţii sanitare din partea de est a României. De alfel, acum, la 116 ani de la darea lui în folosinţă, spitalul slujeşte în continuare comunităţii locale.
(Va urma)
Pr. Gheorghe Joghiu